on the verge of extinction... again

Cum am ajuns in Austria.

Linz, 7 aprilie. Oricat de obosita as fi fost dupa cele aproape 36 de ore de cand plecasem de acasa, n-am putut rezista tentatiei de a merge in recunoastere pana la Posthof. Pe harta, nu era departe, dar parea complicat si, la fata locului, s-a dovedit a fi chiar mai complicat pentru ca trebuia sa trec peste, pe sub si chiar inconjurand linii de tren industriale si o autostrada.

Iar intr-o sambata dupa-amiaza, nu era nici dracu' pe strada in zona aia industriala. Daca as fi trecut pe langa o alta fiinta umana, as fi cerut indicatii, dar n-am avut norocul asta. Asa ca dupa ceva invartit, m-am gandit ca probabil n-ar fi o idee proasta sa urc pe podul peste autostrada. Si chiar n-a fost pentru ca la capatul celalalt al podului am gasit un indicator catre Posthof, iar dupa ce am dat coltul am si vazut un banner agatat de o cladire - Welcome @ Posthof. Victory!

Am mai avut de trecut peste niste sine si de ocolit niste trenuri si camioane, dar acum macar imi puteam vedea clar tinta si in cele din urma am ajuns acolo.

Tocmai cand se intra la un alt concert! Asa ca am intrat si eu in hol si am inceput sa studiez locatia. Ba chiar am bagat si capul in sala si am vazut... scaune! Si nu pareau ca se scot din podea... asta in conditiile in care pe biletul meu scria clar "Stehplatz"! Soc si panica! Okay, cu calm, Ana, intreaba pe cineva...

Am asteptat pana cand toata lumea a intrat in sala si l-am vazut in sfarsit pe tipul de la bar mai fara ocupatie, asa ca l-am intrebat daca vor fi scaunele acolo si la concertul din seara urmatoare. La concertul de metale? Ah, nu, se pliaza toata podeaua in spate cu tot cu scaunele. M-am simtit asa, dintr-o natie barbara in timp ce tipul imi explica exact ca pentru prosti. Noi n-avem asa ceva in Romania. La noi locatia de concert miroase ca o latrina, ii pica tencuiala de pe pereti... si ma facuse sa-mi fie foarte rusine de toate astea in ianuarie.

I-am multumit si am plecat. In cautarea unei alte cai, poate mai scurta si mai putin complicata inapoi catre hotelul meu. Si am gasit-o. Peste o parte din sinele de tren (restul se terminau pe undeva pe acolo) si pe sub autostrada. Am mai spus cat de dragut mi s-a parut orasul asta? Poti auzi pasarile cantand seara...

La hotel, am picat lata. Eram rupta de oboseala!

Si am dormit dusa in timp ce, prin Romania, lumea se inghesuia pe la biserici...

Ziua concertului

M-am trezit destul de devreme (dar nu foarte) si am iesit sa ma plimb prin oras. V-am mai spus ca arata foarte dragut? Intai am fost prin centru, apoi am fost curioasa sa vad cum se ajunge de acolo la Posthof, m-am mai invartit putin prin zona industriala, mirandu-ma la indivizii din prima poza de mai jos, apoi am luat-o spre nord, spre si apoi prin parcul de dinainte de cotitura Dunarii. Si da, cand am trecut pe langa Posthof, l-am vazut pe Ventor langa autocar impreuna cu alti tipi, dar pe lista mea nu intra deranjat dimineata nimanui, asa ca mi-am vazut de drum.

Apoi m-am intors la hotel, m-am reaprovizionat cu apa (de la robinet) si am inceput sa ma pregatesc de concert. Vremea foarte placuta de aceasta data, asa ca nu-mi faceam griji ca voi ingheta sau ca ma voi topi. Aproape de Posthof, in gradina cuiva, am vazut un domn cu dungi. Si de cealalta parte a strazii e... o biserica? Iar in gradina, un fel de titirez enorm.

Am fost prima la intrare. Nu mai era nimeni afara cand am sosit acolo, asa ca am mai dat o tura prin zona (atunci am facut si poza din dreapta) inainte sa ma asez pe o bordura la umbra. Cum peretii exteriori ai holului sunt doar... geamuri, am putut sa vad cum e aranjat standul de merchandising - incepusera cam cand sosisem eu dupa ce mai dadusem o tura prin zona.

La scurt timp, pe hol si-a facut aparitia Sami. Si a iesit afara, s-a cautat in buzunare, imediat si-a dat seama ca-i lipseste/ a uitat ceva si a vrut sa intre inapoi, dar se pare ca usile alea se incuie automat si nu mai pot fi deschise decat din interior, iar toti cei care fusesera putin mai devreme la standul de merchandising disparusera, deci nu mai era nimeni acolo care sa-i deschida.

Pur si simplu m-a bufnit rasul cand l-am vazut incercand usa dupa usa... si apoi mi-a venit sa intru in pamant pentru ca, dupa ce a incercat toate cele sapte usi (toate!), l-am vazut ca se intoarce catre mine. Iar eu eram probabil rosie de ras. Am incercat sa zic ca-mi pare rau, dar va trebui sa ocoleasca... naiba stie ce-a iesit de fapt. Dar parea si el destul de amuzat de situatie.

Am cules de pe jos un ambalaj rosu de Chupa-Chups pe care nu eu il aruncasem acolo, dar era aproape de locul in care ma sezasem eu pe bordura si, din moment ce in rest era atat de curat, m-am temut ca cine ar mai aparea prin zona ar putea crede ca era acolo din vina mea. Asa ca am rezolvat problema culegandu-l de pe jos si plantandu-l in cel mai apropiat cos de gunoi.

Apoi mi-au atras atentia figurile geometrice de acolo, asa ca m-am invartit putin ca sa le pozez din diverse unghiuri.

La un moment dat, a trecut pe acolo un tip din road crew, care a parut impresionat ca sosisem acolo asa devreme. Avand in vedere cat de "bine", stapanesc limba, raspunsul meu a facut mare economie de cuvinte.

Aproape imediat, a aparut un alt tip. Care am crezut initial ca ar fi tot din road crew pentru ca avea o groaza de chei. Dar mi-am dat seama ca ma inselasem cand l-am vazut ca se apropie de geamuri si studiaza "oferta" de la standul de merchandising. Aveam sa-mi spuna mai tarziu ca si el crezuse initial ca eu as fi cu trupa. Nu l-am intrebat daca din cauza ca il vazuse pe omul din road crew vorbind cu mine sau o fi existat si vreun alt motiv.

N-a mai durat mult si a inceput sa se stranga lumea. Si sa se incinga discutia. De care eu initial am stat departe pentru ca nu sunt capabila sa port o conversatie mai departe de minimul necesar ca sa ma descurc cand cer indicatii pe strada sau imi cumpar de mancare. Si cu siguranta nu la viteza cu care curgea a lor cand deveneau entuziasmati.

Poate ca n-ar fi trebuit sa imi fac griji, mai ales ca tipul langa care am stat la gard avea sa-mi spuna ca se bucura ca are sansa sa-si exerseze engleza, pentru ca astfel n-ar avea ocazia sa faca asta prea des si nu vrea sa uite pentru ca vrea sa fie capabil sa inteleaga versurile trupelor preferate.

Dar apoi un tip a comentat de costumatia mea cool si asta mi-a dezlegat in cele din urma si mie limba. Au fost extraordinar de draguti, s-au aratat impresionati ca batusem atata drum pentru concertul ala, m-au intrebat la ce concerte merg, poate ne mai vedem prin alte parti.

Si, discutand despre concerte trecute si viitoare, m-a pocnit si pe mine ca si ei sunt des in situatia de a fi ratati de turnee - cred ca toti cei cu care am vorbit se deplasasera macar prin tarile din jur pentru concerte. N-au mai pupat Aerosmith din anii '90, cei care ii vazusera, ii vazusera ori la Praga, ori la Munchen. Bineinteles, Austria nu e Romania. Le e intr-adevar mai usor sa calatoreasca, pentru ca si veniturile sunt la un alt nivel si reteaua de transport e cu mult mai bine pusa la punct.

Si mi s-au parut foarte deschisi si din punct de vedere muzical. Nu cred ca am mai fost vreodata intr-un grup in care toata lumea macar stia, daca nu si vazuse absolut toate trupele pe care le vazusem sau imi doream sa le vad.

Serios, wow!

Un moment amuzant a fost cand o tipa blonduta cu un tricou Sabaton a adus vorba despre regulile legate de alcoale. Pentru ca ea avea doar 17 ani. Tipul care comentase de costumatia mea a avut o reactie de genul ridicat din umeri putem sa luam noi. Si apoi a inceput sa ne intrebe pe fiecare de varsta. Mai toata lumea era 20 si ceva. Iar raspunsul meu a scos un Bullshit! No way! din partea tipului si priviri mirate din partea tuturor. Stiu, din reactiile de care am mai avut parte in anii trecuti ca in general lumea isi imagineaza ca as avea mai putini ani, dar tot mi se par surprinzatoare reactiile de gen. Mai ales cand deviatia se dovedeste a fi de peste un deceniu.

Intre timp, Sami s-a intors din oras si si-a incercat iar norocul cu usile. Macar de data asta n-am mai fost eu singura care i-a zis ca n-o sa mearga.

Usile s-au deschis la ora anuntata si s-a intrat foarte calm, fara inghesuiala, fara imbranceala. In hol. In fata intrarii in sala aparuse o placuta pe care scria ca va mai dura jumatate de ora pana cand se va putea intra acolo. Iar pe ecranul de deasupra aparuse programul serii. 19:00 Insanity Alert, 19:45 Black Inhale, 20:55 Schirenc plays Pungent Stench, 22:00 Kreator. Pe langa asta, si rugamintea de a ne inchide telefoanele in sala. Nu stiu cata lume a respectat asta (de verificat nu ne-a verificat nimeni, la fel ca inainte sa intram in hol), dar eu am facut-o.

Si in sala s-a intrat la fel de civilizat. De data asta nu mai voiam sa stau chiar in mijoc, dar tot m-am asezat destul de central, cam la un metru distanta fata de centru in partea lui Sami. Fix intre doua "tunuri" care aveau sa ne ingroape in panglici si confetti¹. Chestie de care nu avusesem parte la Bucuresti, probabil din cauza acelorasi probleme tehnice care intarziasera accesul.

Insanity Alert

Toate trupele din deschidere imi erau complet necunoscute, insa dinainte ca Insanity Alert sa urce pe scena, am avut asa o senzatie ca va fi distractiv. Hm, probabil pentru ca decorul arata asa? In caz ca nu se vede suficient de clar, in stanga scrie "Alles kaputt in einer Minut", iar in dreapta "Why the fuck is this thing here???"

Am aflat mai tarziu ca sunt o trupa din Innsbruck... de thrash alpin, dupa cum spune poza lor de profil.

In orice caz, a fost distractiv. Solistul ne-a intins papusi atarnate de un bat cu care sa boxam, i-a batut pe ceilalti cu furci de polistiren si altele de gen. Tin minte Metal Punx Never Die!, Fuck This Shit, Circle Pit (in timpul careia a aparut pe scena un tip care se plimba cu un carton pe care scria exact asta - ceva cam ca aici) si o adaptare a Run to the Hills - Run to the Pit. Probabil nu voi mai putea asculta niciodata originalul fara sa ma gandesc la versiunea lor.

Chiar daca n-as fi gustat muzica lor (n-au sunat deloc, dar deloc rau), tot n-as fi putut sa raman indiferenta si sa nu ma amuz deloc.

Black Inhale

O trupa din Viena, foarte asteptata de multi din public - am vazut o groaza de oameni cu tricouri pe care scria Black Inhale. Au schimbat tonul catre un thrash ceva mai serios. Si mi-au oferit ocazia de a vedea ceva ce nu mai vazusem la un concert la care am fost eu (YouTube nu se pune, da?). Un panou pe care scria Boris², Ich will ein Kind von dir!, dupa cum se poate vedea in poza asta³. Cel mai tare? Panoul era tinut de un tip! Desi poate pentru tipa cu care era.

Ah, si le-au aruncat batoane Snickers pe scena. Batoane pe care cei din trupa le-au aruncat inapoi, ca cica vor Mars.

Tin minte The Die Is Not Yet Cast, Red Khmer, The Pessimist si Losing My Faith (care a starnit cele mai multe reactii).

Schirenc plays Pungent Stench

O trupa de death metal din Viena care s-a facut bucati, si asta e versiunea vocalistului. Au fost si cei care m-au prins cel mai putin dintre trupele din deschidere, desi n-au sunat rau.

Kreator

De-abia asteptam! Fusesem atat de nesigura pe toata deplasarea asta, dar acolo, chiar inainte sa inceapa, am stiut ca nu voi regreta experienta. Live life. Love life. Remember?

L-am vazut in lateral pe Sami, apoi pe tipul inalt care ma luase in backstage la Bucuresti, apoi a aparut si Mille... Both cool and sweet to see the fistbumps, hugs and other little pre-show rituals.

Apoi a inceput sa se auda Mars Mantra, cu aceleasi imagini de la inceputul DVD-ului Dying Alive, lumini albastre si trupa a aparut pe scena.

Aproape o luna de pauza dupa turneul nord-american, din care doua saptamani si jumatate de vacanta in California pentru Mille... se pare ca ii prinsesera bine. Mi-a parut mult mai "fresh" decat la Bucuresti.

Phantom Antichrist, piesa care m-a facut sa vreau sa-i vad live... in 2012! Cu imaginea copertii albumului peste care se suprapuneau flacari pe ecrane. Artisans of someone else's faith, the free became the hopelessly enslaved... Un Totale Zerstorung! urlat de Mille... yup, incepuse!

Hail to the Hordes. Piesa care m-a facut sa vreau cu disperare sa-i vad live. Si sa regret ca nu facusem asta deja. Mai trebuie sa explic cat imi place? Stronger than hate, stronger than fear, stronger than all!

Linz! The Kreator has returned! - um, poate in Austria, pentru ca din ce aflasem inainte de concert, asta a fost primul lor concert in Linz. In rest, multe festivaluri, de multe ori in Viena si de vreo doua ori in Salzburg si Graz. Un moshpit care sa transforme sala intr-un masacru total cerut de Mille la numaratoarea lui ein, zwei... ein, zwei, drei, vier! si apoi iar mica rautate cu doar o bucata din Army of Storms inainte de a incepe Enemy of God.

La inceputul careia au intrat pentru prima data in functiune tunurile si m-am trezit cu panglici in cap. Si din ce am vazut mai tarziu din poze, la fel si restul salii. In timp ce pe ecrane se vedeau... artificii? Enemy of God, answer to no one, bringing war from heaven, a thousand fires burn!

Si apoi... cea mai ciudata senzatie. Mille si Sami au venit fix in fata mea, apoi Mille s-a intors la microfon pentru ultimul a thousand fires burn!, dupa care a ulat Linz! pentru ca sala sa faca mai mult zgomot, partea absolut superba de la sfarsit si apoi Sami aplecandu-se in fata, intinzandu-se catre mine si punandu-mi in mana pana pe care o folosise... stai, ce? Asta se intamplase si la Bucuresti, exact la fel... serios, care erau sansele sa se intample din nou?!

E amuzant, atunci fusesem surprinsa pentru ca nu ma asteptam deloc la asta (si bineinteles incantata sa plec acasa cu o amintire), de data asta am fost socata pentru ca nu ma asteptam sa se intample a doua oara.

Apoi s-au auzit clopote. Yup, Satan Is Real. Cu lumini rosii si imagini din videoclip pe ecranele din spate. Si fum, mult fum. Totusi, in seara aia n-am simtit ca ma ineaca la fel ca la Bucuresti.

Civilization Collapse. Cand a trebuit sa am putina grija cum imi agit aripile acolo, pentru ca a fost prima piesa pentru care au intrat fotografii in fata mea. There will be darkness, there will be blood tonight... eh, nu chiar.

People of the Lie - dintre toate piesele de dinainte de Violent Revolution care au facut setlistul, e de departe preferata mea. Cu inregistrari ale unor momente live si poze vechi pe ecrane. Printre poze, si asta.

Dupa care a urmat momentul Flag of Hate. Stiti, ala cand Mille vrea sa auda urland lumea din fata (vorder!), apoi pe cei din spate (hinter!), ceea ce nu e niciodata suficient, asa ca noch einmal! si la sfarsit alles zusammen!

Apoi Phobia, iar cu mult fum siii... ceva ce de-abia asteptam: Gods of Violence, cu momentul solo al lui Sami de la inceput, fara ca de data asta sa mai simt vreo mana care sa imi lase capul in jos. Dar parca s-a terminat atat de repede...

Au urmat Total Death si inca o piesa care imi place enorm, From Flood into Fire. Cu flacari pe ecrane. Don't know who I should belong to, all I know is that I don't belong (cam ce simt eu dupa excursia asta fata de Romania).

Hordes of Chaos. Piesa datorita careia am auzit de trupa asta pentru prima data acum vreo opt ani. Urmata de Violent Revolution. Pe care de data asta am fost libera sa fac ca toti dracii. Society failed to tolerate me and I have failed to tolerate society...

Ultima piesa inainte de encore, Totalitarian Terror. And as the cities drown in bloodbaths worldwide...

Deja stiam ce avea sa urmeze. Fallen Brother, dedicata acelorasi oameni ca la Bucuresti, de data asta in neamta, cu Mille aratand catre tipul de langa mine care purta un tricou cu Lemmy atunci cand i-a rostit numele. Si... in mintea mea... for my partner in crime. Si... stiti, nu m-am asteptat ca piesa asta sa obtina atatea reactii de la restul publicului. Wir vergessen nicht was war.

O alta chestie care mi-a atras atentia a fost ca, printre pozele muzicienilor plecati care au aparut pe ecrane in timpul piesei asteia s-a numarat si una cu Amy Winehouse. Ceva ce nu observasem la Bucuresti.

Au incheiat cu Betrayer si Pleasure to Kill. Si tot ce tin minte sunt luminile albastre, verzi si mai spre sfarsit rosii. Si faptul ca radeam.

Si un moment amuzant spre sfarsitul ultimei piese, cand un tip din spatele meu il ruga insistent pe Sami sa-i arunce pana in paharul (gol) de bere. Sami a parut amuzat si ar fi vrut sa incerce, dar s-a uitat apoi in spate cat de departe era microfonul cu penele (ghinion, cum de s-a intamplat ca tocmai de data asta sa nu le tina in buzunare... hmm, poate blugii noi n-aveau buzunare?), s-a uitat la ceilalti... come on, man, I have to finish the song.

In caz ca va intrebati ce s-a intamplat in cele din urma, am tras si eu putin de mana intinsa ca o aduc mai aproape de scena si de Sami (imi cer scuze daca am cauzat ceva vanatai), iar pana a aterizat totusi in pahar la sfarsit de tot.

Dupa concert

What were the odds Mille would throw me his wristband again? Si totusi, exact asta s-a intamplat. De data asta mi-a luat-o altcineva, dar fusese o experienta extraordinara si oricum o aveam deja pe cea de la Bucuresti, incat nici macar n-a mai contat. Plus, tipul care mi-a luat-o era fan si super incantat sa plece cu ea acasa.

Ce a fost neasteptat a fost ca de data asta la sfarsit s-a auzit Apocalypticon, nu Death Becomes My Light. Si, in timp ce incercam sa ma dezmeticesc, m-am trezit imbratisata - see you in Hamburg!. La Helloween. V-am zis ca ma intrebasera la ce concerte mai merg anul asta...

Am reusit sa prind setlistul care fusese lipit langa microfonul lui Sami (ma rog, am reusit sa prind e un fel de a zice... m-am urcat pe gard si l-am cerut insistent), am mai stat de vorba cu lumea la standul de merchandising si am plecat plutind, gandindu-ma ca de-abia astept concertul din iunie. I had the time of my life that day...

Acasa... aaa, ce-a fost cu scaparea asta? Dar o s-o las. Pentru ca am gandit-o cand am ajuns in camera de hotel. Ca vreau acolo. sa nu mai plec, sa ma intorc definitiv.

Si am avut surpriza sa constat ca poza mea cu toalele, apa si nucile pecan avea un like de la... Mille?! Hmm, tag/ keyword search? Dincolo de surpriza, e imposibil sa nu te gandesti putin si la latura umana. Cat le pasa, cat ii afecteaza? Pentru ca sunt convinsa ca se gaseste si destula mizerie, asa ca e cam greu sa nu-ti doresti ca raspunsul sa fie nu prea mult.

Imi luasem cateva izbituri de bariera la concert. Nu dadusem prea mare importanta pe moment, sunt lucruri care se intampla la astfel de evenimente, dar cand m-am intins in pat am constatat ca e dureros si sa respir. Si asta avea sa ma tina vreo mai bine de doua saptamani...

Va urma: inapoi in Viena.

• ¹ Pentru ca asta fac toate trupele "evil", nu-i asa - isi ingroapa fanii in panglici si confetti! Trebuie totusi sa recunoasteti ca arata fain cu panglicile alea atarnand de sus. Ah, si primiti un biscuite daca ma gasiti in poza! Mai multe poze de la concert, aici. ➚
• ² Boris e tobarul. ➚
• ³ Imi place in draci... si sunt mult mai usor de gasit in ea, hehe. ➚