on the verge of extinction... again

De ce?
Pentru ca nu mai e mult pana la concert. Si putin si de asta (screenshot cu minunea + sublinierile mele; ce am evidentiat cu galben e un raspuns al omului care mie mi-a placut foarte mult si mi-a adus aminte de raspunsul dat de Stephen Hawking la intrebarea "ce a fost inainte de Big Bang?" - daca nu stiti despre ce vorbesc, exista nenea Google).

Ce anume se vrea a fi asta?
Mai bine clarific intai ce nu se vrea a fi. Nu se vrea a fi ceva strict informativ despre trupa. Chiar daca, spre deosebire de persoana care a scris materialul respectiv, eu chiar am ascultat Iron Maiden si inainte de a afla de posibilitatea unui concert la noi, m-am mai uitat la ceva concerte si documentare (suficient incat sa retin gesturi, miscari de scena) si garantez ca stiu sa le scriu numele corect. Insa pentru asa ceva exista ironmaiden.com - au o sectiune in care prezinta istoria trupei pe ani plus inca o chestie care mie personal mi s-a parut foarte draguta: prezentarea fiecarui om din trupa din perspectiva altui om din trupa. Eu o sa scriu despre... mine, se putea altfel? Despre cum am ajuns eu sa ii ascult, despre ce am retinut eu in legatura cu ei.

Sincera sa fiu, nu mai tin minte cand am auzit prima data de ei. S-a intamplat cu siguranta cu mult timp inainte sa ajung sa intru in contact cu muzica lor. Pe vremea aia... Iron Maiden nu insemna pentru mine decat un nume, scris cu fontul ala. Si cumva asociam totusi deja numele cu imaginea lui Eddie... ceea ce ma face sa cred ca vazusem sigur vreun tricou sau vreo coperta de CD. Si da, imaginea lui Eddie nu era ceva prea tentant pentru mine pe vremea aia.

2004. Martie, cu putin inainte de ziua mea. Calculatorul meu in varsta de sase ani a crapat chiar in noaptea dinaintea unui laborator de fizica (ceea ce m-a facut sa nu ma mai duc la laboratorul respectiv din moment ce calculatorul "bolnav de deces" era egal cu imposibilitatea de a-mi face pre-referatul, sa-l recuperez si apoi sa ma cert cu omul de la laborator, cearta ce avea sa se termine cu o incercare ratata de a pleca de acolo trantind usa cu zgomot... ratata din cauza ca usa aia era grea si se inchidea... greu, deci nu putea fi trantita cu zgomot de mine... care n-aveam nici 40 de kilograme la vremea aia). Asa ca am fost nevoita sa ma apuc sa umblu dupa componente noi. Ceea ce mi-a luat ceva timp, pentru ca sunt incapatanata si imi doream anumite componente... usor de gasit pe net, mai greu de gasit la noi. Insa peste doua luni aveam si eu un calculator nou. Cu un hard muuult mai incapator decat al precedentului. Asa ca bineinteles ca m-am grabit sa-l aprovizionez cu muzica. Bineinteles ca asta insemna CD-uri din Regie pe vremea aia. Adica ce aveau altii si presupuneau ca o sa-mi placa avand in vedere preferintele mele la vremea respectiva. Aerosmith, Staind... aaa... rock?

Si apoi m-am apucat sa ma cultiv... nu cu ceapa sau patrunjel, ci muzical. Luat sistematic fiecare trupa nemaiascultata pana atunci. Incepand cu primul album, prima piesa. Hehe, nu-mi luasem doar muzica ci si ceva informatii despre trupele respective - traiasca internetul! Bineinteles, terminat doar daca suportau urechiusele. Incep sa ma intreb daca din prima transa de CD-uri am reusit sa termin si alte prime albume in afara de cele de la Black Sabbath. Hmmm... cred ca... nu! N-a mers nici Iron Maiden (si sincer, nici acum nu pot sa inghit ceva ce nu e cu vocea lui Bruce). N-a mers nici AC/DC (aveau sa inceapa sa-mi placa de-abia ceva mai tarziu, cand aveam sa ma impiedic de un You Shook Me All Night Long live cu un Angus exploziv).

2006. August. Seara zilei de 9. Pentru prima data... ceva clipocea in fundul calculatorului. Da! Eram si eu conectata la internet - in sfarsit! Messenger, egal ocazie sa vorbesc cu fosti colegi de liceu. Si multumita unuia din ei am ajuns pentru prima data pe YouTube. La clipul asta. Tot multumita lui aveam sa ajung acolo, dupa cateva saptamani, si pentru a doua oara. La clipul asta. Clip care m-a facut sa sap si dupa restul albumului. Si mi-a placut. Probabil sunt o mare ciudatenie. Cumva, am reusit sa ascult Iron Maiden fara Bruce si pe Bruce fara Iron Maiden inainte sa ajung sa ascult Iron Maiden cu singura voce care mi-a placut din cele pe care le-au avut de-a lungul celor 35 de ani de existenta.

Intr-o seara, la ceva timp dupa. Am bagat un CD sa-mi urle inainte sa ma bag sub dus. Ales doar datorita locului in care se gasea. S-a intamplat sa fie un CD live, cel de la Rock in Rio din 2001. Dumnezeule, cat de bine poate sa sune omul asta live! Ceva de pe alta lume... Dream of Mirrors, Blood Brothers, Fear of the Dark, Hallowed Be Thy Name, The Number of the Beast, Ghost of the Navigator... Cu siguranta unul dintre cele mai bune momente live din istorie. Atat am putut sa frec CD-ul ala... Am ajuns sa retin pana si ce zice Bruce intre versuri ("what are we?" in timpul Blood Brothers, inainte de "we're blood brothers" - "scream for me, Brazil!" - "got an idea... try this!" in timp ce ridica mainile deasupra capului si aplauda - "I want to hear your voices, I can't fuckin' hear you!"), cum introduce piesele ("a light in the black... or just a fear... of the dark?" - "this is a song off the new record - it's called Dream of Mirrors... thank you!" - "a song tonight and we want to dedicate it to everybody here tonight, alright? everybody that has supported Iron Maiden, everybody that has supported metal in South America, everywhere in the world, a song off the new album... this is for you, Blood Brothers... thank you!" - "you've made me make this character - the Ghost of the Navigator"). Cum sa nu-l iubesti pe omul asta cand iti vorbeste asa? Apoi am ajuns si sa il vad (concertul). Recomand. Uitati-va la clipurile catre care am pus link mai sus. Poate ca nu toata lumea e ca mine sa reactioneze la fel... respiratie accelerata, nari dilatate, par lipit de gat din cauza transpiratiei. Da, de la un concert vazut doar pe monitor. Au trecut cativa ani si tot mi se pare ceva de pe alta lume. Tot a fost ceva intens sa trec iar prin clipurile alea.

Au urmat alte concerte. Nu stiu daca am mai spus asta, dar eu nu stiu prea bine cum suna Iron Maiden pe albumele de studio. Stiu insa al dracului de bine cum suna live. Sunt unele chestii pe care le zice Bruce, cum ar fi acel "scream for/ with me [locul in care se afla]!" Si cum arata live. Sunt unele gesturi pe care le face. Pur si simplu mi s-au lipit de creieras. Bucati de film in mintea mea. Bruce alergand pe scena. Parul lui, ud de transpiratie. Transpiratie in coltul ochiului care se vede din unghiul din care e filmat. O mana intinsa catre public. Sarituri. Un picior care "scapa" si o tranta care nu-l face sa se opreasca din cantat nici macar o secunda... trimite in continuare atata energie in microfon. O intoarcere brusca dupa care o ia la fuga spre tobe... si un tricou ud pe spate in partea de sus, de-a lungul coloanei. Salt de pe scena pe platforma pe care sunt camerele. Steve pe marginea scenei. Gesturi de agitat publicul. Capul aruncat brusc pe spate... ca sa-si dea parul din fata? Partial inutil, o parte din coama e uda si a ramas lipita de fata, de gat. Scena parcursa in pas saltat. Salturi pe loc de parca ar avea arcuri in talpi. Janick Gers si jongleriile pe care le face cu chitara. Sau ceva mai linistit, la o a doua chitara. Prim plan cu mainile lui, cu verigheta. Dave Murray cu o pana de chitara in gura. Si o privire concentrata pe chitara. Pana din mana care isi ia zborul spre cineva din public. Nicko McBrain, tot numai un zambet, mestecand guma. Aratand cu unul din bete catre cineva din public la sfarsitul unei piese. Rupand betele... la propriu! Adrian Smith, balansandu-se, lasandu-se foarte mult pe spate, dand din cap. Eu. Aproape ametita de atata dat din cap pe partea aia intensa din Hallowed Be Thy Name.

Printre concertele care au urmat a fost unul filmat din public pe la mijlocul anilor '80. In descriere scria ceva de genul "Bruce was ill as a dog..." Insa suna... fenomenal, ca de obicei. Tot respectul.

Alte imagini vechi. Dave Murray ridicat pe umeri de catre Bruce... care alearga cu "incarcatura" pe toata scena. O coama salbatica care se agita in fata mainilor ridicate in aer. A lui Bruce. Hehe, avea si el candva parul lung. Zambete. Ale mele. Cat de ridicoli erau la capitolul vestimentatie candva...

2008. Ianuarie. Frig, zapada. Ma intalneam cu o fosta colega la Obor la un ceai. Deja se anuntase concertul. Si chicoteam, ne faceam planuri sa mergem sa luam bilete, ca doar n-o sa-l ratam noi pe Bruce, nu? Aveam sa-l vad pe Bruce... Asa credeam...

Tot 2008. August. In seara zilei de 4. Seara in care ar fi trebuit sa dau in cap, sa transpir... Ei bine, s-a intamplat si asta. Dar nu in fata scenei pe care cantau Iron Maiden, ci in alta parte de Bucuresti. Si la orizontala, nu la verticala. Dat din cap disperat, ca o incercare sa ametesc, sa nu mai simt... sau poate sa ma trezesc, sa-mi dau seama ca e doar un vis, ca nu e adevarat, nu - "somebody please tell me that I'm dreaming, it's not so easy to stop from screaming, the words escape me as I try to speak..." Transpiratie... de durere...

Amuzant cat am ascultat Fear of the Dark dupa aia. Amuzant pentru ca incidentul s-a intamplat la o ora la care nu era inca intuneric, iar eu ma simteam mai in siguranta sa ies din casa noaptea, cand ma stiam protejata de intuneric.

2010. Anuntul pentru inca un concert la noi, de data asta la Cluj, daca tot au o piesa numita Transylvania pe primul lor album. Nu e singura chestie legata de tara asta de pe ce au scos oamenii. Pe coperta pentru The Reincarnation of Benjamin Breeg avem imaginea asta (cine nu stie/ nu s-a prins la ce ma refer... sa se uite la textul de pe piatra funerara).

Peste 12 ore plec de acasa. Este prima data cand plec singura din Bucuresti si destinatia nu-i Brasov. Este a doua oara cand plec din Bucuresti si destinatia nu-i Brasov. Este a doua oara cand plec cu trenul fara sa le spun alor mei. Peste 38 de ore ar trebui sa fiu in fata scenei. De data asta nu-l mai ratez pe Bruce...

EDIT: Plec acum. Cine mai vrea sa dea de mine pana luni, pe telefon...