on the verge of extinction... again

Uneori nu mai poti merge inainte, dar nu exista nici cale de intoarcere si nu poti sta nici pe loc...

Si da, intregul album e excelent.

rainbows and unicorns

N-am murit. Doar incerc sa inchei unele lucruri. Sa pun punct, sa las in urma... Si m-a mai reapucat si febra experimentelor CSS trasnite. Curiosii le pot vedea pe CodePen. Ah, da, pentru cine nu stie inca, am ajuns pe Hacker News pentru un astfel de experiment.

reduceri incredibile, doar in Auchan!

Dupa cum se poate vedea si in poza. Care e drept ca nu este chiar asa proaspata, dar n-am mai apucat s-o pun pe blog pana acum. Ma intreb daca n-o fi latrat cineva la ei si pentru chestia asta. Ca astazi era cineva in magazin care facea scandal dintr-o cauza pe care n-am fost suficient de curioasa sa incerc sa o aflu.

prea tarziu...

Tot in Auchan, dar data trecuta cand am fost acolo. Era in fata mea la coada o dama cu o amica de-a ei si cu copchila de vreo patru cinci ani. Copchila care s-a miorlait ca vrea... niste chestii dulci intr-o punga galbena. Habar n-am ce dracu or fi alea, dar sunt prea colorate ca sa se incadreze la categoria dulciuri pe care as fi interesata sa le testez. Dama a cedat, dar in timpul asta atat ea, cat si prietena ei au avut ocazia sa studieze rafturile cu produse "impuls" de la case...

Azi am avut momente in care aproape am plutit. Sau zburat. Si foarte probabil am parut nebuna. Pentru ca mergeam pe strada si imi intindeam aripile ca... un avion. Si aproape ca radeam.

1300 de dolari. 4500-4600 de lei. Jumatate ar fi 2300. Si am ajuns acolo. De-abia. La limita. Dar am ajuns acolo inainte sa se incheie anul. Acum urmeaza cea de-a doua jumatate.

Deci nu, nu pot rasufla usurata, nu s-a terminat, poate de-abia incepe, poate n-o sa insemne nimic daca nu ajung iar la Bucuresti. Dar tin minte cum pluteam peste baltoace in seara in care mi-am luat bilet.

I was the happiest girl in the world. Stiti, Joe s-a plimbat anul asta cu o chitara prin orasele in care au avut concert. Cu o zi inainte de spectacol, cu oameni care l-au filmat in diferite locuri. Si apoi au pus pe ecranul mare a doua zi in timpul Boogie Man clipurile din orasul respectiv. A fost ca un ritual pentru el. Unul pe care mi-ar placea sa-l pastreze daca o sa ajunga iar aici.

Aproape ca am inceput postarea asta cu a-mi cere scuze pentru ea. Si apoi m-am urat pentru ca am simtit nevoia sa fac asta. Pentru ca pana la urma asta trebuia sa fie blogul. O conserva de amintiri ale unor momente si stari, o gramada de postari in mare parte incoerente despre demoni prieteni si monstruleti creati cu mintea mea.

Si nu m-am putut abtine sa nu recitesc postarea aia. Inca tin minte despre ce inghetata1 era vorba si cum s-a topit gheata de pe cutie si mi-a udat scaunul din bucatarie. Inghetata Cremeria, cu ciocolata si visine, luata in seara aia din Billa. Ce rau imi pare ca nu se mai gasesc la noi inghetatele Cremeria! Nici n-am apucat sa o incerc vreodata pe cea cu lamaie. Si inghetata Haagen-Dazs, tot din Billa. Atunci am aflat de existenta lor. Si tin minte si cum m-am zgariat pe picioare in atele de la cusatura blugilor... Mda, doar eu puteam sa fac asta. La fel cum doar eu am putut sa murez un prosop de hartie in sange dupa ce mi-am taiat mana in... paine...

O chestie care ma scarpina pe creier de vreo doua saptamani, dupa doua postari: asta si asta. De-a lungul timpului, am avut nevoie, din diverse motive, sa gasesc versuri pentru unele piese. Fie nu intelegeam ce dracu' canta unii (si nici macar n-am fost in stare sa-mi imaginez vreodata o "perla" demna de un site cu "misheard lyrics"), fie voiam sa adaug cat mai multa informatie in tagurile mp3 in perioada in care inca tineam mp3-uri pe hard.

Inainte de august 2006... n-aveam internet acasa. Aveam in schimb o groaza de pagini HTML salvate. Ihi, mai toate cu versuri. Asa am ajuns sa am anumite preferinte legate de sursa versurilor.

Logica mea spunea ca cel mei bine este atunci cand vin de pe site-ul oficial al trupei. Insa de multe ori nu exista o astfel de sectiune. Sau uneori in spatele link-urilor se ascunde... Page Not Found! Bineinteles, am inceput cu cautarile pe net. In 2003 tin minte ca am gasit doua site-uri cu asa ceva pentru Aerosmith: Nuthin' But the Lyrics si Rock This Way. Ambele cu elemente de design pe care astazi nu le mai pot suferi, insa usor de folosit inca de la inceput, chiar si pentru cineva foarte nepriceput in materie de navigare pe internet asa cum eram eu atunci.

... din banii pe care i-ai cheltui pe vicii care iti pun in pericol viata1. Si vrei sa ii cheltui pe toti, pentru ca daca o sa mai ai ceva si maine ai sansa ca totusi sa o comiti. Iar tu vrei ca maine sa nu-ti mai poluezi sangele. Si sa nu mai ai parte de starile de rau care urmeaza dupa.

Ursuleti panda2. Si alte chestii.

Nu, nu este o sageata indreptata cei cu stinsu' luminii, condamnarea risipei3 sau catre cei cu pacaleli de 1 aprilie. Este o imagine a aspectelor la care tin, dincolo de toata nebunia.

O piesa pe care am ascultat-o in draci in ultimele doua zile. Pentru ca e amuzanta, plina de viata si ma ajuta sa fiu productiva.

Piesa este a unei trupe de care nu mai auzisem pana miercuri dimineata. Din aceeasi tara (chiar acelasi oras) ca si Angra1, proaspeti, la primul lor EP. EP care poate fi descarcat "la liber" de pe site-ul trupei, sau poate fi ascultat integral pe canalul lor de YouTube.

Via Ciprian. Thanks!

• ¹ Nu ca ar avea ceva in comun muzica, dar serios, cand ma gandesc la Brazilia, imi vin in minte doar doua trupe, plus restul trupelor formate de membrii lor (de exemplu). Bine, ar mai fi si Krisiun, care au si trecut pe la noi la inceputul lunii. Si atat. ➚

[Just a funny thought I had a while ago after I couldn't keep my mouth shut when somebody attacked something (that I also tend to favour at times) and put some nasty labels on people who happen to enjoy it. And stumbled upon it again today after opening a chest1 full of old memories...]

Cand altii ne critica preferintele si ne zugravesc ca pe niste monstri pe baza lor... latram ca gusturile nu se discuta.

Dar asta nu ne impiedica sa nu facem si noi la fel cand vine vorba de preferintele altora. Pentru ca prostul gust ii caracterizeaza intotdeauna pe altii.

Pana la urma, cine decide care gusturi se discuta si care nu? Si care este standardul absolut?

• ¹ Not meant to be taken literally, I still haven't bought the wooden one from the gift shop... ➚

Bineinteles, este vorba de liga aia reprezentata de mine.

De... ceva mai multa vreme, da' pana acum am tacut si am inghitit, in blogcu' meu in care stau s-au intamplat... modernizari. Printre ele, senzori de miscare in cateva locuri, datorita carora se aprind becurile de cum ajungi in zona scarilor. Adica a chestiilor alora pe care urci ca sa ajungi in apartamentu' propriu (la parter nu sta nimeni, sunt magazine, banci, restaurante, farmacii, librarii, etc.).

Iar vampiru' din mine uraste cu pasiune minunea asta tehnologica. Nu mai pot sa ma intorc si eu acasa in mod discret, nevazuta de nimeni...

Blestemata aia de lumina se aprinde mereu si ma expune privirilor curioase. Le simt in spatele fiecarei usi, dincolo de fiecare vizor, studiindu-ma atent, pregatindu-se sa sara pe mine cu tarusu' si cu usturoiu'. Am ajuns sa am si cosmaruri...

Sau poate ca nu. Poate ca mai corect ar fi fost sa folosesc timpul trecut.

Pentru ca pot sa ma deplasez pana acolo. Asa cum am facut-o aseara. Insa nu pot sa ma intorc in timp. Si nu pot sa reproduc acum ceea ce a fost atunci. Pentru ca eu m-am schimbat. Eu nu mai sunt cea care am fost atunci.

Si nu conteaza ca sunt mereu bine primita. Tot simt ca nu mai am ce cauta acolo. Desi ma atrage ca un magnet si s-ar putea sa fie singurul loc pe care il cunosc si simt atat de bine incat sa nu ma izbesc de diverse, oricat de neatenta as fi...

All my toys are broken... and so am I inside...

Daca cineva vrea sa ma ia la palme dupa postarea asta, sa faca bine sa-si ia numar de ordine.

In ultima vreme mi s-au tot intamplat chestii. Chestii bune. Pe stilul "pica para malaiata...". Efortul meu a fost zero sau minim. Nici macar nu m-a durut sa trag de mine sa fac ceva cat de cat decent, dar in jumatate din cazuri am avut un noroc nu chior, ci orb de-a binelea si in celelalte cazuri se pare ca standardele altora sunt plasate mult mai jos decat ale mele.

Ah, pana si recenzarea in cazul meu a mers rapid si fara incidente. Singurele chestii la care m-am scarpinat in cap au fost geamurile (care-s unele termopan, altele lemn, deci ce trecem pana la urma?) si situatia mea curenta care nu-i nici de inainte de primul loc de munca, nici de somera ci de "in test". Iar tanti a fost foarte amabila, foarte fericita sa ma vada, ca cica in afara de mine mai avea de recenzat doua apartamente si gata! Mai auzisem de trei ori soneria in ultima saptamana, da' pana sa ajung la usa nu mai era nimeni. Probabil ca tanti s-o fi miscat din fata usii cu aceeasi rapiditate cu care a completat formularele. Nu ma plang, ar fi chiar aiurea sa ma plang ca a fost eficienta.

... decat sa astept!

Sa stiu ca eu mi-am facut partea mea si nu mai pot face nimic. Ca indiferent de cate presiuni as face (amuzant... sunt prea timida si prea orgolioasa ca sa fac presiuni in mod direct, asa ca ajung la diverse strategii complicate, la plantat zvonuri despre situatii care ar putea urgenta o decizie), n-o sa se schimbe nimic cel putin pentru o vreme, n-o sa se ia o decizie prea curand. Si ma arde sa fac pasul urmator, dar pana nu se ia o decizie, nu stiu unde as putea sa calc. Si daca nu rezist si nerabdarea ma impinge totusi sa fac pasul... pot foarte bine sa calc in gol. De obicei nu imi pasa, de obicei fac pasul. Daca se termina cu o cazatura si julituri nu conteaza, imi revin si nimeni nu afla. Insa de data asta... daca se termina cu o cazatura, o sa fie in fata altora. Si o sa fiu criticata pentru imprudenta. Si as putea sa-mi pierd libertatea de a mai face pasi in orb pe viitor...

Where seconds feel like eternity...

I-am descoperit acum mai bine de trei ani. Prin iulie 2008. M-am impiedicat pe YouTube de un clip de genul "my top 10 melodic death metal bands" si erau si ei pe lista. Nici nu mai tin minte cu ce piesa, tin minte doar ca dupa aia i-am cautat pe YouTube si prima piesa pe care am ajuns sa o ascult obsesiv a fost cea care da titlul primului lor album - In the Halls of Awaiting (I've faced the demons of might, passed away into shades). Absolut superba, versurile mi se par geniale, in continuare imi place in draci, desi uneori parca e prea linistita pentru cat de nelinistita pot fi eu.

Am inceput "sa sap", voiam sa trec prin tot ce scosesera, sa aflu mai multe despre ei. Finlandezi, relativ "proaspeti", cu primul album (In the Halls of Awaiting) iesit doar cu sase ani inainte sa aflu eu de existenta lor, in 2002, al doilea (Since the Day It All Came Down) in 2004 si al treilea (Above the Weeping World) in 2006. Au devenit foarte rapid una din cele mai mari obsesii muzicale ale mele. Pentru ca au versuri absolut superbe. Sunt ei finlandezi, dar sunt mai mult decat capabili sa scrie versuri fenomenale in engleza. Pentru ca suna exact asa cum imi place mie. Au momente brutale, si in acelasi timp sunt mereu foarte melodici - eu personal i-as considera ca fiind mai usor de acceptat chiar si de oamenii care in general nu inghit "the growling singing style" (cred ca exact asta a fost motivul pentru care mi-au placut in draci Amon Amarth de la prima ascultare in conditiile in care eu nu mai ascultasem death metal pana atunci... daaa, de-abia astept sa-i vad in noiembrie! si, da, o sa apara o postare despre album... am scris-o din martie, dar n-am mai apasat niciodata butonul ala de Publish). Sunt constienta de faptul ca pragul meu de toleranta nu mai e de multisor la acelasi nivel cu al majoritatii oamenilor, mie imi place stilul asta daca se potriveste cu mesajul (mi s-ar parea groaznic daca Johan Hegg ar suna altfel atunci cand canta "I raise my axe above my head, my eyes stare in furious rage, yet more blood will be shed") pentru ca din punctul meu de vedere e cel mai bun mod de a ilustra anumite stari (si frustrari), dar mi-e greu sa pricep cum ar putea sa deranjeze o piesa de genul asta. Si apoi o chestie care imi place la nebunie sunt trecerile bruste de la calm la brutal si invers. In the Halls of Awaiting incepe asa linistit si dupa nici jumatate de minut loveste brusc. Si dupa alte trei sferturi de minut se linsteste iar. Imi place asta la nebunie. Probabil pentru ca exact asa sunt si eu...

Apoi s-a intamplat minunea cu aripa. Si tin minte ca am sters toata muzica pe care o aveam pe telefon. Am mai pus iar doar Amon Amarth (obsesie mai veche de-a mea) si Insomnium. Si cele mai mari obsesii au devenit The Bitter End (now it's the time of grieving, reign of sorrow in my heart, all i have ever wanted is today forever gone), Bereavement (they who never got sorrow, grinding grief in their hearts... never lost a thing, never had a thing) si Closing Words (you must stop your bleeding before you run yourself dry). Si Last Statement (no one wins tonight, no one gets a closure, no one walks away victorious). Si destule altele care mi-au placut la nebunie, dar care n-au ajuns sa ma obsedeze chiar asa. Ill-Starred Son (mirthless is this wandering through hollow days, like a pale ghost I waste away in this foul world), The Elder, In the Halls of Awaiting, Nocturne, Daughter of the Moon (sunless is the path we roam, bitter is the air we breathe), Resonance, Death Walked the Earth (these are our waking hours, in cold sunlight we pine away towards yet another morning, till following hopeless day), Disengagement (evoking memories of life - of the life long lost, buried in ashes of love and joy), Change of Heart (adoration all too strong pushed the two apart), In the Groves of Death (in the woods the fiends sigh, I swear I heard the demons neigh), The Gale (when it rains, it pours like hell...). Asta aveam in urechi si in cap de fiecare data cand mergeam la spital pentru schimbat de bandaje, radiografii si, mai tarziu, kinetoterapie. Si cu asta adormeam in fiecare noapte. Aveam laptopul pe masuta din cealalta parte a camerei, setam un sleep time si il lasam sa cante. Insomnium, bineinteles. Atunci a inceput sa-mi placa mai mult cum suna laptopul decat cum sunau boxele. Pentru ca era un sunet mai metalic decat cel produs de boxele mele normale - acum n-as mai putea asculta muzica de la ele, mi se pare ca suna prea infundat, si eu vreau sunetul ala mai metalic. Si mai tarziu a inceput sa ma obsedeze Drawn to Black (first beckoned to step from the twilight to glare, then left in the dark for the demons to share). Care ramane pana astazi piesa mea preferata de la ei. Chiar daca intre timp au mai scos un album (Across the Dark in 2009), un single (Weather the Storm la inceputul anului asta) si acum mai e doar o luna pana la iese albumul lor cu numarul 5 (One for Sorrow). Dar despre astea putin mai incolo. Cred ca titlul promitea o istorie a videoclipurilor...

Adica usor fraieribil. Incapabil sa se prinda din prima care-i sursa mirosurilor care ii atrag atentia.

Nici nu-i de mirare ca personajul meu preferat din desenele Disney e Goofy (si mor de ciuda ca exact cu el nu am prins niciodata vreo surpriza in ouale cu surprize). Exact asa sunt si eu...

Acum vreo doua saptamani. In metrou. Am simtit la un moment dat un miros. Delicios miros! Mmm... ce bine miroasea. A ceva bun, bun de tot. Mmm... am inceput sa ma intreb de unde ar fi putut sa vina oare. M-am uitat in dreapta, m-am uitat in stanga. In vagon nu mai erau decat foarte putini oameni si nici unul nu avea nimic care sa para ca ar fi putut sa produca mirosul ala divin. Am adulmecat in continuare. De unde venea? A ce exact miroasea? Si, din nou, de unde venea? Dupa o vreme m-am prins. Venea... de la mine!

Mirosul ala delicios era al deodorantului meu cu aroma de mar copt si nuca... pe a carui eticheta scrie "DO NOT DRINK!" - now ain't life grand?

Ma holbam la niste poze cu Saturn si satelitii sai si mi-a atras atentia asta.

That must have been one Hell of an impact. A fost primul meu gand in momentul ala. Craterul e absolut urias raportat la dimensiunile bolovanului lunii saturniene.

Daca am avea asa ceva pe planeta asta, am putea sa bagam un intreg continent intr-o astfel de cratita...

10 kilometri adancime. Nici Everestu' n-are 10 kilometri.

Bolovanu' e crapat si in partea cealalta din cauza impactului.

Must have been one Hell of an impact.

Incerc sa-mi imaginez cum a aratat, cum ar arata in cazul Pamantului un astfel de impact. Apa din ocean evaporandu-se, bucatele de planeta pierzandu-se in spatiu...

A year ago... I cried my eyes out.

15 martie 2010. Ziua in care mi-am luat abonament la Sonisphere. Unde atractia principala pentru mine la momentul ala se numea inca Heaven & Hell.

[Stiu, 16 mai... eu am aflat dupa ce m-am intors de la concertul AC/DC.]

... in aniversari! Si alte evenimente...

Cine ma cunoaste stie cat imi plac Twisted Sister. I-am descoperit in 2005 (pe vremea cand nici macar nu aveam net acasa si eram un mic parazit pe spinarea colegilor), cu videoclipul pentru Be Chrool to Your Scuel in care apare si Alice Cooper. Mie chiar mi-a placut, insa aproape toti cei carora le-am aratat noua mea descoperire s-au aratat scarbiti - drace, numai oameni care si-au pierdut simtul umorului am in jur? Apoi am inceput sa sap dupa alte chestii de-ale lor. Am dat de videoclipurile pentru We're Not Gonna Take It si I Wanna Rock, probabil cele mai cunoscute creatii ale lor. Si apoi, incet-incet, am descoperit si restul discografiei. Stay Hungry este impecabil. Absolut toate piesele sunt excelente. All killer and no filler. Cand am citit inceputul articolului asta, n-am putut sa nu ma gandesc la faptul ca am onoarea sa fiu nascuta in anul in care a iesit si Stay Hungry si ca poate as fi impartit si ziua de nastere cu cel mai bun album Twisted Sister, daca as fi avut rabdare sa ma nasc si eu ca oamenii normali. Insa cu siguranta n-am iesit mai frumoasa sau mai putin colorata decat Dee Snider pe coperta albumului - mamaia spune ca eram mov si ca i-a fost frica sa intrebe daca sunt vie sau...

But I'm too tired to care...

Prima data cand am vazut cutia in portbagaj la tati am citit... Top Cat! Mda, nimic nou. Mi-au placut la nebunie desenele (ca de altfel mai tot ce a aparut inainte de 1992 si poarta semnatura Hanna-Barbera). Le-am vazut de atatea ori incat stiu toate episoadele pe de rost.

Am mai gasit un concert Alice Cooper. Vechi. 1971. Calitatea e simpatica. In traducere, proasta. Dupa cum se poate vedea aici.

Nu-mi place sa simt ca imi forteaza altcineva mana. Probabil pentru ca de obicei cedez nervos, dau totul dracului si incerc sa-mi calmez nervii prin metode care ajung sa-mi faca rau fizic. Si nu ma opresc decat atunci cand pic lata de oboseala. Sau dupa ce chiar stric ceva. Vinerea asta... n-am cedat. Sambata si duminica nu conteaza, ar putea sa-mi ceara orice, oricum am mainile legate. Nu stiu cum o sa suport saptamana viitoare telefoanele din doua in doua ore... Si chiar daca stau cuminte si ignor, ignor, ignor... tot e neplacut sa-mi aduc aminte cat de urat am reactionat in trecut in astfel de situatii.

Candva, intr-un an ca oricare altul, in dimineata zilei de 6 decembrie, undeva, intr-un birou, nu conteaza unde. O tipa e toata rosie la fata si transpirata. Si isi tot misca piciorul intr-un mod ciudat. Timp de un minut... doua minute... cinci minute... zece minute... un sfert de ora... trei sferturi...

Pana cand nu mai rezista...

"Ma scuzati..."

Si cei din jur isi indreapta privirea catre ea... Fata ei devine chiar mai rosie, dar continua...

Postarea asta as fi vrut sa fie despre altceva. As fi vrut sa fie despre desene animate... despre The Nutcracker and the Mouseking, despre The Little Troll Prince, despre Aladdin, despre All Dogs Go to Heaven. As fi vrut sa fie despre programare... despre ce am mai lucrat, despre chestii interesante de care m-am impiedicat. As fi vrut sa fie despre ceea ce probabil era cea mai putin proasta stare din ultimele doua luni... despre lenjerie cu parfum de migdale. As fi vrut sa fie despre muzici... despre ce concerte Eric Clapton, Ramones, Nirvana, Aerosmith, Iron Maiden, AC/DC am mai facut rost, despre Cryptic Wintermoon, pe care i-am descoperit acum aproximativ o saptamana.