on the verge of extinction... again

Sau ziua 2

Am ajuns chiar mai tarziu decat in prima zi, insa suficient de devreme incat sa prind probele de sunet pentru Manowar. Si asa am avut parte de un mic "sneak preview" a ceea ce avea sa se intample seara tarziu: Hand of Doom, Nessun Dorma, Warriors of the World... fara sa stiu ca n-aveam s-o mai prind pe nici una din ele.

Am fost in fata atunci cand s-a dat drumul inauntru, insa mi-a pierdut lucrurile din buzunare alergand spre gard: carduri, servetele si alte maruntisuri... si a trebuit sa mi le intorc sa le adun. Am ajuns sa stau totusi la gard (mersi frumos!) intr-un loc cu vizibilitate buna.

Desant

In momentul in care m-am apucat sa scriu asta, a trebuit sa ma uit la program1 ca sa vad cum se numeste trupa din Romania care a cantat inainte de Mystery. Deci nimic remarcabil.

Mystery

Copii. Foarte copii. In momentul in care si-au facut aparitia pe scena, nu m-am putut abtine: astia au jumatate din varsta mea!. Si am nimerit-o perfect. La sfarsit cand s-au prezentat, au mentionat si faptul ca au intre 14 si 15 ani.

Mi-au placut. Pentru ca sunt proaspeti, plini de entuziasm si planuri (vor sa creeze cate un videoclip pentru fiecare piesa de pe albumul lor de debut din bucati filmate la diverse concerte si apoi sa adune totul intr-un film), pentru s-au luat in serios pe scena, la primul lor concert international. Si mi s-au parut simpatice tricourile cu cangurii cu manusi de box si cu "Thunder from Down Under. Born & bred in Australia".

HolyHell

Nimic remarcabil. Doar mult interes din public pentru bustul solistei.

Trooper

Singura chestie cu care am ramas a fost faptul ca i-au batut pe Motley Crue la capitolul gagici aproape dezbracate pe scena. Trooper au adus cinci. Mult mai faine. Nu, n-are nici o legatura cu nici un fel de mandrie nationala faptul ca spun asta. Pur si simplu mi s-au parut mai faine. Aveau talie, aveau fund...

Europe

The Final Countdown e o piesa pe care probabil a auzit-o toata lumea. Inclusiv eu, inca de cand eram mica si n-aveam nici cea mai mica idee cine o canta. Iar dupa ce am aflat... sa spunem ca nu a fost un motiv sa ii iau in serios.

Pana la inceputul anului asta. Cand m-am apucat sa ma cultiv in materie de Europe. Asa, de pregatire pentru OST Fest. Bineinteles, am facut asta la fel ca in cazul celorlalte trupe pe care nu le stiam cum suna live: trecand prin concerte din ultimii zece ani.

Am avut astfel o mare surpriza: oamenii astia suna beton live! Si au scos o multime de piese solide, cu mult peste prea-cunoscuta The Final Countdown. Asa ca recomand oricui sa faca bine sa puna mana pe DVD-urile lor live2. Dintre toate trupele pe care nu le mai ascultasem niciodata in concert inainte sa aflu de sosirea lor la Bucuresti, ei m-au impresionat cel mai tare. Sa-mi trag palme, nu-mi vine sa cred ca am putut sa-i ignor atata vreme!3

Asa ca la OST Fest n-am mai fost surprinsa atunci cand au urcat pe scena. Decat poate de aparitia lui John Norum, mult... dilatat fata de cum arata anul trecut. Insa impecabil, la fel ca restul trupei, atunci cand vine vorba de aspectul muzical.

Au inceput cu trei piese de pe Bag of Bones, ultimul lor album: Riches to Rags (asta e chiar inregistrarea de la Bucuresti - poftiti si va minunati cum poate sa sune live), Not Supposed to Sing the Blues (primul single pentru care au si facut un videoclip) si Firebox (pentru care videoclipul a iesit pe pe 1 august). Absolut impresionanta energia lui Joey Tempest, l-ar fi facut invidios pana si pe iepurasul Duracell. Si vocea la fel. Si cum arata la aproape 50 de ani... la fel ca vinul bun, a devenit mai delicios odata cu trecerea vremii...

We need your helping hands, come on a indemnat Joey publicul si apoi a continuat keep on walking that road and I'll follow.... Urlete si aplauze pentru una din cele mai cunoscute piese ale trupei - Superstitious. In timpul careia Joey s-a prins ca n-are setlist. A aparut cineva si i-a lipit unul pe jos in centrul scenei.

No Stone Unturned. Joey cu o chitara si tot numai un zambet. Si apoi a patra piesa de pe ultimul album - Demon Head. Piesa pe care Joey a introdus-o cu cateva cuvinte despre album (we finally made a decent rock album) si a incheiat-o cu un Multumesc! mult mai putin pocit decat acel Ce dracu' faceti? incercat cu cateva piese in urma.

Inca plini de energie, au continuat cu ceva piese cu "love" in titlu - New Love in Town, Love Is Not the Enemy. Apoi cu Girl from Lebanon. La care eu deja topaiam de-a binelea. Pentru prima data din ziua trei de Sonisphere cand parca aveam arcuri in talpi la Stone Sour. Nu obisnuiesc sa sar la concerte pentru ca ma tem ca as putea calca pe cineva care sta in spatele meu. Dar uneori chiar simt nevoia sa o fac.

A venit momentul pentru inca o alta piesa supercunoscuta - Carrie si evident foarte apreciata de public, care a cantat referenul. De cele mai multe ori, nu-s chiar mare amatoare de balade, insa imi place la nebunie partea cu things they change, my friend.... De data asta mi-a mai placut o chestie: desi avand inca in fata un soare orbitor, Joey si-a dat jos ochelarii de soare atunci cand a ajuns la can't you see it in my eyes. Dragut a fost si momentul in care a venit in fata si a cantat in genunchi. Cuplat cu faptul ca instrumentele celorlalti au "tacut" putin si astfel a iesit si mai tare in evidenta vocea excelenta. Si m-a amuzat cand i-a intins microfonul celui de la paza la sfarsit (ultima poza).

Rock the Night a fost probabil momentul culminant al serii pentru mine. Din nou topaiala, pana la limita a ceva ce s-ar fi putut numi un fel de "wardrobe malfunction", cu bustiera  de-a dreptul rulata pe sub tricoul mult prea decoltat ca sa-mi pot permite sa ma lipsesc de ea. Bine ca am vazut-o si bine ca probabil din alte unghiuri nu se vedea la fel de bine. Desi din ce mi s-a spus dupa, probabil si de pe scena s-a vazut destul... Nu cred... nu stiu daca gestul de "thumbs up" al lui Joey a avut vreo legatura cu asta, chiar daca a fost aproximativ pe directia mea.

In orice caz, in timpul piesei asteia, ochii lui au avut ocazia sa admire si un pahar de bere care a descris un arc pe deasupra lui, ca sa aterizeze apoi pe undeva prin zona lui John Norum. Nu l-a impiedicat sa ne spuna Multumesc, Romania! la sfarsitul piesei, insa... urat gest! Si, din pacate, unul care avea sa se repete si la alte trupe.

Au disparut putin de pe scena, insa au revenit pentru Last Look at Eden si... The Final Countdown. Putin dezamagitor, sincer, chiar daca a sunat bine live, la fel ca tot restul spectacolului lor. Inainte de turneul asta, spuneau intr-un interviu ca se gandesc sa o scoata din setlist. Sincer, daca chiar ar fi facut asta, nivelul respectului meu pentru ei s-ar fi dus semnificativ in sus. Pentru ca au incredere ca sunt suficient de buni live (si chiar sunt, altfel nu m-ar fi ros chestia asta) incat sa poata cuceri un public si fara ajutorul unei piese ultra cunoscute.

Thank you so much, Romania! Fan-tastic! Thank you ever so much! Yes, yes... Si un ne mai vedem... rostit rar, dar destul de clar. Sper acelasi lucru. Maybe we'll meet again, somewhere...

Pentru ca vreau, trebuie, am nevoie sa aud si un Start from the Dark (nu, in ciuda a ceea ce spunea setlist.fm dupa concert, nu au cantat-o), un Hero, un Wake Up Call, un Got to Have Faith...

Cea mai buna trupa din primele doua zile. Asa cum spuneam si in seara aceea pe twitter, cine a facut misto de ei inainte de festival... si-a primit misto-urile indesate inapoi pe gat, centimetru cu centimetru. Sau cum spunea BogDan...

Manowar

Poate si din cauza ca am fost fraiera. Si m-am bazat pe faptul ca acum doi ani inainte de Iron Maiden am lins doua cupe de inghetata si n-am avut nici pe dracu' la concert. De data asta insa mi s-a facut rau.

Si imi pare rau, insa nu i-am mai putut simti. Spre deosebire de Motley Crue, nu mi-au sunat in nici un caz rau, insa nu m-au prins. Nu ca la Sonisphere, cand Hand of Doom m-a trimis in extaz. Da, pentru mine experienta Sonisphere ramane una mai buna. Chit ca atunci m-a enervat la culme alegerea de a pompa bla-bla-uri in loc de inca o piesa.

Asa ca dupa vreo opt piese... am ales sa plec. Incet de tot, oprindu-ma la fiecare tasnitoare de pe langa parc. Si ciulind urechile... pana nu i-am mai putut auzi deloc...

[A doua zi headlineri aveau sa fie Motorhead. Care sunt una din cele mai mari obsesii muzicale. Si nu voiam sa risc sa nu-mi revin suficient de repede. Sa fiu nevoita sa vin mai tarziu. Sa nu pot prinde loc la gard. Ar fi fost o tragedie, pentru ca ei sunt trupa pentru care imi luasem abonament la festival. Pentru ca... oricum ar suna asta, muzica lor mi-a salvat viata acum cinci ani de Craciun. Si sunt nebuna dupa ei. N-o sa uit disperarea aia cu care am alergat la diverta inainte de inchidere in martie 2009. Ca sa aflu ca nu se poate plati cu cardul. Disperarea cu care am alergat pe scari pana jos, pana in celalalt colt al intersectiei, la bancomat. Si inapoi pana la ultimul etaj, uitandu-ma mereu la ceas... Disperarea cu care am tras de mine in decembrie 2011. Sa mai rezist putin, inca putin... desi vedeam pete gri si nu mai aveam mult pana sa lesin la coada la biletoo...]

• ¹ Programul oficial pentru a doua zi:
  Acces: 14:00 h
  Desant: 15:00 h
  Mystery: 15:45 h
  HolyHell: 16:35 h
  Trooper: 17:45 h
  Europe: 19:15 h
  Manowar: 21:00 h ➚
• ² Puteti incepe cu asta. ➚
• ³ Mai ales ca ei au ajuns pentru prima data in Romania chiar in orasul in care m-am nascut. Si uitandu-ma la concertul ala mi-am vazut o fosta colega in primul rand... uofff, ce copil fraier am fost! ➚