on the verge of extinction... again

Foarte cu intarziere, sa-mi fie rusine! Sa speram ca n-o sa-mi ia mai bine de trei saptamani sa scriu si despre Megadeth.

Cuprins

• Scurta istorie personala
• Inainte de concert
• Tudor Turcu feat. eyeSEEred
• Dark Tranquillity
• Dupa concert...

Scurta istorie personala

Si de data aceasta, cu adevarat scurta... Primul contact cu piesele lor a fost prin a doua jumatate a lui 2009, dupa ce mi s-a aprins beculetul ca... drace, mie imi chiar place de mor genul asta de muzica etichetat ca "melodic death metal". Asta dupa mai bine de un an de plimbat prin clipuri de genul "my top X melodic death metal bands" pe YouTube. Marii "vinovati" fiind Amon Amarth, ca de la ei a pornit totul in cazul meu. Si de la clipurile lor am ajuns la alte trupe de gen. Da, Children of Bodom au fost o descoperire chiar mai veche, dar nu cred ca in cazu' lor ma gandisem vreodata unde s-ar incadra.

In orice caz, asta a fost prima piesa a lor pe care am ascultat-o cap-coada. Si mi-a placut la nebunie. Apoi am ajuns sa vad tot DVD-ul. Care rupe! Si apoi alte concerte, alte videoclipuri si asa mai departe. N-am trecut niciodata prin toata discografia, am ajuns sa fiu cu adevarat familiarizata doar cu piesele care au tot facut setlistul in ultimii ani, cand toata lumea a inceput sa filmeze si sa puna bucati live pe YouTube. Le sunt recunoscatoare, eu n-as putea face asta. Nici macar poze nu prea mai fac. De la sute in 2010, am ajuns la cateva numarabile pe degete...

Apoi i-am ratat si cand au venit la ARTmania in 2010 si cand au venit in Bucuresti in 2011. A treia oara a fost sa fie cu noroc, se pare...

Inainte de concert

Am avut o perioada cu mult, mult mai calma decat in martie. Si bineinteles ca m-am prezentat la Arene cu doua ore inainte de ora la care avea sa se faca accesul. Unde am avut un soc: nu mai era nimeni acolo! Si asta sunt sigura ca nu s-a mai intamplat niciodata la un concert la Arene. Cel putin nu la unul la care sa fi fost eu. Mereu am fost macar o mana de oameni cu doua ore inainte de deschiderea portilor.

Si aveam sa fiu singurul personaj cu bilet de acolo pana cu 20 de minute inainte sa se faca accesul. Care a fost rapid, fara incidente, dar si oarecum dezamagitor. Eram atat de putini incat nici nu s-a pus problema de alergat pentru prins un loc la gard. Hei, eu voiam o cursa, de data asta nu mai eram zdruncinata si puteam sa alerg, da' cu cine dracu' sa ma intrec, cu umbra mea?

Am ajuns prima la gard. Mergand la pas. Mi-am parcat hanoracul si am asteptat. Asteptat. Asteptat. Asteptat. In sfarsit, au mai intrat si altii in cort. Cort care intelesesem ca ar fi trebuit sa fi fost demontat pentru concert, dar se pare ca nu s-a mai intamplat asta.

In sfarsit, s-a strans ceva lume la gard. Dar strict cat sa nu fie gardul chel de tot. Pentru ca pe tot parcursul concertului am avut spatiu in dreapta, spatiu in stanga. Asa cum probabil n-am avut la nici un alt concert. Poate doar la Fates Warning?

Tudor Turcu feat. eyeSEEred

Daca ii suna cuiva numele a rock, promit ca-mi cumpar pisica si o dresez sa mearga in mustati. Surprinzator, este vorba tot despre ceva care se vrea in genul abordat de Dark Tranquillity. Le sunt recunoscatoare ca nu mi-au zgariat urechile. Chiar daca n-au fost nimic memorabil. Si chiar daca au luat ca pe o gluma rugamintea noastra de a se duce in spate sa ne aduca un ciocan, o bata, un... ceva cu care sa nenorocim luminile alea de pe marginea scenei. Serios, la concertul asta mi-am pierdut mai multi neuroni decat la Aerosmith din cauza luminilor.

Revenind. Au avut parte de un sunet bun, insa au fost destul de stersi, n-am retinut decat faptul ca basistul era descult, piesa asta si... asta. Da. As fi fost in stare sa pariez pe orice ca o sa bage si un cover. Am observat ca pentru trupele din deschidere e o reteta buna sa faca publicul sa cante si sa se agite. Da, am topait. Dupa cum am spus, aveam spatiu, deci zero temeri ca o sa calc pe cineva din spate. Plus ca era ultima piesa. Si singura ale carei versuri le stiam.

Dark Tranquillity

Au inceput cum nu se poate mai in forta. Cu Terminus. Amuzant, un mod foarte potrivit de a incepe un concert in Bucuresti in ziua aia, avand in vedere cat de gol a fost cortul si probabil tot orasul - this is a ghost town... Am fost foarte impresionata de cum au sunat, chiar daca am auzit pareri cum ca data trecuta au sunat mai bine. Poate, eu n-am fost la concertul ala. Dar mi-a placut in draci cum au sunat de data asta.

Good evening, Bucuresti! Da, a zis Bucuresti. Good to see you guys again, how are you doing? Urlete. Care n-au sunat chiar asa anemice, in ciuda faptului ca au fost incredibil de putini oameni acolo. It's a pleasure to come back here. We got tons of stuff for you - are you ready? Din nou, urlete, unele din ele exprimand dorinte legate de continutul setlistului. Sweet! Dulce a fost si modul in care a rostit cuvantul, hehe! Pe mine cel putin m-a bufnit rasul...

Nu ca plecaciunea care a urmat si care a avut in primul rand rolul de a studia ordinea pieselor de pe setlist n-ar fi fost la fel de amuzanta. This next one is called... In My... Absence! Care a sunat si ea excelent. A treia piesa a fost una din piesele vechi care au facut setlistul si una care mie imi place mult - The Wonders at Your Feet.

You guys are amazing - thank you so much! You're ready for more, right? You're feeling good? This is exciting... Alright, let's do another old one before we're headed for some new material, alright? This is one against everything... it's called... The Treason... Wall! Hehe, ce-mi place inceputul ala... mare, mare pacat ca n-au si avut suficient public sa cante impreuna cu Mikael.

Cheers, thank you! So... as some of you guys know, we have a new album coming out very, very soon - it's called Construct and will be out on May 27th and we've just started touring for this album two days ago and this is the beginning of this kind of world tour madness... we're wanna do a song from the new album for you guys - is that OK? N-a zis nimeni nu, asa ca... Alright, let's do it - this one's called The Science of Noise! Deloc surprinzator, una din cele doua piese care fusesera deja lansate la acel moment. O piesa care, dintr-un motiv care nici mie nu imi este clar, ma face sa ma gandesc la o cascada.

This next song has nothing to do with you guys... Ehehehe... unul din momentele alea in care pur si simplu stii ce urmeaza. Ma rog, daca ai mania mea de a freca YouTube dupa bucati live. Datorita carora ajungi sa inveti pe de rost cum sunt introduse unele piese. It's about all those other guys that haven't found their way here, to this music hall to be with you and to be with us... Music hall? Mi-a stat creierul in loc... e un nenorocit de cort! In fine... trecem peste, pentru ca piesa care a urmat a fost bineinteles...

... Lost to Apathy, probabil cea mai cunoscuta piesa a lor. O piesa care recunosc ca pe mine nu m-a prins din prima. Poate si din cauza ca am vazut intai videoclipul, care nu prea m-a impresionat, si de-abia apoi am vazut-o live si asa ajuns sa-mi placa. Cannot fail if you never start... look at the shell that is you - empty, fragile, weak... soon the battle is over, lost to apathy...

A fost si prima piesa in timpul careia Mikael a dat mana cu cei din primul rand. Intai cu brontozaurelul, in fata caruia s-a nimerit sa fie si sa intinda palma cu degetele desfacute in timpul unui refren. Iar brontozaurelul considera ca-i frumos sa intre in joc, asa ca a intins palma fix la fel si degetele s-au intrepatruns.

Si apoi si cu altii, dintre care mi-a ramas pe retina un tip din partea in care sta Martin. De ce mi-a ramas pe retina? Pentru ca evident ca stia versurile si nu le citea... aaa, ca sa explic asta cu cititul... au aparut partial in unele momente sus in spatele tobelor (in timp ce in alte momente au fost acolo bucati din videoclipuri... dar n-am fost atenta tot timpul, asa ca habar n-am de proportii). Si apoi pentru ca i-a sarutat mana lui Mikael... no comment.

Something a little bit different... a song about absolute highs and absolute lows - it's called The Mundane and the Magic! My lies are always wishes...Superba piesa, superba! La fel ca Lethe - am fost incantata cand am auzit inceputul. Si asa am mai bifat inca doua din piesele pe care imi doream mult de tot sa le aud. For you are my blade and my rope...

Something a little bit older, this comes from the album Damage Done - you're familiar with that one, right? The stuff we've made a creepy video for - this one's called Monochromatic... Din pacate, continuarea numelui din partea publicului n-a fost nici pe departe pe atat de zgomotoasa pe cat ar fi fost cazul. Ceea ce nu l-a impiedicat pe Mikael sa spuna you knew it already inainte sa inceapa piesa. Nu pot spune ca s-ar numara printre piesele mele preferate, dar na...

Let's go heavy now, let's go dark, alright? Let's go Inside the Particle Sss... Macar de data asta urletele care au completat numele au fost mai puternice. The heavy hands of chaos descend in merciless demise...

You want more? Urlete, bineinteles. Ca de la o mana de oameni cati erau in cort, bineinteles. Yes! This next one is kinda like... the latest song we released from our last album... Asta spune totul. Kinda like an afterthought of sorts... and we made a really cool video for it... this one's called Zero Distance! Nu pot spune ca am fost asa incantata de videoclip, dar piesa a sunat si a mers foarte bine in momentul ala. Heeey, what is your life about today?

Si apoi a venit momentul. N-ar mai fi avut nevoie de nici o prezentare. There's a song about that one woman that can ruin everything for you... This one's called... Misery's Crown... Piesa cu care i-am descoperit. Si care inca imi place la nebunie. Si se pare ca nu doar mie, pentru ca a avut parte de cea mai vie reactie a serii. Atat in timpul ei, cand Mikael a strans iar o multime de maini din public (ma rog, raportat la cate erau in aer, publicul a fost o chestie... afanata in seara aia), din nou si a brontozaurelului, cat si dupa. All has now been broken, on streets I dare not walk, freedom is an illusion - I build my fences high... if there was something out there, I've learned not to expect, there's a hundred million reasons not to care...

Din pacate, asta a fost si piesa pe care mi-am pierdut probabil cei mai multi neuroni si chiar am crezut ca orbesc la sfarsit din cauza luminilor alora.

Apoi a venit momentul in care Mikael a anuntat iar ce anuntase o tipesa inaintea concertului. Ca se pune pe picioare un fanclub romanesc, ca cine se inscrie in seara aia primeste o bratara si poate sa ramana dupa concert ca sa auda in premiera mondiala o noua piesa de pe noul album, cel care nici n-a iesit inca. Nici macar in momentul in care scriu asta. Si sa vada, logic, tot in premiera mondiala, videoclipul piesei. Brontozaurelul nu s-a bagat. Pentru ca tipesa spusese ca trebuie dat cont de Facebook pentru inscriere. Iar brontozaurelul n-are asa ceva.

A mai anuntat apoi si ca n-o sa ne sicaneze cu disparut de pe scena si revenit, ca o sa fie o singura bucata, pana termina. Si ca in continuare urmeaza inca o piesa de pe noul album. Logic, a fost vorba despre cealalta piesa care fusese deja lansata pe YouTube - For Broken Words.

Now I think it's time for you to sing with me - can you do that? I think you can... say hi to Martin right there... Si din nou am stiut ce piesa urmeaza, fara ca macar sa rosteasca numele. Asa o introduce de fiecare data. Ma rog, aproximativ. Il prezinta pe Martin si el o incepe. ThereIn! Pentru mine, probabil cea mai asteptata piesa a serii. Asa ca evident ca a picat bine ca Mikael a cantat o parte din ea in genunchi fix in fata mea.

Putin ironic, avand in vedere versurile, pe piesa asta a avut loc singurul incident al serii. La cativa centimetri in stanga mea, un tip s-a urcat pe gard si apoi si-a dat drumul sa pice in spate. Chestie nu foarte bine calculata avand in vedere densitatea de oameni de acolo. El parca s-a ridicat si s-a scuturat si atat, insa, din pacate, in cadere a luat cu el si o fata micuta pe care a sifonat-o destul de rau de beton. De-aia a intrebat Mikael la sfarsitul piesei aleia daca totul e in regula.

We got two more songs. This first one is about the end of everything and it's called... Final Resistance! O piesa destul de potrivita pentru momentul ala. Amuzant... sau poate stupid? a fost ca, la sfarsitul ei, un tip de undeva de prin spatele meu a cerut... Terminus. Adica fix piesa cu care incepusera. Dar cine stie... poate omul fusese la baie in timpul ei...

Evident ca n-au bagat-o a doua oara doar pentru ca cineva nu fusese pe faza. Ultima piesa a fost The Fatalist, cu care inchisesera concertele si la sfarsitul anului trecut. Si chiar a fost ultima, in ciuda faptului ca au tot fost rechemati pe scena.

Dupa concert...

M-am intors acasa. Mai fara incidente ca niciodata. Fara ploaie, fara comunitari agresivi, fara incaltari pe care aproape le pierd in picioare, fara teama ca nu mai circula nici un autobuz la ora aia...

Mi-a prins bine.

Iar dupa ce m-am reintors in Bucuresti am vazut ca a aparut si pe YouTube noul videoclip - Uniformity. Cel pe care nu l-am vazut in seara aia din motive de Facebook. Imi place!