on the verge of extinction... again

... sau povestea unui epilat pubian ratat.

Brontozaurelu' e o creatura ametita.

Cumva, clantele usilor o apuca mereu de maneci. Bine ca de zece ani de cand s-a mutat in Bucuresti nu mai poarta asa des maneci lungi, ca inainte si-a rupt o multime de bluze si camasi din cauza asta. Inclusiv una care ii placea mult, facuta de mamaia.

Cumva, mobila reuseste sa pice peste ea. E drept ca uneori cu ajutorul altor creaturi ametite cum ar fi mama. Aia a fost o intamplare urata, ca era sa lase reptila fara trei degete cand i-a scapat sertarul de la pat peste ele. Pentru cine nu s-a prins, setarul de la pat e de dimensiuni serioase si bineinteles ca e plin de crapa, ca orice alt sertar din casa asta...

Cumva, uneori reuseste sa nu nimereasca usa si sa se infiga in toc. Sau sa nu se prinda ca usa nu e deschisa si ca ea nu e (inca!) stafie. Cumva, reuseste sa se impiedice in covorul pe care calca.

... brontozaurelu' detesta sa existe in aceeasi casa cu altcineva, oricine ar fi acea persoana.

Brontozaurelu' are un simt al posesiei incredibil de dezvoltat. Si maraie atunci cand cineva ii atinge lucrurile. Si "a atinge" aici inseamna de multe ori chiar doar atat, "a atinge".

In urma cu niste zile, brontozaurelului i-a fost incalcat teritoriul. Si apoi deodata... buf, trosc, bum, zbang, paf! Chestie care a facut instant brontozaurelu' sa intoarca capul si sa faca niste ochi mari-mari. De groaza.

In mijlocul

Cu intarziere...

Muzicale

Vineri, adica maine, iese noul videoclip Aerosmith. Dupa mine ar fi putut sa aleaga alta piesa pentru al doilea videoclip, dar na... Conceptul... probabil ceva in continuarea Legendary Child. Ca realizare o sa fie cel mai probabil excelent, la fel ca restul clipurilor lor.

Joi, adica azi, iese noul videoclip Insomnium. Trebuie sa spun ca m-am bucurat enorm cand am auzit ca o sa scoata un nou videoclip. E prima data cand au trei videoclipuri de pe un singur album. Nici nu stiu pentru care piesa inca. Ar fi dragut sa fie vorba de Only One Who Waits sau Unsung sau Every Hour Wounds, mai ales ca primele doua au strans destule voturi cand au pus intrebarea asta pe twitter.

M-am mai bucurat enorm si cand am aflat ca la anul sunt din nou in turneu prin Europa... tot ca headlineri. Anul asta turneul lor a inclus cam toate continentele. Cresc... si ma bucur pentru ei.

Acum cateva zile a iesit noul videoclip Stone Sour. Imi place mai mult decat clipurile de pe precedentul album.

Asta pentru ca la inceputul saptamanii asteia brontozaurelu' avea un munte1 de textile care ar cam fi trebuit sa fie spalate. Unele inca de vreo luna.

Dar probabil ca ar trebui sa incep cu... inceputul. Brontozaurelu' are o groaza de haine negre. Nu doar din cauza ca e o satanista nenorocita care canta la diavol, se-inchina la gaini si sacrifica orga... aaa, nu prea le-am nimerit, nu? Ma rog, trecem peste asta. Brontozaurelu' are multe haine negre. Si multe haine colorate.

Toate hainele astea in culori mai puternice si le-a luat ea cu mult drag in ultimii patru-cinci ani de cand a inceput sa-si mai cumpere si ea haine nu doar sa primeasca.

A ales chestii cu negru/ gri/ bleumarin din inertie, pentru ca astea erau culori acceptate in liceu, cand avea uniforma obligatorie, uniforma pe care a urat-o la inceput si careia ajuns sa ii iubeasca variatiile dupa ce a descoperit ca se poate totusi jongla cu nuante si materiale.

... numere

Nu m-au pasionat niciodata jocurile pe calculator. Pot numara pe degetele de la o mana cate am jucat. Recent, m-a scarpinat pe creieras sa incerc sa fac eu o versiune JavaScript a unui joculet Flash.

Asa ca m-am apucat sa-l studiez mai bine. Si logic ca am ajuns si la sistemul de punctaj. Se puncteaza secvente de minim 5 si maxim 9 (pentru ca grila e de 9x9), in felul urmator:

Azi in Auchan. Nici n-am trecut pe la dulciuri sau pe la produse de curatat brontozaurul sau grota brontozaurului. Ceea ce da, este o raritate. N-aveam insa apa la robinet de multe ore, asa ca am trecut prin zona cu apa dintr-un capat in altul. Si in unul din capete mi-au facut cu ochiul niste carnaciori.

Da, alta raritate si mai rara. Daca excludem dulciurile (fructele tot la dulciuri intra, daaa?), eu sunt exclusiv carnivora. Ceea ce inseamna ca nu mananc nimic altceva in afara de carne. Si carne inseamna pe cat se poate doar carne, ca stramb din nas la ceva care s-a atins de sare, condiment, sos, buruiana. Singura diferenta intre mine si un tigru siberian e data de temperatura la care servim masa. Daca o sa am vreodata unul, o sa putem imparti linistiti strachina.

Revenind. La carnaciori. Care sunt niste chestii fata de care eu de obicei n-am niste sentimente prea pozitive. Si nu doar din cauza papilelor mele gustative pretentioase, ci din cauza ca in topul ororilor copilariei mele a reusit sa intre fumul si mirosul gratarelor de la Pietrele lui Solomon sau de la Dambul Morii sau de oriunde mai ieseam cu ai mei "la iarba verde".

Mama a comis-o din nou.

Cu aproape 24 de ore in urma, putin dupa miezul noptii. A vrut sa ma sune asa ca a luat telefonul si a sunat. La ultimul numar format. Care de obicei sunt eu. Dar s-a uitat si la display ca sa se asigure ca nu formeaza altceva.

I-a raspuns o voce somnoroasa. Hmmm, totusi, atunci cand sunati pe cineva dupa miezul noptii, cati dintre voi nu va asteptati sa va raspunda o voce somnoroasa? Sau o voce care sa va trimita la dracu'? Si nu vorbim aici de alt fus orar sau sunat la 112...

Insa se pare ca mama nu se astepta la asta de la mine, asa ca a inceput sa ma ia la rost:
"Ce-i cu tine? Ce s-a intamplat??? De ce dormi la ora asta? Te simti rau?"

Totusi, timpul asta in care mama ii dadea inainte cu intrebarile si morala a fost suficient pentru o trezire macar partiala. Si din asigurarile cum ca nu este nimic in neregula, mama si-a dat seama...

Pentru ca e ametita si nu casca ochii.

Pentru ca la laboratoare chitaia ca nu-i merge o chestie sau alta, dar de fapt uitase sa mai apese un F5. Pentru ca uneori se enerveaza ca nu porneste vreo chestie pe care a uitat s-o bage in priza. Pentru ca se impiedica, pica peste chestii si le face praf. Pentru ca saptamana trecuta n-a observat biroul... care totusi e acolo de 9 ani si jumatate si e monstruos de mare. Pentru ca la doar cateva zile dupa n-a observat usa. Pentru ca putin dupa aia n-a observat patul. Si bineinteles ca a intrat in ele ca tancu'. Sau nu chiar... ca tancu' nu s-ar fi ales cu vanatai. Pentru ca seteaza parole bune. Apasa la nimereala pe taste din colturi diferite ale tastaturii si apoi merge mai departe doar cu "Remember" me si "Recover password". E drept ca in cazul alora de 4 cifre de la telefon degetele tin minte ce sa tasteze... doar neuronu' tot nu le-a inregistrat dupa atatia ani.

In seara asta chiar am comis-o...

Eram in galeria comerciala a unui hipermarket, ma indepartam de bancomatu' la care platisem o factura. Si, in timp ce ma indepartam de el...

A cautat si bineinteles ca a si gasit toate scuzele din lume ca sa amane momentul pana dupa ce se face intuneric. Nu voia sa fie vazuta. Nu voia sa fie vazuta pur si simplu si nu voia sa fie vazuta ducand gunoiul. Pentru ca tricoul arata cam satanist. Pentru ca si sacul de gunoi arata cam satanist (e negru). Pentru ca poate mai strange de prin casa si mai arunca cate ceva. Pentru ca, pentru ca...

A venit si momentul. A stins toate luminile din casa, a luat sacul cu gunoi din bucatarie, l-a parcat timp de cateva secunde in fata usii pana si-a luat in picioare ghetutele maro cu bot rotund din piele fina imblanite la interior cu blanita neagra. A inchis doar usa fara s-o mai incuie. N-o incuie niciodata cand merge doar pana la ghena. Ce dracu', is doar patru metri pana acolo... Insa mereu se teme ca poate o s-o inchida cumva aiurea si o sa se blocheze si n-o sa mai poata intra. Deh, amintiri din anul patru cand a ramas blocata in casa in ziua unui laborator de Embedded Software1 (si bineinteles ca profa n-a vrut sa creada asta), a trebuit sa cheme un coleg in ajutor si s-au chinuit impreuna, timp de cateva ore, unul de o parte si unul de cealalta, sa sparga usa.

N-a aprins lumina nici pe holul blocului, a urcat jumatate de etaj pana la ghena, a facut sacul negru sa dispara in gaura... la fel de neagra si s-a intors.

A deschis usa si...

Ah, da, aventuri la cumparaturi. Atat de comune pe bloguri, nu? Dar de obicei autorul e ala sfant, ala care nu greseste, bla, bla...

Nu si in cazul asta. Am gafat. Grav. De doua ori intr-un interval scurt de timp.

Am iesit sa-mi iau diverse chestii dintr-un supermarket din zona. Diverse chestii neinsemnand juma' de supermarket, ci peste si ceva dulciuri nemtesti de Craciun (turta dulce si biscuiti cu scortisoara).

Am comis-o...

Si acum rad cu lacrimi, dupa ce in urma cu vreo zece minute imi venea sa ma ascund sub bloc de rusine.

Inginerii sunt lenesi. De-aia avem si alte mijloace de transport in afara de picioarele din dotare, pentru ca inginerilor le era lene sa mearga. De-aia avem calculatoare de buzunar, pentru ca inginerilor le era lene sa calculeze. Si asa mai departe. Eu nu fac exceptie. Sunt atat de lenesa incat...

Dimineata. O dimineata rece de toamna. El doarme. Un somn dulce de dimineata, care probabil a venit la pachet cu un vis frumos dupa zambetul afisat pe figura. Dar nu pentru mult timp...

Pentru ca un tipat ascutit si necrutator ii intrerupe visul. Tipatul ei.
"Uite cat s-a facut ceasul!" o aude tipand disperata.

Disperarea se pare ca e boala contagioasa. Pentru ca sare si el ca ars, isi apuca viteaz papucii de casa care zaceau langa pat si...

Adica usor fraieribil. Incapabil sa se prinda din prima care-i sursa mirosurilor care ii atrag atentia.

Nici nu-i de mirare ca personajul meu preferat din desenele Disney e Goofy (si mor de ciuda ca exact cu el nu am prins niciodata vreo surpriza in ouale cu surprize). Exact asa sunt si eu...

Acum vreo doua saptamani. In metrou. Am simtit la un moment dat un miros. Delicios miros! Mmm... ce bine miroasea. A ceva bun, bun de tot. Mmm... am inceput sa ma intreb de unde ar fi putut sa vina oare. M-am uitat in dreapta, m-am uitat in stanga. In vagon nu mai erau decat foarte putini oameni si nici unul nu avea nimic care sa para ca ar fi putut sa produca mirosul ala divin. Am adulmecat in continuare. De unde venea? A ce exact miroasea? Si, din nou, de unde venea? Dupa o vreme m-am prins. Venea... de la mine!

Mirosul ala delicios era al deodorantului meu cu aroma de mar copt si nuca... pe a carui eticheta scrie "DO NOT DRINK!" - now ain't life grand?

Sau ce am invatat in seara/ noaptea asta ca nu e bine sa faci.

Sunt seri in care visez la diverse chestii. Si uit. De toate chestiile care merg prost. Ceea ce e o minune, pentru ca sunt atatea. In fine... Si ma apuca asa un chef de topait, de tumbe... Pe muzica, bineinteles. In seara asta a fost Nightwish. Ce anume fac pe fiecare piesa depinde de cum suna piesa respectiva. Pe piesele care au bucati linistite si bucati intense sar peste scaune pentru ca de obicei pun pauza dupa cinci sarituri, asa ca am nevoie de intervalul ala de "liniste" in care nu fac altceva in afara de cativa pasi saltati plus scuturat picioarele. Pe piesele mai "liniare" ma indoi, fac cativa pasi saltati, cateva tumbe... chestii care iau mai putin timp... si mai putin spatiu (nu parcurg alergand tot holul jumatate din camera ca apoi sa sar peste scaun si sa incerc sa ma opresc pana in perete... plus ca dupa aia trebuie sa ma grabesc sa ajung iar in capatul holului ca sa am timp sa bag toate sariturile pana cand piesa devine iar linistita).

In seara asta. Penultima piesa din playlist, She Is My Sin. Si eu eram deja uda leoarca de transpiratie la sfarsitul ei (au fost 14 piese in total - n-am mai facut chestia asta in ultima vreme si mi-a fost teama ca nu mai rezist pana la sfarsit daca fac un playlist de doua ore- doua ore si jumatate). Ultima piesa, Sleeping Sun...

Cateva sarituri intr-un picior in timp ce il scuturam pe celalalt. Si o tumba cu spatele. Chinuita. Bleh... Si apoi am mai vrut sa incerc una. Dar de data asta...

Constati ca nu mai poti intra in bloc pentru ca bineinteles ca nu te mai ajuta cu nimic cartela de acces. Exista si cheie, dar trebuie forta? dexteritate? Nu conteaza, oricum lipsesc ambele. Asa ca stai pe treptele din fata blocului si admiri furtuna care tocmai s-a dezlantuit. Pana la urma intri impreuna cu un vecin...

Injuri patul, usile, scaunele, biroul de care te izbesti, ghiozdanul, cablurile pe care calci, pansamentele uzate care ti se lipsesc de sosete (da, stiu, prost obicei am sa arunc pansamentele folosite pe jos) si pliantele de supermarketuri pe care aluneci in timp ce te invarti prin casa incercand sa-ti dai seama unde ti-ai lasat cheile (pe care totusi le-ai folosit doar cu cateva minute inainte ca sa intri in casa).

Te simti foarte bine dupa ce te-ai spalat pe dinti. Habar n-ai ce culoare avea apa pe care ai folosit-o. Daca a fost portocalie, maro, gri, daca ai avut un vierme de zece centimetri in ea... nu mai conteaza, oricum n-ai vazut nimic neplacut. Deci n-ai motiv sa te enervezi.

Acelasi lucru e valabil si pentru apa pe care ai folosit-o ca sa faci dus.

Brontozaurelu' a simtit nevoia unei ciocolate calde in seara asta. De fapt... n-o dorea doar calda, ci fierbinte. Fierbinte de tot. Si intensa. Asa ca a varsat trei pliculete de praf de ciocolata calda in pahar. A pus apa in ibric si ibricu' pe foc. Si apoi s-a dus iar calare pe laptop. S-a intors repede ca sa nu se intample iar o minune. Minune in sensul de ibric facut african pentru a nu stiu cata oara. Ciocolata calda a fost buna, doar ca brontozaurelu' a mai vrut una. Varsat pliculete cu praf in pahar, pus apa in ibric si ibricu' pe aragaz, reintors in camera la laptop...

Brontozaurelul are o multime de fixuri. Unul din ele ar fi ca gemul nu poate fi cu adevarat bun daca nu e fierbinte si aproape lichid. Asa ca il incalzeste. Acum are din nou cu ce, functioneaza cuptorul cu microunde. Doar ca brontozaurelul nu sta niciodata sa supravegheze ce a pus la incalzit. N-are rabdare, trebuie sa-si gaseasca altceva de facut. Doar ca... uneori se mai intampla minuni de genul asta. Bine ca de data asta macar nu e greu de curatat...

Din categoria Ana n-ar trebui sa se atinga de mancare...

Ma refer la starea pe care o am... Am fost lipsita de net aproape o saptamana. Asta ca un fel de explicatie de ce n-am mai scris nimic, nu ca as fi fost fenomenal de afectata... Ma asteptam la asta. Bilet la Aerosmith + abonament Sonisphere = intretinere neplatita pe doua luni + net neplatit doua luni + curent neplatit pe doua luni (care se vor transforma in 3 luni la sfarsitul saptamanii asteia) + mobil neplatit pe doua luni + banii de pe bonurile de masa schimbate + banii de cheltuiala pe martie + toti banii primiti cadou de ziua mea. Era clar ca o sa se intample asta. Sa-mi taie netul si telefonul. Senzatia de bleah... pentru ca mi-e frig. Pentru ca mi-e frica sa-mi bag mana sub apa. Am reusit sa-mi tai mana foarte urat (nu s-a oprit sangerarea decat dupa vreo jumatate de ora si am ditamai santul acum pe diagonala labutei). Cum? Aaa... asta chiar e de rasul curcilor. Intr-o coaja de paine. Si dupa ce am comis minunea am stat si m-am holbat ca vaca la painea murdara de sange... timp de cateva minute bune. Apoi pentru ca am incercat probabil cea mai dezgustatoare ciocolata din cate exista pe planeta. Am muscat dintr-o patratica si apoi am batut recordul de viteza din camera pana in bucatarie la cosul de gunoi. De restul tabletei nu ma mai ating nici cu varfurile degetelor. Pot numara pe degetele de la o mana dulciurile incercate luna asta (de, concertele) si a trebuit ca printre ele sa fie ceva asa scarbos. Uf! Apoi din nou de frig. Stiu ca am mai spus-o, dar mi-e frig, mi-e groaznic de friiiiiiiiiig!!! Si mi-e somn. N-am mai dormit un interval de peste doua ore de la ziua mea de sambata. E drept ca luni am bagat doua astfel de intervale, marti la fel. Dar tot imi doresc sa pic iar lata si sa dorm cu adevarat, nu doar alea doua ore. Sleep, Ana, sleeeeeeeeeeeeep!