on the verge of extinction... again

Austria - and then it never came

Cum am ajuns in Austria si cum a fost la concertul Kreator de la Linz.

N-as mai fi vrut sa plec. Si, la cat de obosita eram dupa noaptea precedenta, asa as fi stat in pat sa dorm pana tarziu... dar a trebuit sa ma trezesc devreme, sa-mi strang lucrurile imprastiate prin toata camera, sa-mi fac bagajul si sa plec la gara. Pentru ca apoi sa ajung in Viena la timp ca sa vad cum sunt hraniti pinguinii de la zoo in dimineata aia.

In tren, am trait unul din putinele momente in care m-am bucurat ca nu-s de-a locului: un tip din nu stiu ce secta era la vanatoare de victime. S-a retras imediat cand i-am raspuns in engleza.

cum recunosti un om obsedat

Se da una bucata brontozaurel care se apuca sa se uite la concertul Hollywood Vampires de la Lisabona. Asa, de incalzire pentru luni.

Se termina cea de-a treia piesa, dedicata lui Marc Bolan, vad ca Joe se duce in spate, parca e cineva acolo cu o alta chitara. Nimic neobisnuit, stiu de mult timp ca schimba destule intr-un concert, are anumite preferinte pentru anumite piese, motiv pentru care pot identifica uneori in timpul carei piese a fost facuta o poza.

In fine, Alice face prezentarile we are the Hollywood Vampires and we pay homage to our dead drunk friends... here comes one now si incepe o noua piesa, dedicata lui Keith Moon. Alice scapa de haina, Joe se duce mai spre dreapta... ecranului, zoom in... pe Joe. Si vad un cablu alb si o chitara alba... ce mama dracului? Cablu? Joe?! Ce chitara e aia? Nu tin minte s-o mai fi vazut vreodata.

noua obsesie

Se numesc Archer si sunt una din trupele care deschid pentru Annihilator in turneul european din toamna asta (Europe in the Blood Tour). O sa scriu si despre ziua de sambata, dar, avand in vedere ca de patru zile le tot frec canalul de YouTube, merita o postare separata.

Ah, da... inainte de orice altceva, nu e nevoie sa-mi spuneti ca suna (drace, scrisesem initial "sauna") a Megadeth. Nici macar urechiusele mele nu sunt atat de nesimtite incat sa nu auda asta.

Nu mai auzisem niciodata de ei, dar exista de ani buni si nu sunt pentru prima data in Europa (desi acum au fost pentru prima data in Romania). Au mai fost in turneu pe continentul asta, desi nu in aceeasi formula, si in 2011 si 2007 (an din care este si clipul live de mai jos... singurul clip live din cate am vazut pana acum in care Dylan nu este cu chitara alba).

Insomnium - While We Sleep

In toamna spuneam ca par a fi din ce in ce mai "slefuiti" si ca nu sunt sigura ce parere am despre asta. Iar acum... parca senzatia s-a accentuat.

Ma bucur ca au crescut ca trupa, ca primesc mai multa atentie, ca au in sfarsit un videoclip facut cum trebuie. Ville suna mult mai bine decat pe precedentul album, dar a fost asa un soc sa aud intai vocea lui pe piesa asta. Care imi place mult, curge mult mai bine decat Revelation, care mi-a parut asa fortata, dar in acelasi timp... we need to slow down?

Fata de The Bitter End, Medeia... cu singuranta au facut-o. Si da, pot intelege de ce asta se cheama progres. Si cu siguranta n-as avea pretentia sa scoata un alt album la fel ca primele trei. No man ever steps in the same river twice, for it's not the same river and he's not the same man. Dar parca tot imi lipseste furia aia. Si nu stiu cata legatura are cu faptul ca simt ca am cam pierdut-o si eu, in ciuda faptului ca sunt mai salbatica si mai agresiva ca niciodata.

holbandu-ma la...

... numere

Nu m-au pasionat niciodata jocurile pe calculator. Pot numara pe degetele de la o mana cate am jucat. Recent, m-a scarpinat pe creieras sa incerc sa fac eu o versiune JavaScript a unui joculet Flash.

Asa ca m-am apucat sa-l studiez mai bine. Si logic ca am ajuns si la sistemul de punctaj. Se puncteaza secvente de minim 5 si maxim 9 (pentru ca grila e de 9x9), in felul urmator:

burning candles at both ends

Ii descopeream acum ceva mai bine de doi ani. Si aproape imediat deveneam nebuna dupa ei.

first beckoned to step from the twilight to glare... then left in the dark for the demons to share...

Fara plasa de siguranta. Si stiu ca o sa cad. Nu e premonitie, nu e fatalism. O sa cad. O s-o busesc la modul urat de tot. Pentru ca pur si simplu sunt nepregatita pentru asa ceva. Pentru ca n-am ajuns asa departe decat pentru ca am sacrificat multe. Prea multe. Si asta e singurul motiv pentru care nu dau inapoi. Am pierdut deja prea mult pentru ca n-am dat inapoi atunci cand ar fi fost cazul. Si voi pierde si mai mult daca merg inainte. Si totusi o fac. Pentru acea sansa la un milion. Care e atat de clar ca nu va fi a mea. Pentru ca nu am cum sa reusesc sa fac perfect ceva la care nu ma pricep absolut deloc. Si nu am timp sa ma pregatesc.

Acum un an... cele mai proaste momente de atunci erau mai bune decat cele mai bune momente de acum. M-am intors. In mlastina mediocritatii, in mocirla disperarii. Si acum doare amintirea momentelor bune. Doare comparatia atunci vs. acum.

since my darkness swallowed the last gleam of light, I've been rambling in the shadows hour after hour in the dark... they who never got sorrow, grinding grief in their hearts never lost a thing, never had a thing... they who never witnessed beauty that flamed even the all-encompassing night never lost a thing, never had a thing... now these bitter tears run ceaseless and drown my hope far too deep... it must've been the day we parted when I trapped this sadness in me... since my darkness swallowed the last gleam of light I've been clothed in mourning, wearing sorrow day and night...

N-o sa le-o iert niciodata... Niciodata!

I-am descoperit cu putin inainte sa dau peste Serpent. Si pe moment nu m-au impresionat asa tare. Putin prea linistiti pentru cum ma simteam eu atunci... Insa in ultimele 60 de ore am facut o adevarata obsesie pentru piesa asta.

sadness is a friend now, cry my tears away... my mind is dark, my blood is cold... I don't believe in fairytales after you anymore...

E adevarat. Nu mai cred in absolut nimic. Nu mai exista rau, nu mai exista bine, nu mai exista adevar. Exista doar diverse perspective. Aceeasi situatie se vede diferit prin ochii unor oameni diferiti.

In ultima vreme ma bantuie si amintirea balului majoratului organizat de clasa noastra. Primul dans cu primul meu prieten. Intrebarea aia. Oare care-o fi semnificatia titlului piesei. La care am raspuns sec cu "nu stiu..." N-am spus la ce ma gandeam. Am crezut mereu ca e o prostie. Si totusi... de ceva vreme stiu sigur. Asa e. Daca vrem, stim cum sa le facem foarte mult rau altora.

"Musc" provocarile. Am facut-o mereu. Mi-am riscat si inca imi risc integritatea fizica, viata. Pentru ceva ce nici macar nu ramane pentru totdeauna al meu odata obtinut. Da, e ceva cu adevarat mare. Dar trebuie sa lupt in permanenta si sa risc mereu totul. Pentru cateva ore o singura data la cativa ani. Dupa mai bine de zece ani... continui sa fac asta. Dar e singurul lucru care ma face cu adevarat fericita. Si o sa ma omoare. Pana acum n-au fost decat sperieturi minore. Si am putut sa merg in continuare mai departe. Cateodata a fost sinistru de simplu. Am simtit arsura si, oficial, nevoia de a-mi reface buzele. Am disparut putin. Ganduri de "please, leave me alone for now, not here, please... please, tell me this is all for now..." M-am sters pe bot de sange, mi-am sters lacrimile... n-am inteles niciodata de ce imi dau lacrimile cand vomit. Am fost la ore si atunci cand nu puteam sa respir. Si imi era groaza ca s-ar putea sa ma intrebe careva ceva, ca s-ar putea sa fie nevoie sa vorbesc, ca si-ar fi putut da seama cineva cat de rau respir. Am uneori dureri de inima. Si am 26 de ani. Stiu ca am stricat ceva. Ceva mai multe poate. Varsta a fost pana acum un aliat. Acum incepe sa devina un inamic... Si toate astea n-o sa ma opreasca. O sa ma omoare si mi-e foarte frica. Dar n-o sa dau niciodata inapoi. Stiu asta... "and whatever becomes, it becomes..." Amuzant ca, dupa atatia ani, mi-am adus si eu aminte de unde am ramas cu expresia asta... la cateva zile dupa ce i-am vazut la Sonisphere.

Ar trebui sa-mi fie foarte frica de propriile mele ganduri, de propriile mele vise. Vreau sa comit din nou aceleasi greseli. Din ce in ce mai grave. Nu vreau o viata normala. Nu mi-as mai dori vreodata sa traiesc, n-as mai avea vreodata un motiv sa ma ridic din pat. Decat poate doar ca sa inchid jaluzelele sa nu-mi mai intre lumina in camera...

gone to hell. be right back.

Nici nu vreau sa stiu cat de rau stau lucrurile. Adica mor de curiozitate, dar mi-e frica. Incerc sa repar cate ceva si dupa aia verific. Sau poate ca ar trebui sa verific acum, sa ma pocneasca tare si sa ma invat dracului minte odata.

S-a terminat semestrul. Ieri eram asa fericita dupa examen... chiar daca ma simteam ca dracu' si lucrurile incepusera sa se miste. Adica nu se miscau, dar asa vedeam eu... cum se misca stanga-dreapta-stanga-dreapta in fata mea. Si mi-era greata. Nu s-a terminat... inca... din pacate. Dar o sa se termine. Pun punct la multe chestii acum. Vreau sa ma apuc de multe altele.

Incep simbolic. In noaptea asta voi strange si voi arunca multe de prin casa. Si vreau sa ma reapuc de o activitate foarte draga mie si foarte utila in zilele de vara.

am examen joi

Am examen joi. Tare, nu? Parca sunt un disc stricat. Am spus chestia asta de atatea ori in ultimele patru zile.

As vrea sa n-am examen joi. As vrea sa am un motiv sa trag de asta. As vrea sa am un motiv sa mai lucrez la niste chestii, am atatea idei... N-am mai fost asa pasionata de ceva de multa vreme. Nu e tare? Eu nu intru in licenta din cauza restantelor. Habar n-am daca o sa le iau vreodata, daca o sa intru vreodata in licenta, daca o sa termin vreodata facultatea. Oare ar angaja cineva programatori care n-au terminat facultatea din cauza restantelor la economii? Plus o restanta la integrare europeana. Stiu ca n-am chef de toate economiile alea si de integrarea europeana. Stiu ca n-am dat la Politehnica pentru asa ceva. Si asta e unul din motivele pentru care mi-ar fi placut sa n-am examenul asta joi. Sa fie mai incolo, bag pretexte, sa mai fac ceva ce-mi place. Dupa ce il dau... o sa ma simt ca si cum mi se forteaza mana sa incerc sa ma ocup si de niste materii pentru care motivatia mea e pe undeva pe fundul marii.

Un cliseu. Ala cu nu sufar de nebunie, ma bucur in fiecare moment de ea. Sunt o persoana fara identitate, ramasa fara acte. Nu mai am abonament de metrou, merg mai des pe jos. Sambata am mers in draci, kilometri buni prin Bucuresti. Puteam sa storc o galetusa de transpiratie din tricou cand am ajuns in sfarsit acasa. Dar ma simteam bine. Azi Ieri (stiu, sunt enervanta cu postarile astea incepute inainte de momentul 00:00 si publicate dupa momentul respectiv) dupa-amiaza, inainte sa inceapa sa ploua, eu mergeam ca avionul. Adica cu aripile intinse in lateral. Si imi scuturam coama de fiecare data cand vantul mi-o baga in fata intr-un mod prea enervant. Si atunci m-am simtit bine. As vrea sa fiu chiar mai anormala decat sunt, chiar daca altii trag de mine inspre normalitate.

M-am certat cu cineva luni dimineata. Ca na, daca ma mananca, trebuie, da' trebuie neaparat sa ma scarpin. Si in momentul asta am ceva cu toti cei care aspira la pace interioara si pace pe pamant si alte paci de genul asta. O sa ma abtin totusi sa spun ce cred eu ca ar trebui aspirat la statia de metrou Pacii, desi mi-a trecut prin cap si tampenia asta.

Nu mi-e clar ce vreau. Dar imi este clar ce nu vreau. Nu vreau sa (mai) visez vreodata pentru altcineva. Sa ma explic. Cand eram mica nu visam pentru mine. Ca pe mine nu m-as fi vazut niciodata in situatiile alea din visele mele. Pur si simplu visam la niste chestii de care eu nu eram in stare. Si nici nu as fi crezut ca voi putea fi vreodata in stare. Asa ca toate scenariile alea pe care le visam aveau ca protagonista o fata, alta fata, nu eu; ca mine, dar nu eram eu. Ea era perfecta si eu nu eram. Si na, sa zicem ca dupa ani buni n-am mai suportat si m-a mancat sa fac dracului in sfarsit si eu ceva sa pot sa ajung sa visez si eu pentru mine. Dar mi-e frica in continuare. Ca o s-o las balta. Ca poate o sa-mi spun ca nu merita. Ca poate e suficient sa existi, sa respiri fara sa-ti pese, fara sa crezi ca merita efortul sa tragi cu dintii pentru niste momente de fericire care ar rezulta in urma efortului. Ca poate o sa ajung si eu sa gandesc ca persoana cu care m-am certat luni dimineata si ca mentalitatea aia vomitiva de "cine ma place ma place, ma place asa cum sunt" o sa imi apartina si mie. Am injurat-o in gand. Pai bine, vita proasta, da-i dracului pe altii cu tot cu parerile lor, dar vreau sa ma plac eu pe mine si nu acceptandu-ma, pentru ca asta nu inseamna decat coborarea stachetei. Umanitatea ar trebui sa progreseze, bine ca te trezesti tu desteapta si imi spui ca ar trebui sa ne faca fericiti acceptarea faptului ca am putea sa ne intoarcem in pestera.

Acum opt ani. Probabil ca auzisem cuvantul. Dar habar n-aveam ce inseamna. Programare. Dar mi-a intrat pe sub piele. Sunt rupta de oboseala. Zilnic, aloc ceva timp pentru site-urile care au ca tema diversele mele pasiuni. Lunea asta timpul a fost putin. Si singurele pasiuni care au mai beneficiat de atentia mea au fost programarea si Formula 1. Si am idei, si vreau sa ma apuc sa fac o tona de chestii. Dar deja simt ca nu mai am timp. Si situatia mea de moment nu e deloc una fericita. Nu mai produc nimic (financiar vorbind), sunt doar un parazit.

Mda, stiu, am debitat cam multe tampenii in doar o ora si un sfert. Si ma plangeam ca scriu incet. Toata porcaria asta scrisa intr-o ora si un sfert.

anti... ceva (ocazii speciale, cred)

Brontozaurelu' a avut ceva drum printr-o banca azi ieri. Si i-au picat ochii pe o chestie despre care ar fi vrut ceva mai multe detalii, ca tot se gandeste sa se bage pana la sfarsitul lunii in ceva legat de una din pasiunile sale (numai sa aiba dracului timp!), iar chestia respectiva i-ar fi utila in acest context. Asa ca brontozaurelu' a ajuns acasa si a cautat mai multe informatii pe net. Si s-a enervat. Din cauza reclamelor... enervante! Grrr! Pragul meu de toleranta la asa ceva devine din ce in ce mai scazut. Ma refer la reclamele prost plasate, care imi sunt bagate cu forta sub bot.

Una din reclamele astea care mi s-a bagat sub bot era ceva cu obtinerea unui corp perfect pentru vara. Mdeh, doar asta conteaza. Afisatul in costumul de baie. Cu scopul de? Aaa... dracu' stie.

Nu ma intereseaza ce solutii ofereau aia. Insa m-a deranjat mesajul. Un fel de nu iti place cum arati, nu vrei sa te ia vara nepregatita, bla, bla. Stop! Ce dracu' legatura are vara cu "nu iti place ce vezi in fata oglinzii"? Daca nu iti place, nu iti place doar vara, nu iti place doar atunci cand esti in costum de baie pe plaja? Sau e un fel de nu iti place niciodata, da' atata timp cat nu vad si altii ce tie nu-ti place ce dracu' mai conteaza? Iarna e ca si cum stai in pestera unde nu te vad altii? Stop! Da, stop din nou. Cu ce seamana asta? Hmmm, cu ceva ce am avut ocazia sa vad des la faculta. Prosti, da' atata timp cat gasesc pe altii sa-i care in spate si sa faca in asa fel incat sa nu para asa prosti, totul e in regula. Ce conteaza cum stau de fapt lucrurile? Ah, si cu aia cu aranjatul casei special pentru musafiri. Sa nu vada musafirii chilotii aruncati pe unde s-a nimerit. Mdeh, eu n-o sa-mi strang choltii din fotoliu pentru altii, din partea mea pot sa-i si ia sa-i adulmece. Nu de alta, da' eu am obiceiul de a-i trimite la spalat cand e cazul si nu la doua saptamani dupa. Ceea ce-i face pe cei din fotoliu sa se incadreze la chestii pe care presupun ca o sa am chef sa le port in cateva ore.

Hmmm... nu stiu. Probabil ca altii au alte prioritati, nu concep sa piarda un sfert pana la o treime dintr-o zi ingrijindu-se de propria persoana si de mediul in care traiesc. Poate ca eu sunt cea defecta pentru ca fac asta, pentru ca nu pot sa ies din casa neingrijita si nu pot sa ma bag in pat neingrijita. Insa, din cate am observat din ce am mai citit pe bloguri, nu sunt singura care se plange ca foarte multi oameni put (desi am dat si de o multime de comentarii ale unora care apara imputiciunea si nu la misto). Aaa... ce legatura are spalatul cu aratatul bine in costum de baie? Dupa mine, are o foarte mare legatura. E vorba de una si aceeasi problema, a delasarii. Sau, dupa cum spuneam, poate sunt eu defecta si nu e o problema, e de fapt normalitatea.

Poate ca nu am dreptate, dar nu-mi pasa. In primul rand, se cheama apa. Da, stiu ca e scumpa. Apoi se cheama sampon. Si gel de dus. La capitolul sampon, eu am ramas fixata pe chestiile de la Gliss. La capitolul geluri de dus am tot experimentat insa in draci. Am preferat de fiecare data variantele cu arome delicioase (fructe, ciocolata). Senteurs Provencales, Kappus, Dove GoFresh, Yves Rocher cu gamele Jardins du Monde, Plaisirs Nature si gelurile de dus cu arome speciale de Craciun, Sodalco Fresh&Clean, Freeman, Bottega Verde, Florame, Avon Naturals, Cottage, The Body Shop, Fruttini, Carlsbad, Body Basics. Apoi se cheama gel intim. Eu am folosit pana acum doar chestii de la Nivea. Apoi se cheama gel cu particule abrazive pentru calcaie. Trebuie sa marturisesc insa ca eu nu-l folosesc pentru calcaie. Pentru ca... n-au nevoie calcaiele mele de asa ceva. In schimb, mie mi se intareste pielea in jurul unghiilor. Pentru ca am prostul obicei sa le tai des si al dracului de scurt. Si il folosesc pentru pielea din jurul unghiilor. Si pentru pielea de pe exteriorul degetelor mari si mici, din zonele unde sunt chinuite de incaltari. Am folosit initial unul de la Scholl, apoi am trecut la unul cu arome florale de la Yves Rocher, apoi pe unele cu arome de zahar brun si visine de la Avon.

Mai departe. Dupa dus, fie ca e cel dinainte de a pleca de acasa, fie ca e cel dinainte de a ma baga in pat. Crema pentru pielitele din jurul unghiilor de la picioare. Am folosit o tona de prostii ieftine, nici nu le mai stiu numele. Apoi am trecut pe chestii de la Scholl, apoi la o crema cu aroma de ciocolata dela Jeunesse, apoi la creme cu arome delicioase de la Avon.

Mai departe. Alte zone in care pielea mea are probleme. In jurul unui grup de alunite de pe spate pe care reusesc sa le agat/ zgarii des cu hainele si pe coatele nenorocite de atata stat pe ele in fata laptopului. Inainte foloseam o crema si o lotiune Dove Supreme Silk, acum am trecut la Fruttini. Fruttini rocks!

Parul. O protectie de la Gliss si un deodorant tot de la Gliss. Inainte de a iesi afara, fixativ (daca ies cu parul liber). Si la capitolul fixativ am folosit toate prostiile. Pana cand am trecut la Nivea si apoi la Freeman cu arome fructate. Acum am mai multe tipuri, aleg pe care sa il folosesc in functie de vremea de afara.

Gura. Aici tot alternez pastele de dinti, ca asa m-a invatat mama. Fata. Lotiune pentru curatare. Una pe fata uda, cu particule pentru exfoliere, dupa care ma clatesc. La capitolul asta folosesc de 6 ani Nivea. Apoi una pe fata uscata cu ajutorul unor discuri din alea pentru demachiat (sau cum s-or fi numind... eu nu prea stiu, ca machiaj nu prea practic). Aici foloseam inainte Nivea, acum am trecut pe Garnier... si cred ca vreau sa mai incerc si altceva.

Pielea trebuie sa si miroasa frumos. Nu conteaza ca ies din casa sau ma bag in pat. Stau si ma gandesc cum ma simt in momentul ala, de ce am chef. Nu stiu de parfumuri scumpe, de marci pretentioase. Am dat de doua ori peste 50 de lei pe doua parfumuri. Si exact alea doua parfumuri au fost singurele pe care le-am folosit vreodata din cauza carora mi-au iesit bubite pe piele. Si da, sunt absolut sigura ca a fost din cauza parfumurilor. M-am folosit de patru ori ca si cobai ca sa ma asigur. De fiecare data mi-au iesit bubite de genul ala pe portiunea de piele pe care facusem experimentul. Revenind. Prefer chestiile fructate la capitolul asta. Parfumurile din gama Plaisirs Nature de la Yves Rocher, deodorante de la Fruttini, The Body Shop, Avon Naturals. Ah... acum imi dau seama. Mai exista si un al treilea parfum pe care am dat peste 50 de lei. Hoggar, de la Yves Rocher. Parfum barbatesc. Cu aroma de cedru. In functie de dispozitie, aleg a ce o sa miros.

Hainele. La fel ca si inainte. Nu conteaza daca ies din casa sau ma bag in pat. Conteazacum ma simt, de ce am chef. In functie de asta le aleg. Bineinteles ca n-o sa port anumite chestii in pat (geaca de blugi, costum de schi). Ideea era ca n-o sa ma imbrac intr-un sac sau in haine rupte doar pentru ca pur si simplu ma bag in pat si nu ma vede nimeni. Chestia asta... hmmm, nu ma vede nimeni? Pai ma vad eu. Eu sunt nimeni? In momentul asta port ceas la mana. Chiar daca e trecut de miezul noptii si sunt in pat la laptop. Pentru ca pur si simplu asa simt eu ca am chef sa port ceas. De cateva zile il port si in timp ce dorm. Uneori am chef de Tweety. Am pantaloni de sport si tricouri cu Tweety. Am si lenjerie de pat cu Tweety. Si lenjerie intima cu Tweety. Pai nu merg bine impreuna? Nu am haine pentru ocazii speciale. Am doar haine pentru diferite dispozitii. Si uneori pentru diferite constrangeri. Pentru ca se intampla destul de des sa fiu neatenta si sa ma zgarii, sa ma aleg cu vanatai. Si poate fi tortura sa te tot frece un tiv pe o zgarietura relativ proaspata. Patita recent cu o fusta cu talie inalta si o rana la baza uneia din alunitele de pe spate. Credeam ca rana aia e deja la trecut. Cand m-am intors acasa, am constatat ca imi daduse iar sangele. Nu mai fac! Au urmat 6 zile de pantaloni cu talie joasa.

Mai departe. Mediul. Asta e valabil oricand, nu doar dupa dus. In toamna trecuta puneam niste poze cu castronase si lingurite cu Tom si Jerry. Am si cana cu Tom si Jerry. Si farfurie. Si cu Tweety. Si pahare cu Tweety. Si cu Bugs Bunny, Daffy, Taz, Sylvester, Porky. Si farfurii cu Mikey Mouse, Goofy, Donald, Pluto, Minnie. Si le folosesc. Eu. Nu le tin doar pentru musafiri. Aceeasi chestie e valabila si pentru aparatele care imi parfumeaza casa. Functioneaza in permanenta, pentru mine, nu doar atunci cand imi trece cineva pragul.

Inca un aspect. Asta. Acasa, in fiecare seara. Imi plac cele de la inceput. Plus altele pentru flexibilitate. Cel putin jumatate de ora. Se poate ajunge si la trei ore in serile frumoase in care n-am altceva de facut. Da, stiu, patru ore cu ingrijitul pielii, trei ore cu exercitii... nici nu-i de mirare ca eu n-am niciodata timp de nimic... de iesit din casa, de facut aia, aialalta...

Ah, si concluzia... la dracu' cu ocaziile speciale, la dracu' cu oamenii speciali! Stiu, sunt o idioata care nu-si cunoaste interesul...

don't even fight

Cu doua saptamani in urma imi fusese rau si lipsisem de la laboratorul ala. Asa ca, la urmatorul laborator (se tine din doua in doua saptamani) am aterizat fara tema. Pentru ca... nu am obiceiul sa caut oamenii doar ca sa ii intreb ce s-a facut la o data la care eu n-am fost. E ca si cum le-as cere o favoare. Si nu imi place sa fac asta. Mda, stiu, eu nu cer indicatii, eu ma dau cu capul de toti peretii pana imi dau eu seama.

O singura persoana venise cu tema. Asta la inceputul celor doua ore de laborator. La sfarsitul celor doua ore de laborator mai era o singura persoana fara tema. Eu. Am fost intrebata de trei ori daca nu vreau si eu sa copiez tema. De fiecare data am spus nu. Eu nu copiez teme de la altii. Iar in momentul ala nici nu aveam incredere ca as fi putut s-o fac singura din moment ce lipsisem de la laboratorul precedent.

Fac chestia asta des si nu doar la scoala. Pe undeva, chiar ma mandresc cu chestia asta. Eu nu fac nimic care sa nu fie excelent si autentic. Pentru ca, in momentul in care simt ca lucrurile nu vor iesi asa cum vreau, o las dracului moarta. Nu lupt niciodata ca sa o scot la capat cumva, oricum. Si mi-e scarba de acel "las' ca merge si asa!"

... and now your demons are your friends

Metal Church. Badlands. Dimineata, e lumina deja. I ride alone, the wasteland that I cross... Inca sunt in regula... Will take another life, we'll take another loss... Mi-e frica. Will I live to see my journey's end? O sa repet aceleasi greseli, pentru nici nu mai stiu a cata oara. As the world awakens me so hard, my values have been changed... Stiu exact ce o sa fac si mi-e rusine, mi-e scarba de mine, dar, dupa atatia ani, vad aceeasi oameni si aceleasi lucruri ca fiind inamicii. I make a promise to myself: Never again! Pacat ca niciodata dureaza prea al dracului de putin de fiecare data in cazul asta. I know these are the badlands, somehow I'll find my way... Imi pare rau, dar vreau sa ma salvez in primul rand pe mine. All the sacrifice, the pain is all the same... Pe undeva mi-e groaza ca oricum nu va fi niciodata suficient, ca e adevarat ca stiu ca nu am dreptate. Still I'm pushing onward... Nu pot vreau sa ma intorc, am vrut ce avea ea si eu nu aveam... si n-o sa renunt dupa tot ce am facut.

Acum. Acum un an stateam tot aici, tot in aceeasi pozitie, tot calare pe laptop. Si lucrurile chiar stateau mai bine, nu e vorba de o idealizare a trecutului. Incerc sa-mi aduc aminte ziua de azi, cum a trecut. Am ramas cu frustrari. Am ales sa raman cu frustrari pentru ca mi-era frica. Acum sunt prea disperata ca sa imi fac singura rau cu incetinitorul si cu consecinte pe termen lung. Pana maine dimineata m-as mai fi linistit si probabil ca as fi comis-o din nou. Asa ca am ales sa creez un context care sa ma oblige sa nu imi fac rau. In ciuda frustrarii care deriva din asta.

"Inghetata asta a fost o idee proasta."
"De ce?"
"O sa ti se topeasca..."
"Nu-i nimic, asa imi place"
"Hmmm... mie imi place cremoasa, nu topita - de aia nici nu m-am apucat de scris inca, pentru ca n-am vrut sa-mi las inghetata sa se topeasca"
...
Si deodata mi se aprinde beculetul.
"E un Germanos aici..."
"Si...?"
"Imi iau bilet la Ozzy. Am banii de facturi."
"..."
"I'm crazy." Dar aproape ca imi vine sa topai. In cateva minute, voi fi foarte fericita. "Sa nu scriu ceva anapoda pe aici..."
Si discutia deviaza. Despre cat ma pot enerva anumite categorii de oameni. Cum ar fi cretinelul care mi-a taiat calea vineri seara si nu voia sa ma lase sa trec. Si amicii lui cu "ce-i frate, vrei sa futi o rockerita?"

Germanos.
"Buna ziua, bilete la Ozzy Osbourne aveti?"
"Mergeti la oricare din colegii din spate..."
"Buna ziua, bilete la Ozzy aveti?"
"La AC/DC?"
"La Ozzy Osbourne."
Nu gaseste in lista. Search. O. Z. Ezitare. Si ma intreaba cum se scrie pentru ca
"... nu stiu, nu sunt fan..."
"Cu doi de 'z'. Si cu 'y'."
Da. Peste cateva secunde am bilet.

Se pare ca nu-mi iese. Sa mimez normalitatea.

Seara asta.
"Si rockerii si tiganii sunt tot oameni..." ii spune tipa de langa el.
Si da, se referea la mine. Pentru ca urlase dupa mine si apoi venise si ma apucase de mana. Amuzant ca m-a facut sa-mi aduc aminte de ceva ce spunea Stephen Hawking - "I would just treat it with the contempt it deserves..."

Luni, 27 aprile 2009. Sapun cu aroma de lamaie dintr-o farmacie. Sambata, 1 mai 2010. Sapun cu aroma de lamaie de la The Body Shop.

Ma simt Lola. Lola Bunny. Baby Looney Tunes.

"That's when you know just how bad you want it..." As vrea sa pot sa-mi aduc aminte. Unde am auzit/ citit asta prima data. I-am dat sa-mi miroasa sticluta cu after shave. Il folosesc pentru rani. Imi place cum miroase. Poate si pentru ca nu l-am mirosit prima data dintr-o sticluta.

Trebuie sa curat pe aici. Si apoi voi putea sa fac un dus. Si sa ma bag in pat. In asternuturi cu Tweety. "Ti i-am luat cu mult drag..." Imi pare rau. Dar nu am vrut si in continuare nu vreau normalitatea voastra. M-a facut foarte nefericita. Si m-a facut sa-mi vand sufletul de atatea ori pentru ca in final sa raman fara clienti - s-a devalorizat prea tare... Mi-am adus aminte de asta in seara asta. Am vazut doi copii urati. Da, nu toti copiii sunt frumosi. O spune un copil urat. Prima din fete alerga si tac-su se chinuia sa se tina dupa ea. Deja vu.

Imi pare rau ca va trebui sa aprind lumina ca sa curat. Imi place asa - in lumina slaba a aparatelor care imi parfumeaza prin casa. Imi place lumina si imi place si mirosul. Am 15. Aparate de genul asta. Intr-o garsoniera. I'm crazy. Don't stop being crazy.

sunt oficial dusa

Tocmai am facut 24 de ore de lucrat la o tema. Aproape non-stop. Cu doua pauze scurte de dezmortit picioare intepenite si de mers la baie. Plus o a treia de cautat pe net o ciocolata pe care am vazut-o pentru prima data duminica asta la noi in magazine si despre care nu stiam nimic (o s-o incerc saptamana asta daca primesc bonurile de masa). Si nimic altceva. In fine, in afara de scarpinat in cap si de schimbat diverse pozitii in fata laptopului.

N-am mai facut niciodata asta pana acum. Am mai avut perioade in care lucram enorm. Dar niciodata nu mi-am mai dorit ceva cu atata disperare. Niciodata n-am zapacit in halul asta lumea cu ce am mai facut la o materie. E destul de ciudat. Ma bucur ca exista ceva care sa ma pasioneze, ceva care sa simt ca merge. Prefer oricand zile de genul asta in locul celor in care nu faceam nimic altceva decat sa zac in pat cu patura trasa peste ochi. Pe de alta parte... pe undeva nu imi place ca stiu ca am muncit enorm la materia asta. Mi-ar placea sa fac lucrurile la fel de bine, cu mai putin efort, intr-un mod natural si mai eficient. Pentru ca asa... doar se accentueaza sentimentul ala cum ca unele lucruri nu sunt de nasul meu, ca ma mentin la un nivel de plutire doar pentru ca muncesc enorm... dar oricat as munci, nu ma voi ridica niciodata la nivelul unora care au asta in sange. Si asta doare...

de ce te autofaultezi?

"Ti-ai facut tema?"
"Da, uite!" Eram asa mandra, pana in dimineata aia fusesem convinsa ca n-o sa vin cu nici o tema, ca sunt retardata... Si s-a apucat sa copieze de pe foaia mea. Iar apoi a venit profu'. Si eu n-am mai predat tema. Cred ca mai am si acum foile alea. Mi-a fost rusine. Ma simteam aia proasta si eram convinsa ca, daca as fi predat-o, profu' ar fi considerat ca nu-s doar proasta, ci si nesimtita ca am copiat tema.

Si ceva mai tarziu a urmat intrebarea colegului... cea din titlu. A fost prima data cand am auzit-o.

[Asta s-a intamplat acum ceva ani buni... nu e ceva ce as fi facut azi.]

Parca uneori nu caut decat sa gasesc motive sa imi fac singura rau. Parca vreau sa imi mearga ceva prost, sa mi se confirme ca sunt proasta si dezgustatoare, sa am un motiv sa ma pedepsesc singura.

Cand incerc sa par normala... normalitatea altora ma face sa imi fac singura rau. Incerc sa par normala pentru ca altfel unii incearca sa imi puna bete in roate, iar eu cand vreau sa-mi fac singura rau nu suport sa imi stea cineva in cale. Asta nu ma face decat sa ma urasc si mai tare si sa urasc si tot restul lumii. Si sa imi fac si mai mult rau.

I'm so pathetic sometimes. And I'm so ashamed of it.

irascibila

Asa sunt acum.

Ma enerveaza oamenii care ii critica in gura mare pe altii ca fac anumite lucruri ca sa atraga atentia, iar atunci cand sunt intrebati de ce fac si ei exact aceleasi lucruri o dau din colt in colt ca pana la urma sa recunoasca... ca si ei o fac tot pentru a atrage atentia. Mmmm... si constat ca persoana mea a devenit brusc interesanta, datorita parerii mele cum ca nu ar fi nimic rau in a incerca sa atragi atentia atata timp cat nu se depasesc anumite limite de bun simt.

Sunt agitata. In ultima saptamana am avut o stare... ciudata. Nu prea stiu bine cum sa o descriu. Un fel de tristete pufoasa si placuta. Un fel de tristete presarata totusi cu destule zambete si cu motive sa ma trezesc dimineata si sa deschid jaluzelele. Inainte treceau zile inregi fara sa deschid jaluzelele, fara sa vad lumina. Ah, da, mi-am mai reglat putin programul de somn acum - dorm in doua reprize scurte, una seara si una dimineata. Tot e mai bine decat de dimineata pana dupa-amiaza.

Envi ma certa ca am furat un titlu. O sa fur putin si ideea. Pe mine ma sperie putin. Ideea. Am zis de multe ori ca politica mea trebuie sa fie una de urasc pe oricine pana cand imi da un motiv sa il/ o privesc altfel. Sunt mereu neincrezatoare, timida, tacuta la inceput. Si nici dupa aia nu sunt mereu fenomenal de vorbareata. Observ oamenii. Si atat la inceput. Unii imi atrag atentia. Prin felul in care vorbesc, prin ideile cu care ies in fata, prin comportament. Si, din momentul in care i-am remarcat, vor fi primii pe care ii voi studia.

illustrate me freaky #2

Mult mi-a mai luat. Dar am ajuns si la partea a doua (prima parte aici) a lepsei de la Catalin. Bate o noua leapsa la usa, de data asta de la Krossfire, dupa o idee preluata de la Arana, si am vrut sa o termin pe cea veche intai.

  1. Nu-mi place sa astept la metrou. Nu-mi place sa astept pur si simplu. In special cand sunt oricum agitata pentru ca nu stiu cum o sa-mi iasa o anumita chestie. Sunt niste momente in care ma simt neputincioasa. Nu pot face nimic, trebuie sa astept. Asa ca in astfel de situatii cea mai inteligenta chestie pe care o pot face este sa sun pe cineva. Daca sun pe cineva asa dintr-o data cand stau si astept in statie la metrou, in 99% din cazuri este pentru ca mi-e teama ca o sa-mi fac singura rau fizic la cat de agitata sunt. Dar n-o sa vreau sa vorbesc despre asta. N-o sa spun niciodata ca e ceva important desi pentru mine e o chestiune groaznic de importanta. O sa vreau pur si simplu sa vorbesc... nu conteaza despre ce, nimicuri, doar ca sa-mi distraga atentia de la ceea ce ma chinuie. Si da, sunt insistenta, pentru ca in momentele alea sunt disperata. Vreau cu disperare sa existe cineva care sa ma impiedice sa fac o prostie. Stiu ca multi vad lucrurile altfel.
  2. Uneori mi-ar placea sa consider ca pot sa port cizme. Am un munte de incaltari. Nici o pereche de cizme printre ele. I-am trimis inapoi mamei toate perechile pe care mi le-a trimis vreodata. Am vazut modele de cizme care mi-au placut. Doar ele in pozele dintr-un catalog, in cutie. Si le-am vazut apoi pe picior. Si mi s-au parut ca arata grotesc. In general, cand vad femei pe strada cu cizme mi se pare ca arata monstruos. Nu-mi plac cum arata cizmele decat pe picioare extrem, dar extrem de subtiri. Ale mele sunt prea groase. Pentru cizme, nu in general. Imi plac cum arata picioarele mele cand port sandale, cand ma trezesc si ma uit in jos. Mi se par insa butucanoase de fiecare data cand mama se gandeste sa-mi trimita o pereche de cizme si ma apuc sa le probez.

...

"De asta..."
Si imi plimbi incet degetele cu degetele tale. As vrea... Imi place la nebunie mirosul pielii tale, nu ma satur de el. Dar inca nu pot sa nu te las pe tine sa conduci. Inca ma tem sa fiu eu cea cu initiativa. Inca mi-e teama ca s-ar putea sa nu-ti placa unele din fanteziile mele. Si ma simt vinovata ca ti-am facut asta. Nu eu ar fi trebuit sa fiu cu tine acum. N-ar fi trebuit sa fim aici nici unul. Nu sunt... N-am fost niciodata si, desi nu pot sa stiu ce se va intampla in viitor, nu prea cred ca...

"Stii, cred ca am facut o adevarata obsesie pentru tine..."
Inca zambesc, mereu zambesc atunci cand ma atingi, atunci cand imi vorbesti. Primul meu gand a fost "ohoo, nu stii ce obsesie am facut eu pentru tine..." dar l-am alungat. Nu te cred. Deloc. Printre atatea femei, n-am facut absolut nimic sa fiu speciala. Ce trebuie sa faca o femeie ca sa devina speciala petru un barbat? Nu conteaza, pentru ca eu sigur n-am facut niciodata nimic. Probabil sunt mai tanara, pielea, corpul meu arata mai bine. Dar asta nu e meritul meu. Stiu, nu ne-am intalnit intamplator azi, chiar daca ti-am spus ca nu pe tine te cautam, ca imi doream de fapt altceva, nu sa dau de tine. Nu conteaza daca m-ai crezut sau nu. Oficial nu te-am cautat... nici azi. Nu m-ai intrebat de ce n-am mai venit atunci.

amestec de 8 ianuarie

  • In primul rand, La Multi Ani! Si, daca tot sunt la capitolul asta, La Multi Ani! si pentru David Bowie si Robby Krieger. Si, poate multora nu le spune nimic numele, dar tot intr-o zi 8 ianuarie s-a nascut acum 186 de ani si Wilkie Collins.
  • 8 ianuarie a fost data la care a murit Iwao Takamoto in 2007. Cine nu stie cine a fost omul n-a avut copilarie. Da, stiu, nu toata lumea e obsedata de desene animate vechi si in special de Scooby-Doo asa ca mine. Totusi... Tot in data de 8 ianuarie a murit si Steve Clark in 1991 (toata bucata, interviurile si Switch625 sunt de pe Visualize). Avea 30 de ani. Da, imi place mult Switch625...
  • Si in urma cu cateva ore am descoperit ca Heidi au din nou un site pe care exista ceva informatii. E posibil sa nu fie ceva nou. Dar na, eu tot scriam doar heidi.ro. Si asa nu mergea. Si nu merge nici acum. Trebuie sa scriu si www in fata. Plus ca ei si acum, pe 8 ianuarie, ne mai ureaza un an nou plin de bucurii. Eu parca stiam ca asta se face pana cel tarziu pe 6-7 ianuarie. Noutati in ceea ce priveste produsele? Doar doua. Una care nu-mi place. Nu vad sa mai existe tableta Heidi Sour Cherry Dark, singura tableta Heidi din cele care se mai gasesc acum in magazine care imi place cu adevarat. Probabil ca asta inseamna ca o sa dispara si asta, la fel cum au disparut si toate celelalte sortimente Heidi care mi-au placut vreodata cu adevarat. Si a aparut ceva nou, ceva ce n-am vazut inca prin magazine - trufe de ciocolata. Da, bine, stiu, probabil ar fi trebuit sa calc de mai mult de trei ori prin magazine de la Mos Nicolae incoace ca sa si observ ceva.
  • Initial am zis ca e o nebunie, dar ma tot bantuie de mai bine de o saptamana. Patru-cinci zile sa ma mai astepte. Mda, stiu, nu sunt normala. De-abia astept bonurile de masa ca sa le schimb si sa-mi iau animalu' de plus. Care da, e... e... mai mult decat adorabil si mare si pufos, dar... Pe undeva ma tem ca il vreau pentru ca... dupa tot ce a fost in vacanta asta, in rarele ocazii in care am iesit din casa, urasc si mai mult oamenii. Iar animalele de plus nu m-au dezamagit. Ma simt mai bine cand iau un pufos in brate. Ieri dimineata mi-a fost rau. Si imi era frig si tremuram. Asa ca tigrul de plus de 2 metri din pat a fost din nou de mare ajutor.

Cana Tom & Jerry

Asta e o achizitie ceva mai veche, de pe la sfarsitul lui octombrie. Dar trebuia sa o prezint si pe asta. Pentru ca o ador. Pentru ca e rosie, si asta se leaga de o alta pasiune de-a mea. Pentru ca e atat de bine realizata. Pentru ca Tom si Jerry imi sunt foarte dragi. Pentru ca am putut sa mai adaug ceva la colectia Tom & Jerry. Pentru ca este foarte utila, este exact cana de care am nevoie intr-o zi friguroasa. De ce? Pentru ca are peretii imbracati in cauciuc pe exterior. Asa ca, in momentul in care imi pun in ea ceva fierbinte-fierbinte, exteriorul ei va fi la o temperatura numai buna ca sa imi incalzeasca mainile.

latura superficiala a obsesiilor

Ma intrebam ce e superficial si ce nu. Pentru ca nu eram foarte sigura ce va ramane pe blogul celalalt si ce va trece aici. Unele lucruri nu sunt total intr-o parte sau alta. Politica e pe blogul superficial. Ce-am patit aseara la fel. E un fel de-a zice, nu mi s-a intamplat nimic rau aseara. Ce vad pe strada tot aici. Cand vine vorba de ceea ce imi place, de obsesiile mele, insa... Si apoi mi-a picat fisa. E superficial ceea ce as putea sa dezvalui oricui. Asta era si ideea. "Ce" imi place, aici. "De ce" imi place de fapt, dincolo.

De luna asta. Sapunele cu arome de fructe de la The Body Shop si ciorapi Gatta.

ba(c)terii

Io am o obsesie cu desfacutu' frumos al ambalajelor. Fara sa vandalizez, fara sa rup, in asa fel incat sa arate perfect si dupa ce am scos continutul. Nu conteaza ca dupa aia e posibil sa nu pastrez ambalajul si sa ajunga saracul la tomberon. Trebuie desfacut frumos. Imi vine sa urlu cand vad pe cineva ca rupe un ambalaj (de asta si detest cand ciocolata vine ambalata in staniol lipit pe margini - impaturit mai merge, ca il desfac frumos, dar lipit?!?). Nu, nu, nu! Ambalajele se desfac frumos, cu lama. Am doua in permanenta la mine. Prima bucata arata normal, a doua bucata e deghizata intr-un stilou. Mi s-a intamplat sa se uite oamenii ciudat la mine vazand ce e de fapt "stiloul". Mi s-a intamplat si ca "stiloul" sa fie primul obiect apucat in graba de catre un prof/ un coleg in cautare de ceva de scris. Bineinteles, mutra facuta la vederea lamei de sub capac a fost mereu de milioane.

Revenind... Conform bunului meu obicei, am desfacut cu lama un ambalaj de plastic lipit in 6 locuri. Am taiat frumos segmentele lipite. Am scos continutul si instructiunile. Si mi-a sarit in ochi o chestie. Printre alte instructiuni, acolo scrie si urmatoarea chestie: "a se utiliza doar baterii alcaline" - de ceeeee?

Google trebuie sa stie, nu? Mda, se pare ca nu sunt singura care si-a pus intrebarea asta. Si asa am dat peste cateva chestii interesante: