on the verge of extinction... again

Da, doar ziua trei. Pentru ca a fost singura in care am fost. Din aceleasi motive pentru care am plecat mai devreme de la Ozzy in 2010 si am fost varza la Accept in 2012. Si, pana cu doar cateva ore inainte, am luat serios in considerare si posibilitatea de a nu mai merge nici macar in ziua trei. Din aceleasi motive, plus programul care spunea ca totul se va termina la ora 1:30, in conditiile in care intre 0:50 si 3:15 nu mai pleaca nici un autobuz de noapte de la Unirii.

Am asteptat atatia ani sa vad Annihilator live si ma gandeam serios sa renunt. Desi fusesem in prima seara special ca sa iau bratara si sa nu trebuiasca sa astept la poarta pentru asta in ziua trei... sa pot fugi direct spre gard. Drace...

In fine. In ziua mare, am inceput cu aceeasi strategie ca la alte concerte la care mi-am spalat hainele in ziua dinainte. Uscat deasupra aragazului. Desi pana la urma am renuntat la ideea de a ma cara cu sase randuri de haine pe mine, asa ca doua din chestiile alea puse la uscare accelerata au ramas acasa. Decizie inspirata pentru ca ziua s-a dovedit mai placuta decat in scenariile din mintea mea si pe drumul spre Arene geaca s-a mutat de pe spate in brate... simteam ca turbez de cald!

[Pentru a doua oara consecutiv... am fost rapida! Ceea ce inseamna ca va trebui sa corectez pe parcurs tot ce nu e in regula pentru ca mi-a scapat pentru ca n-am mai avut chef sa iau la bibilit intreaga postare pentru ca m-am saturat de cat am stat sa o scriu...]

Tremur. Desi acum sunt acasa, in pat, la caldura. Imi rasuna Twilight of the Thunder God in cap. Si cred ca o sa fac o pauza ca sa vomit. Nu e o figura de stil. Chiar mi-e rau.

Spre rusinea mea, iar am plecat tarziu de acasa. Dupa ora 15:30. Accesul se facea de la 19, deci cred ca va puteti da seama ca am ajuns acolo cu nici trei ore mai devreme. De data asta n-am mai fugit pana la metrou asa cum o facusem in urma cu zece zile, dar am gonit de la iesirea de la metrou pana la Arene. Pentru ca vazusem un grup de oameni cu tricouri cu Amon Amarth in metrou. Bineinteles ca n-am fost prima. Dar am ajuns totusi suficient de devreme incat sa stau agatata de gard si cu ochii pe autocarul Amon Amarth (cel argintiu). Stiam care e al lor din filmuletele din timpul turneului pe care le-au urcat pe canalul de YouTube.

Dar dupa ce s-a deschis o jumatate de poarta, s-au format culoarele, s-a mai impins lumea... am ajuns tot mai in spate. A doua, a treia, a patra, a cincea...