on the verge of extinction... again

Sau poze care spun ca m-am holbat la apa si la pasaretul iubitor de apa. Sau ceva de genul asta? Presupun...

In dimineata zilei de 10 septembrie... am plecat catre Dublin, asa cum probabil era deja clar din titlu. Nu direct, pentru ca toate zborurile directe erau in trei cifre in ziua respectiva. Asa ca am optat pentru o escala de opt ore in Bruxelles. Ma rog, strict in aeroportul Charleroi pentru ca sa merg pana in Bruxelles si sa ma intorc m-ar fi costat 28€, adica de mai bine de doua ori costul zborului de la Bucuresti.

Ca sa nu mai spun nimic de faptul ca nu-mi suradea deloc ideea de a-mi cara ghiozdanul si restul lucrurilor. Noua politica a Ryanair spunea ca fara sa platesti extra, se poate lua doar un bagaj de 20cm x 25cm x 40cm. Ghiozdanul meu era ceva mai mare de atat, dar nu cu mult, iar hainele se mai pot indesa. Plus ca imi purtam cele mai voluminoase lucruri, asa ca ma incadram. Dar sa car totul timp de cateva ore prin Bruxelles n-ar fi fost in nici un caz o placere.

Adica ce s-a mai adaugat la colectie in materie de muzici in 2018.

Adica ce s-a mai adaugat la colectie in materie de muzici. Majoritatea nu sunt albume iesite in 2017, motivele fiind multiple. Nu-mi pot permite sa sar pe orice album iese, imediat ce iese, indiferent de pret. Nici macar nu stiu daca e posibil in cazul albumelor in format fizic, in special in Romania. Iar acum exista optiunea de a asculta inainte de a cumpara, asa ca tot ce apare in postarea asta, apare pentru ca am considerat ca merita avut acasa.

Hai sa trecem prin lista...

Era de ani buni in capul listei de dorinte in materie de concerte. O lista de dorinte care s-a cam topit intre timp, pentru ca unele dorinte s-au implinit, iar mortii nu mai pot fi adusi niciodata inapoi. Desi m-as multumi si cu formule incomplete. In fine...

Vineri, 23 ianuarie. Am urlat. Probabil vecinii erau la munca, norocul meu. Malmsteen. Chiar daca n-as mai vedea altceva, tot face sa fie un an bun din punct de vedere concertistic. Malmsteen. Drace!

... cum arata 1% din populatia de tigri indochinezi de pe planeta?

Asa:

Foarte cu intarziere, sa-mi fie rusine! Sa speram ca n-o sa-mi ia mai bine de trei saptamani sa scriu si despre Megadeth.

Cuprins

• Scurta istorie personala
• Inainte de concert
• Tudor Turcu feat. eyeSEEred
• Dark Tranquillity
• Dupa concert...

Scurta istorie personala

Si de data aceasta, cu adevarat scurta... Primul contact cu piesele lor a fost prin a doua jumatate a lui 2009, dupa ce mi s-a aprins beculetul ca... drace, mie imi chiar place de mor genul asta de muzica etichetat ca "melodic death metal". Asta dupa mai bine de un an de plimbat prin clipuri de genul "my top X melodic death metal bands" pe YouTube. Marii "vinovati" fiind Amon Amarth, ca de la ei a pornit totul in cazul meu. Si de la clipurile lor am ajuns la alte trupe de gen. Da, Children of Bodom au fost o descoperire chiar mai veche, dar nu cred ca in cazu' lor ma gandisem vreodata unde s-ar incadra.

Cuprins

• Scurta istorie personala
• Inainte de concert
• Aria
• Accept
• Unde nu-i cap, vai de picioare
• Lost & found

Scurta istorie personala

Sa incep cu inceputul inseamna sa ma intorc inapoi la un DVD cu o gramada de bucatele live de la Wacken. Printre prezente, U.D.O.! Si, mergand pe fir, brontozaurelu' a descoperit si Accept.

Fast forward, iunie 2010. Inainte sa se intample Sonisphere. Cu putina vreme inainte de festival, lucrurile pareau clare:

port curcubeul

... in piele! Vinerea trecuta umarul meu era albastru. Sambata a devenit mov, duminica maro, luni verde, marti galben. Probabil urmeaza portocaliu...

Ca-n filmele cu prosti...

turist in Bucuresti

Pozele sunt facute la sfarsitul saptamanii trecute in gara. Habar n-am ce-i cu clopoteii din crengile alea. Daca stie cineva, poate ma lamureste si pe mine...

Sau ziua 2

Am ajuns chiar mai tarziu decat in prima zi, insa suficient de devreme incat sa prind probele de sunet pentru Manowar. Si asa am avut parte de un mic "sneak preview" a ceea ce avea sa se intample seara tarziu: Hand of Doom, Nessun Dorma, Warriors of the World... fara sa stiu ca n-aveam s-o mai prind pe nici una din ele.

Am fost in fata atunci cand s-a dat drumul inauntru, insa mi-a pierdut lucrurile din buzunare alergand spre gard: carduri, servetele si alte maruntisuri... si a trebuit sa mi le intorc sa le adun. Am ajuns sa stau totusi la gard (mersi frumos!) intr-un loc cu vizibilitate buna.

Sau ziua 1

Aveam in cap sa ajung acolo devreme. Cel tarziu la 10:00! Doar ca m-am trezit tarziu, am tras de timp acasa, in Herastrau holbandu-ma la veverite... si am ajuns acolo dupa ora 10:30. Am fost a doua la poarta. Am stat acolo ceva vreme, ca un copil bleg ce sunt, pana sa aflu, vazandu-i pe altii, ca se poate intra pana la culoarele de acces montate in fata scenei, acolo unde urmau sa ne perchezitioneze si sa ne puna bratari.

Ca la toate festivalurile de pana la OST Fest... am intrat tarziu! Programul oficial spunea ca accesul urma sa se faca de la ora 14:00, prima trupa fiind programata sa urce pe scena la ora 15:001. Noi insa am intrat pe la 15:15-15:20?!?! Nu, asta nu a insemnat ca am pierdut ceva din prima trupa, asa cum au pierdut unii in toamna Septic Flesh din cauza ca nu au reusit sa intre la timp, ci ca programul intregii zile a fost decalat.

Am avut noroc si pe culoarul de fete de la Fire Circle lucrurile s-au derulat rapid, asa ca am fost intre primii cinci care au ajuns la gard. Am stat in dreptul iesiturii din mijloc a scenei, la nici un metru de cablurile alea care-s fix pe mijloc si pe care oricum nu-mi mai doresc sa stau vreodata, deci mai central de atat nu mi-as fi putut dori.

... prinsa intr-o poza.

De pe tot afisul Rock the City, Saxon au fost trupa care m-a atras cel mai tare. Am fost acolo de la 10 dimineata, a doua la poarta dupa un tip cu un tricou Sepultura, sosit, din cate spunea, cu vreo zece minute inainte.

Am stat in soare, am alergat ca tampita, desi imi busisem glezna cu o seara inainte. Ma ardeau plamanii dupa "cursa" aia si aproape incepusem sa vad pete gri. A meritat, am fost intre primii cinci care au ajuns la gard.

In fata lui Biff. Am urlat (ce scot eu nu se cheama cantat) pe toate piesele. M-am agitat ca nebuna. N-am prins nici o pana. Am prins insa prosopul lui Biff. Nu mi-a venit sa cred, primul prosop pe care il prind.

Poti hrani veveritele cu nuci. Serios! Asta facea un nene in dimineata zilei de 15 iunie (prima zi de OST Fest). Ciocanea doua nuci una de cealalta pe marginea trotuarului. Asta a atras veverita - a venit pana la el si i-a luat o nuca din mana. Si apoi a fugit cu ea.

Nu obisnuiesc sa fac asta. Adica pur si simplu sa trantesc cu lopata pe blog chestii primite pe mail. Dar in cazul asta, o sa fac o exceptie. Si o sa pun niste poze din si din jurul unui spital. Primite de la Mihai, caruia ii multumesc frumos.

Nu sunt responsabila de reactiile pe care le-ar putea provoca pozele. Se decide fiecare daca vrea sa riste si sa dea click pe link-ul "continuare" de mai jos.

[As vrea sa scriu si despre alte chestii pe blog... mai tehnice. Doar ca stau si ma uit la display si nu inteleg cum de imi poate fi atat de usor sa inteleg si sa scriu cod si atat de greu sa scriu coerent despre...]

Am aflat doua chestii:

• Se pare ca lumea vrea sa ma sinucid, pentru ca... na, decesele par a fi o afacere profitabila. Iar lumea asta ar fi cu siguranta mult, mult mai frumoasa fara mine...

[Da, da, da... Nu e chiar in ziua urmatoare concertului, e monstruos de lung si n-are multe poze. Prima de la Primal Fear e insa super. Ah, si daca am facut greseli, trageti-ma de urechi. Is prea rupta sa mai fiu in stare sa recitesc...]

Istorie personala

Am descoperit tarziu ambele trupe. Mai precis anul trecut. Pentru ca YouTube imi recomandase niste videoclipuri de-ale lor - am si scris atunci despre asta. Ma rog, mai exact videoclipuri Sinner si Brainstorm, dar de la Sinner am ajuns la Primal Fear. De Primal Fear mai auzisem de multe ori, insa nu le mai ascultasem niciodata muzica. Sau cel putin asa credeam. Pentru ca atunci cand am inceput sa sap prin discografie m-a pocnit ca eu ii mai ascultasem. Fara sa stiu - piesa asta imi era foarte cunoscuta, insa habar n-avusesem cine dracu' o canta.

Iar apoi am aflat ca vin la noi. Ambele trupe la pachet. Asa ca pe 16 ianuarie mi-am luat bilet. Desi aveam la momentul ala alte planuri pentru sfarsitul asta de saptamana. Inca mai sper sa nu se intoarca impotriva mea decizia asta rebela... asa cum s-a intamplat in urma cu 8 ani...

Da, exista si asa ceva. A primit tati una in urma cu ceva vreme. Si nu a fost singurul. Imi povestea ca un coleg de-al lui a baut continutul fara sa-i spuna nevestei si l-a inlocuit cu ceai. Iar apoi au avut ceva rude in vizita si nevasta a vrut sa le serveasca din sabie... ghinion!

Mie nu-mi place tuica. E drept ca n-am mai baut de cand aveam patru ani. Atunci a fost una facuta de tati si tinuta intr-o sticla de apa minerala. A ajuns la mine in pahar pentru ca tati a incurcat sticlele. Ce a urmat cred ca nu e greu de imaginat - am batut recordul mondial de viteza pana la chiuveta din bucatarie si am inceput sa urlu la tati ca ce mi-a pus in pahar...

Insa a fost distractiv sa ma prostesc putin cu sabia de sticla. Poze. Si sa ma gandesc cum ar fi fost sa fi avut asa ceva cand i-am asteptat pe cei de la Amon Amarth sa revina la autocar dupa concert.

Recunosc ca ceva totusi bausem inainte. Cointreau.

[Fara legatura cu nimic din articolul asta, o sa fiu plecata din Bucuresti pana la sfarsitu' saptamanii si n-o sa am acces la net.]

Istorie personala

Daca 18 iunie 2010 a fost pentru mine ziua in care am vazut o trupa dupa care eram moarta de aproape zece ani, pe 21 martie 2012 am bifat si "m-am dus la un concert al unei trupe de care nici macar nu auzisem cu doua luni si jumatate inainte".

Mai precis, nu mai auzisem de ei inainte de ziua de 10 ianuarie a anului asta. Cand am primit un mesaj pe Y!M: "21 martie, fates warning in romania" (mersi!). Mesaj pe care trecunosc ca l-am ignorat initial, insa niste ore mai tarziu m-a mancat curiozitatea sa-i caut pe YouTube. Prima oprire? Bineinteles, piesa asta. Hopaaa, imi suna chiar bine! Si am inceput sa ma plimb prin tot ce-am gasit de-al lor pe acolo.

Asa ca un bilet a intrat si in posesia mea la scurt timp dupa ce s-au pus in vanzare. Draguta pozitionarea in calendar, aproape ca un cadou de ziua mea.

Cuprins:

• Scurta istorie personala
• Inainte de concert
• Hard Rock Cafe + meet & greet
• Trupele din deschidere
• HammerFall
• Dupa concert
• Ganduri la o zi dupa

Scurta istorie personala

De HammerFall am auzit pentru prima data dupa ce au scos albumul ala de coveruri din 2008 - Masterpieces. Deloc surprinzator, stiu. Mi s-a mai intamplat sa aflu de existenta unor trupe pur si simplu pentru ca au troznit un cover dupa o piesa a unei trupe dupa care sunt nebuna. In cazul HammerFall am zis, mbine, mdeah si am tot amanat sa ascult albumul.

Acum vreo doi ani, YouTube mi-a sugerat sa ascult Any Means Necessary. Piesa care mi-a placut instant, dar de care am uitat dupa o vreme. Nu pentru mult timp. La doar vreo doua luni mai tarziu ma impiedicam din nou de ea pe YouTube. In noaptea aceea am dat click pe ceva de la Related Videos. Pe o piesa care se numea Glory to the Brave. Si apoi am uitat. Sa merg mai departe. Mi-a placut enorm. Am dat Replay in prostie pana dimineata. A fost piesa care m-a facut sa-mi doresc sa le cunosc mai bine muzica.

[Pentru a doua oara consecutiv... am fost rapida! Ceea ce inseamna ca va trebui sa corectez pe parcurs tot ce nu e in regula pentru ca mi-a scapat pentru ca n-am mai avut chef sa iau la bibilit intreaga postare pentru ca m-am saturat de cat am stat sa o scriu...]

Tremur. Desi acum sunt acasa, in pat, la caldura. Imi rasuna Twilight of the Thunder God in cap. Si cred ca o sa fac o pauza ca sa vomit. Nu e o figura de stil. Chiar mi-e rau.

Spre rusinea mea, iar am plecat tarziu de acasa. Dupa ora 15:30. Accesul se facea de la 19, deci cred ca va puteti da seama ca am ajuns acolo cu nici trei ore mai devreme. De data asta n-am mai fugit pana la metrou asa cum o facusem in urma cu zece zile, dar am gonit de la iesirea de la metrou pana la Arene. Pentru ca vazusem un grup de oameni cu tricouri cu Amon Amarth in metrou. Bineinteles ca n-am fost prima. Dar am ajuns totusi suficient de devreme incat sa stau agatata de gard si cu ochii pe autocarul Amon Amarth (cel argintiu). Stiam care e al lor din filmuletele din timpul turneului pe care le-au urcat pe canalul de YouTube.

Dar dupa ce s-a deschis o jumatate de poarta, s-au format culoarele, s-a mai impins lumea... am ajuns tot mai in spate. A doua, a treia, a patra, a cincea...