on the verge of extinction... again

Sau ziua 1

Aveam in cap sa ajung acolo devreme. Cel tarziu la 10:00! Doar ca m-am trezit tarziu, am tras de timp acasa, in Herastrau holbandu-ma la veverite... si am ajuns acolo dupa ora 10:30. Am fost a doua la poarta. Am stat acolo ceva vreme, ca un copil bleg ce sunt, pana sa aflu, vazandu-i pe altii, ca se poate intra pana la culoarele de acces montate in fata scenei, acolo unde urmau sa ne perchezitioneze si sa ne puna bratari.

Ca la toate festivalurile de pana la OST Fest... am intrat tarziu! Programul oficial spunea ca accesul urma sa se faca de la ora 14:00, prima trupa fiind programata sa urce pe scena la ora 15:001. Noi insa am intrat pe la 15:15-15:20?!?! Nu, asta nu a insemnat ca am pierdut ceva din prima trupa, asa cum au pierdut unii in toamna Septic Flesh din cauza ca nu au reusit sa intre la timp, ci ca programul intregii zile a fost decalat.

Am avut noroc si pe culoarul de fete de la Fire Circle lucrurile s-au derulat rapid, asa ca am fost intre primii cinci care au ajuns la gard. Am stat in dreptul iesiturii din mijloc a scenei, la nici un metru de cablurile alea care-s fix pe mijloc si pe care oricum nu-mi mai doresc sa stau vreodata, deci mai central de atat nu mi-as fi putut dori.

Trupele romanesti

Scuzele mele celor care le-au placut pentru ca le bag la gramada in aceeasi oala. Pe mine nu m-au impresionat. Nu m-au deranjat, dar m-au cam lasat rece. Au fost, in ordine: Armies of Enlil, Psychogod (avand la voce o balenuta in colanti care, la un moment dat, dupa niste urlete din public, si-a turnat pe ea sticla de apa - asta ati vrut? bun, sa continuam...; in orice caz, n-a fost ea cea mai sinistra prezenta in colanti de pe scena aia, dar despre asta... mai incolo, in articolul despre ziua a treia) si White Walls. Nimic memorabil, dar spun mersi ca macar au fost sunat mai bine decat o alta trupa cu pretentii care avea sa urmeze. Poze cu cele trei trupe:

Exodus

De Exodus am aflat si eu ca mai toata lumea: din documentarele despre Metallica in perioada in care Dave "coama bogata" Mustaine2 a primit o cizma in dos si a iesit din cadru, pentru ca in locul lui sa intre Kirk, un chitarist din... Exodus!

Curiozitatea mea se face de rusine in cazul asta, pentru ca nu m-a impins niciodata sa sap ca sa ma lamuresc si eu ce dracu' canta si fosta trupa a lu' Kirk. Thrash, bine, da' mai departe de atat? In afara de ceva bucati live de la festivaluri vazute ocazional pe YouTube si cateva concerte "de pregatire" prin care trecusem inainte de OST Fest, eu nu-i mai ascultasem niciodata si habar n-aveam ce-i cu ei mai departe de scanat rapid din priviri pagina de Wikipedia dedicata3.

Concertele prin care trecusem inainte de festival ma lasasera cam rece. Insa cel pe care l-au sustinut atunci in fata mea chiar m-a impresionat placut, in ciuda problemelor tehnice pe care le-au avut. Poate ca a contribuit si faptul ca au urcat pe scena dupa White Walls, care sunt la ani lumina in urma lor... nu stiu.

Au inceput cu o piesa pe care n-am recunoscut-o decat dupa vreun minut, cand urechiusele mele au detectat un the last act... of defiance! - bun, teritoriu oarecum cunoscut, macar stiu pe ce piesa dau din cap si pot sa si urlu cinci cuvinte din ea. Inainte de piesa urmatoare, despre care setlistul pe care am pus gherutele4 spune ca ar fi Piranha si altcineva imi spune ca au si prezentat-o (asa o fi!) au urmat (se putea altfel?) indemnuri la "mosheala": I wanna see a pit over there! Come on! I wanna see a pit over here!.

Au urmat inca doua piese pe care am dat serios din cap, desi nu le-am recunoscut acolo - multumita aceluiasi setlist am aflat ca este vorba despre ... And Then There Were None si A Lesson in Violence. N-am fost singura care le-a apreciat energia, pentru ca la sfarsitul celei de-a doua toata lumea de prin zona scanda numele trupei. Un moment de pauza pentru trupa, pauza de care aveau probabil nevoie, din moment ce am vazut oameni de-ai lor pe scena in genunchi in fata cablurilor. Sunt convinsa ca nu se inchinau la ele, insa de unde eram nu puteam sa vad mai mult de atat. Mai mult, nici n-au intrat in urmatoarea piesa imediat dupa ce publicul s-a mai linistit, ci am avut parte de multumiri pentru ca am venit sa-i vedem, ne-a fost prezentat Rick Hunolt, inlocuitorul lui Gary Holt5 si apoi tot restul trupei.

Din pacate, se pare ca interventiile nu i-au ajutat prea tare, pentru ca Blacklist s-a auzit cumva in dungi, cand da, cand nu. Si apoi am reusit si eu sa mai recunosc inca o piesa - Bonded By Blood. Apoi a urmat... nu stiu cum sa-i spun? Un moment de apreciere pentru headlineri? I can't wait to see Motley Crue, 'cause that's when all the tits are going to come out, right?, got to thank Motley Crue for bringing pussy to the party!, man, I tell you, Motley Crue are great... aproximativ chestii de genul asta. Cred ca pana la urma a fost dezamagit (se poate totusi consola cu gandul ca macar ei au sunat mai bine decat Motley Crue). Plus incurajat iar un mosh pit: make all the fuckers on the edge get in the pit. Fara prea mare succes insa.

Ceva mai mult succes a avut in a se face auzit pe ultimele doua piese Toxic Waltz si Strike of the Beast, care mie mi-au sunat chiar bine fata de ce fusese in prima jumatate a concertului lor. Si apoi s-a incheiat. Iar eu am reusit sa apuc setlist.

Overkill

Spre deosebire de Exodus, cu muzicile celor de la Overkill eram ceva mai familiarizata. I-am descoperit asa cum am descoperit o multime de alte trupe, multumita YouTube. In cazul lor, punctul de pornire a fost un videoclip Metal Church (cine ma cunoaste stie ca am destul de des piese Metal Church la status si imi plac de mor albumele lor din perioada cu Howe la voce).

La fel ca in cazul in cazul Exodus... pacat, mare pacat ca au fost faultati de sunet. Nici ei n-au avut norocul sa scape de blestemul problemelor tehnice. Ma rog, blestem e un fel de a spune...

Aparitia lor pe scena a facut cu siguranta destui oameni fericiti, in ciuda faptului ca publicul era, cel putin la Fire Circle, inca destul de subtirel. Insa pe undeva in dreapta-spate de mine se afla un grupulet de tipi si tipese cu tricouri Overkill. Nu le-am studiat fetele in momentele respective, insa am putut sa le aud reactia. Intai pentru Ron Lipnicki, primul care s-a facut aparitia sub privirea lui Chaly, apoi pentru D.D. Verni si cei doi chitaristi. Repetata putin mai tarziu cand din lateral (stanga mea, dreapta lui) a tasnit ca o sageata Bobby "Blitz" Ellsworth. Pe care l-am invidiat enorm - drace, cata energie mai poate avea inca bunicu'!

Au inceput plini de energie cu un Come and Get It pe parcursul caruia s-au tot fatait oameni prin spatele lor, incercand probabil sa repare chestii din mers. Urechilor mele nu li s-a parut insa ca le-ar fi si reusit asta. Mai mult, urmatoarea piesa, Bring Me the Night, a insemnat o trupa cu doar patru membri si o chitara in minus pe scena.

Inceputul Elimination a provocat iar reactii zgomotoase in public. Si m-a facut pe mine sa dau din cap turbata. Niste ochi mari pe undeva sus si par roscat cret... n-am prea mai vazut altceva pe piesa aia...

Avea sa fie doar inceputul pentru ca Electric Rattlesnake a fost cu adevarat memorabila - inca imi rasuna in cap, la atata timp dupa festival, iar pe Hello from the Gutter nu se putea sa nu ma agit - este una din primele lor piese ascultate de mine si cu siguranta una din preferatele mele.

Nebunia a atins cote maxime pe In Union We Stand si Rotten to the Core, alte doua preferate de-ale mele. Intamplator, prima este fix piesa cu care i-am descoperit pe YouTube.

You motherfuckers make me feel like I'm 49 years old again. And that's a good fuckin' thing! There's nothing wrong with growing old as long as you have good friends in Bucharest... You want some more of this? Urlete. Bobby in pozitie de box: Come and get it, motherfucker! I'm waiting for you!

Si Old School, penultima piesa a serii... aaa, ar trebui sa ma mai gandesc in privinta asta - era inca foarte lumina. Bucata lor s-a incheiat cu Fuck You. Si un is this Bulgaria or Romania? spre sfarsitul ei, special ca sa smulga reactii si sa determine publicul sa-i urle inapoi numele piesei. Sau... ?

'Fuck you!' is understood internationally...

Dimmu Borgir

Amuzant, se numara printre primele trupe descoperite de mine vreodata. Doar ca albumele lor n-au reusit sa ma prinda, doar sa ma plictiseasca de moarte de fiecare data cand ziceam sa le mai acord o sansa.

Insa... intr-o noapte, spre dimineata, ma scufundasem intr-un DVD live de la Wacken pe care apareau mai multe trupe cu cate o piesa, doua... trei. Printre ele, Motorhead. Dar n-am oprit DVD-ul dupa ei. Am lasat piesele sa curga.

Asa am ajuns sa ascult pentru prima data o bucata dintr-un concert Dimmu Borgir. Si mi s-au parut absolut fenomenali. Nici nu stiu cum sa explic, dar au ceva magic live.

Lucrurile nu s-au schimbat. In continuare ma ia cascatul daca incerc sa le ascult albumele de studio, nu inteleg nimic din ce zice Shagrath acolo, nici macar nu stiu numele altor piese in afara de cele pe care le-au tot bagat live. Insa atunci cand ascult un live mi se par geniali. Si nici macar nu are legatura cu aspectul vizual pentru ca uneori ii ascult inainte sa adorm, cu ochii inchisi, sau in timp ce fac altceva.

Sunt categoric o trupa care merita vazuta live, chiar si de cei care altfel nu gusta genul trupei. In prima zi de OST Fest... pentru mine au fost headlineri, chiar daca ora la care au cantat si afisul zilei spun altceva. Cu soarele inca pe cer, cu doar cateva lumini fara mare efect, fara alte elemente de spectacol in afara de propria prezenta pe scena, au fost cu siguranta fost cea mai buna trupa de vineri, cu mult peste Overkill si Exodus. Restul trupelor nici nu merita mentionate in aceeasi propozitie.

Probabil partial din cauza ca nu aveau foarte mult timp la dispozitie, partial din cauza ca se aflau pentru prima data in Romania, setlistul a fost destul de prudent, din piese foarte cunoscute, pe care le-am auzit si in multe alte concerte urcate pe YouTube. Mourning Palace, Spellboud (By the Devil), Progenies of the Great Apocalypse, Puritania, Kings of the Carnival Creation, In Death's Embrace, Vredesbyrd, Dimmu Borgir - introdusa, ca de obicei, ca fiind "a song about strength, unity and everlasting flame", Gateways, The Serpentine Offering.

Shagrath si-a facut initial aparitia pe scena intr-o haina pe care unii au considerat-o a fi "de inspiratie Bon Jovi" si de care a scapat oricum dupa cateva piese. In orica caz, daca tot vine vorba de inspiratie, eu ma bucur ca a avut-o pe aceea de a arunca sticle cu apa in public. N-am prins nici una, dar eram la mijloc, in fata lui, le-a aruncat deschise si doua din ele m-au udat binisor. Si m-au racorit.

N-a vorbit prea mult intre piese. Come on, Romania!/ Let me hear you!/ Let me see your horns in the air! / We are Dimmu Borgir from Norway/ Are we having a good time so far? - cam la atat s-au limitat momentele marcate pe setlist cu "talk". Insa cui ii mai pasa?

Motley Crue

Dintre toate trupele cunoscute ale genului, probabil ei si Warrant au prins cel mai putin la mine. Am inclinat mereu spre Cinderella sau Ratt sau Quireboys6. Sau chiar Krokus. Chiar si Poison imi plac mai mult.

Ca sa se revolte fanii si mai tare, ce au scos dupa reuniunea din 2004 mie mi se pare peste tot ce au scos in perioada de glorie.

La fel ca in cazul celorlalte trupe pe care nu le mai ascultasem live, inainte de OST Fest am incercat sa ma cultiv trecand prin niste concerte de-ale lor. Pe cateva am reusit sa le ascult pana la capat, restul m-au plictisit.

Deci era clar ca nu porneam bine...

Insa nimic nu m-a pregatit pentru sunetul absolut infect. Au sunat mai prost decat trupele romanesti si la asta chiar nu ma asteptam...

Am sperat ca poate se va regla problema pe parcurs. Au trecut Wild Side, Live Wire. Too Fast for Love mi-a sunat tot timpul ca si cum Vince Neil s-ar plange ca e "too fat for love". Avand in vedere ca arata de ti-e teama ca poate face poc... poate chiar a adaptat piesa si de fapt asta si canta...

Saints of Los Angeles m-a prins putin, iar Same Ol' Situation si mai ales Looks that Kill parca n-au sunat chiar asa rau. Asa ca incepusem sa sper. Speranta si-a tras insa una cu toporu' in cap atunci cand Piece of Your Action i-a nenorocit timpanele.

Daca n-ar fi sunat atat de prost, poate ca as fi apreciat ceva mai tare spectacolul vizual de pe ecranele din spate, jocurile de lumini, machiajul celor din trupa... aaa, asta probabil n-as fi apreciat oricum. Multumita machiajului, Mick Mars a parut mai degraba un exponat evadat dintr-un muzeu de egiptologie (probabil singurul om mumificat inca dinainte de a muri), iar Nikki Sixx, singurul din trupa care mai arata totusi a fiinta umana dupa ce se spala pe fata7, semana cu individu' ala de pe targa din sala prin care medicul care ma conducea prin spital n-a vrut sa trecem... ca se gandea ca ma sperii daca-l vad de aproape.

Mi-a placut elementul de parc de distractie oferit de Tommy Lee atunci cand a batut la tobe cu capul in jos si recunosc ca mi-ar fi placut si mie sa ma invart. Din pacate, tot momentul fusese aranjat, tipul care se urcase pe scena avand deja o parte din echipamentul necesar pe el, iar reactia lui Tommy Lee la numele sau fiind clar artificiala.

Am apreciat totusi sfarsitul. Cand in incheierea Kickstart My Heart au aruncat patru galeti cu "sange"8 peste noi. Eram in primul rand, chiar la mijloc, am fost udata din cap pana in picioare si am ajuns sa arat ca o creatura iesita din Iad. Chestie care m-a facut sa ma simt foarte in siguranta la intoarcerea acasa. Greu de crezut ca cineva ar fi avut curajul sa se apropie macar de mine...

Poze la ei n-am mai facut, asa ca mai jos sunt eu la intrarea in casa, cu siroaie rosii uscate pe mine, setlisturile prinse si pana cu semnatura lui Nikki Sixx (mersi!).

Da, am venit dintr-o parte a Bucurestiului pana in cealalta aratand in halul ala...

• ¹ Programul pentru prima zi era anuntat a fi:
  Acces: 14:00 h
  Armies of Enlil: 15:00 h
  Psychogod: 15:40 h
  White Walls: 16:35 h
  Exodus: 17:25 h
  Overkill: 18:30 h
  Dimmu Borgir: 19:45 h
  Motley Crue: 21:10 h
  (de aici) ➚
• ² Nu-mi vine sa cred, cineva chiar a pus intrebarea cu samponul! ➚
• ³ N-am putut nici macar sa gasesc o pagina de "band history" pe site-ul lor - sunt eu chioara sau... ? ➚
• ⁴ Cel mai tare setlist prins de mine pana acum: scris de mana, cu un scris foarte citet si sigur. ➚
• ⁵ Aflat momentan in turneu cu Slayer in locul lui Jeff Hanneman... mhm, sinistra poveste cu paianjenul. ➚
• ⁶ Probabil si din cauza ca trupele astea au un stil ceva mai murdar care aduce putin a Aerosmith din perioada de la mijlocul anilor '70. ➚
• ⁷ Pacat, Tommy Lee era candva atat de dulce! ➚
• ⁸ Ahem, apa plus ceva colorant alimentar rosu - la primul contact cu apa incepe sa se duca. Rapid de pe textile, dupa ceva mai mult frecus de pe piele. ➚