Iar ceva ce ar fi trebuit sa fac in ianuarie... se pare ca devine traditie.
Sa incepem deci. In ordine oarecum cronologica dupa anul primei aparitii... adica intr-o ordine ciudata, care s-a dorit initial a fi cronologica, dar a iesit alandala. Ce s-a mai adaugat la colectia mea de muzici in 2019.
Pentru ca si ele ma urasc pe mine. Si ma faulteaza urat. S-a intamplat de Paste, s-a intamplat si acum. Urasc sa nu pot rezolva ceva care arde, moare, tipa doar pentru ca e sarbatoare si nu se lucreaza. Nu e ca si cum as fi stiut de dinainte ca sa pot s-o fac cu o zi in urma. De Paste am aflat fix in dimineata aia. In cazul asta am aflat noaptea trecuta, dupa miezul noptii.
Unu. Doi. Trei. Cuburi de gheata. Si suc de coacaze peste. In paharul cu cei doi catei. Strans cele patru cuburi de gheata sarite pe jos atunci cand am scuturat tavita. Daca n-ar fi fost zi libera... s-ar fi terminat totul deja. Mult mai bine decat mai poate avea sansa sa se termine acum. As fi scapat cu o zi mai repede, o zi in care sa pot sa-mi revin fizic. Asa... nu doar ca o pierd, dar am sansa de a inrautati lucrurile. Wait till tomorrow... mi-e scarba de mine.
Mi-a fost foarte rau duminica dimineata. Si mi-a fost frica ca poate de data asta am mers prea departe. Si ce? Nu e ca si cum m-as fi invatat minte. Ca si cum m-as invata vreodata minte. Am comis-o din nou luni. Si din nou azi. Mi-a fost rau si azi, o sa-mi fie rau si maine si nici nu prea imi mai pasa.
De ce mi-ar pasa? Ne intelegem de minune.
De parca uitasem ce iseamna sa iesi vara in tricou cat cortul, negru si cu o moarte albastra pe el. Asta pentru toata lumea de pe strada. Pentru cunoscatori, Follow the Reaper. Si nu, dupa atatia ani tot nu stiu ce dracu' zice Alexi in piesele de pe albumu' ala. E un fel de "la dracu', suna bine, hai sa nu stricam asta cu versurile, da?" Nu de alta, da' am avut curiozitatea sa ma uit peste versurile unor piese mai noi. Motiv bun sa-mi trag palme. Is de-a dreptul idioate. Revenind. Aaa... la ce? Ah, da, la costumatie. Tricou negru cat cortul, pantaloni scurti simpli, negri 100%, sosete negre lungi cu romburi albastre in partea de sus, adidasi albastri.
"Fata mea, da' ce craci albi ai!" Da' te-ai holbat ceva ca sa observi, ca nu se vede multa piele intre sosete (care imi acopera si genunchii) si tricou (care chiar e cat cortul, larg de ar intra 2-3 cat mine si lung de imi acopera complet pantalonii).
"La ce echipa esti de ai jambierele cu albastru?" Dragut ca eu port sosete lungi ca sa ascunda din cicatricile pe care le am tot multumita unor animale pe 2 sau 4 picioare.
"Vai, da' schimba hainele alea ca mi-a stat inima in loc..." Imi pare rau ca nu s-a intamplat cu adevarat. Poate maine. Si sper sa se bucure neamurile de coliva. Eu o sa ma bucur de un idiot in minus.
"Las-o, ba, nu vezi ca-i criminala?" adresata celui de langa el care incercase sa ma ia in brate. Imi pare rau ca nu sunt cu adevarat. Ca nu umblu cu drujba dupa mine. Pentru ca o dorinta am simtit... De a-l face bucatele.
"Te iubesc..." WTF? Din pacate mi-am uitat caramida. Mi-ar fi facut o enorma placere sa-ti sparg ranjetul.
Duminica, 27 iunie 2010. A treia zi de Sonisphere. Oarecum. Intr-un fel, cea de-a doua zi nu se incheiase inca. Am ajuns inapoi acasa dupa miezul noptii. Credeam ca sunt doar obosita. Credeam ca e doar febra musculara. Mi-am aruncat hainele de pe mine pe jos. Mi-a fost si scarba sa le ridic sa le arunc la chestii de spalat... pana n-am calcat pe blugi (pentru ca, na, sunt o creatura a intunericului, nu obisnuiesc sa aprind luminile noaptea) si pe cartelele din buzunarul lor. Dupa ce-am sarit putin cu un picior in maini (asa ca in desene animate), m-am apucat sa le golesc buzunarele. Cartelele, pana in forma de sicriu, pachetul de servetele. Prima surpriza am avut-o sub dus. In momentul in care am dat drumul la apa si am constatat ca ma ustura capul in partea dreapta si ma doare in partea... aaa... cealalta-i stanga, nu? Habar n-am in ce m-am zgariat in partea dreapta si in ce m-am lovit in partea stanga. Si am mai constatat ca imi e greu sa-mi misc ceva mai mult picioarele din genunchi, chiar si fara sa fie prinse intre picioarele altora. A doua surpriza aveam s-o am in pat, cand mi-am vazut gambele la lumina monitorului. Multe insule violete. Pe cea mai mare am si masurat-o cu rigla. 13 centimetri inaltime si 6 centimetri latime. Si apoi am descoperit noi vanatai in timp ce imi masam umerii cu mainile opuse.
Dar a treia si cea mai mare surpriza avea sa vina de dimineata (si nu, nu e vorba de faptul ca ma arsese soarele pe fata, chestie tragica in cazul meu... pentru ca am pistrui... doar ca eu nu m-am prins pe loc care e problema, am crezut ca sunt rosie ca racul la fata din cauza somnului si a racelii), in momentul in care mi-am bagat pachetul de servetele in buzunarul hanoracului si am simtit ca mai era ceva rigid si subtire acolo. Ce dracu', o moneda uitata in buzunarul hanoracului? Da' eu stiam ca banii ii bagasem in buzunarul de la blugi. Nu! Nu era o moneda... era...