Hollywood Vampires. Pentru ca... Joe Perry, bineinteles!!! Si doar atat ar fi suficient, dar pe aceeasi scena va mai fi si Alice Cooper! Si Duff McKagan (pe care nu l-am vazut niciodata live pana acum).
Queen + Adam Lambert. Ma rog, 50% din Queen. Dar e mai mult decat nimic si la mai mult de atat nu se poate spera acum. Iar in caz ca va intrebati, nu regret concertul din martie, a meritat.
Megadeth. Pentru ca-mi sunt in continuare dragi si biletele sunt si de data asta ieftine.
Scorpions. Pentru ca sper ca il vor avea pe Mikkey Dee si in Europa, nu doar la americani. Mikkey Dee!!! Si chiar daca nu... de ce sa ratez probabil ultima sansa de a-i vedea?
Ma holbam la niste poze cu Saturn si satelitii sai si mi-a atras atentia asta.
That must have been one Hell of an impact. A fost primul meu gand in momentul ala. Craterul e absolut urias raportat la dimensiunile bolovanului lunii saturniene.
Daca am avea asa ceva pe planeta asta, am putea sa bagam un intreg continent intr-o astfel de cratita...
10 kilometri adancime. Nici Everestu' n-are 10 kilometri.
Bolovanu' e crapat si in partea cealalta din cauza impactului.
Must have been one Hell of an impact.
Incerc sa-mi imaginez cum a aratat, cum ar arata in cazul Pamantului un astfel de impact. Apa din ocean evaporandu-se, bucatele de planeta pierzandu-se in spatiu...
Vacanta? Undeva departe? Pe Pluto, de exemplu? Mmm... mai bine nu. Se pare ca Pluto e un fel de Chełmno. Si se pare ca eu sunt dusa daca asta a fost prima chestie la care m-am gandit cand am citit articolul. A doua chestie la care m-am gandit a fost al doilea episod din Kommissar Rex (Ein perfekter Mord) si felul in care a fost ucisa Gerda (Veronica Ferres). Da, stiu, eu si Rexu' meu... A treia chestie la care m-am gandit... e probabil prima chestie la care s-ar fi gandit orice om normal: lectia aia de anatomie. Aia despre respiratie, in care era vorba si despre sobe si despre cum poti sa crapi cu cantitati mari de COHb in tine. Ceea ce imi aduce aminte... mda, nu-s normala...
YouTube stie ce-mi place. Clipul asta mi-a aparut la Recommended Videos.
[And it made me think that this world is a beautiful place and that things can get better...]
E o postare pe care am inceput-o de multa vreme. Si la fiecare cateva saptamani am tot modificat-o. Si m-am razgandit. Si n-a mai aparut pe blog.
Albumul l-am cumparat acum mai bine de jumatate de an. Dupa ce deja ascultasem de cateva ori toate piesele. I-am auzit pe mai multi spunand ca e genul de album care iti intra usor pe sub piele. N-am avut niciodata curajul sa intreb de ce spun asta. Amuzant ca e destul de adevarata afirmatia si in cazul meu. Nu chiar in proportie de 100% si o sa incerc sa explic de ce... Probabil ca n-o sa reusesc si doar o sa iasa in mare varza...
Piesele spun povesti. Pe unele le-am simtit ca si cartile lui Jules Verne. Odata ce am ajuns sa le ascult nu doar pe fundal, fara sa blochez mental majoritatea versurilor in timp ce sunt preocupata cu altceva, fie ca acel altceva e povestit pe messenger despre nu stiu ce idiotenie, spalat vase sau... dormit?!? au inceput sa prinda farmec. Eu am inceput sa vizualizez ce povesteste Bruce, exact la fel cum vizualizam povestile citite. Se poate spune ca mi-a intrat usor pe sub piele. Si totusi... Partile preferate au ramas exact cele care m-au prins din prima. Nu stiu cum sa explic, pur si simplu suna intr-un fel care ma atrage chiar si atunci cand nici macar nu sunt atenta.
Durerea aia de gat m-a facut sa ma agat des de o cana uriasa. Cu apa. Pentru ca simteam in permanenta nevoia sa torn apa pe gat. Cana respectiva era dintr-un pachet de sarbatori La Dorna (patru cutii de lapte si o cana la 15.5 lei... ceea ce e chiar bine avand in vedere ca trei din cele patru cutii sunt in mod normal peste 4 lei, iar a patra peste 5 lei... si mai e si cana). Apa o luam bineinteles de la robinet din bucatarie. Mama era si ea din bucatarie, iar cum eu ma plictiseam de moarte in intervalele in care nu dadeam pe gat cate o cana de apa, am ramas sa o ajut la facut diverse... mancaruri.
Mda... avand in vedere antecedentele mele, cred ca stiu ce v-ati astepta sa cititi in continuare. Dar nu. Chiar n-am stricat nimic de data asta. N-am trantit din greseala detergent de vase in ceva mancaruri, n-am dat foc la perdele/ ulei/ prosoape de bucatarie/ fata de masa (pe asta oricum o daduse mama la o parte), n-am pus si niste degetele in manacare (desi mama nu cred ca s-ar fi suparat de data asta, postul oricum se termina la miezul noptii), n-am africanizat nici un ibric/ tigaie si nici o mancare/ n-am spart gresia mamei trantind tigaia pe jos (nu e banc, tigaia aia i-am luat-o eu, e tigaie serioasa, mama nici nu poate sa o ridice cu o mana; e buna si in caz ca intra un hot in casa - una cu tigaia in cap si respectivul o sa plece de acolo direct... la morga; sau na, intr-un tomberon, asta tine de preferintele proprietarului). Singura chestie a fost ca m-am miscat cu viteza melcului. Partial pentru ca asa sunt eu, fac totul cu mare grija si foarte incet, partial pentru ca am mai tras si eu de timp pentru ca, daca terminam mai repede m-as fi plictisit de moarte. Chestia asta a avut rezultate pozitive pentru ca snitelele au iesit frumoase, aurii, deloc arse, iar chiftelele au avut toate aproximativ aceeasi forma (si, din nou, nici una nu a fost arsa). Daca va intrebati ce gust au avut, eu nu stiu, mi s-a spus ca bun (pe de alta parte, tati intotdeauna zice asta, asa e el, politicos).
Bineinteles ca intre timp am continuat sa tot beau apa. Iar ai mei s-au apucat sa-mi faca bagajul (aveam tren la 10:13). Rufele curate, mancare. Cutiile cu lapte, dulceata de visine si de gutui (cu bucati de nuca!), struguri, piept de pui, oua, dulciuri, lamai. Cutiile de lapte imi reveneau mie, mama a decis ca si cana. Cum erau multe de bagat intr-o singura geanta de voiaj, spatiul trebuia folosit la maxim. Asa ca mama a vrut sa puna o lamaie in cana. N-a fost atenta insa la faptul ca eu tocmai umplusem cana cu apa. Pleosc! Si eu si cu tati iar am ajuns sa radem cu lacrimi. Putin mai tarziu, in timp ce eu ciuguleam niste struguri, mama a luat iar cana si a fluturat-o in aer. S-a udat, a udat pe jos. Eu am inceput sa rad iar ca dementa. Mama aproape ca plangea. Uf, era doar apa!
Tati a venit cu mine la Bucuresti. Da, cu trenul, el, care e de obicei legat de masina. Nu stiu care era problema in ziua respectiva, ca mi-au propus sa ma duca cu masina daca mai astept o zi. In fine, a venit cu mine pentru ca au ingramadit o groaza de chestii in geanta aia de voiaj si a ajuns sa fie inuman de grea. Prea grea si pentru tati sa o duca singur - si el chiar are forta. E drept ca eu am in schimb incapatanare. Si aia m-a ajutat si sa mut singura un pat dublu sau un birou de 4mp. Totusi, in ziua aia a fost o idee buna. Pentru ca eram rupta de oboseala, mi-era putin greata, aveam febra, in dimineata aia bausem apa ca o cisterno-camila. Si aveam laptopul la mine. Ceea ce ar fi pus urmatoarea problema in cazul in care as fi avut nevoie la baie in tren: il iau cu mine la baie sau il las singur?
N-a fost deloc un lucru bun ca au ingramadit atatea in halul ala in geanta de voiaj. In alti ani iesea ceva comic pentru ca luam geanta si scoteam chestii din ea, apoi ai mei se apucau sa le bage la loc pe furis, apoi eu le scoteam iar, apoi ajungeam sa ne certam sa urlam unii la altii ca niste fiare salbatice. In fine. Am zis ca n-a fost deloc un lucru bun. Pentru ca turta dulce si trufele de ciocolata au ajuns cum se vede in pozele de mai jos (trufele probabil ca au si stat langa ceva cald, pentru ca intr-o parte a pungii erau topite). 80% din oua au ajuns sparte.
Mi s-a parut groaznic de cald in tren. Probabil ca problema era de la mine, pentru ca tati mi s-a zis ca lui nu i s-a parut asa cald, iar el tolereaza caldura mult mai greu decat mine. Am incercat sa lucrez ceva, dar n-a tinut decat o ora din cele trei de calatorie. Da, in cazul ambelor drumuri (B-BV si BV-B) trenurile au mers ceas de data asta. Nici un minut de intarziere, chiar au ajuns de fiecare data cu cateva minute mai devreme. Foarte diferit fata de situatia de iarna trecuta, sau de cea din vara, cand am fost la concertul Maiden. Ca veni vorba de ei, asta am facut in tren dupa prima ora: m-am uitat la un concert cu castile pe urechi. Bucata de mai jos e absolut geniala... indiferent de cate ori m-as uita la ea.
Am ajuns acasa, am picat lata pe podea, tati a plecat. Si eu nu prea am mai fost in stare sa ma ridic de atunci. Foarte rar am mai fost bipeda. Mai mult in patru labe, ca un animal. Si in cele patru situatii in care am fost bipeda... a fost din cauza ca a trebuit sa ies sa rezolv ceva cu statutul de "arde, moare, tipa!" Asta de...zece zile deja. Inca ma simt terminata. Poate ca maine o sa-mi revin.
Poate...
Asta s-a numit yogi bear pentru ca am primit un ultimatum. Si asta mi-a adus aminte de un episod din Yogi Bear.
Prin centru. In cautare de incornorati. In tarcuri de ponei, in vitrine sau pe placute de inmatriculare. Gasit... de fapt regasit o parte a copilariei - micutul tobogan-delfin din parcul central. Am urcat pe treptele lui. Cu grija, pentru ca era gheata pe ele. De folosit... nu se punea problema. Intai pentru ca era rece si apoi... picioarele mele sunt mai lungi decat toboganul. (Pozele cu delfinul sunt de la articolul asta.) Gasit apoi... covrigi?!? Calzi, cu nuca si cu miere. Pe Muresenilor, la Simigeria Petru (toata lumea are un site in zilele noastre). Buni.
Targ de diverse chestii de Craciun in Piata Sfatului. M-au atras niste chestii care pareau a fi niste saculeti rosii cu (mi-am imaginat eu) ceva chestii parfumate inauntru. Cand m-am apropiat, am constatat ca erau... mezeluri?!? Un brad frumos impodobit. Reni, sanie, pomisori. Din lumini, ca si anul trecut. Niste ursuleti foarte draguti.
Inca stiu drumul foarte bine. Dupa atatia ani si pe intuneric. Si imi place. Imi place si cum se vede orasul noaptea de pe Drumul Poienii. Tin minte ca am mai oprit o singura data in parcarea aia noaptea. In august 1999. Venisera irlandezii (elevii din schimbul de experienta din iarna) sa vada eclipsa si ne intorceam de la hotelul lor din Poiana.
Amuzant. Ca aveam sa gasesc doua din bancnotele alea de 2000 lei cu eclipsa a doua zi dimineata. Printre cartile din biblioteca. Cartile din biblioteca... Pe Jules Verne l-au dus la mamaia. Tot. Cu cateva saptamani in urma, mama imi spunea ca a vazut o carte "ceva cu trei rusi..." Mi-a picat fisa imediat. "Aventurile celor trei rusi si trei englezi in Africa Australa. O am." "O ai?!? Eu n-am mai auzit niciodata pana acum de ea..."
"Mergem prin Schei?" "Ihim..."
Am impartit cu tati cele doua discuri de martipan cu vin in ciocolata de la Anthon Berg. I-am mai explicat cateva chestii la calculator. Am facut schimburi de poze. Ne-am uitat la una bucata concert Maiden. Ceea ce chiar apreciez, pentru ca stiu ca nu-l pasioneaza. Deloc. Planuri de decorat apartamentul de Craciun. Insa pana la urma am aterizat toti trei pe canapea, in fata laptopului meu. Si ne-am uitat la Rex. Doua episoade din sezonul 11 (da, ala italian care a scazut la capitolul umor si a plusat la capitolul hocus-pocus). Non è tutt'oro si Mamma chioccia. Si apoi la The Little Troll Prince. 3:37 am. Si am picat lata de somn. N-am putut dormi mult. Asa ca m-am uitat, doar eu de data asta, la The Nutcracker and the Mouseking.
Dimineata zilei de vineri mi-a adus o durere de gat urata... de care n-am scapat nici acum.
Pe scurt: 15 august 2010, aproximativ ora 21, Iron Maiden la Cluj. Si apoi s-a terminat... nu ca nu m-as fi asteptat sa fie asa. S-a terminat pe anul asta, poate chiar definitiv cu concertele. Da, am bilet la Guns N' Roses si la Ozzy. Da, o sa ma duc. Si la Sabaton la fel. Dar stiu ca n-o sa mai am parte de un spectacol peste ce a fost duminica seara.
Pe larg: In primul rand, cateva clarificari. Tin minte ca ma uitam aseara peste ce s-a mai scris despre concert. Si mi-au picat ochii peste un titlu de genul "Iron Maiden la rece" - eu n-as putea sa scriu "la rece" despre concert nici dupa un an. Stiu ca nu am cum sa fiu altfel decat subiectiva. Si ma astept sa fiu injurata pentru cat de lunga o sa iasa chestia asta.
Drumul de la Bucuresti la Cluj.
Ma gandeam initial sa impart asta in doua parti. Una despre gandurile mele, cum m-am simtit eu pe tot parcursul drumului si una cu diverse chestiuni practice. Insa nu stiu cat de bine m-as fi priceput sa le separ.
Nu mi-am luat bagaje. Doar actele, biletul de tren si biletul de concert, bani putini (cam strict cat pentru drumul inapoi, plus inca maxim 10 lei), cheile, telefonul agatat de gat si o sticla de 2 litri umpluta cu ceai cu aroma de portocale (mai corect spus ar fi un fel de otrava, asa era de concentrat), sticla pe care o tinusem la congelator cam vreo 12 ore inainte sa plec. Si hainele de pe mine. Adidasii mei preferati, negri din piele fina, comozi si rezistenti, sosete gri inalte pana peste genunchi (sa-mi protejeze macar putin gambele in caz ca... nu se stie), blugii bleumarin cu care am fost si la Aerosmith si la Sonisphere, tricou alb cu Taz si hanoracul negru larg. Am ales sa plec cu acceleratul 1631 - ruta detaliata (cu toate statiile, timpii de sosire/ plecare) mai jos:
De ce?
Pentru ca nu mai e mult pana la concert. Si putin si de asta (screenshot cu minunea + sublinierile mele; ce am evidentiat cu galben e un raspuns al omului care mie mi-a placut foarte mult si mi-a adus aminte de raspunsul dat de Stephen Hawking la intrebarea "ce a fost inainte de Big Bang?" - daca nu stiti despre ce vorbesc, exista nenea Google).
Ce anume se vrea a fi asta?
Mai bine clarific intai ce nu se vrea a fi. Nu se vrea a fi ceva strict informativ despre trupa. Chiar daca, spre deosebire de persoana care a scris materialul respectiv, eu chiar am ascultat Iron Maiden si inainte de a afla de posibilitatea unui concert la noi, m-am mai uitat la ceva concerte si documentare (suficient incat sa retin gesturi, miscari de scena) si garantez ca stiu sa le scriu numele corect. Insa pentru asa ceva exista ironmaiden.com - au o sectiune in care prezinta istoria trupei pe ani plus inca o chestie care mie personal mi s-a parut foarte draguta: prezentarea fiecarui om din trupa din perspectiva altui om din trupa. Eu o sa scriu despre... mine, se putea altfel? Despre cum am ajuns eu sa ii ascult, despre ce am retinut eu in legatura cu ei.
Sincera sa fiu, nu mai tin minte cand am auzit prima data de ei. S-a intamplat cu siguranta cu mult timp inainte sa ajung sa intru in contact cu muzica lor. Pe vremea aia... Iron Maiden nu insemna pentru mine decat un nume, scris cu fontul ala. Si cumva asociam totusi deja numele cu imaginea lui Eddie... ceea ce ma face sa cred ca vazusem sigur vreun tricou sau vreo coperta de CD. Si da, imaginea lui Eddie nu era ceva prea tentant pentru mine pe vremea aia.
De parca uitasem ce iseamna sa iesi vara in tricou cat cortul, negru si cu o moarte albastra pe el. Asta pentru toata lumea de pe strada. Pentru cunoscatori, Follow the Reaper. Si nu, dupa atatia ani tot nu stiu ce dracu' zice Alexi in piesele de pe albumu' ala. E un fel de "la dracu', suna bine, hai sa nu stricam asta cu versurile, da?" Nu de alta, da' am avut curiozitatea sa ma uit peste versurile unor piese mai noi. Motiv bun sa-mi trag palme. Is de-a dreptul idioate. Revenind. Aaa... la ce? Ah, da, la costumatie. Tricou negru cat cortul, pantaloni scurti simpli, negri 100%, sosete negre lungi cu romburi albastre in partea de sus, adidasi albastri. "Fata mea, da' ce craci albi ai!" Da' te-ai holbat ceva ca sa observi, ca nu se vede multa piele intre sosete (care imi acopera si genunchii) si tricou (care chiar e cat cortul, larg de ar intra 2-3 cat mine si lung de imi acopera complet pantalonii). "La ce echipa esti de ai jambierele cu albastru?" Dragut ca eu port sosete lungi ca sa ascunda din cicatricile pe care le am tot multumita unor animale pe 2 sau 4 picioare. "Vai, da' schimba hainele alea ca mi-a stat inima in loc..." Imi pare rau ca nu s-a intamplat cu adevarat. Poate maine. Si sper sa se bucure neamurile de coliva. Eu o sa ma bucur de un idiot in minus. "Las-o, ba, nu vezi ca-i criminala?" adresata celui de langa el care incercase sa ma ia in brate. Imi pare rau ca nu sunt cu adevarat. Ca nu umblu cu drujba dupa mine. Pentru ca o dorinta am simtit... De a-l face bucatele. "Te iubesc..." WTF? Din pacate mi-am uitat caramida. Mi-ar fi facut o enorma placere sa-ti sparg ranjetul.
Luni, 12 aprilie 2010. Ora 2:48. AM, ca am fost lenesa si am tot amanat tema pe care n-am terminat-o inca. Da' tot fac pauza sa scriu asta.
Asaaa. Ma duc eu in bucatarie, dau drumul la apa, imi pun in pahar. Nu e bine, e cam calda. La naiba, la calda n-am dat drumul. Stiu ca eu in general sunt cam aeriana, da' acum chiar n-aveam cum s-o comit, ca am o teava pocnita si apa calda e oprita oricum. Poate ca trebuia s-o las sa curga ceva mai mult. Neh. Nici asa nu merge. Pana cand ma pocneste. A venit vara! Sa ma explic. Cand stateam eu in Brasov, apa rece de la robinet era cu adevarat rece, indiferent de anotimp. Veneam transpirata dupa ce alergam pe afara si dadeam drumul la apa... si aveam apa rece-rece, chiar si in toiul verii. Ei, in Bucuresti, lucrurile nu mai stau asa. Apa nu e cu adevarat rece decat jumatate de an, cat timp e si vremea rece. Anul trecut tin minte ca am avut prima apa cu adevarat rece la sfarsit de august, in joia in care mi s-a facut rau la Iancului. A venit vara. Ma bucur, pentru ca imi place caldura, dar asta inseamna ca o sa incep sa bag iar paharele cu apa la congelator. De ce paharele si de ce la congelator? Pentru ca pahare mari nu incap si, cu cat sunt mai mici, cu atat se raceste mai repede intreg continutul. Si, bineinteles, la congelator pentru o racire mai rapida.
Si nu, nu intentionez sa trec pe apa minerala. Pentru ca nu-mi place gustul de plastic sau de sticla pe care il ia apa imbuteliata. Da, si apa de robinet are un gust specific care difera in functie de loc. Apa de la mine are un gust diferit fata de cea de la ai mei de la Brasov, ambele diferite de gustul apei de la Braila sau de cel al apei de la Botosani. Si normal ca le prefer pe alea cu care sunt mai obisnuita. Da, stiu, apa n-ar trebui sa aiba gust. Sa revin la carbogazoase dupa aproape 3 ani? Nu cred, ultima data cand am baut asa ceva mi s-a facut rau. De, s-a dus obisnuita... In concluzie, ma intorc la bagat apa la congelator. Si chiar acum, la tema... dupa inca putina apa... si ceva Iron Maiden. Live, of course. Like I ever listen to their studio stuff...
Ca de multe ori mi-as dori sa existe cu adevarat vopseaua aia din desene animate care picteaza lucrurile in invizibil am mai spus-o. De multe ori nu vreau sa fiu vazuta pentru ca eu am sa-mi reprosez mie prea multe si orice privire a altcuiva o vad ca si o confirmare a faptului ca si restul lumii imi reposeaza aceleasi lucruri. Dar nu exista. Insa macar exista intuneric. Asa ca daca trebuie sa ies din casa, prefer sa ies noaptea - ma simt putin mai in siguranta, protejata de pustietatea strazilor si de intuneric. Si aseara asta s-a combinat cu o alta idee. Sunt tipele alea care tot umbla prin cluburi si dracu' mai stie pe unde in speranta ca s-o indragosti vreun fotbalist de ele si apoi... dracu' stie ce-si doresc mai departe, daca isi imagineaza ca-l pastreaza si pe el sau doar banii. N-as putea si eu sa ma apuc sa umblu la miezul noptii prin cimitir? Poate se indragosteste vreun strigoi de mine. Mai ales acum ma gandesc eu ca ar trebui sa fiu suficient de atractiva pentru un strigoi ca doar am parul valvoi, ochii rosii si niste cearcane cat China.
Mi-e greata. Si la propriu si la figurat. Mi-e scarba de mine. As vrea sa ma spal cu HCl. Ma spalam pe maini si ma enerva la culme ca apa aia calda e doar calda. As fi vrut sa fie fierbinte-fierbinte... sa o simt si sa simt cum ma curata, sa nu ma simt in continuare jegoasa, ca si cum stratul de murdarie a ramas acolo desi m-am frecat minute bune. Si asa mi-a venit ideea. Cand m-am uitat in dreapta chiuvetei si am vazut sticla aia acolo.
Port sosete albe. Si din nu stiu ce motiv ma holbam la ele mai devreme. Si atunci am observat pe jos cutia de chibrituri ramasa acolo de aseara. Acolo, pe jos langa noptiera. Pentru ca am fost intrebata ce fac la un an dupa. Si am zis ca ascult Fear of the Dark (da, exact concertul ala) si pun o lumanare pe... tort nu am, dar e buna si o cutie de inghetata, nu? Si ca o sa imi pun o dorinta. S-a vrut a fi o gluma idioata, dar pana la urma chiar am comis-o.
