on the verge of extinction... again

Se da una bucata brontozaurel care se apuca sa se uite la concertul Hollywood Vampires de la Lisabona. Asa, de incalzire pentru luni.

Se termina cea de-a treia piesa, dedicata lui Marc Bolan, vad ca Joe se duce in spate, parca e cineva acolo cu o alta chitara. Nimic neobisnuit, stiu de mult timp ca schimba destule intr-un concert, are anumite preferinte pentru anumite piese, motiv pentru care pot identifica uneori in timpul carei piese a fost facuta o poza.

In fine, Alice face prezentarile we are the Hollywood Vampires and we pay homage to our dead drunk friends... here comes one now si incepe o noua piesa, dedicata lui Keith Moon. Alice scapa de haina, Joe se duce mai spre dreapta... ecranului, zoom in... pe Joe. Si vad un cablu alb si o chitara alba... ce mama dracului? Cablu? Joe?! Ce chitara e aia? Nu tin minte s-o mai fi vazut vreodata.

Se termina piesa. Urmeaza inca una. Spre sfarsitul careia Joe se duce iar spre dreapta (da, bineinteles ca acolo o sa stau luni!) si incepe sa dea cu chitara de scena. Ah...

Dupa care incep sa realizez ca probabil unui om normal nu i s-ar fi parut nimic dubios. Si poate ca sunt putin obsedata. Poate putin mai mult... Poate ca exact asa recunosti un om obsedat...

Dar... e cu siguranta un showman. Nu poate sa nu iasa in evidenta. Ceea nu e chiar asa usor atunci cand imparti scena cu Steven Tyler sau Alice Cooper. Am vazut Aerosmith prima data live la televizor acum vreo 15 ani. Train Kept A Rollin'. Si daca ii mai vad vreodata live, mi-ar placea sa incheie setlistul cu piesa asta. Pentru ca a fost prima pe care am vazut-o vreodata live.

Revenind. Nu stiam de ei de multa vreme si au fost prima trupa care m-a prins cu adevarat si trupa care m-a facut sa descopar muzica rock. Motiv pentru care sunt totusi recunoscatoare pentru hiturile radio-friendly, chit ca pe unele eu nu le mai ascult niciodata acasa. Din proprie initiativa, ca n-o sa ma apus sa dau skip daca sunt ocupata cu altceva. Dar piesele astea sunt modul prin care poti ajunge la cineva care altfel n-ar avea ocazia sa asculte asa ceva. Cum am fost eu. Acasa nu prea se asculta muzica, la scoala ne puneau documentare despre cum "muzica rock este radacina raului din lume".

Revenind, ca iar am luat-o pe aratura. M-a impresionat de prima data cand i-am vazut live la televizor. Parca nici n-avea fata! Acum stiu clar ca are, dar in timpul piesei aleia nu prea am vazut decat un fel de matura neagra foarte miscatoare. Ala era capul lui. Daca ajung la varsta lui, as fi incantata sa am atata par in cap. Aveam vreo 17 ani si nu stiam mare lucru. Doar ca nu canti la chitara tinand-o la ceafa sau intre picioare. Ceea ce el facea.

Asa ca nu pot sa nu ma gandesc ca poate nu e chiar asa ciudat in contextul asta. Sunt fana de 15 ani. Am vazut inregistrari de concerte, am vazut atatea bucatele live. De vreo cativa ani buni, de cand calitatea inregistrarilor de pe YouTube a inceput sa creasca, astept mereu cu nerabdare turneele, chiar daca nu ajung prin partea asta a lumii. Pentru ca dupa apar inregistrari... si, drace, cred ca mi s-au aprins ochii doar gandindu-ma...

Cum dracu' de am fost atat de calma in 2010? Stiu ca plans de fericire, plimbat de nebuna prin ploaie si turnat apa in propriul cap in timpul concertului poate nu intra in categoria chestiilor pe care maoritatea oamenilor ar pune eticheta de comportament calm. Dar am plans doar dupa ce mi-am luat biletul. Si dupa concert, dupa ce am pus gherutele pe setlist. Dar serios, nici n-am clipit cand am aflat de concert. Anuntasera deja turneul european si parca mi s-a parut normal sa vina si aici.

...

Cred ca deja incep sa regret ca gandurile mele s-au dus in directia asta. Atunci eram fericita ca Aerosmith nu s-au despartit. Ca am sansa sa-i vad. O data in viata. Fara ca asta sa se refere la altceva decat la faptul ca nu sperasem ca astfel de trupe sa calce pe aici. Acum ma tem ca au o varsta. Acum ma tem ca poate concertele la care mi-am luat bilet nu se vor mai intampla. In special concertul asta, avand in vedere precedentul I Am the Rocker si cat de "ieftina" e trupa. Acum rasuflu usurata ca au ajuns aici pentru ca apoi sa ma gandesc ca asta nu e un oras in care mi-as dori sa-i tin cateva zile bune pana la concert. Atunci nu ma simteam vinovata.