on the verge of extinction... again

In dimineata zilei de 10 septembrie... am plecat catre Dublin, asa cum probabil era deja clar din titlu. Nu direct, pentru ca toate zborurile directe erau in trei cifre in ziua respectiva. Asa ca am optat pentru o escala de opt ore in Bruxelles. Ma rog, strict in aeroportul Charleroi pentru ca sa merg pana in Bruxelles si sa ma intorc m-ar fi costat 28€, adica de mai bine de doua ori costul zborului de la Bucuresti.

Ca sa nu mai spun nimic de faptul ca nu-mi suradea deloc ideea de a-mi cara ghiozdanul si restul lucrurilor. Noua politica a Ryanair spunea ca fara sa platesti extra, se poate lua doar un bagaj de 20cm x 25cm x 40cm. Ghiozdanul meu era ceva mai mare de atat, dar nu cu mult, iar hainele se mai pot indesa. Plus ca imi purtam cele mai voluminoase lucruri, asa ca ma incadram. Dar sa car totul timp de cateva ore prin Bruxelles n-ar fi fost in nici un caz o placere.

Plus ca, dupa cum aveam sa aflu in decembrie, orasul nu e unul care sa merite vizitat, e chiar unul din cele mai infecte locuri prin care am calcat vreodata... iar asta chiar daca includem orasele din Romania. Asa ca am luat decizia sa raman in aeroport, sa caut o priza si sa butonez.

Aveam struguri pentru ca ma gandisem ca mi se va face sete iar in general aeroporturile n-au decat cele mai generice si plictisitoare optiuni... si mai sunt si la suprapret. Nu m-am inselat in ceea ce priveste a doua parte, dar am vazut totusi ceva nou si interesant dupa ce am trecut portile de la sosiri: un automat de briose! La 4.20€ si intr-o zi totusi calduroasa cand mai degraba mi-as fi dorit un fruct sau o inghetata... mi-am zis las' ca ma porcesc la iarna cand revin pentru Kreator! Cand am fost prea preocupata de altele ca sa-mi mai arda de briose... c'est la vie!

Am gasit un scaun langa niste prize, m-am instalat acolo si am acaparat una. Internet? Nope. Asta a limitat la ce am putut sa lucrez, dar as minti daca as spune ca n-am fost productiva. Chiar daca la scurt timp dupa, in dreapta mea s-a asezat o tipa care a trancanit timp de cel putin patru ore la telefon in dulsili grai moldoviniesc. Asa am aflat ca era pocaita, ca a incercat sa-l converteasca pe un tip, dar el nu era atat de interesat de convertire cat de... va imaginati voi. Si ca era foarte dezamagita de el din cauza asta. Nu ma intrebati cum de n-am crapat de ras, cum de nu mi-am tras palme... n-am nici eu nici cea mai mica idee!

Dupa cum n-am idee nici cum n-am urlat ca ma saturasem sa aud de evanghelizare si pocainta de cinci ori pe minut.

Si ca sa fie platoul complet, in stanga mea s-au asezat dupa o vreme un individ si tac-su'. Pe langa faptul ca mosu' emama un miros... nu tocmai placut, mai si tusea non-stop. N-aveam chef sa iau si eu ce-avea el, dar nu-mi doream nici sa-mi pierd locul la priza. Asa ca am ramas. Si m-a uns pe sufletel cand un popa n-a avut unde sa-si incarce si el saracu' un iPhone. Nu-mi plac oamenii in sutana, iar gandul ca n-a putut saracu' popa sa se uite si el la un pοrn in timpul zborului din cauza mea e prea delicios.

In cele din urma m-am ridicat ca sa trec iar de controlul de securitate. Si asa am aflat cum poti trece cu sticla cu apa. In fata mea, mosu' tusitor de mai inainte. I-au gasit sticla cu apa in bagaj, mosu' le-a scuipat un Je suis malade! in fata si l-au lasat sa treaca cu ea.

In sfarsit, internet! Dar devenisem prea obosita sa mai lucrez mare lucru, desi ar fi fost util sa fi putut sa fac asta pentru ca al doilea zbor, cel catre Dublin, avea sa intarzie serios.

Mi-am luat o ciocolata... aparent din rai! Una care spunea ca poti sa te transformi intr-un inger daca o mananci. Va asigur totusi ca mie nu mi-au crescut aripi. Probabil din cauza ca-l privasem pe popa de pοrn.

Dar in primul rand... am asteptat! Si apoi iar am asteptat!

Deja nervii mei erau franjuri.

In zona respectiva era un pian. Probabil un mod bun de a te relaxa daca iti intarzie zborul. Si daca esti in stare sa canti la pian. Intr-un aeroport, printre atatia oameni. If I could really play the piano, would I be too self-conscious to do it in an airport?

Ar fi trebuit sa fi fost de mult in avion, dar nici macar nu era afisata poarta de imbarcare. Si, deodata, cele trei olandeze de langa mine s-au ridicat si au luat-o in graba pe culoarul din stanga. Nici eu nu stiu clar de ce, nu inteleg deloc limba, dar le-am urmat, sigura ca si ele mergeau la Dublin si ca ceva le indicase poarta de imbarcare (pe panoul din zona de asteptare in continuare nu era inca afisata). E drept ca la momentul respectiv mai erau doar doua zboruri pana dimineata - al meu catre Dublin si unul catre Manchester, si acela cu intarziere.

Am avut dreptate. Am mai avut de asteptat la poarta de imbarcare si au fost iar copchii in avion... dar am ajuns in cele din urma la Dublin!

A doua zi, Mihai m-a luat in Phoenix Park. Ca sa-mi arate caprioarele (stiti, eu sunt din Brasov, unde caprioarele dispar instant daca incerci sa te apropii de ele, asa ca nu mai avusesem niciodata sansa sa fiu atat dee aproape de unele in libertate), nu ca sa ma catar in copaci. Desi am facut-o si pe asta. If you get into trouble, I don't know you!

Dar, inainte de caprioarele cat se poate de vii, am facut cunostinta cu niste animale impaiate. Si cu niste oameni din neolitic. In aceeasi cladire se mai gaseste si un plan 3D interactiv al parcului.

Si pe pereti niste panouri pe care am gasit inclusiv cate ceva despre Thomas Blood.

Da, da, stiu, caprioarele alea din titlu... na, poftiti caprioare!

Si ceva vegetatie. Plus un pantof. Nu ma intrebati ce facea acolo, singur-singurel.

Si niste animale... necopitate, inclusiv un brontozaurel care a aflat ca flexibilitatea se duce dracului cand e f-f-f-frig! Si un demon care ne privea de la fereastra unei case la plecarea din parc.

Si atat. A doua zi aveam sa revad Europe.