Pentru ca am returnat si eu recent doua ambalaje. Unul primit de la mama special pentru asta dupa ce l-a gasit ea pe undeva la munca. Si unul pentru ca am fost plecata cateva zile. Si ametita, asa ca mi-am uitat termosul.
Am ajuns la Kaufland, inaintea mea doar vreo cinci- sase persoane... toti cu saci, sacose in care incapeam si eu?! Cel putin 40 de recipiente aveau fiecare. Aparatul s-a miscat repede, asa ca n-am asteptat mult.
Am fost la cimitir azi. Si am vazut ceva ce nu mai vazusem pana acum. Ciori mergand... ma rog, zburand, ca ele au aripi si pot sa zboare... de la un mormant la altul si scufundandu-se cu capul inainte in vazele cu flori. Ca sa ajunga la apa si sa bea. Cred ca au fost constant peste 30 de grade de vreo saptamana.
Si pasarilor li se face sete, nu doar noua...
In urma cu vreo doi ani, in statia de autobuz de la cimitir... am vazut doi porumbei chinuindu-se sa bea ceva, orice acolo... dintr-o pata uda de pe asfalt. Si pe langa faptul ca m-am simtit foarte prost ca n-am o sticla cu apa la mine... mi-a picat si mie in sfarsit fisa!
Se da una bucata brontozaurel ametit de atata slalom printre zone in reparatie si cablurile lucratorilor de la Altona. Se urca in primul S1 si isi parcheaza oasele in apropierea usii. Scaunele sunt in grupuri de cate patru pe fiecare parte, doua cu fata in sensul de mers, doua invers. Gradul de ocupare e... mediu. Nu e nimeni pe scaunu' de langa sau pe cel din fata, dar pe diagonala, inspre culoar (brontozaurelul e la geam), mai e un tip.
La Reeperbahn, pe usa din spatele brontozaurelului se urca o dama. Si probabil alti oameni, dar doar dama respectiva pica pe tipul asezat pe diagonala fata de brontozaurel cateva secunde mai tarziu. Ce-a urmat... scuze peste scuze peste scuze peste scuze... parca mi-am pierdut mintile de tot cu telefoanele astea!
(sau ceva de gen, sa n-aveti prea mari pretentii de la nivelu' meu de intelegere al limbii). Deci a cazut peste el pentru ca era cu ochii in telefon? Brontozaurelu' se uita pe geam si nu prinsese asta. Da, stiu, e fascinant peisaju' pe acolo (sarcasm, in caz ca cineva ar lua asta de buna).
Tipul e politicos si incearca sa o linisteasca - toti ne-am pierdut mintile...
- in timp ce brontozaurelu' isi musca buzele si se preface ca i-ar fi intrat ceva in ochi doar ca sa aiba motiv sa acopere parte din fata cu mainile.
Pana la urma, dama trece mai departe, spre alt grup de scaune. Coboara cu doua statii inaintea brontozaurelului, trecand iar pe langa tip si cerandu-si iar scuze.
Boala secolului... telefonu'!
Ar trebui sa lucrez la prezentarea pentru Full Frontal, dar nu ma simt in stare...
Pana acum cativa ani nu am avut problema. Posibil si din cauza ca pana acum cativa ani nu am avut termopane, dar sigur probabil ca nu voi sti niciodata.
A fost timid la inceput. In partea de jos a unui stalp din baie. L-am spalat, dar a revenit. Ba chiar s-a extins. In sus, pana pe plafon, in lateral pe ambii pereti. L-am tot curatat si el a tot revenit, de fiecare data pe o suprafata mai mare decat inainte.
Pe la inceputul anului, am primit o solutie anti-mucegai de la tati. N-a facut mare branza si s-a mai si terminat acum cateva saptamani. Cam tot in zilele alea, s-a intamplat sa-mi atraga atentia un produs semnalizat cu "NOU" intr-un pliant Carrefour: Cilit Bang anti-mucegai. Daca tot mi se terminase solutia, hai sa dau o tura prin Carrefour poate gasesc dracia noua, mai ales ca versiunea pentru curatat jegul din baie s-a dovedit a fi foarte eficienta. Versiunea pentru curatat jegul din baie fiind cea in haine portocalii. Cea pentru mucegai e in haine albe.
... de ambele parti.
Un gand pe care l-am avut saptamana trecuta cand m-am trezit claxonata de o masina aflata la doua benzi distanta (!!) pentru ca nu actionam. Adica nu ma apropiam de marginea trotuarului sa cobor in strada pe trecere si sa traversez.
In primul rand pentru ca tocmai se "varsau" toate masinile care asteptasera la semaforul din deal, iar experienta m-a invatat ca e plin de grabiti care nu-s prea incantati sa piarda timpul cu oprit la o trecere, unii ajungand pana la a claxona si injura pietonii sau pe cei din masinile din fata care au oprit deja. Iar in conditiile in care am patit eu, care-s destul de capra neagra, asta... nu vreau sa-mi imaginez cum le pune nervii la incercare o babuta de 80 de ani care de-abia se deplaseaza.
Nu, nu spun ca toti sunt asa. Dar nici eu nu-s vreo mama omida sa le cunosc tuturor intentiile si franele. Asa ca am obiceiul de a nu prea calca pe trecere daca vin masini pe toate benzile. Una singura, ne ocolim noi, ca stiu ca nici grabitu' n-are chef sa-i fac praf botu' masinii. Mai ales ca daca crap, nu i-o plateste Sfantu' Petru. Poate doar Sfantu' Asteaptaaaaa!
Pe de alta parte, stiu ce inseamna sa stai cu nervii intansi ca l-ai vazut pe pieton(t) pe margine si Mosu' tot nu ti-a adus globu' ala de cristal care ti-ar putea spune ce-o fi in creieru' lui, daca iti sare in fata masinii sau nu.
Asta a fost una din chestiile pe care le-am auzit azi la Politie. Poate in alte imprejurari l-as fi intrebat pe individ daca l-o scapat ma-sa in cap dupa ce l-o fatat. Dar azi eram disperata.
Am pierdut doua zile intregi umbland ca disperata si intreband de timbru fiscal pe la toate oficiile postale si chioscurile de ziare. In conditiile in care ma simteam ca dracu', de-abia puteam sa merg, mi s-a facut rau pe strada si am fost nevoita sa arunc bani aiurea pe ceva de baut pentru ca simteam ca lesin altfel si pana la urma si pe transport. Si dupa cate raspunsuri de nu
primisem, eram dispusa sa cumpar si de la macelarie sau de la frizerie sau de oriunde dracu' m-ar mai fi trimis.
Dar probabil ca timbrul vocii mele l-o fi dezorientat si si-o fi imaginat ca vreau sa cumpar zimbru... fiscal? Iar la macelarie s-a inteles clar ca am intrebat de timbru, si s-au uitat tipesele la mine de parca eram verde si aveam antene.
Da, pana la urma am gasit zimbru... aaa, timbru. Da' tot nu pricep de ce purecii lu' Labus nu vand dracii de gen la Politie si trebuie sa toc eu timp, nervi si bani batand Bucurestiu' ca tampita timp de doua zile...
... calatoreste cu metroul! Iai, pai ce s-a intamplat cu Mystery Machine? Adevarul e ca n-am mai vazut-o de cateva luni bune prin oras...
In caz ca cineva se intreaba... nu, nu e o gluma si nici n-am luat-o razna. Pur si simplu am vazut ieri in metrou un vitel de caine (unu' cat se poate de real) care semana incredibil de bine cu Scooby. Si care, coincidenta dracului, mai era si insotit de patru adolescenti...
Simpatica intamplare. Si care recunosc ca m-a zapacit suficient de tare incat am uitat unde trebuia sa cobor si apoi am fost nevoita sa ma intorc o statie.
Sau in Coreea, dupa cum ne spune Alice Cooper inca din '73 in piesa sa Generation Landslide - please, clean your plate, dear, [...] - don't you know people are starving in Korea?
. Asta chiar daca in Coreea de Nord a fost realizat un documentar care spune fix invers: ca americanii mor de foame. Documentarul fiind ilustrat cu imagini din Gara de Nord. Serios! Sa fim mandri, deci. Sau nu.
Cei din spatiu au insa nevoie cu siguranta de dinti buni.
In fine. Am auzit foarte multi oameni deplangand mancarea aruncata cand oamenii de nu stiu unde si nici nu conteaza mor de foame. Si foarte multi oameni spunand ca ei nu dau bani la cersetori, ci le dau de mancare.
S-a furat ghena. Nu radeti! Ca eu am ramas tampita cu sacu' de gunoi in mana cand am vazut. Si mai si iesisem din casa in pantaloni scurti si-n tricou subtire ca am zis ca-s patru pasi de la usa mea pan' la ghena. Doar ca tubul ala pe care ar fi trebuit sa arunc gunoiul nu mai era acolo. Era doar o tabla pe jos peste locul ala din podea. M-am gandit sa o dau la o parte, da' cum cu grija n-am reusit, am zis ca mai bine nu-mi tai degetele in ea. Nu de alta, da' n-am in plus la inventar.
Asa ca am lasat sacu' de gunoi peste alti saci de gunoi lasati acolo. Ca imbracata asa cum eram, clar nu ma simteam in stare sa merg pana la capatul blocului (ahem, vorbim de un bloc din ala lung, cu 12 scari), mai ales ca maidanezii s-au tot inmultit in ultima vreme. Habar n-am cum, ca toti au cercel, iar aia noi nu-s deloc pui care nici n-au facut ochi. Probabil s-au schimbat lucrurile de cand am facut eu biologie si acum or fi unicelulari si se reproduc prin diviziune celulara.
Prudenta s-a dovedit a fi justificata ieri cand m-am trezit ca sare unu' la mine din senin. Ceea ce nu s-a mai intamplat pana acum. Nu ziua cand nu ploua si nu ninge. Bineinteles ca m-am speriat in ultimul hal, pentru ca eram in fusta, purtam niste botinute care de-abia imi acopereau gleznele si nici macar n-aveam ghiozdan greu cu care sa-i trosnesc una sa vada cai verzi cu coarne pe pereti. Pe peretii blocului, bineinteles. Aia pe care se pisa.
Traversez strada. Un tip dintr-un cort de partid politic, nu pot spune care pentru ca nici n-am fost atenta, imi ofera o bricheta.
Nu fumez.
Hotarata, fara sa-mi modific traiectoria, asa ca umarul meu stang trece la mica distanta de mana cu bricheta.
Dar aud cum in spatele meu la urmatorul deja a a schimbat poezia.
Se poate sa va ofer o bricheta... sa aprindeti aragazul?
Probabil la asta i-as fi spus ca e o procedura periculoasa care s-ar putea sa lase fara buletin (si viata, dar cu certificat de deces in schimb) mituitii alegatorii inainte sa apuce sa puna stampila. Stiu, nu toti sunt asa ametiti ca mine, da' e suficient unu' ca sa omoare un bloc intreg cu vreo 50 de suflete...
In metrou. O mamica si o fetita. Pe undeva pe la 12 ani as zice. Cu o vioara. Pe care rezolva ceva tema de matematica. Pe de o parte, asta e o chestie care probabil trebuia sa fie facuta acasa, pe de alta... mamica imi pare chiar atenta la ce scrie copila acolo. La un moment dat se incrunta si isi ia si ea o foaie sa calculeze ceva. Fetita nu pare pe pilot automat, sa corecteze instant acolo unde i se spune. Sta si se gandeste intai.
Si parca e bine sa constati ca nu toti parintii cresc maimute urlatoare. Ca unii se mai si preocupa ca odraslele sa invete ceva.
Ma urasc pentru ca nu mi-am luat castile.
Doua cucoane schimba amabilitati de genu' curu' mare, mintea mica
pentru ca n-au avut loc una de cealalta cand au intrat pe usa in metrou.
Un drac de copchil se tine de bunica-sa si tot urla baaaaau! baaaaau! baaaau!
la o fata care sta langa usa.
De ce vrei sa sperii fetele? Eu nu le speriam cand eram ca tine, eu le pupam...
ii spune un nene.
... in piele! Vinerea trecuta umarul meu era albastru. Sambata a devenit mov, duminica maro, luni verde, marti galben. Probabil urmeaza portocaliu...
Pozele sunt facute la sfarsitul saptamanii trecute in gara. Habar n-am ce-i cu clopoteii din crengile alea. Daca stie cineva, poate ma lamureste si pe mine...
O babuta se chinuie sa inchida cu un ditamai lacatul (ceva de minim 8 centimetri) lacatul o portita a unui gardulet care imprejmuieste un bloc. Gardulet din ala de 1-1.20 metri inaltime, care nici macar electrificat n-ar reusi sa opreasca pe nimeni. Nici macar pe cei sapte pitici, avand in vedere ca fix langa el troneaza o multime de banci de lemn al caror spatar se termina aproximativ la aceeasi inaltime ca si garduletul. Un salt pe banca, un salt pe spatar, si apoi peste gard - piece of cake!
Ma manca sa-i spun asta, da' parca n-am chef sa-mi aud sfinti si blesteme inainte sa ajung in parc...
Se demoleaza magazinul Titan. Ma rog, dupa altii... cica se modernizeaza (screenshot pentru orice eventualitate), da' ce am vazut eu lunea asta arata mai degraba a ce am scris in prima propozitie.
De acolo mi-am luat oja maro in anul doi de facultate. De acolo mi-am luat doua perechi de blugi lungi (cele doua cu care am tot mers pe la concerte) in toamna lui 2007. De acolo mi-am luat vreo zece cravate finute. Si destule deodorante cu arome fructate...
Piata Unirii, partea de sud, dupa concertul Guns N' Roses (nu dati cu pietre, asa scrie pe afis), aproximativ ora 00:30. Brontozaurelu' alearga disperat printre autobuzele de noapte. Are doua optiuni la dispozitie, sunt doua autobuze care au statie fix in fata blocului, dar nu vede nici unu' din ele. Din cauza ca nu sosisera inca. Apare primu' din ele si se opreste in coada celorlalte. Brontozaurelu' o ia la fuga spre locu' in care a oprit si sare in el. Inaintea sa, in fata validatorului, doi tipi.
Buuun, se gandeste brontozaurelu'. Daca nu se descurca, are cine sa-i dea o mana de ajutor. Apropie cardu' de validator. Nu merge. Nu merge. Nu merge. Hmm, parca a mers... Parca a fost afisat acel "calatorie placuta!". Parca...
De fiecare data cand mai urca cineva, nenea soferu' ii spune sa valideze cardu'. Hmmm, mie parca nu mi-a spus, se gandeste brontozaurelu'. Nu se poate sa par asa cuminte. Sunt transpirata, sunt prafuita, sunt plina de vanatai, miros ca o fabrica de bere la cate pahare am primit in cap, sunt atat de rupta incat de-abia ma tin pe picioare, ceea ce probabil ma face sa par beata. Si agresiva? Periculoasa?
Astazi... si din vina mea. Am primit un e-mail "dragut", in urma caruia a trebuit sa ies sa-mi printez alt bilet (bine macar ca mi-au oferit alternative la acelasi rang). Am deviat pe la un magazin de unde mi-am luat o inghetata.
Polar. Nu, nu cea din poza, pe aceea n-am incercat-o niciodata, doar am pozat-o acum aproape un an in Cora Lujerului. Cea luata de mine a fost cu rom, nu cu vanilie si de la Top Gel, nu de la Antarctica. Cred ca am mai spus ca mie nu-mi trezeste nici un fel de amintiri inghetata asta. Nu tin minte sa ma fi intalnit vreodata cu ea cand eram mica. Mai mult, dupa ce am incercat-o, nu-i pot intelege de nici o culoare succesul1. Nici macar introducand nostalgia in ecuatie.
In orice caz, nu prea aveam cum sa ajung cu ea inapoi acasa altfel decat in stare lichida, asa ca m-am apucat sa musc din ea, rugandu-ma la Monstrul Zburator de Spaghete2 sa nu ma fac ca un purcelus. Macar la capitolul asta... rugaciunile mi-au fost ascultate si nu m-am murdarit deloc pe haine. In primul rand pentru ca...
Azi n-a mai plouat. Sau poate a plouat si eu nu m-am prins. Nu stiu...
Am iesit sa printez biletu'. Ma rog, print shopu' e chiar la parter, aproape fix sub mine (putin mai spre est). A durat ceva mai mult decat m-am asteptat, pentru ca multifunctionala nu mai voia sa dea drumul foii de A4. Iar eu incercam sa ma decid daca asta ar trebui sa ma amuze sau sa ma enerveze. Am iesit afara cu foaia si mi-au inghetat mainile pana am reusit s-o bag in mapa si mapa in ghiozdan. Ceea ce m-a facut ca apoi sa ma chinui sa-mi incalzesc degetele tragandu-mi peste ele manecile puloverului verde.
Am dat o tura pana in Billa. Si inainte sa ma indrept spre casa am observat cum "crescusera" niste chifle fierbinti. Eu nu mananc paine si chestii inrudite decat daca-s calde, asa ca am profitat si am lungit lista de cumparaturi la doua chestii. 3.75 lei. Mi le-am tras spre ghiozdan si am asteptat restul de la 5 lei. O bancnota de 1 leu. Si 20 de bani. Trantiti pe bancnota. In timp ce avea o groaza de monede de diverse valori acolo...
In momentul ala au inceput sa mi se deruleze prin creier o groaza de chestii.
Titlul spune totul. Sau aproape totul. Duminica trecuta, la cateva ore dupa ce ma intorsesem de la concertul Amon Amarth (adica dupa ce a inceput programul la metrou), am fost pana la supermarketu' Fonzi din Piata Victoriei ca sa cumpar partea #2 din ultima colectie pe noiembrie. Apoi m-am intors la Grigorescu ca sa imi iau asa ceva de la Farmacia Belladonna (si n-am mai gasit). La iesire... am observat ceva interesant in geamul covrigariei Lazopan de langa: un afis care spunea ca au covrigi cu ciocolata si covrigi cu stafide.
Imi plac covrigii calzi, dar nu-mi prea place susanul, iar cei cu mac au de obicei si sare. Iar cum mie nu-mi plac deloc chestiile sarate (exceptie fac cateva cioco cu sare), cam orice cantitate de sare intr-un covrig imi provoaca o strambatura. Asa ca "vanez" covrigariile care au si covrigi calzi cu stafide/ nuca/ mere/ ciocolata. Mi-am luat unul cu ciocolata si unul cu stafide. Pe cel cu ciocolata l-am mancat pe drum. Pe cel cu stafide l-am inceput cand am ajuns acasa.
Norocul meu ca am obiceiul de a rupe bucati-bucatele din covrigi si nu de a musca direct din ei. Pentru ca uitandu-ma la bucatica rupta din mana m-am gandit:
"Ihhh, ce stafida urata!"
Si nu stiu ce dracu' m-a facut sa vreau sa o studiez mai bine. Si am descoperit ca e tare si ca are o stralucire verzuie pe o parte. Si ca de fapt nu e stafida, ci piatra! Ca alea pe care le mai gasesc uneori prin talpile incaltarilor atunci cand le spal. De vreo 6-7 milimetri in diametru.
M-am simtit norocoasa ca nu mi-am si spart niste dinti cu ocazia asta. M-am si enervat si am vrut sa fac ceva. Sa ma duc sa le dau cu piatra-n cap. Doar ca acum, spre deosebire de acum doua luni, nu aveam bon! Deci nu aveam cum sa dovedesc ca i-am luat de acolo. Pana si punga de hartie in care i-am primit este una generica, fara nici un nume trecut pe ea.
Pana la urma, tot ce pot face este sa ma invat minte sa cer bon la... orice, chiar si la covrigi. Sa pun chestia asta pe blog, poate ajuta vreo douazeci de oameni sa nu pateasca la fel. Sa stie ca e bine sa ceara mereu bon. Chiar si la covrigi. Si sa evite Lazopan. Care nu sunt la prima abatere. Luni am dat peste asta (+ screenshot, just in case). Articolul e la misto, interesant este insa comentariul #2. Ala care spune ca Lazopan vand produse de patiserie alterate. Acum adaug si eu: Lazopan vand covrigi cu pietre!
PS - Thanks to everybody on twitter for the feedback & retweets!
Pauza. Cel putin pana luni ora 0:00. Adica nu doar ca nu mai scriu, da' e posibil nici sa nu mai intru pe aici. Pentru ca saptamana asta a devenit dintr-o data criminal de aglomerata. Si ma simt groaznic de vinovata ca ma plang... ca lucrurile bune se intampla la momentul nepotrivit... fix cand n-am timp si nici prea mult chef de ele.
Sa pun disqus pentru comentarii? Ca sa se poata comenta aproximativ la fel ca pe wordpress? Ma enerveaza de mor unele chestii la sistemul blogger (multe click-uri ca sa se poata comenta cu nume plus URL, gravatar lipsa, sa editez comentarii e cam la fel de simplu cum e sa ma scarpin la ceafa cu degetele de la picioare, nu se pot adauga comentarii noi cu JavaScript dezactivat), dar daca pun disqus nici macar nu vor mai fi vizibile comentariile existente cu JavaScript dezactivat. Da sau nu? Speak now or forever hold your peace... Aaa... parca asta era din alt film. Sa mai incercam o data... voteaza acum si castiga un prajitor de paine! Aaa... cred ca asta e si mai nepotrivita in conditiile in care eu am vazut prajitor de paine doar in desene animate. Si nu stiu cum arata nici placa de indreptat parul sau alte minuni de gen ale tehnologiei. Si s-ar putea sa fac confuzii... Hmmm... cred ca facem asa: cei care voteaza pentru disqus castiga un gravatar si mai putina bataie de cap daca iese castigatoare optiunea lor. Iar in cazul in care iese castigatoare varianta cu ramas la sistemul blogger... ma dau eu de trei ori peste cap si fac un scriptulet pentru gravatar siii... aaa... nu stiu, cum suna un premiu in pansamente pentru degetele chinuite?