Da, e o piesa Slipknot, dar nu despre asta e vorba.
E vorba despre prea multe betoane, e vorba despre a incerca sa faci ceva, chiar daca foarte putin, cat poti. Si despre a descoperi constant ca planeta e populata de gunoaie de oameni.
Putinul spatiu verde care a existat vreodata pe strada asta, pe langa blocul asta, a ajuns sa fie sacrificat constant pentru locuri de parcare si pentru balcoane. Din dorinta locatarilor care se plang de aer, de caldura si asa mai departe...
Luni, 8 noiembrie, candva intre orele 13 si 14. M-am dus la cimitir. Alesesem flori de diverse soiuri ca sa fac eu un aranjament floral pornind de la alb in mijloc catre violet pe margini. Mai aveam de traversat doar parcarea blocului de langa cimitir si straduta dintre bloc si cimitir. Si m-a mancat sa-mi lungesc gatul peste masini ca sa vad daca e lume in curtea cimitirului. Ceea ce a insemnat ca nu m-am uitat la ce se gaseste la nivelul picioarelor.
Una din prostiile acelea metalice pe care oamenii le ridica pe locul de parcare ca sa-i impiedice pe altii sa parcheze in locul lor. Am intrat cu piciorul drept in ea. Asa cum merg eu, cu hotararea unui tanc. Inca am o vanataie frumoasa acolo, doua luni mai tarziu - imaginati-va ce frumoasa trebuie sa fi fost in ziua zero! Dar, la viteza la care mergeam, restul nu s-a oprit odata cu piciorul drept. S-a dus din inertie inainte, dincolo de dracia metalica. Buf!
In dimineata zilei de 10 septembrie... am plecat catre Dublin, asa cum probabil era deja clar din titlu. Nu direct, pentru ca toate zborurile directe erau in trei cifre in ziua respectiva. Asa ca am optat pentru o escala de opt ore in Bruxelles. Ma rog, strict in aeroportul Charleroi pentru ca sa merg pana in Bruxelles si sa ma intorc m-ar fi costat 28€, adica de mai bine de doua ori costul zborului de la Bucuresti.
Ca sa nu mai spun nimic de faptul ca nu-mi suradea deloc ideea de a-mi cara ghiozdanul si restul lucrurilor. Noua politica a Ryanair spunea ca fara sa platesti extra, se poate lua doar un bagaj de 20cm x 25cm x 40cm. Ghiozdanul meu era ceva mai mare de atat, dar nu cu mult, iar hainele se mai pot indesa. Plus ca imi purtam cele mai voluminoase lucruri, asa ca ma incadram. Dar sa car totul timp de cateva ore prin Bruxelles n-ar fi fost in nici un caz o placere.
Pe la mijlocul lui februarie am facut un demo. Pentru care ar fi trebuit sa-mi primesc banii atunci, in februarie. Doar ca asta nu s-a intamplat. Si, in conditiile in care aveam deja niste bilete la concerte si nimic rezervat inca la capitolul transport si cazare, as cam fi avut nevoie de banii aia.
Asa ca, atunci cand mi-a fost publicat un articol in prima jumatate a lui martie, am sarit imediat sa rezolv problema asta, stiind ca intotdeauna am banii in cont in momentul in care iese articolul. Intotdeauna... mai putin atunci! Motiv pentru care pe la 7 seara, m-am trezit cu un mail care imi spunea Attention: Invalid Credit Card, Update Now
- ceee? In fine, respectivul mail imi spunea ca rezervarea mea e inca in siguranta, dar sa rezolv problema in 24 de ore. Ceea ce n-am putut face pentru ca asta se intampla vineri seara si ar fi fost urat din partea mea sa urlu la niste oameni care altfel m-au platit mereu la timp doar pentru ca altii nu ma platisera asa ca ajunsesem sa am nevoie disperata de niste bani. De orice bani!
O chestie care ma roade de ceva vreme este ca biletele la concertele din Romania s-au transformat din banalitati in hidosenii. Da, aspectul biletului nu are legatura cu calitatea spectacolului. Dar biletele alea sunt o amintire pentru un fan. Multi dintre noi le strangem la colectie. Iar colectia mea are un aspect foarte trist in ultimii trei ani la capitolul bilete la concerte din Romania.
Ca mine! Dar exact ca mine!
Miercuri, 1 iunie. Am fost la Penny. Cel de pe Pallady. Aveau nectarine la reducere. Am luat una, am cantarit-o pe cantarul de la raionul de fructe. 90 de grame. Am mai luat doua-trei maruntisuri si m-am dus sa platesc tot. Am fost usor surprinsa pentru ca totul a costat mai mult decat ma asteptam, asa ca pe drum am inceput sa studiez bonul. Si am constat ca nectarina mea devenise 125 de grame pe ala. Am ajuns acasa si am cantarit-o pe cantarul din bucatarie. La fel ca la raionul de fructe. Ceea ce era de asteptat pentru ca mai luasem chestii de calibru similar si stiam ca nu prea trec de 100 de grame.
Miercuri, 8 iunie. Povestea s-a repetat aproape identic cu o pruna. Acelasi magazin, aproximativ aceleasi gramaje, nu m-am trezit sa verific pana acasa. In conditiile in care cu o zi inainte luasem o pruna de dimensiuni asemanatoare dintr-un alt Penny si aia nu ajunsese sa cantareasca cu 38% mai mult la casa fata de raionul de fructe.
Mbine. Sa speram ca macar acum m-am invatat minte.
... nervi!
In urma cu vreo doi ani, am inceput sa experimentez cu diverse condimente. Cu rezultate foarte variate, de la "ador chestia asta!" la "bleargh, nuuuuuuu!". Amuzant, cred ca majoritatea celor care mi-au placut se regasesc prin diverse dulciuri de Craciun. Cum ar fi ghimbirul.
Ghimbirul pudra ma costa 2.30 lei pe suta de grame la unul din standurile Frukt Land din zona. Acceptabil. Ghimbirul uscat maruntit e intre 8.13 lei si 9.39 lei in Auchan (ahem, vrac, pentru ca ambalat sare peste 10 lei pentru o cutiuta de 60 de grame), in timp ce cel uscat nemaruntit e 1.90 lei la magazinul de condimente de la piata.
Asa ca ratiunea economica ar spune sa-l iei nemaruntit si sa-l maruntesti acasa. Doar ca...
Urasc anii in care Pastele catolic e in martie si cel ortodox in mai. Pentru ca trebuie sa sufar o luna si ceva in plus. Nu ca as sarbatori, dar in momentul in care atata lume o face si te freaca la creier cu asta, e cam greu sa ignori.
Intreaga strada e in santier, se pun "biscuiti" pe ea. Praf, mult praf.
De cateva luni ma gandesc la un tatuaj. Si la mutat din orasul asta. Nici una din cele doua nu e o decizie pe care sa o iau usor. Si asta nu doar pentru ca altii iau astfel de decizii usor si prost.
Am aflat recent chestia asta. Si acum se cheama precedent. A doua oara o sa-mi fie si mai usor.
In momentul asta stau pe burta pe podea in camera si bat in tastele laptopului. Stau cumva paralel cu usa de la camera. Usa de la camera e deschisa si la fel e si cea de la bucatarie. Asa ca pot vedea o mica parte din ce e in bucatarie din unghiul asta.
Cam la inaltimea capului meu, e o punga de plastic. Punga aia de plastic tipica pe care o gasesti in cam orice supermarket in zona cu fructe. E plina cu alte pungi si maruntisuri de plastic si metal. Plina e poate chiar putin spus, aproape crapa. S-a umplut intr-o saptamana. Bine, cateva chestii din ea sunt componente ale unor chestii mai vechi pe care le-am dezmembrat de-abia saptamana asta. Si mai sunt acolo si doua recipiente de gel de dus golite in acelasi timp din cauza maniei mele de a alterna arome. Chestie care clar nu se intampla saptamanal. Probabil punga ar fi fost doar plinuta altfel.
Dupa fiecare moment prost. Dupa fiecare miscare gresita. De maine...
Cateodata aproape ca simt ca ametesc gandindu-ma cat am amanat si continui sa aman unele lucruri...
Totul a luat-o la vale nebuneste in ultima saptamana. A fost vina mea, eu am lasat sa se intample asta. Azi am ajuns in punctul in care am crezut ca nu se poate mai rau. Ca de maine voi putea sa incep sa repar lucrurile. Si apoi... o noua lovitura din afara...
Imi vine sa urlu, pentru ca s-a intamplat de sute de ori asta de-a lungul anilor... Sunt neglijenta, las lucrurile sa mearga prost. Imi spun ca o sa repar totul. Dar apoi se intampla ceva si imi e mult mai greu decat m-as fi asteptat.
Si ma sperie idea ca poate intr-o zi...
Say you'll be alright come tomorrow, but tomorrow might not be here for you...
I'd say this is feeding my impostor syndrome. If I didn't fear I really don't have anything of the kind.
Same goes for being called a world-class speaker (cssday.nl).
Am tras atat de tare sa strang bani pentru un meet & greet Aerosmith. $1300, poate chiar mai mult si i-as fi dat fara nici o umbra de regret vara trecuta. Doar ca n-au mai venit in Europa. Anul asta vin si nu doar ca nu mai sunt dispusa sa dau banii pentru meet & greet (ahem, nu ca ar mai oferi macar astfel de pachete anul asta), dar nici nu ma mai intereseaza sa merg la vreun concert. Sa le fie de bine, trebuiau sa vina in 2013.
La fel, am tras tare sa strang bani de laptop. Mi s-a spus ca nu-s in toate mintile ca vreau sa dau $2300 pe asa ceva. L-as fi luat daca l-as fi gasit la noi. L-as fi luat din Germania daca n-ar fi fost cu tastatura nemteasca. L-as fi cumparat online daca as fi putut sa-l cumpar si ca persoana, nu doar ca firma. Acum teoretic (practic nu stiu, ca nu m-am carat la magazin) se gaseste si la noi, dar pur si simplu nu ma mai intereseaza.
Si pe mine impreuna cu ea. Iar asta nu are legatura cu nici un fel de rufe. Sau cu orice masina de spalat. Eu am masina de spalat. Care mi-a fost bagata pe gat de ai mei in 2008, dar eu n-am folosit-o niciodata, zace in bucatarie, murdara in momentul asta de ceai, limonada, oua fierte... cred ca de altceva n-am mai murdarit-o de cand a sters-o ultima data. Nu suport ideea de spalat doua sau mai multe chestii impreuna. Ma scarbeste ideea ca as putea spala doua sosete cu grade diferite de jeg pe ele in aceeasi apa.
Asa ca spal mereu manual. Am un lighean si mai multe galetuse si le insir pe toate in baie. Bineinteles ca oricum sunt necesare cateva runde bune de spalat, uneori se poate sa imi ia si trei zile sa spal toate rufele adunate, dar na... Oricum, nu conteaza. Dar motivul pentru care bat campii e motivul pentru care vreau masina aia de spalat inapoi.
Ce n-am mai facut in 2012...
Nu mi-am mai spalat incaltarile inca o data, dupa ce a trebuit sa ies de urgenta ieri din casa. N-am sters ecranul laptopului. Ma rog, asta am facut-o dupa miezul noptii. Am uitat sa spal un tricou negru. Ramasese pe jos pe hol pe sub alte chestii si nu l-am vazut. L-am spalat ieri pana la urma. N-am strans pungile din hol si din bucatarie. Le-am strans dupa miezul noptii, e drept.
N-am sters decat superficial aragazul si pe jos in bucatarie. Si chiuveta doar am spalat-o, n-am si lustruit-o. Macar am spalat cada... desi dupa aia am spalat iar rufe si am varsat apa murdara... N-am sters biroul. L-am stars ieri. N-am dat aspiratorul din mijlocul camerei dupa ce am aspirat. L-am mutat aseara, ca deja ma enerva.
N-am bagat epilatorul la loc in cutie. Si nici sandalele. Nu va imaginati nimic, nu le-am mai purtat din iunie... de-atunci nu le-am bagat la loc in cutie... N-am pus la loc cutia de after-shave. Am pus-o ieri, cand oricum m-am apucat sa reorganizez si sa arunc chestii de prin debara. Nu m-am demachiat. Am facut chestia asta dupa miezul noptii.
Si probabil o tona de maruntisuri de care nici nu mi-am dat seama inca.
Ce vreau sa fac...
... sau poate chiar mai multe.
Simt nevoia sa ma autofaultez pentru ca este oribil de frustrant daca n-o fac. Da, ma trimite inapoi cu zece pasi cand n-am reusit sa castig decat cinci. Da, plang dupa. Da, s-ar putea sa ma faca sa pierd fix singurul lucru pe care mi-l mai doresc acum.
Dar daca n-o fac ma invart ca o fiara turbata prin casa si nu ma simt in stare sa fac altceva, sau sa ma gandesc macar la altceva. Si pierd zile intregi asa. Si nici asta nu ajuta cu nimic.
La nici trei ore dupa postarea precedenta am primit un telefon surpriza. Ma asteptam sa se duca momentele bune, nu ma asteptam sa intample asa repede. Mi-as fi dorit inca o zi... asa m-am simtit rau timp de aproape trei zile dupa si nici macar nu mi-am satisfacut frustrarile...
Pot sa respir iar normal de vreo cateva ore, dar nu conteaza. Pentru ca peste inca vreo cateva alte ore se pare ca o iau iar de la capat... Si in afara de respiratie nimic altceva n-a avut timp sa revina la normal...
Cand lucrurile nu mai merg asa cum stiai ca trebuie sa mearga. Si aroganta proprie isi ia o palma.
Sunt grozava cand vine vorba sa combin geometria cu CSS-ul, nu? Si atunci de ce mama dracului nu-s in stare sa fac un tetraedru regulat animat? Am crezut ca o sa fie usor, dar nu vrea sa iasa asa cum vreau eu...
Am scos pana acum doar 100% la toate exercitiile de curs si din tema, ar trebui sa ma descurc la primul partial, nu? Nu. Am busit grilele la greu si am pierdut 10 puncte din 100. Si... surpriza! Am busit si unul din exercitiile de programare si inca 5 puncte s-au dus. Punctaj final: 85 din 100. Ceea ce nu-mi place. Nu mi-a placut niciodata. Motiv pentru care in facultate mi-am carat mereu de la examenele pe care mi-as fi dorit sa le iau cu 10, dar am simtit ca nu pot. Si am lasat in urma o foaie goala.
Ma enerveaza la culme clipurile de genul asta. Pentru cine n-are chef sa se uite, un tigru e pe sosea si niste dobitoci coboara geamurile, bat in ele, claxoneaza, il ating cu masina ca sa-i atraga atentia. Norocul lor ca tigrul pare ca tocmai a consumat un rus cu putin sange in vodca.
Nu merg la Accept. Luat hotararea asta azi. M-am simtit prea frecata ca sa ma mai simt in stare sa exist acolo. Si lucrurile nu pot decat sa se inrautateasca in urmatoarele zile. Pacat, eram atat de fericita in primavara cand mi-am luat biletul....
... si pot vedea viitorul.
Deci... voi merge la un fel de interviu, probabil va merge suficient de bine incat sa fiu angajata pe o perioada de proba sau ceva de gen, dupa care nu voi fi angajata, dar intre timp voi fi lasat balta toate cele 5 cursuri de care ma apucasem in toamna asta. Si cu care momentan stau bine. Adica am facut toate temele la timp, uneori chiar in primele zile dupa ce au ajuns pe site si am scos doar 100% pana acum. Si tot intre timp voi fi ramas in urma cu ce e nou in domeniu pentru ca timpul pentru asa ceva se va fi dus la zero.
Asa ca bilantul la sfarsit de an va arata in felul urmator: in continuare fara loc de munca si fara sa fi reusit sa fac nici alte chestii care chiar ma interesau. Si cu nervii franjuri.
Pe ce ma bazez cand spun asta? Pe faptul ca s-a mai intamplat fix acelasi lucru de patru ori anul asta.
Yeah, I get it all. But never the things I want most and never when I want them most.
Mi-a fost rau... Cred ca am ajuns sa-mi vomit si creierii pe langa tona de muci si bietele nectarine. As privi partea buna a lucrurilor, daca as fi capabila s-o gasesc. Faptul ca nectarinele nu mi-au iesit si pe nas, la fel ca mucii, nu ma consoleaza prea tare... Creierii mi-au iesit evident inclusiv pe urechi.
Si am ramas inghetata si ametita. Si urand lumea. In special pe cei care pot sa bage toate porcariile in ei si n-au nici pe dracu', in timp ce mie mi se face rau dupa niste biscuiti cu scortisoara si niste fructe...
Bineinteles, urasc si trecerea timpului, pentru ca acum 4 ani am si gustat putin viermisorii aia inainte sa-i observ miscand... si n-am patit nimic. Intre timp, se pare ca m-am ramolit...