[Pentru ca am citit doar articole despre miracole de Craciun, despre cat de frumos este/ era Craciunul, despre cum oamenii se simt din nou copii si despre alte chestii gretoase de gen. Nimic autentic, de genu' mama a facut o crema de zahar ars grozava, din pacate si-a lasat si jumatate din peruca in ea, colindatorii au speriat maidanezu' pe care baba nebuna de la sase il lasa sa intre in bloc si, de frica, animalu' s-a pisat pe usa noastra. Doar sentimentalisme care ma fac sa vomit. Asa ca o sa bag eu o poveste sincera de Craciun.]
Nu era inca foarte treaza. A adunat rufele de pe franghie si s-a dus si le-a trantit pe toate gramada pe birou. S-a invartit putin prin camera incercand sa-si aduca aminte ce isi propusese sa faca in urma cu nici doua minute. I-au picat ochii pe telefonul care se agita in tacere pe patura.
Asta in timp ce a realizat ca vezica o indeamna sa fuga la baie. Nu-i nimic, oricine ar fi, scapa ea repede de el. A luat telefonul, a apasat pe Answer si a pornit spre baie.
Cum? Descrierea? Pai... aaa... Nu intelegea cum dracu'... parca i se golise creierul de toate informatiile pe care altfel nu le-ar fi uitat niciodata. "Ai nevoie sa-ti spun acum?"
A privit cu regret colacul de la wc, a oftat in gand si...
Nu, nu mi s-a dereglat calendarul, stiu ca suntem in 23, dar pentru mine a trecut deja mare parte din ceea ce ma ingrozeste la Craciun.
A trecut partea cu alti oameni "in the picture". Pentru ca eu n-o sa mai ies din casa o vreme. Si chiar daca o fac, n-o sa fie nimeni cunoscut si nimic amenintator in jur. Ma rog... nu e un aspect pe care pot sa-l controlez mereu. Sincer, pe mine scrie "vanitate". Ba chiar ar fi trebuit sa scriu cuvantul ala cu majuscule. Pentru ca da, am rasuflat usurata ca aratam bine atunci cand cineva m-a recunoscut...
A trecut durerea de burta de Craciun. Luni seara intrau pe gura trei bucatele de ficatei de pui (si da, erau bine facuti, ca toata lumea m-a intrebat daca nu cumva i-am mancat cam cruzi). In dimineata urmatoare ieseau... pe aceeasi usa pe care intrasera si, bonus! si pe ferestrele numite nari. Dracu' sa ma ia, nici sa-mi tin capu' cum trebuie nu-s in stare! Si nu stiu cum, dar parca intre timp crescusera enorm in volum. Ori asta, ori am dat afara si tot ce urmeaza sa mananc pana la sfarsitu' anului.
Partea proasta a fost ca starea asta n-a vrut sa ma lase in pace si m-a tinut pana dupa pranz. Partea si mai proasta a fost ca marti era 20. Adica Ignat Day! Ziua in care, incepand cu ora 16, se puteau lua abonamente si bilete la OST Fest cu 30% reducere. Doar de pe biletoo.ro sau de la Biletoo Unirii. Avand in vedere ca eu sunt complet retardata cand vine vorba de plati electronice, evident ca trebuia sa ma deplasez pana la Unirii. Ahem, sa zic da-o dracului nu era o optiune - la OST Fest vin Motorhead!
Durerea aia de gat m-a facut sa ma agat des de o cana uriasa. Cu apa. Pentru ca simteam in permanenta nevoia sa torn apa pe gat. Cana respectiva era dintr-un pachet de sarbatori La Dorna (patru cutii de lapte si o cana la 15.5 lei... ceea ce e chiar bine avand in vedere ca trei din cele patru cutii sunt in mod normal peste 4 lei, iar a patra peste 5 lei... si mai e si cana). Apa o luam bineinteles de la robinet din bucatarie. Mama era si ea din bucatarie, iar cum eu ma plictiseam de moarte in intervalele in care nu dadeam pe gat cate o cana de apa, am ramas sa o ajut la facut diverse... mancaruri.
Mda... avand in vedere antecedentele mele, cred ca stiu ce v-ati astepta sa cititi in continuare. Dar nu. Chiar n-am stricat nimic de data asta. N-am trantit din greseala detergent de vase in ceva mancaruri, n-am dat foc la perdele/ ulei/ prosoape de bucatarie/ fata de masa (pe asta oricum o daduse mama la o parte), n-am pus si niste degetele in manacare (desi mama nu cred ca s-ar fi suparat de data asta, postul oricum se termina la miezul noptii), n-am africanizat nici un ibric/ tigaie si nici o mancare/ n-am spart gresia mamei trantind tigaia pe jos (nu e banc, tigaia aia i-am luat-o eu, e tigaie serioasa, mama nici nu poate sa o ridice cu o mana; e buna si in caz ca intra un hot in casa - una cu tigaia in cap si respectivul o sa plece de acolo direct... la morga; sau na, intr-un tomberon, asta tine de preferintele proprietarului). Singura chestie a fost ca m-am miscat cu viteza melcului. Partial pentru ca asa sunt eu, fac totul cu mare grija si foarte incet, partial pentru ca am mai tras si eu de timp pentru ca, daca terminam mai repede m-as fi plictisit de moarte. Chestia asta a avut rezultate pozitive pentru ca snitelele au iesit frumoase, aurii, deloc arse, iar chiftelele au avut toate aproximativ aceeasi forma (si, din nou, nici una nu a fost arsa). Daca va intrebati ce gust au avut, eu nu stiu, mi s-a spus ca bun (pe de alta parte, tati intotdeauna zice asta, asa e el, politicos).
Bineinteles ca intre timp am continuat sa tot beau apa. Iar ai mei s-au apucat sa-mi faca bagajul (aveam tren la 10:13). Rufele curate, mancare. Cutiile cu lapte, dulceata de visine si de gutui (cu bucati de nuca!), struguri, piept de pui, oua, dulciuri, lamai. Cutiile de lapte imi reveneau mie, mama a decis ca si cana. Cum erau multe de bagat intr-o singura geanta de voiaj, spatiul trebuia folosit la maxim. Asa ca mama a vrut sa puna o lamaie in cana. N-a fost atenta insa la faptul ca eu tocmai umplusem cana cu apa. Pleosc! Si eu si cu tati iar am ajuns sa radem cu lacrimi. Putin mai tarziu, in timp ce eu ciuguleam niste struguri, mama a luat iar cana si a fluturat-o in aer. S-a udat, a udat pe jos. Eu am inceput sa rad iar ca dementa. Mama aproape ca plangea. Uf, era doar apa!
Tati a venit cu mine la Bucuresti. Da, cu trenul, el, care e de obicei legat de masina. Nu stiu care era problema in ziua respectiva, ca mi-au propus sa ma duca cu masina daca mai astept o zi. In fine, a venit cu mine pentru ca au ingramadit o groaza de chestii in geanta aia de voiaj si a ajuns sa fie inuman de grea. Prea grea si pentru tati sa o duca singur - si el chiar are forta. E drept ca eu am in schimb incapatanare. Si aia m-a ajutat si sa mut singura un pat dublu sau un birou de 4mp. Totusi, in ziua aia a fost o idee buna. Pentru ca eram rupta de oboseala, mi-era putin greata, aveam febra, in dimineata aia bausem apa ca o cisterno-camila. Si aveam laptopul la mine. Ceea ce ar fi pus urmatoarea problema in cazul in care as fi avut nevoie la baie in tren: il iau cu mine la baie sau il las singur?
N-a fost deloc un lucru bun ca au ingramadit atatea in halul ala in geanta de voiaj. In alti ani iesea ceva comic pentru ca luam geanta si scoteam chestii din ea, apoi ai mei se apucau sa le bage la loc pe furis, apoi eu le scoteam iar, apoi ajungeam sa ne certam sa urlam unii la altii ca niste fiare salbatice. In fine. Am zis ca n-a fost deloc un lucru bun. Pentru ca turta dulce si trufele de ciocolata au ajuns cum se vede in pozele de mai jos (trufele probabil ca au si stat langa ceva cald, pentru ca intr-o parte a pungii erau topite). 80% din oua au ajuns sparte.
Mi s-a parut groaznic de cald in tren. Probabil ca problema era de la mine, pentru ca tati mi s-a zis ca lui nu i s-a parut asa cald, iar el tolereaza caldura mult mai greu decat mine. Am incercat sa lucrez ceva, dar n-a tinut decat o ora din cele trei de calatorie. Da, in cazul ambelor drumuri (B-BV si BV-B) trenurile au mers ceas de data asta. Nici un minut de intarziere, chiar au ajuns de fiecare data cu cateva minute mai devreme. Foarte diferit fata de situatia de iarna trecuta, sau de cea din vara, cand am fost la concertul Maiden. Ca veni vorba de ei, asta am facut in tren dupa prima ora: m-am uitat la un concert cu castile pe urechi. Bucata de mai jos e absolut geniala... indiferent de cate ori m-as uita la ea.
Am ajuns acasa, am picat lata pe podea, tati a plecat. Si eu nu prea am mai fost in stare sa ma ridic de atunci. Foarte rar am mai fost bipeda. Mai mult in patru labe, ca un animal. Si in cele patru situatii in care am fost bipeda... a fost din cauza ca a trebuit sa ies sa rezolv ceva cu statutul de "arde, moare, tipa!" Asta de...zece zile deja. Inca ma simt terminata. Poate ca maine o sa-mi revin.
Poate...
Asta s-a numit yogi bear pentru ca am primit un ultimatum. Si asta mi-a adus aminte de un episod din Yogi Bear.
Prin centru. In cautare de incornorati. In tarcuri de ponei, in vitrine sau pe placute de inmatriculare. Gasit... de fapt regasit o parte a copilariei - micutul tobogan-delfin din parcul central. Am urcat pe treptele lui. Cu grija, pentru ca era gheata pe ele. De folosit... nu se punea problema. Intai pentru ca era rece si apoi... picioarele mele sunt mai lungi decat toboganul. (Pozele cu delfinul sunt de la articolul asta.) Gasit apoi... covrigi?!? Calzi, cu nuca si cu miere. Pe Muresenilor, la Simigeria Petru (toata lumea are un site in zilele noastre). Buni.
Targ de diverse chestii de Craciun in Piata Sfatului. M-au atras niste chestii care pareau a fi niste saculeti rosii cu (mi-am imaginat eu) ceva chestii parfumate inauntru. Cand m-am apropiat, am constatat ca erau... mezeluri?!? Un brad frumos impodobit. Reni, sanie, pomisori. Din lumini, ca si anul trecut. Niste ursuleti foarte draguti.
Inca stiu drumul foarte bine. Dupa atatia ani si pe intuneric. Si imi place. Imi place si cum se vede orasul noaptea de pe Drumul Poienii. Tin minte ca am mai oprit o singura data in parcarea aia noaptea. In august 1999. Venisera irlandezii (elevii din schimbul de experienta din iarna) sa vada eclipsa si ne intorceam de la hotelul lor din Poiana.
Amuzant. Ca aveam sa gasesc doua din bancnotele alea de 2000 lei cu eclipsa a doua zi dimineata. Printre cartile din biblioteca. Cartile din biblioteca... Pe Jules Verne l-au dus la mamaia. Tot. Cu cateva saptamani in urma, mama imi spunea ca a vazut o carte "ceva cu trei rusi..." Mi-a picat fisa imediat. "Aventurile celor trei rusi si trei englezi in Africa Australa. O am." "O ai?!? Eu n-am mai auzit niciodata pana acum de ea..."
"Mergem prin Schei?" "Ihim..."
Am impartit cu tati cele doua discuri de martipan cu vin in ciocolata de la Anthon Berg. I-am mai explicat cateva chestii la calculator. Am facut schimburi de poze. Ne-am uitat la una bucata concert Maiden. Ceea ce chiar apreciez, pentru ca stiu ca nu-l pasioneaza. Deloc. Planuri de decorat apartamentul de Craciun. Insa pana la urma am aterizat toti trei pe canapea, in fata laptopului meu. Si ne-am uitat la Rex. Doua episoade din sezonul 11 (da, ala italian care a scazut la capitolul umor si a plusat la capitolul hocus-pocus). Non è tutt'oro si Mamma chioccia. Si apoi la The Little Troll Prince. 3:37 am. Si am picat lata de somn. N-am putut dormi mult. Asa ca m-am uitat, doar eu de data asta, la The Nutcracker and the Mouseking.
Dimineata zilei de vineri mi-a adus o durere de gat urata... de care n-am scapat nici acum.
Si 20 si ceva. Si 30 si ceva. Nici o diferenta, nu? Cumva, retinusem ca trenul ar pleca mai tarziu cu zece minute. Daca metroul n-ar fi facut 6 statii in 11 minute... Daca nu mi-as fi luat totusi vreo 5 minute de siguranta...
Foarte multi n-au invatat pana acum ca, daca nu se spala, put! Destui se pare ca au fost pasionati de chimie la scoala... mai precis, de lectia despre etanol!
Capul meu impingand geamul, spatele meu impingand spatarul scaunului, de parca o jumatate de milimetru ar schimba ceva. Pun pariu ca la morga (vara!) miroase mai bine decat mirosea in jurul omului ala. Cum dracu' poate o fata sa-si tencuiasca obrajii cand ii lipseste unul dintre incisivi, restul sunt maro-portocalii, ii pute respiratia, are un par slinos si emana un miros de nu-stiu-ce-parfum combinat cu transpiratia de peste noapte? Mi-a adus aminte de un moment de acum... hmmm, ceva mai mult de 5 ani. Alte fete, socate de faptul ca imi spal parul zilnic. Sugestia de a creste treptat intervalul de timp dintre spalari...
Zapada nu se topise inca la Brasov. Nici azi nu s-a topit. Si imi patinau putin botinele pe zapada.
Sunat la interfon. "Livrare speciala, una bucata nepoata." Usa blocului deschisa, urcat scarile. Ajunsa in fata usii. Usa inchisa in bot. La asta nu ma asteptasem. Urlat cat puteam de clar cine sunt. Mi-a si fost frica sa mai intreb. Desi as fi vrut sa stiu exact. Incercat s-o fac sa nu mai planga pentru ca nu m-a vazut, nu mi-a recunoscut vocea.
"Culeasa" de tati. In camera mica, inspectat maruntisurle pe care mi le pusesera pe pat. "In punguta asta ai soriceii - i-ai vazut?" "Nu inca... aaa... ceva nu e in regula..." si am scos primul soricel din punguta "Codita?" "Da..." "Si celalalt e la fel?" "Da..." Hohote de ras. Eu, rostogolindu-ma pe jos de ras... ROFL cat se poate de la propriu. Ras cu lacrimi, amandoi. "Coditele... le-a pus coditele in cap..." [I've heard of cephalopods, but never of mice with tails sticking out of their noses...]
"Mai aveti incornorati anul asta?" "Reni?" "Da..." "Nu stiu..."
Cred ca am mai scris chestia asta candva. Inainte de Craciun se intampla ceva in spatiile de vanzare destinate fructelor. Foarte multi oameni (marturisesc acum ca partial si eu) asociaza Craciunul cu portocalele/ mandarinele/ ce alte neamuri or mai fi, al' cu coarne sa le scarpine. Si cei care vand fructele sa gandesc pai hai sa facem bani pe spinarea fraierilor nostalgicilor. Asa ca baga portocale la vanzare. Mai multe decat de obicei. Nu comentez de pret, ca sincer n-am fost niciodata atenta. Poate e mai mic ca-s atatia care vand portocale in perioada asta si daca omului (ma refer la cumparator) nu-i convine pretul se cara peste drum (asta daca n-are o lene/ graba/ sila fenomenala in el la momentul respectiv). Poate-i mai mare, conform principiului fraieru' clientu' nostalgic oricum cumpara, hai sa-l "jumulim" bine de bani. Poate se sinucid cu politica de "jumulire" a clientului, poate ca nu in cazul in care fraieri oricum exista si poate mai exista si o intelegere cu competitorii sa nu coboare nimeni sub un anumit pret si daca cineva indrazneste totusi sa coboare sub pretul respectiv l-a luat dracu'. Poate, poate, poate... Nu conteaza. Adica poate conteaza, da' nu vreau eu sa ma mai gandesc la aspectul asta ca sincer ca ma ia durerea de cap.
Si oricum nu ma doare, ca eu oricum nu cumpar portocale.
Lasand la o parte pretul de care se poate trage, trecem la o chestie de care nu se poate trage. Legile fizicii. Comerciantii au la dispozitie un spatiu. Care nu se poate extinde asa in mod magic. Deci daca aloca mai mult din spatiul ala pentru portocale/ rude de portocale, trebuie sa aloce mai putin spatiu altor fructe. Sau chiar sa renunte la a mai vinde alte fructe in perioada nebuniei de Craciun cu portocalele.
Ce alte fructe? Evident, ceva ce prefer eu, din moment ce am observat asta anul asta si am observat-o si anul trecut si am observat-o si acum doi ani... Struguri!
Mai multe portocale/ neamuri, mai putini struguri. Sau chiar zero struguri.
Sunt o creatura groaznic de pretentioasa la mancare (si nu doar, am o groaza de fixuri inclusiv ala cum ca biroul meu, spatiul meu de lucru e sacru, deci sunt in stare sa-i crap capul cuiva care mi-ar pune niste flori pe birou de exemplu... daaar asta e o cu totul alta poveste), asa de pretentioasa incat ai mei nici macar in clasa a zecea nu m-au lasat in tabara (in fine, mi-au zis ca neaparat vin si ei cu mine daca merg). Nu-mi plac verdeturile de nici un fel, sunt o groaza de dulciuri la care stramb din nas, carne inseamna strict peste sau pui necontaminat de nici un fel de sare, condimente, sosuri, lactate pentru mine egal lapte dulce si atat. Si sunt pretentioasa si la capitolul fructe. Nu suport chestii de genul, banane, kiwi, pepene galben. Nu suport chestiile fibroase sau cu coaja groasa. Merele le prefer ca bebelusii, fara coaja, date pe razatoare, ca-mi raman cojile printre dinti, imi zgarie gingiile. Portocalele, mandarinele... le vampirizez si atat. Adica imi infig coltii si le sug sucul. Si partea fibroasa se arunca. Pentru ca eu n-o suport. La fel cum se arunca si cojile de la struguri, mai ales daca sunt groase. Uneori chiar stau si culeg samburii din struguri. Si exista o ierarhie a preferintelor. Sus de tot sunt chestiile dulci si zemoase. Pepenele rosu, strugurii, perele. Piersicile, nectarinele, prunele. Merele, portocalele. Astea raman mai la coada si datorita faptului ca pana in clasa a XII-a au fost parte a meniului zilnic. In ultimul semestru de liceu i-am convins pe ai mei sa facem trecerea la piersici... mmm! Oricum, ideea principala e ca eu prefer oricand strugurii portocalelor.
Motiv pentru care asa am facut o mutra cand n-am gasit struguri nici in al treilea magazin prin care am trecut zilele astea. Nari dilatate si o privire plina de groaza - daca nu mai gasesc deloc pana de Craciun? Ce fac? Trec la vampirizat portocale?
Da, stiu ca toata chestia asta e inutila. Nu se schimba "moda" doar pentru ca nu-mi place mie... It's like beating the dead horse...
"Nu te mai suport!" - uita-te la mine si spune-mi asta. Sau mormaie, sau... orice face un ursuloi de plus! Spune-mi ca ma urasti cand sunt asa!
Degeaba. Animalele de plus nu-mi vorbesc niciodata. Stiu doar sa fie pufoase... Si peretele stie doar sa fie rece. Si mainile fierbinti de pe perete parca nu sunt ale mele... Macar eu pot sa vorbesc cu mine?
Din nou pe repeat. Daca... ? Nu. Replacing the sleep... Stii ca probabil ar trebui sa dormi la ora asta, nu? Fight will carry on... Dar nu poti - daca... ? I have to run away... Ha-ha-ha! Stii ca nu vor fi nici un fel de consecinte. Find another place to go... Pentru ca te plac. And still feel alone... Pentru ca iti vor tolera asta. I can give... Pentru ca te vor crede, orice motiv ai gasi ca sa justifici. All they'll never find... Si chiar daca ti-ar cere cineva sa dovedesti... Nu! So now you are powerful... Stii ca nu vei face asta. Dragon's fire, prayers an thunder will not change my mind... Nu dezgropa trecutul daca nu stii sigur ca poti sa suporti duhoarea. Cross and weapons, thousand people will not save your life... Chiar daca ti-a spus de atatea ori ca ar putea sa te ajute intr-o astfel de situatie... nu! 'cause no one, can you believe me, will steal my victory! Victory... Stii ca nu poti face asta. Violence's calling me from Hell... and I will make you die!!! E asul din maneca la care ai renuntat definitiv in momentul in care l-ai sunat atunci. Suddenly fear is within me... Ca sa-ti ceri scuze... ha! Visions of horror I will see... Frumoasa metoda de a-ti cere scuze... pe un ton acuzator. And the evil crossing horizon, doing a mission, changing the world forever more... Si apoi ai sters numarul de telefon din agenda... Now the corpses're bleeding on fire, screaming in higher forever more... Dar ai putea sa-l gasesti din nou foarte usor... nu! I'm the fear, through the times, I'm the creature of the night, look at me, pain goes by... Stii.ca.nu.vei.face.asta. I have no choice... use my force...
So now you are powerful... Si ochii tai sunt mari... de uimire - la asta chiar nu te asteptai...
Running Out of Time. Exact asa stau lucrurile. If you could only see my mind... Atatea de facut. I watch my secret Heaven turn to Hell... Si te temi ca vei ceda nervos, ca nu vei fi in stare sa faci pana la urma nimic. Faith alone has guided me, the ghost of my own destiny... Si totusi... de data asta nu mai poti sa abandonezi totul doar pentru ca ti-e frica de mori ca ar fi asa umilitor sa nu poti sa faci cumva sa iasa absolut totul perfect. I haven't even got a soul to sell... Dar... daca ai avea, l-ai vinde din nou... de un milion de ori... doar ca sa nu pierzi tot ce ai obtinut anul asta... All the things I put me through... Si abia respiri si ai incleiat inca un servetel... cu muci. I wouldn't wish my Hell on you... Daca lasi totul balta nu vei mai fi platita si nu-ti vei mai putea plati facturile, nu vei intra in examene si nu vei mai putea da licenta in vara... si vei dezamagi pe toata lumea... din nou. You'll never know what's going on inside... Si s-ar putea sa te omori daca nu ai grija. Just another lonely broken hero, picking up the pieces of my mind... Apa, apa - din nou, ai buzele uscate. Running out of faith and hope and reason - I'm running out of time... running out of time... Stii ca nu vrei sa mori. Trouble always seems find a way to live inside my mind... Nu acum, nu asa. Underneath my masquerade... I try to find a light to guide me home... Nu cand anul asta a avut atatea momente superbe. Please, just hold me tight... feeling so afraid tonight... 'cause your the only one that really knows... Nu, nu poti sa mori intr-o perioada asa proasta. Fighting for my sanity... many nights of tragedy... got to leave my wretched ways behind... Nu, nu, nu, nu, nu, nuuuuu!!! Running out of fate and hope and reason...
So now you are powerful... Si lacrima se hotaraste sa inceapa sa o ia la vale - te sperie si pe tine felul in care poti sa manipulezi lumea uneori...
Pina Colada - inca in nari... Sa mergem sa ucidem frustrarile, deci... Si apoi sa ne apucam de lucru.
Degeaba. Animalele de plus nu-mi vorbesc niciodata. Stiu doar sa fie pufoase... Si peretele stie doar sa fie rece. Si mainile fierbinti de pe perete parca nu sunt ale mele... Macar eu pot sa vorbesc cu mine?