on the verge of extinction... again

Adica ce s-a mai adaugat la colectie in materie de muzici in 2018.

TL;DR They were on fire, the venue is beautiful and the people working there great. Other things were not that great.

La fel ca inainte de concertul Kreator de la Bucuresti, m-am trezit blocata iar pe modul ala in care nu mai pot sa ma opresc nici daca as vrea.

Cand a fost anuntat turneul, am sarit imediat sa-mi iau bilet la concertul asta. Pentru ca Berlin, oras cunoscut, in care eu pana acum m-am simtit in siguranta, zboruri ieftine... Apoi am vorbit cu Dany, care fusese si la concertul Aerosmith. Mi-a zis ca sigur vine, dar nu e prea incantata de locatie. Ca sunt pietre in care poti sa te impiedici pe jos. Ca e mult de alergat pana la gard si scena e inalta. Mehehe... asta m-a facut pana la urma sa-mi iau bilet si la Frankfurt, dupa recomandarea lui Alex. Dar bineinteles ca n-aveam sa renunt nici la concertul de la Berlin!

... and thank you for all the fun times!

Speaking of fun, this still cracks me up, especially the "goes to eleven" part.

Exact la 2 ani dupa concertul Aerosmith de la Horsens. Pe care eu l-am ratat. Acum zic "de fraiera", dar cine stie, poate ca n-ar fi fost cazul sa fac pe viteaza avand in vedere glezna mea atunci proaspat busita.

Deasemenea la o zi dupa ceva ce nu credeam ca se va intampla vreodata. Putin ingrijorata de prognoza meteo, decid sa-mi iau cateva... vreo patru randuri de haine pe mine, plus un sac de gunoi pentru ca pelerina mea de ploaie s-a rupt. Afara nu se vede nici urma de ploaia care cade teoretic peste Bucuresti din ce am gasit pe net. Ba chiar dupa ce ies de la metrou la Aviatorilor imi blestem zilele pentru ca am avut grija sa-mi iau haine pe mine, da' sa ma dau cu crema de protectie solara nu m-a dus creieru'. Si mai am de mers asa pana la intrarea de la parcarea C.

Unde Alex a ajuns deja, bineinteles, dar... si destui alti oameni?!?! Stai putin, in ce tara suntem? Credeam ca nu mai vine nici dracu' la concertu' asta... Oamenilor, voi n-ati vazut cat sunt biletele? Biletul la Diamond al treilea cel mai scump bilet la un concert rock din cate au fost in tara asta vreodata... si e deja un grup serios de oameni la poarta cu mai bine de doua ore inainte?!?! Mbine, cativa sunt nemti, eu si cu Alex suntem putin dusi, da' restu'?!

In continuarea partilor #1 si #2.

Un cuplu tocmai s-a intors la hotel de la cumparaturi. Tipa e eleganta si probabil superba de aproape. De departe sar in ochi doar parul si ochelarii de soare. Tipul arata a pensionarul tipic, complet cu palarie galbena de paie.

... cred ca "pensionarul" e Alice. Nu stiam ca Sheryl e si ea aici. Sunt la bar, destul de departe de intrare asa ca ii astept sa se apropie de lifturi. Dap, 100% Sheryl si Alice! Lifturi?! Ana, iute, fugi! Tipu' de la paza nu e prea incantat.

Am inceput sa urasc zilele de 11 din clasa a sasea. Atunci a fost prima data cand s-a intamplat ceva foarte urat intr-o astfel de zi.

In 1999, in dupa-amiaza zilei de 11 iulie, Schumacher era tradat de frane si iesea de pe pista in al cincilea viraj la Silverstone.

17 ani mai tarziu, am avut parte de o alta sperietura. Am dormit pana tarziu. Si prima chestie pe care am vazut-o dupa ce m-am trezit si am intrat pe twitter a fost ca Joe a intrat in stop cardiac pe scena in timpul celei de-a doua piese. Ma rog, nu pe scena, in spate. Pentru ca fost suficient de inteligent sa faca vreo cativa pasi in directia aia si sa evite sa pice pe jos in fata tuturor celor de la concert.

In continuarea chestiei asteia.

Duminica dimineata. Dupa un somn ca dracu'. Pe undeva regretand ca m-am dat dusa de la hotel. Si da, Alex, probabil n-ar fi avut chef de noi la 3- 4 noaptea. Da' daca ma mananca si incep sa ma scarpin, eu nu stiu sa ma opresc din scarpinat pana n-am mainile pline de sange.

Asta si la propriu. Am o cicatrice urata pe glezna stanga. Are mai mult de sapte luni. Ma manca glezna si m-am scarpinat. Mi-a luat mult sa curat sangele din jurul unghiilor. De taiat unghiile nu mai putea fi vorba, erau proaspat taiate.

In fine. Revenind la ziua de duminica, 5 iunie. Dimineata. Ma rog, dimineata mea, apropiata de pranz. Pierdut putin vremea aiurea, apoi echipat iar si revenit la hotel. La o ora nu prea fericita pentru pistruii mei, motiv pentru care decid sa ma apropii mult mai mult de intrare decat sambata.

Mi-am imaginat intotdeauna ca asa ceva se intampla cu premeditare. Studiat fiecare miscare timp de luni la rand. Dar n-a fost asa.

A fost o gluma la inceput, atunci cand am vazut interviul in care Joe spunea ca vor sa mearga la Bran. Si, oricat as fi aparat drumul spre zona in care m-am nascut, nici eu am crezut ca a vorbit serios.

Apoi, in seara zilei de 2 iunie, mi-a aparut in timeline tweetul care anunta ca au ajuns in Bucuresti. Pe de o parte, am rasuflat usurata pentru ca, pana in momentul acela, imi fusese teama ca nu vor mai sosi si concertul nu se va mai intampla. Nu cred ca o sa uit vreodata ce s-a intamplat anul trecut. Pe de alta parte... deja? De ce? Nuuu... Cum sa spun asta sa nu sune ca dracu'? Bucurestiul, si in special Centrul Vechi, nu e un loc in care sa-mi doresc sa stea prea mult daca vreau sa mai revina pe aici. Daca iau ceva de la un restaurant? Daca sunt jefuiti?

Happiest girl in the world. Part two. And trust me, this one has been a billion times better. As for the when, after they leave because the pictures give away the where.

Se da una bucata brontozaurel care se apuca sa se uite la concertul Hollywood Vampires de la Lisabona. Asa, de incalzire pentru luni.

Se termina cea de-a treia piesa, dedicata lui Marc Bolan, vad ca Joe se duce in spate, parca e cineva acolo cu o alta chitara. Nimic neobisnuit, stiu de mult timp ca schimba destule intr-un concert, are anumite preferinte pentru anumite piese, motiv pentru care pot identifica uneori in timpul carei piese a fost facuta o poza.

In fine, Alice face prezentarile we are the Hollywood Vampires and we pay homage to our dead drunk friends... here comes one now si incepe o noua piesa, dedicata lui Keith Moon. Alice scapa de haina, Joe se duce mai spre dreapta... ecranului, zoom in... pe Joe. Si vad un cablu alb si o chitara alba... ce mama dracului? Cablu? Joe?! Ce chitara e aia? Nu tin minte s-o mai fi vazut vreodata.

Cinci bilete.

Hollywood Vampires. Pentru ca... Joe Perry, bineinteles!!! Si doar atat ar fi suficient, dar pe aceeasi scena va mai fi si Alice Cooper! Si Duff McKagan (pe care nu l-am vazut niciodata live pana acum).

Queen + Adam Lambert. Ma rog, 50% din Queen. Dar e mai mult decat nimic si la mai mult de atat nu se poate spera acum. Iar in caz ca va intrebati, nu regret concertul din martie, a meritat.

Megadeth. Pentru ca-mi sunt in continuare dragi si biletele sunt si de data asta ieftine.

Scorpions. Pentru ca sper ca il vor avea pe Mikkey Dee si in Europa, nu doar la americani. Mikkey Dee!!! Si chiar daca nu... de ce sa ratez probabil ultima sansa de a-i vedea?

Iron Maiden. Pentru ca... de ce nu?

N-ar trebui sa fie o surpriza ca-mi plac avand in vedere cine sunt oamenii care au format trupa. Piesele noi rup...

Azi m-am trezit la ora patru dimineata. Eram somnoroasa, confuza, dar in cele din urma nu mi-a parut rau. Ca m-am trezit la ora aia inumana doar ca sa prind live concertul Aerosmith de la Detroit.

Inca imi pare rau ca i-am ratat la Sofia. Nu era departe de noi. Si la Horsens. Nu era departe de Amsterdam, unde am fost pana cu o zi inaintea concertului. Asta dupa ce imi facusem planuri cu atata timp inaintea turneului european.

In fine. Au rupt. Si, ca intotdeauna, au facut minuni pentru starea mea de spirit. Si au fost momente in care mi-a venit sa intind bratele catre ecran si sa apuc capetelele alea din fata camerei si sa le soptesc... probabil ca nu... mai degraba sa le urlu in urechi... thank you!

Happy birthday, Mr. Joe Perry! And thank you!

Am tot frecat clipuri proaspete din turneul asta in ultimele zile. Si am fost foarte, foarte placut impresionata. Ca suna bine si ca sunt foarte naturali pe scena nu e nici o surpriza, dar... au avut un setlist de vis si imi par mai proaspeti decat i-am vazut vreodata in ultimii cinci ani! Si asa ma bucur sa constat asta pentru ca nu cred ca e ceva usor sau obisnuit la varsta lor...

Brad se misca pe scena mai mult, interactioneaza mai mult cu publicul si cu ceilalti, Steven imi aduce aminte de... mine in clasa intai, atunci cand ma bagam la concursuri de genul cine rezista sa se invarta mai mult fara sa pice pe jos. Serios, ma mir ca nu ameteste, mai ales ca are de zece ori varsta pe care o aveam eu atunci...

Pentru ca Aerosmith n-ar mai fi fost Aerosmith fara un individ micut si intunecat... la par (is curioasa ce sampon foloseste, ca inca are multa "matura" in cap pentru varsta lui), la atitudine si de multe ori si la haine. Pentru ca prefer oricand un East Coast, West Coast inaintea unui Lightning Strikes. Pentru ca de la el am auzit pentru prima data cuvantul (ala din titlu) acum sapte ani. Pentru ca azi face 61 de ani. Pentru ca... de-aia!

Da, stiu, am pus o poza de pe Wikipedia. Dar trebuia sa fie o poza cu chitara aia. Mhm, Joe Perry Boneyard Les Paul. A folosit-o si anul trecut la Bucuresti. Pentru Stop Messin' Around. "I don't need to talk... I play the guitar!"

Pentru Movin' Out (no one knows the way but Joe Perry... stiu ca nu asa sunt versurile pe album, dar asa mai zice uneori Steven live), pentru Spaced (and I'm never never, never, never, ever goin' back, I'm off the track, no one even knows I'm alive...), pentru Combination (In line of fire you know what to say - they gave us no choices just one shade of grey...), pentru Draw the Line (imi place de mor versiunea asta, mai ales partea de la 5:05 cand se dezbraca si bate chitara cu camasa... si imi place la nebunie chitara... o stiu de atatia ani si tot nu ma plictisesc de holbat la ea), pentru Monkey On My Back (you best believe I had it all and then I blew it... mi-a fost asa mila de tipu' de la paza cand am vazut clipul asta - pentru cine n-are chef sa se uite, Steven il apuca de cap si se sprijina pe capul lui in timp ce canta "now bring me home his head inside a sack..." si nu comentez ce face mai departe... "Steven, you're not a well individual..." dupa cum zicea chiar Joe), pentru Walk On Down (intregul concert e super, iar Joe arata absolut genial in partea asta a concertului... ca un avertisment de "nu bagati chitaristii in masina de spalat!" ca-i scoateti sifonati, rupti si ragusiti...). Pentru Can't Compare (no... nobody said it's fair... I can't get out, I'm scared...). Pentru cum suna pe Sick As a Dog sau Janie's Got a Gun. Pentru cat de intensa e partea aia 2:45-3:15.

Adica sa pun clipuri amuzante pe blog. Dar asta e dementa pura. Marca Steven Tyler. Dupa cum remarca Mr. Joe Fuckin' Perry, "Steven, you're not a well individual..."