on the verge of extinction... again

Mda... avand in vedere antecedentele mele, cred ca stiu ce v-ati astepta sa cititi in continuare. Dar nu. Chiar n-am stricat nimic de data asta. N-am trantit din greseala detergent de vase in ceva mancaruri, n-am dat foc la perdele/ ulei/ prosoape de bucatarie/ fata de masa (pe asta oricum o daduse mama la o parte), n-am pus si niste degetele in manacare (desi mama nu cred ca s-ar fi suparat de data asta, postul oricum se termina la miezul noptii), n-am africanizat nici un ibric/ tigaie si nici o mancare/ n-am spart gresia mamei trantind tigaia pe jos (nu e banc, tigaia aia i-am luat-o eu, e tigaie serioasa, mama nici nu poate sa o ridice cu o mana; e buna si in caz ca intra un hot in casa - una cu tigaia in cap si respectivul o sa plece de acolo direct... la morga; sau na, intr-un tomberon, asta tine de preferintele proprietarului). Singura chestie a fost ca m-am miscat cu viteza melcului. Partial pentru ca asa sunt eu, fac totul cu mare grija si foarte incet, partial pentru ca am mai tras si eu de timp pentru ca, daca terminam mai repede m-as fi plictisit de moarte. Chestia asta a avut rezultate pozitive pentru ca snitelele au iesit frumoase, aurii, deloc arse, iar chiftelele au avut toate aproximativ aceeasi forma (si, din nou, nici una nu a fost arsa). Daca va intrebati ce gust au avut, eu nu stiu, mi s-a spus ca bun (pe de alta parte, tati intotdeauna zice asta, asa e el, politicos).

Bineinteles ca intre timp am continuat sa tot beau apa. Iar ai mei s-au apucat sa-mi faca bagajul (aveam tren la 10:13). Rufele curate, mancare. Cutiile cu lapte, dulceata de visine si de gutui (cu bucati de nuca!), struguri, piept de pui, oua, dulciuri, lamai. Cutiile de lapte imi reveneau mie, mama a decis ca si cana. Cum erau multe de bagat intr-o singura geanta de voiaj, spatiul trebuia folosit la maxim. Asa ca mama a vrut sa puna o lamaie in cana. N-a fost atenta insa la faptul ca eu tocmai umplusem cana cu apa. Pleosc! Si eu si cu tati iar am ajuns sa radem cu lacrimi. Putin mai tarziu, in timp ce eu ciuguleam niste struguri, mama a luat iar cana si a fluturat-o in aer. S-a udat, a udat pe jos. Eu am inceput sa rad iar ca dementa. Mama aproape ca plangea. Uf, era doar apa!

Tati a venit cu mine la Bucuresti. Da, cu trenul, el, care e de obicei legat de masina. Nu stiu care era problema in ziua respectiva, ca mi-au propus sa ma duca cu masina daca mai astept o zi. In fine, a venit cu mine pentru ca au ingramadit o groaza de chestii in geanta aia de voiaj si a ajuns sa fie inuman de grea. Prea grea si pentru tati sa o duca singur - si el chiar are forta. E drept ca eu am in schimb incapatanare. Si aia m-a ajutat si sa mut singura un pat dublu sau un birou de 4mp. Totusi, in ziua aia a fost o idee buna. Pentru ca eram rupta de oboseala, mi-era putin greata, aveam febra, in dimineata aia bausem apa ca o cisterno-camila. Si aveam laptopul la mine. Ceea ce ar fi pus urmatoarea problema in cazul in care as fi avut nevoie la baie in tren: il iau cu mine la baie sau il las singur?

N-a fost deloc un lucru bun ca au ingramadit atatea in halul ala in geanta de voiaj. In alti ani iesea ceva comic pentru ca luam geanta si scoteam chestii din ea, apoi ai mei se apucau sa le bage la loc pe furis, apoi eu le scoteam iar, apoi ajungeam sa ne certam sa urlam unii la altii ca niste fiare salbatice. In fine. Am zis ca n-a fost deloc un lucru bun. Pentru ca turta dulce si trufele de ciocolata au ajuns cum se vede in pozele de mai jos (trufele probabil ca au si stat langa ceva cald, pentru ca intr-o parte a pungii erau topite). 80% din oua au ajuns sparte.

Mi s-a parut groaznic de cald in tren. Probabil ca problema era de la mine, pentru ca tati mi s-a zis ca lui nu i s-a parut asa cald, iar el tolereaza caldura mult mai greu decat mine. Am incercat sa lucrez ceva, dar n-a tinut decat o ora din cele trei de calatorie. Da, in cazul ambelor drumuri (B-BV si BV-B) trenurile au mers ceas de data asta. Nici un minut de intarziere, chiar au ajuns de fiecare data cu cateva minute mai devreme. Foarte diferit fata de situatia de iarna trecuta, sau de cea din vara, cand am fost la concertul Maiden. Ca veni vorba de ei, asta am facut in tren dupa prima ora: m-am uitat la un concert cu castile pe urechi. Bucata de mai jos e absolut geniala... indiferent de cate ori m-as uita la ea.

Am ajuns acasa, am picat lata pe podea, tati a plecat. Si eu nu prea am mai fost in stare sa ma ridic de atunci. Foarte rar am mai fost bipeda. Mai mult in patru labe, ca un animal. Si in cele patru situatii in care am fost bipeda... a fost din cauza ca a trebuit sa ies sa rezolv ceva cu statutul de "arde, moare, tipa!" Asta de...zece zile deja. Inca ma simt terminata. Poate ca maine o sa-mi revin.

Poate...

Asta s-a numit yogi bear pentru ca am primit un ultimatum. Si asta mi-a adus aminte de un episod din Yogi Bear.