on the verge of extinction... again

[Am scris asta la sfarsitul lui martie, dar n-am mai apasat butonul de Publish. Asa ca fac asta acum (dupa ce am modificat-o putin). Publish.]

La o saptamana dupa ziua mea, a iesit la lumina. Noul album Amon Amarth. Se numeste Surtur Rising. Pentru cei interesati, o sa povestesc in detaliu ce impresie mi-a facut. Cu o (deloc scurta - se intinde pe urmatoarele 3 paragrafe!) istorie sentimentala pe post de introducere. Pentru restul... pe scurt: mi-a placut! Legendar! Din punctul meu de vedere, Amon Amarth raman in istorie pentru Versus the World (albumul pe care l-au scos in 2002 si pe care au aparut piese precum Death in Fire sau Where Silent Gods Stand Guard) si Surtur Rising. Adica exact albumul de fata. Nu e perfectiunea, dar mi se pare un album al dracului de bun.

Amon Amarth sunt una din marile mele obsesii. Totul a inceput cu un DVD dublu, Bang Your Head 2005. Primul DVD se termina cu Motörhead - Stay Clean (da, da, suna genial, desi per total n-a fost cel mai curat concert al lor... tiuit enervant pe Dr. Rock plus alte probleme). Dar n-am trecut la al doilea dupa ce s-a terminat primul. M-am intors la "trupa aia care era inainte de Doro" pentru ca sunau al dracului de bine (apropo, si Doro suna foarte bine pe DVD-ul ala cu Für Immer si Burn It Up). Asa i-am descoperit. Cu doua bucati live: Bloodshed si Death in Fire. M-au lasat... wow! Erau ceva foarte diferit de orice ascultasem pana atunci. Intr-un anumit fel... sunau mult mai brutal decat orice altceva obisnuiam sa ascult la vremea respectiva (pentru ca pe vremea aia, asa ceva insemna cu adevarat brutal pentru mine). Brutal, dar foarte placut. In cazul lor mi se pare foarte meritata partea de "melodic" din "melodic death metal." Asa ca dupa ce am aflat de existenta trupei am inceput sa sap prin discografia lor.

S-a intamplat ca in aceeasi perioada cu DVD-ul dublu Bang Your Head 2005 sa iasa si un nou album Amon Amarth - With Oden On Our Side. Asa ca asta a fost primul lor album in care m-am scufundat. Album pentru care au lansat si doua videoclipuri. Unul din ele, Runes to My Memory, chiar m-a prins. Albumul ala a fost primul album de death metal pe care l-am ascultat. Si a fost o introducere buna. Stiu ca multa lume reactioneaza cu "vai, ce urla aia acolo!"/ "e absolut sinistru daca tu te regasesti in asa ceva!" Am parinti, colegi de facultate, am vazut suficiente strambaturi, poate ca si eu as fi reactionat cu o strambatura in urma cu zece ani. Dar, exact cum am spus si in paragraful precedent, Amon Amarth sunt chiar melodici si ceea ce povesteste nenea Hegg e chiar inteligibil. Poate ca acum sunt subiectiva, dar hai sa luam piesa asta. Unde e urlatul si ce e in neregula cu mesajul? Pe mine m-a facut sa vreau sa descopar si restul discografiei. Si alte trupe de acelasi gen.

In 2008, au mai lansat un album. Pe care initial l-am ignorat. Pentru ca Fate of Norns din 2004 imi placuse mai mult decat With Oden On Our Side. Si Versus the World imi placuse mai mult decat Fate of Norns. Si ma gandeam ca poate noul album o sa fie mai slab. Pana cand am dat pe YouTube de cele doua piese cu videoclip (Guardians of Asgaard si cea care da si titlul albumului, Twilight of the Thunder God), care sunt excelente. Si m-am pus pe ascultat si restul albumului. Si da, per total iar mi s-a parut sub precedentul, dar macar in felul asta la sfarsitul albumului am descoperit inca o piesa care imi place: Embrace of the Endless Ocean, foarte linistita (bineinteles, dupa standardele trupei), cu niste versuri care mie mi-au placut enorm... mai ales la sfarsit.

Si ajung in sfarsit la albumul de anul asta. Putin dupa jumatatea lui ianuarie am vazut pentru prima data coperta. Surtur? Ragnarök? Superba! Dupa trei albume de studio cu coperti deloc memorabile, o reintoarcere la ceva in stilul copertii pentru Versus the World. La inceputul lui februarie au pus pe YouTube prima piesa de pe album, War of the Gods. La jumatatea lunii au dezlegat iar gura sacului si au mai scos ceva absolut delicios de acolo: o piesa numita Slaves of Fear. Si apoi la sfarsitul lui martie a iesit albumul.

Album care incepe in forta cu War of the Gods. Mhm, prima piesa lansata este in acelasi timp si prima piesa de pe album. In mare parte in engleza, are si o strofa in suedeza din care bineinteles ca nu inteleg absolut nimic... si chiar daca as intelege limba aia care mi se pare mai imposibil de inteles decat chineza, cuvintele sunt soptite, asa ca, initial, la volum 18% (ca au inceput sa aiba efect chestiile cu care ma bate la cap tati de vreo zece ani - "surzesti de la muzica aia!!!"), nici nu m-am prins ca si mormaie ceva pe acolo. Stiu, nu este prima lor piesa in doua limbi (ahem, The Mighty Doors of the Speargod's Hall, Ride for Vengeance, Annihilation of Hammerfest, An Ancient Sign of Coming Storm... da, stiu, chiar is obsedata...). Primele 30 de secunde sunt atat de... atat de... Amon Amarth! Inteleg logica lui "if it ain't broke, don't fix it!" si recunosc ca si mie imi suna bine in urechi, dar bucata aia chiar e reciclata/ auto-plagiata. Dupa prima jumatate de minut, nenea Hegg incepe sa ne povesteasca despre "war, the very first war of our world" (mmm, pentru cine nu stie ce-i cu "the very first war," Gullveig, Vanir, Höne/Hönir, Mimir si restu', un link) si brusc, totul incepe sa sune mai brutal. Luata cap-coada, piesa suna excelent (mmm, ma trezesc revenind mereu la bucata de la 3:18 incolo) si prima ascultare nu m-a facut decat sa imi doresc ca si restul albumului sa fie la acelasi nivel. Cineva spunea ca piesa asta s-ar potrivi foarte bine pe Versus the World, ca aduce aminte de cum sunau Amon Amarth atunci. Hmmm... cam da. Si e posibil ca asta sa fie unul din motivele pentru care m-a prins instant. Absolut tot ceea ce mi-a placut la trupa atunci cand i-am descoperit se regaseste si in piesa asta.

Töck's Taunt - Loke's Treachery Part II. Continuarea unei piese de pe albumul With Oden On our Side (Hermod's Ride to Hel - Loke's Treachery Part I). Aaa... da, explicatie pentru versuri. Suna placut si cam atat. Nu reuseste sa ma prinda. Parca nu e ritmul lor, e prea lenta.

Ceea ce nu se poate spune despre cea de-a treia piesa, Destroyer of the Universe (ca ar fi lenta). Povesteste acelasi lucru ca si coperta albumului. Ar fi trebuit si sa aiba acelasi titlu ca si albumul. "Destroyer of the Universe" era unul din titlurile posibile pentru album, insa pana la urma au ales "Surtur Rising"... si piesa asta a primit ca titlu optiunea imediat urmatoare. Imi place mult partea cu "see me rise, the mighty Surt, destroyer of the Universe, bringer of flames and endless hurt, scorcher of men and earth..." Insa partea de la inceput imi suna ciudat, parca ritmul e prea copilaresc, prea spre "catelus cu parul cret fura rata din cotet" (stiu, sunt rautacioasa) si nu prea se potriveste cu restul. La sfarsitul lui iunie, piesa asta a primit si un videoclip. Filmat in timpul turneului lor nord-american din primavara asta, An Evening with Amon Amarth. Turneul a purtat numele asta din cauza ca nu au avut o alta trupa in deschidere, asa ca... au cantat tot ei in deschidere si practic au avut doua setlisturi si au putut sa bage albumul asta in intregime. Si sa incante publicul timp de doua ore si trei sferturi. Aproape ca imi vine sa plang cand ma gandesc ca la noi n-o sa fie asa... Revenind la videoclip, mie imi place ce a iesit. E in genul primului lor videoclip (cel pentru Death in Fire), doar ca e mult mai bine filmat si mai spectaculos.

Slaves of Fear (embed ceva mai jos). A fost a doua din cele doua piese pe care le-am auzit inainte de lansarea albumului. Mi-a placut si inca imi place la nebunie. Cu siguranta piesa mea preferata de pe album (asa ca sunt incantata de faptul ca a facut setlistul si pentru festivalurile europene din vara asta... inseamna ca probabil are mari sanse sa faca si setlistul pentru turneul european din octombrie- noiembrie). Are bucati care aduc a Pursuit of Vikings. Este prima piesa de pe album care nu se refera la o anumita legenda. Johan Hegg spunea ca ideea piesei nu este noua pentru el, ca si-a dorit o astfel de piesa pe mult timp, dar nu era sigur ca s-ar potrivi in contextul albumelor lor pentru ca nu este genul de piesa cu care sunt ei asociati de obicei. Este despre manipularea religioasa - "they speak of love and tolerance, they prey on people's ignorance to make you all slaves of fear!"/ "they treat you all as mindless fools, they use you as obedient tools..."/ "they're feeding you lies with calculating smiles". Despre impiedicarea progresului - "they've kept you down for a thousand years...". Despre razboaie purtate in numele credintei - "they nurture prejudice and hate... the wars they create in the name of whatever god". Despre interese - "increasing power is their price". Despre exploatarea slabiciunilor - "they feed on your anxiety..."/ "your souls are for sale and you're the ones who pay".

Live Without Regrets. Alta piesa care-mi place. Si, in acelasi timp, o alta piesa care nu este despre o legenda anume, desi mentioneaza numele unor personaje din mitologia nordica pentru a ilustra un concept mai larg, acela ce a lupta pentru ceea ce esti, pentru lucrurile in care crezi, de a trai ca sa faci ceea ce simti ca este cel mai bine pentru tine, pentru ca asa gasesti drumul spre fericire... si daca faptul ca faci asta te distruge, te omoara, macar ti-ai trait viata asa cum ti-ai dorit si asta e cel mai important lucru.

Urmeaza o piesa linistita, The Last Stand of Frej. Povesteste acelasi lucru ca si Destroyer of the Universe, doar ca din cealalata perspectiva - "see him rise, from land of flames, our destruction is at hand... everything around me burns and I know that I will not survive... I go forth to meet my doom, but I will die in vain... perdition waits for everyone, the world will die in flames!". Inca o piesa care imi place mult. Poate si pentru ca imi aduce aminte de Embrace of the Endless Ocean?

For Victory or Death. Un fel de continuare pentru Slaves of Fear. Delicioasa. Pentru ca mi-e greu s-o ascult cu atentie, sa casc urechile la versuri. Pur si simplu ma trezesc dand din cap. Am ramas totusi cu "again we'll feed the wolves and then vengeance will be ours, we'll split their skulls and spill their guts upon the frozen ground" in minte.

Wrath of the Norsemen. Numele nu e ceva nou. Acum mai bine de cinci ani au mai scos si un DVD cu acelasi nume. O ascult si incerc sa vizualizez... mmm, asa ar merge un videoclip in stilul Guardians of Asgaard! Povesteste ce se vede prin ochii cuiva din partea celor care au pierdut lupta, prin ochii cuiva care se gaseste la capatul ascutit al sabiei. Povesteste ce vede atunci cand se trezeste. La inceput nu ii este clar unde este, ce i s-a intamplat, dar incet-incet isi da seama ca nimeni altcineva n-a mai ramas in viata, in jurul lui sunt doar morti (then I see, but wish I were blind, they are all dead, there's blood everywhere)... si incepe sa-si doreasca ca totul sa nu fie decat un vis din care sa se poata totusi trezi.

A Beast Am I. Povestea lui Fenris/ Fenrir, la peroana intai - "a beast am I, so vicious and grim, they fear my mean grinning teeth... so when you hear me howling, you'll know that I have come for you". Piesa este foarte diferita de orice altceva au mai scos pana acum. La inceput curge foarte rapid si in multe locuri imi e greu sa inteleg versurile. Si, spre sfarsit, cea mai linistita bucata pe care am auzit-o vreodata de la Amon Amarth. Si nu doar ca este linistita pentru ei, chiar e linistita. Initial chiar am crezut ca incepuse piesa urmatoare. Nu, bucata linistita si bucata turbata fac parte din una si aceeasi piesa. Wow!

Doom Over Dead Man. Una din cele mai intunecate piese ale lor... o poveste spusa de cineva care moare si isi da seama ca si-a irosit viata si ca nu lasa in urma o amintire dunabila... si este mult prea tarziu sa mai schimbe ceva.

Un album bestial, cu siguranta mai bun decat precedentele. Per total, suna mai brutal, dar totusi are si parti surprinzator de linistite, ceea ce cred ca am mai spus ca imi place (I mean variations in the overall sound). De-abia astept concertul din noiembrie!

Poza e luata de pe amonamarth.com.