Adresa blogului este brontozaurel.blogspot.com/ncr !!!

Arhive 2011

something that's not meant to be a new year anything

Deloc planificat, n-am mai scris nimic pe blog. Avand in vedere cate s-au intamplat in ultima saptamana si putin, probabil as putea sa vin cu o lista lunga de motive, insa rezultatul este acelasi: n-am mai scris, desi erau cateva chestii despre care voiam sa scriu.

2011 a fost cel mai prost an de cand am intrerupt FILS ca sa merg la Mate-Info... adica de dinainte sa existe contu' de Blogger.

Eu nu-mi fac niciodata planuri. De fapt imi fac mereu, dar nu spun nimanui despre ele. Pentru ca mi-e frica. Pentru ca exista mereu posibilitatea ca ceva sa meaga prost. Si toate planurile mele sa nu mai fie decat o gluma proasta. Si eu la fel.

Doar ca acum sunt o gluma proasta cu sau fara planuri, asa ca...

ceva dragut, de craciun

toilet seat

[Pentru ca am citit doar articole despre miracole de Craciun, despre cat de frumos este/ era Craciunul, despre cum oamenii se simt din nou copii si despre alte chestii gretoase de gen. Nimic autentic, de genu' mama a facut o crema de zahar ars grozava, din pacate si-a lasat si jumatate din peruca in ea, colindatorii au speriat maidanezu' pe care baba nebuna de la sase il lasa sa intre in bloc si, de frica, animalu' s-a pisat pe usa noastra. Doar sentimentalisme care ma fac sa vomit. Asa ca o sa bag eu o poveste sincera de Craciun.]

Nu era inca foarte treaza. A adunat rufele de pe franghie si s-a dus si le-a trantit pe toate gramada pe birou. S-a invartit putin prin camera incercand sa-si aduca aminte ce isi propusese sa faca in urma cu nici doua minute. I-au picat ochii pe telefonul care se agita in tacere pe patura.

Asta in timp ce a realizat ca vezica o indeamna sa fuga la baie. Nu-i nimic, oricine ar fi, scapa ea repede de el. A luat telefonul, a apasat pe Answer si a pornit spre baie.

Cum? Descrierea? Pai... aaa... Nu intelegea cum dracu'... parca i se golise creierul de toate informatiile pe care altfel nu le-ar fi uitat niciodata.
"Ai nevoie sa-ti spun acum?"
A privit cu regret colacul de la wc, a oftat in gand si...

si a trecut si craciunu' asta...

fine-feathered friends

Nu, nu mi s-a dereglat calendarul, stiu ca suntem in 23, dar pentru mine a trecut deja mare parte din ceea ce ma ingrozeste la Craciun.

A trecut partea cu alti oameni "in the picture". Pentru ca eu n-o sa mai ies din casa o vreme. Si chiar daca o fac, n-o sa fie nimeni cunoscut si nimic amenintator in jur. Ma rog... nu e un aspect pe care pot sa-l controlez mereu. Sincer, pe mine scrie "vanitate". Ba chiar ar fi trebuit sa scriu cuvantul ala cu majuscule. Pentru ca da, am rasuflat usurata ca aratam bine atunci cand cineva m-a recunoscut...

A trecut durerea de burta de Craciun. Luni seara intrau pe gura trei bucatele de ficatei de pui (si da, erau bine facuti, ca toata lumea m-a intrebat daca nu cumva i-am mancat cam cruzi). In dimineata urmatoare ieseau... pe aceeasi usa pe care intrasera si, bonus! si pe ferestrele numite nari. Dracu' sa ma ia, nici sa-mi tin capu' cum trebuie nu-s in stare! Si nu stiu cum, dar parca intre timp crescusera enorm in volum. Ori asta, ori am dat afara si tot ce urmeaza sa mananc pana la sfarsitu' anului.

Partea proasta a fost ca starea asta n-a vrut sa ma lase in pace si m-a tinut pana dupa pranz. Partea si mai proasta a fost ca marti era 20. Adica Ignat Day! Ziua in care, incepand cu ora 16, se puteau lua abonamente si bilete la OST Fest cu 30% reducere. Doar de pe biletoo.ro sau de la Biletoo Unirii. Avand in vedere ca eu sunt complet retardata cand vine vorba de plati electronice, evident ca trebuia sa ma deplasez pana la Unirii. Ahem, sa zic da-o dracului nu era o optiune - la OST Fest vin Motorhead!

mami si Alice Cooper

Alice Cooper Eyes Christmas Ornament (from rockabilia.com)

Pregatiti-va sa fiti socati. Dar nu de... oops, era sa scriu asa cum ii mai spun eu uneori - "bunicu' Alice"... ma rog, cred ca s-a inteles ideea, mama e cea care socheaza acum. Si nu doar acum. Tin minte cum, in urma cu vreo cativa ani, cred ca era cu ocazia unei vizite de Craciun la Brasov, a intrat in camera mea in timp ce ma uitam la unu' din DVD-urile live (hmmm, cred ca era vorba de Live at Montreux). Si am avut surpriza s-o aud:
"Ce muzica faina... vin si eu sa ma uit cu tine!"

Am facut o mutra... Vedeam cum istoria se repeta - exact asa se intamplase si in liceu la cursele de Formula 1! Eu eram aia pasionata de F1 inca din generala. Si apoi, de pe la jumatatea liceului, mama incepuse sa imi invadeze... canapeaua. Si sa reactioneze zgomotos la actiunea cursei. Si sa ma faca sa ma gandesc... "I thought this was my passion, so what are you doing here?"; din pacate, fara sa reactionez vreodata.

Nu! N-aveam de gand sa-i permit sa-mi faca asta din nou. Mai ales ca in cazul asta era chiar mai inexplicabila atractia. Mama era destul de interesata de fotbal si uneori chiar si de box (da, a fost exact invers la noi in familie, tati era cel care nu putea sa inteleaga chestiile de gen) si inainte sa o prinda F1. Dar nu a fost niciodata cu rocku' si nici macar cu muzica in general. Mbine, e adevarat ca stiu ca ii plac o mana de piese de la Queen si Elton John si Guns N' Roses, dar acolo se opreste totul. Asa ca am decis ca n-are ce cauta in fata monitorului pe care se desfasura un concert Alice Cooper!

miracol de craciun: romanii mananca lebede. si caini.

pliany Billa

Doar din aia cu covrigi in coada, bineinteles. A, si mai mananca si Mos Craciuni. Asa ca acum stiti de ce nu vine Mosu' la romani: ca-i e frica! Pai daca indrazneste sa calce pe aici nu mai raman nici oasele din el, la copii mai ajunge doar ca Mos Zombiciun...

Dar cred ca trebuia sa incep cu altceva. La mijlocul saptamanii trecute am primit in cutia postala un pliant care ma anunta ca se intampla o minune de Craciun. Ce minune? Pai se poate vedea in poza din dreapta. La Billa au struguri! De Craciun.

In seara asta s-a mai intamplat o minune. De vreo trei zile ma cam calca pe bataturi diversi indivizi cu crapa capra, copchii cu colinde, ba mi-a mai venit si popa duminica seara. In timp ce-mi cautam hartie ca sa scriu prima mea postare cu stiloul pe blog. Si nu doar ca a sunat insistent, da' mi-a mai si ciocanit in usa si am auzit cum mi-a bagat o hartiuta acolo, de-mi venea sa-mi arunc ceva haine de pe mine, sa ma duc sa-i deschid asa si sa-l iau la rost ca m-a deranjat. Cata nesimtire, sa tot sune si sa bata in usa in timp ce eu imi caut hartie! Bineinteles, hartiuta pe care mi-a indesat-o la usa nu era chiar hartiuta, ci o invitatie la donatie. Insa in seara asta...

leapsa - scris de mana

stilou si cerneala

[Stiu ca mai sunt datoare cu o leapsa si o s-o onorez in saptamana care vine.]

S-a pornit saptamana asta o leapsa pe care eu am gasit-o foarte draguta si chiar am intentionat din prima sa o preiau. Dar cum sunt lenesa la scris... mi-a luat cateva zile pana sa ma apuc. Intre timp am vazut ca a mai fost preluata si de altii (aruncati un ochi la posesoru' de smotocibile*, pe blogul lui Ales Mielus si la Camil)

Insa in cele din urma... m-am pus si eu pe scris. Si cum eu sunt genul "at first I couldn't start, but then I couldn't stop"... am ajuns sa umplu aproape doua pagini. Asa ca aveti ocazia sa ma vedeti scriind cu diacritice. Din pacate, nu prea mai am multe ocazii sa scriu de mana. De cele mai multe ori, tot scrisul meu de mana se rezuma la o semnatura. Mai rar, se intampla sa fie nevoie sa imi trec numele in clar sau sa mai completez niste rubrici intr-un formular. Dar asta se intampla de maxim doua ori pe luna. Asa ca... trista constatare, dar acum scriu urat...

Dar ca sa n-o mai lungesc, aveti in continuare pozele:

ultima statie inainte de perfectiune

vanilla nutmeg soap

"E ultima data..."

Ultima data cand te mai atingi de alcool. Ultima data cand pui tigara in gura. Ultima data cand mai amani sa faci ceva ce ar fi trebuit sa fi facut deja. Ultima data cand te indopi inainte sa iti spui mars la cura. Ultima data cand spargi iar toate economiile ca sa cumperi ceva ce nu-ti poti permite. Ultima data cand minti pentru ca ti-e frica de consecinte. Ultima data cand copiezi la un examen. Ultima data cand saruti desi ai vrea sa te rupi. Ultima data...

Ultima data... trebuie sa fie ceva memorabil, ceva mare. Si ajungi sa mergi prea departe. Si apoi iti doresti cu disperare sa ai un buton de "undo" si pentru actiunile tale din viata reala.

alte cateva ganduri despre sarbatori...

reclama Belladonna

M-am trezit nu cu mult inainte de 4 in dimineata asta. E drept ca si adormisem candva intre 22 si 23... Si m-am trezit cu o durere de cap care mi-a secat cheful de a ma uita la un curs pe YouTube.

E 12 decembrie. Nici 2 saptamani pana cand ziua va incepe sa creasca iar. Nici 2 saptamani pana la Craciun. Nici 3 pana la sfarsitul anului. Inca trei saptamani si se termina cu toate sarbatorile. De-abia astept. Ca in fiecare an... de-abia astept sa scap!

Daca e sa compar cu anul trecut... nu e asa rau. Nu e bine. Mi-e frica si sa zic "mai bine". Dar cu siguranta e mai putin rau. Pentru ca sunt mai antisociala decat anul trecut. Pentru ca nu prea am mai iesit din casa. Pentru ca am lucrat mai mult, am invatat mai multe chestii. Pentru ca limbajele de programare sunt cu atat mai distractive si mai usor de iubit cu cat le stapanesti mai bine. Pentru ca mi-au prins bine concertele din noiembrie. Si kickboxingu' de camera. In ciuda trantei urate pe care am luat-o acum o luna de am fost ca vai de steaua mea la Amon Amarth...

Nu e asa rau pentru ca am uitat sa merg la doua zile de nastere. Am spus ca o sa merg, dar apoi am uitat. Da, chiar sunt atat de ametita. Dar e un lucru bun. Pentru ca anul trecut am fost la ambele si m-am simtit ca dracu'. Macar anul asta zilele respective au fost relaxante. Si pline de CSS si JavaScript.

De la inceputul si pana la sfarsitul saptamanii asteia au disparut strugurii (ca de obicei!). Cel putin de la mine din zona, ca logic ca n-am umblat tot orasul. Dar macar inca mai gasesc zmeura si mure. Groaznic de scumpe, dar in acelasi timp groaznic de bune...

In ciuda a ceea ce ziceam saptamana trecuta... se contureaza posibilitatea ca anul asta sa impodobesc un bebe de brad. Viu! Da, in ghiveci. Sa-mi para rau ca n-am luat globuri? Hmmm, nu cred. Daca spun bebe, logic ca nu ma gandesc la ceva de peste 2m. Deci n-o sa fie mult de impodobit. Iar beteala si globuri oricum am deja cat pentru unul mare.

Asta e o oferta buna. Ii lipseste un "Idiot's Guide" insa. Sunt incapabila sa inteleg cum exact trebuie sa procedez.

Marturisire vinovata: m-am bucurat sa aud "hit me baby one more time..." in Auchan. Pentru ca macar asta a insemnat ca n-a trebuit sa aud iar "so this is Christmas..." - n-as mai fi suportat. Oricum ameteam pentru ca era cald si era atata lume la Vodafone. Si oricum mi-a venit sa ma impusc cand, dupa o ora de asteptat, tipu' mi-a zis ca nu poate sa-mi dea informatia pe care i-o cerusem, ca el nu poate sa vada asta si ca scrie pe factura. M-am simtit ca si Wile E. Coyote in momentele in care scoate semnul cu "I'm stupid!".

In lift a aparut de vreo doua saptamani reclama din poza (poza de sus, de la inceputul postarii). Cine a aprobat aia? Belladonna plateste? Unde se duc banii? Intreb si eu...

dungi!

Pentru cei care inca mai au televizor: ceva ce merita vazut saptamana asta (serie de documentare despre pisicute... ahem, niste pisicute ceva mai mari). Stiu, is obsedata. Dar nu cred ca poate exista ceva mai frumos de atat. Si planeta asta e plina de frumusete. M-am uitat la un documentar despre pinguni aseara. De multe ori, atunci cand vad documentare despre animale, incep sa-mi doresc sa ma fi nascut intr-o alta specie. Pinguinii sunt niste animale absolut extraordinare, capabile sa supravietuiasca in conditii extreme. Si cica suntem cea mai tare specie - pe dracu'! I'll never be as awesome as a penguin...

Am primit o chestie draguta ieri: Lindt Lindor Irish Cream (editie limitata de Craciun). Da, o sa scriu despre ele saptamana asta. A, si au aparut si inghetate festive de la Rolland in diverse forme de Craciun (triple chocolate champagne bottle, triple chocolate yule log, vanilla & chocolate Christmas tree, vanilla-almond-caramel Christmas stoking). Si inghetate cu mar & scortisoara (una de la Amicii si una marca proprie Lidl).

furtun de dus pocnit. ce se poate face?

furtun pocnit

Saptamana asta, intr-o seara, intre ora 23 si miezul noptii, in mijlocul intervalului care de obicei contine cele mai fericite momente ale unei zile - dusul, bineinteles! Deodata apa a incetat sa mai curga din para de dus. Dar am auzit-o tasnind din alta parte. Eu fac dus cu lumina stinsa (de fapt mai mereu stau cu luminile stinse prin casa, ca o adevarata creatura a intunericului ce sunt), dar la cate dracovenii de parfumat am prin casa si la cata lumina trece din strada prin geamul mat si prin perdeaua de dus tot am putut sa observ ce se intamplase: imi pocnise furtunul de dus. Ala de cauciuc, din interiorul celui metalic.

Mdeh, grozav! Mai ales ca eu eram cu tona de clabuci in cap si pe mine. M-am terminat de clatit cu ajutorul robinetului de la cada. Bineinteles, in timp ce recapitulam in gand toate injuraturile invatate pe parcursul vietii.

Am lasat-o moarta in seara aia. A doua zi dimineata m-am apucat sa evaluez situatia: furtunul de cauciuc era sectionat longitudinal pe o lungime de vreo doi centimetri si jumatate. Cumparat alt furtun? Cam... imposibil din 0.13 lei. Desigur, exista varianta cu banii pusi deoparte pentru Motorhead (ca veni vorba de ei, acum ne ofera ceva cu care sa ne facem praf ficatii - Motorhead Vodka!), suficienti pentru vreo 50 de porcarii de gen. Dar inainte sa ma ating de aia mai degraba ma spal o luna sub robinet.

cutie scule

Dar cum nici spalatul sub robinet nu ma atragea prea tare, am inceput sa caut alte solutii. Prima care mi-a troznit prin cap a fost sa scot furtunul de cauciuc si sa-l scurtez cu cativa centimetri ca sa scap de bucata pe unde tasnea apa.

Buna idee, daca as fi avut forta sa o pun in practica. Dupa cateva minute in care mi-am nenorocit degetele in porcaria de plastic din capat... am zis sa fiu mai desteapta decat porcaria respectiva si sa cedez prima. Mdeh, stiu, imi cam stric reputatia de drac incapatanat...

Urmatoarea solutie de pe lista? Bandajat furtunul. Chestiune putin problematica in primul rand din cauza faptului ca e facut dintr-un cauciuc moale si foarte deformabil. Hmmm, imi trebuia ceva care ar fi putut intra pe furtun ca sa ii tina forma. Ceva cilindric, lung de minim 4-5 centimetri, subtire si rigid.

Degetul mic? Oricat de subtiri ar fi degetele mele... pe furtunul ala nu intra. Un creion mai subtire? La naiba, nici cel mai subtire creion nu incape... Ce dracu' sa bag? O surubelnita! Genial, asta a mers.

furtun bandajat

A doua mare problema a fost faptul ca taietura incepea de sub (hmm, in engleza suna mult mai clar asta - from underneath) porcaria aia de plastic, asa ca am incercat sa incep cu bandajatul bagand capatul benzii izolatoare intre dracia de plastic si furtun. Chestie care, din pacate, nu cred ca mi-a iesit prea bine. Pe deasupra porcariei de plastic nu puteam sa bandajez din doua motive: unu, chestia aia are la exterior in filet si doi, nu mi se pare o idee buna sa las sa se acumuleze apa intr-un spatiu inchis... pentru ca asta inseamna ca pana la urma va mai pocni ceva acolo.

Terminat cu bandajatul, montat totul la loc, testat. Inca mai curge un paraias pe langa furtun, dar macar acum cea mai mare parte iese prin para de dus. Bineinteles, in continuare ma scarpina pe creieras ideea cu scurtat furtunul - trebuie sa reusesc sa-l scot cumva!

sarbatori, stari tembele si fuga de toate astea

pseudo-ciocolata

Duminica le-am auzit si eu pentru prima data pe anul asta. Colindele din magazine. Cica am fost sa-mi iau chestii din banii primiti de mos. Mosu' ala mic, Nicolae pe numele lui. Aveam in creier o geaca de piele si niste dulciuri. Si in creier au ramas.

Am ajuns la geaca si mi-am dat seama ca nu prea imi mai place, nu e piele adevarata, are bureti pe umeri si eu detest asta... plus ca e si aproape 200 lei, deci mai scumpa decat retinusem eu ca ar fi. Asa ca m-am razgandit. Si dintre muntii de chestii dulci din magazin iar nu m-a mai tentat nimic, in afara de o tabletuta care s-a dovedit a nu fi nici macar ciocolata pana la urma. Pentru ca ciocolata adevarata se topeste pe degete. Asta nu s-a topit absolut deloc nici dupa 35 de minute! Da, sunt suficient de tampita incat sa stau cu bucatica in mana timp de 35 de minute sa vad daca se topeste...

Asa ca pana la urma vizita mea in supermarket s-a terminat intr-un mod deloc glorios. Am iesit de acolo cu somon, cod, oua, rezerve pentru aparatele de parfumat si pseudo-ciocolata de care ziceam mai sus. Si am avut parte de un moment ciudat in timp ce imi puneam rezervele alea in cos. Erau la promotie, costau cu peste 2 lei pe bucata mai putin decat ultima data cand le-am prins la promotie, asta fiind si motivul pentru care ma hotarasem sa-mi fac stoc cat pe aproximativ un an. Asa ca m-am trezit cu o fatuca de la Air Wick care a inceput sa ma sfatuiasca sa le iau pe 12 bonuri pentru ca se pot primi premii la cumpararea produselor si sa am mai multe sanse. Da, stiu... am facut o mutra... Imi venea s-o intreb daca a fatat-o ma-sa deja tampita sau e doar de la ascultat colinde toata ziua. Sincer, mie deja imi venea sa ma impusc ca nu mai suportam sa le aud, si timpul petrecut de mine acolo se masura inca in minute. Dar m-am abtinut. Si de la impuscat brontozaurelu' si de la pus intrebarea.

In orice caz, cu premiile sta treaba in felul urmator: treci pe la un stand, iti cer bon (ihi, logic ca doar unu' in cazul meu), nume, numar de telefon (bineinteles, in astfel de cazuri eu nu am telefon, deci trebuie sa treaca o liniuta) si te pun sa alegi un loz pe care il razuie. Nu stiu in ce proportie sunt castigatoare, stiu doar ca persoana dinaintea mea a plecat cu mana goala, iar eu am castigat fix singura chestie de acolo care mi se parea neinteresanta, adica un deodorant de camera cu aroma de levantica (mai aveau o chestie cu miros de citrice pentru parfumat dulapul cu haine si o lumanare curcubeu cu miros de mar si scortisoara).

Singurele chestii care mi-au placut la nebunie si m-au tentat foarte tare, dar care imi sunt complet inutile (asa ca am suspinat si am plecat fara ele) au fost globurile de sticla pictate manual. Ca de obicei, sunt moarta dupa asa ceva. Si dupa beteala deasa. Norocul meu ca pe langa asa ceva n-am ajuns sa trec duminica. Insa de brad nu mai stiu de cativa ani. Cei naturali sunt scumpi, nu ma vad in stare sa car acasa unul asa cum il vreau eu, nu ma vad in stare sa imi amintesc sa-i pun apa regulat, nu ma vad in stare sa am mereu chef s-o fac atunci cand totusi imi amintesc si stiu ca ma simt oribil sa-l vad cum se usuca. Iar aia artificiali nu imi plac. Am avut si asa ceva si nu-mi mai trebuie. Iar varianta cu bradul in ghiveci, dus inapoi sa fie plantat in primavara mi se pare al naibii de dulce, dar e si mai scumpa, si mai greu de carat. Si e si o responsabilitate mai mare. Iar cu mine in casa nici macar un cactus n-a reusit sa supravietuiasca.

Cam asta a fost aventura la cumparaturi, foarte probabil ultima pana la sfarsitul anului. Nu mai vreau sa mai aud colinde, nu vreau sa mai stiu de Craciun, nu vreau sa mai existe Craciun pentru mine.

Ah, si cum nici macar nu m-am mai atins de banii de Mos Nicolae... se cheama ca am bani pentru Motorhead. Nu sunt inca sigura daca imi iau abonament pentru toate trei zilele sau daca merg doar in ziua cu Motorhead (care sper sa fie headlineri de data asta). Ramane de vazut ce se mai anunta pentru restul zilelor de festival. Si pentru anul viitor in general. Momentan, Dimmu Borgir ma tenteaza doar daca nu exista altceva mai interesant - nu m-au prins niciodata albumele lor, desi mi-au placut live.

Fara absolut nici o legatura, pur si simplu pentru ca uitasem sa mentionez asta in articolul despre HammerFall: ma bucur ca Oscar nu l-a inlocuit pe Joacim la Bucuresti. De ce? Uite de asta. Pe mine ma dor maxilarele si burta de ras. Cred ca doar eu as suna mai rau...

HammerFall, Bucuresti, Hard Rock Cafe, 30 noiembrie 2011

Cuprins:

Oscar's stuff
Scurta istorie personala

De HammerFall am auzit pentru prima data dupa ce au scos albumul ala de coveruri din 2008 - Masterpieces. Deloc surprinzator, stiu. Mi s-a mai intamplat sa aflu de existenta unor trupe pur si simplu pentru ca au troznit un cover dupa o piesa a unei trupe dupa care sunt nebuna. In cazul HammerFall am zis, mbine, mdeah si am tot amanat sa ascult albumul.

Acum vreo doi ani, YouTube mi-a sugerat sa ascult Any Means Necessary. Piesa care mi-a placut instant, dar de care am uitat dupa o vreme. Nu pentru mult timp. La doar vreo doua luni mai tarziu ma impiedicam din nou de ea pe YouTube. In noaptea aceea am dat click pe ceva de la Related Videos. Pe o piesa care se numea Glory to the Brave. Si apoi am uitat. Sa merg mai departe. Mi-a placut enorm. Am dat Replay in prostie pana dimineata. A fost piesa care m-a facut sa-mi doresc sa le cunosc mai bine muzica.

cateva ganduri in timp ce astept

Obiceiurile vechi (si proaste) mor greu. Stii care sunt consecintele, ai mai trecut prin asta de sute de ori, stii inclusiv ca de data asta nu ai timp sa repari ceea ce strici... dar tot nu te poti abtine. Si nu faci ceea ce ar fi in interesul tau sa faci. Nici macar tu nu stii de ce...

E bine sa ai o plasa de siguranta. S-ar putea sa-ti salveze viata. Din pacate, daca nu e prea solida... s-ar putea sa nu faca mai mult de atat.

Detest sa astept. Dupa altcineva, sa se intample ceva...

Detest sa nu mi se dea voie sa procedez asa cum vreau eu. Bineinteles ca in cazul asta, oricum tac si fortez lucrurile pe ascuns, dar tot nu-mi place...

Detest sa primesc sfaturi atunci cand nu le cer. Detest cand oamenii presupun ca ce se aplica pentru ei se aplica si pentru mine.

Cateodata, chiar daca nu pot spune ca sunt multumita, nu sunt nici nemultumita de ceea ce am facut. Detest ca in astfel de momente sa existe cineva care sa-mi fac o surpriza si sa strice totul.

Detest sa-mi ia altcineva apararea.

Un diamant e tot un diamant, chiar si in gunoi. Tineretea e frumoasa. Pentru ca e.

dreams

Dreams live in 2008

In dimineata asta am gasit ceva care m-a prins. Dreams se numeste trupa. Exista de pe vremea in care eu eram inca la etapa "suzeta", s-au "terminat" acum 15 ani si s-au reunit acum 3 ani. Ma rog, daca se poate numi asa faptul ca isi fac loc in program pentru nici zece concerte pe an...

Drive you crazy...

Covrigi cu pietre de la Lazopan

piatra in covrigul cu stafide de la Lazopan

Titlul spune totul. Sau aproape totul. Duminica trecuta, la cateva ore dupa ce ma intorsesem de la concertul Amon Amarth (adica dupa ce a inceput programul la metrou), am fost pana la supermarketu' Fonzi din Piata Victoriei ca sa cumpar partea #2 din ultima colectie pe noiembrie. Apoi m-am intors la Grigorescu ca sa imi iau asa ceva de la Farmacia Belladonna (si n-am mai gasit). La iesire... am observat ceva interesant in geamul covrigariei Lazopan de langa: un afis care spunea ca au covrigi cu ciocolata si covrigi cu stafide.

Imi plac covrigii calzi, dar nu-mi prea place susanul, iar cei cu mac au de obicei si sare. Iar cum mie nu-mi plac deloc chestiile sarate (exceptie fac cateva cioco cu sare), cam orice cantitate de sare intr-un covrig imi provoaca o strambatura. Asa ca "vanez" covrigariile care au si covrigi calzi cu stafide/ nuca/ mere/ ciocolata. Mi-am luat unul cu ciocolata si unul cu stafide. Pe cel cu ciocolata l-am mancat pe drum. Pe cel cu stafide l-am inceput cand am ajuns acasa.

Norocul meu ca am obiceiul de a rupe bucati-bucatele din covrigi si nu de a musca direct din ei. Pentru ca uitandu-ma la bucatica rupta din mana m-am gandit:
"Ihhh, ce stafida urata!"
Si nu stiu ce dracu' m-a facut sa vreau sa o studiez mai bine. Si am descoperit ca e tare si ca are o stralucire verzuie pe o parte. Si ca de fapt nu e stafida, ci piatra! Ca alea pe care le mai gasesc uneori prin talpile incaltarilor atunci cand le spal. De vreo 6-7 milimetri in diametru.

M-am simtit norocoasa ca nu mi-am si spart niste dinti cu ocazia asta. M-am si enervat si am vrut sa fac ceva. Sa ma duc sa le dau cu piatra-n cap. Doar ca acum, spre deosebire de acum doua luni, nu aveam bon! Deci nu aveam cum sa dovedesc ca i-am luat de acolo. Pana si punga de hartie in care i-am primit este una generica, fara nici un nume trecut pe ea.

Pana la urma, tot ce pot face este sa ma invat minte sa cer bon la... orice, chiar si la covrigi. Sa pun chestia asta pe blog, poate ajuta vreo douazeci de oameni sa nu pateasca la fel. Sa stie ca e bine sa ceara mereu bon. Chiar si la covrigi. Si sa evite Lazopan. Care nu sunt la prima abatere. Luni am dat peste asta (+ screenshot, just in case). Articolul e la misto, interesant este insa comentariul #2. Ala care spune ca Lazopan vand produse de patiserie alterate. Acum adaug si eu: Lazopan vand covrigi cu pietre!

PS - Thanks to everybody on twitter for the feedback & retweets!

Amon Amarth, Bucuresti, Arenele Romane, 19 noiembrie 2011

poster Amon Amarth - cu autografe!

[Pentru a doua oara consecutiv... am fost rapida! Ceea ce inseamna ca va trebui sa corectez pe parcurs tot ce nu e in regula pentru ca mi-a scapat pentru ca n-am mai avut chef sa iau la bibilit intreaga postare pentru ca m-am saturat de cat am stat sa o scriu...]

Tremur. Desi acum sunt acasa, in pat, la caldura. Imi rasuna Twilight of the Thunder God in cap. Si cred ca o sa fac o pauza ca sa vomit. Nu e o figura de stil. Chiar mi-e rau.

Spre rusinea mea, iar am plecat tarziu de acasa. Dupa ora 15:30. Accesul se facea de la 19, deci cred ca va puteti da seama ca am ajuns acolo cu nici trei ore mai devreme. De data asta n-am mai fugit pana la metrou asa cum o facusem in urma cu zece zile, dar am gonit de la iesirea de la metrou pana la Arene. Pentru ca vazusem un grup de oameni cu tricouri cu Amon Amarth in metrou. Bineinteles ca n-am fost prima. Dar am ajuns totusi suficient de devreme incat sa stau agatata de gard si cu ochii pe autocarul Amon Amarth (cel argintiu). Stiam care e al lor din filmuletele din timpul turneului pe care le-au urcat pe canalul de YouTube.

Dar dupa ce s-a deschis o jumatate de poarta, s-au format culoarele, s-a mai impins lumea... am ajuns tot mai in spate. A doua, a treia, a patra, a cincea...

performanta

strudel

Cred ca deja toata lumea s-a obisnuit cu postarile mele legate de gafele in bucatarie (si nu numai). Clatite ca niste talpi de adidasi (macar astea n-au fost rele la gust, chiar daca simteam ca turbez mestecand la ele), gogosi emo (adica roz) cauciucate, cartofi cauciucati, gem sau ciocolata revarsate in afara castronului, oua explozive, carnati cu aracet, supa cu detergent, cremwursti cu hartie igienica, tarta explodata sau scoarta copac de uscata (sau ambele in acelasi timp, dar in diferite zone), prajitura cu nuca semanand mai mult cu ceva roca vulcanica... si lista poate continua...

In sfarsit am gatit si eu ceva mai complicat* care arata si bine, e si bun la gust si nu e nici cauciucat. Da, da, toate trei in acelasi timp!

strudel

Va rog, nu-mi spuneti ca o astfel de chestie e imposibil sa nu iasa. Pentru ca mi-am mai luat (de mai bine de zece ori pana acum?) chestii de gen si asta este prima data cand imi iese cum trebuie. Stiu ca poate parea al dracului de simplu, ca tot ce am facut eu a fost sa desfac cutia, sa scot strudelul pe farfurie, sa-l tai in doua, sa bag farfuria la microunde si sa apas pe trei butoane. Poate ca am avut noroc. Poate ca am avut parte de material mai de calitate de data asta (in general, am fost placut impresionata de produsele Coppenrath-Wiese).

Pana acum, invelisul ori s-a facut beton, ori ca un fel de hartie. Umplutura a fost de fiecare data buna, insa invelisul nici macar nu a fost incadrabil la chestii "mancabile" de cele mai multe ori. Exact, am scobit cu lingurita dupa umplutura si am zburat restul. Iar melcii cu cioco si scortisoara or fi fost aspectuosi, dar au iesit prea uscati.

Aaa... da. Asta a fost ca sa pierd aiurea timpul pentru ca sunt nervoasa. Pentru ca de-abia astept concertul, dar eu ma simt ca dracu' si fara chef. Zau ca era mai bine inainte de Amorphis cand eram rupta de oboseala, dar nu eram in nici un caz prost dispusa si nu mergea totul atat de prost.

* La chestii mai simple ma pot descurca excelent. Cu material de calitate (acadele Choc-o-lait sau fulgi Dolfin), fac o ciocolata calda excelenta. Bineinteles, tot ce trebuie sa fac este sa stau langa ibric si sa amestec in lapte. Si rondelele/ file-ul de somon imi ies absolut super. Desigur, tot ce trebuie sa fac e sa le scot din punga, sa le arunc la microunde si sa apas trei butoane. Daca ma simt creativa, mai sparg si galbenus de ou deasupra bucatii de peste.

pentru ca...

U.D.O. flyer

... ati reusit sa ma faceti sa-mi para rau ca n-am fost.

E batran. E mic. Dar din cate am auzit, a fost cel putin genial in seara asta. Nu, nu sunt surprinsa. Si stiu ca anul trecut inainte de Sonisphere spuneam ca as prefera sa-l vad pe el fara Accept decat sa vad Accept fara el. Ca sa fiu cinstita, Accept cu Mark Tornillo au rupt in prima seara de Sonisphere, Blood of the Nations e un album bun, iar piesa asta ma bantuie uneori in momentele mele mai putin proaste (in special din cauza acelui "living just for the fight!").

Dar lucrurile se schimba. Si da, acum mi-e ciuda. Pentru ca motivul pentru care nu m-am dus a fost legat mai mult de demoni proprii decat de orice altceva.

up != down

inghetata Looney Tunes

A cautat si bineinteles ca a si gasit toate scuzele din lume ca sa amane momentul pana dupa ce se face intuneric. Nu voia sa fie vazuta. Nu voia sa fie vazuta pur si simplu si nu voia sa fie vazuta ducand gunoiul. Pentru ca tricoul arata cam satanist. Pentru ca si sacul de gunoi arata cam satanist (e negru). Pentru ca poate mai strange de prin casa si mai arunca cate ceva. Pentru ca, pentru ca...

A venit si momentul. A stins toate luminile din casa, a luat sacul cu gunoi din bucatarie, l-a parcat timp de cateva secunde in fata usii pana si-a luat in picioare ghetutele maro cu bot rotund din piele fina imblanite la interior cu blanita neagra. A inchis doar usa fara s-o mai incuie. N-o incuie niciodata cand merge doar pana la ghena. Ce dracu', is doar patru metri pana acolo... Insa mereu se teme ca poate o s-o inchida cumva aiurea si o sa se blocheze si n-o sa mai poata intra. Deh, amintiri din anul patru cand a ramas blocata in casa in ziua unui laborator de Embedded Software1 (si bineinteles ca profa n-a vrut sa creada asta), a trebuit sa cheme un coleg in ajutor si s-au chinuit impreuna, timp de cateva ore, unul de o parte si unul de cealalta, sa sparga usa.

N-a aprins lumina nici pe holul blocului, a urcat jumatate de etaj pana la ghena, a facut sacul negru sa dispara in gaura... la fel de neagra si s-a intors.

A deschis usa si...

Max & Haki

husky

Max si-a facut aparitia in 1998. Era vioi, incredibil de frumos si simpatic tare. Imi placea sa stau spanzurata pe geamul de la bucatarie si sa il urmaresc in timp ce alerga prin curte dupa vrabii, sarea pe masina, trantea chestii si apoi le tragea dupa el prin toata curtea.

N-a trecut mult timp pana cand in curtea casei de la coltul strazii a aparut si Haki. Spre deosebire de Max, pe Haki l-am vazut inca de cand era mic de tot. Un ghemoroc cu blana. Un ghemotoc agitat rau. Un ghemotoc care a crescut fenomenal de repede. S-a facut repede aproape cat Max. Iar mama deja nu prea mai era sigura care e care atunci cand ii vedea de la geam. Trebuia sa ma intrebe pe mine. Eu stiam ca Max e ceva mai lat in umeri, o idee mai deschis la culoare, iar pata lui alba de pe ceafa e mai mare.

Eu am mai stat pana in 2002 in Brasov. Si nu m-am saturat niciodata sa-i privesc de la geam. Cum sareau prin zapada de parca le montase cineva arcuri pe labute. Cum se invarteau dupa propria coada. Cum sareau dupa vrabii. Cum isi aduceau singuri in gura paturile pe care stateau cand ii plimba cu masina. Si cum erau mereu in competitie pentru locul din fata. Am vazut multi caini care tremurau si latrau la masini. Max si Haki pareau fascinati de ele. Sareau veseli cand se pregatea plimbarea, iar capota masinii era locul lor preferat de odihna.

In ultimii noua ani nu i-am mai vazut decat in timpul rarelor vizite la Brasov. Azi m-a sunat mama. Stapana lor a murit, in loc s-au mutat altii. De la care cei doi cam refuza sa manance. Mi-a zis ca i se rupe inima cand ii vede.

Eu... cred ca plang...

In poza nu sunt Max si Haki. Sunt alti doi din aceeasi rasa pozati de mine la mijlocul lui decembrie 2005 pe Calea Mosilor.

goofed again

Goofy

Ah, da, aventuri la cumparaturi. Atat de comune pe bloguri, nu? Dar de obicei autorul e ala sfant, ala care nu greseste, bla, bla...

Nu si in cazul asta. Am gafat. Grav. De doua ori intr-un interval scurt de timp.

Am iesit sa-mi iau diverse chestii dintr-un supermarket din zona. Diverse chestii neinsemnand juma' de supermarket, ci peste si ceva dulciuri nemtesti de Craciun (turta dulce si biscuiti cu scortisoara).

Amorphis, Bucuresti, The Silver Church, 9 noiembrie 2011

setlist Amorphis

[A se remarca faptul ca de data asta n-am mai fost lenesa si am scris imediat dupa concert...]

Amorphis. I-am descoperit in urma cu vreo doi ani. Cu piesa asta. Bineinteles, multumirile merg din nou catre YouTube Related Videos. Am tot frecat-o, am inceput sa sap dupa alte piese. Si dupa o vreme am ajuns si la piesa asta. Si m-a pocnit ca am mai auzit-o candva. Nu stiu exact cand, stiu doar ca era inainte de facultate, nu stiu cum dracu' pentru ca nu ascultam mare lucru pe atunci... Dar tin minte clar acel "there are no flowers on your grave".

Acum aproximativ o jumatate de an au scos un nou album, The Beginning of Times. Primul dupa ce i-am descoperit eu. Merita ascultat...

M-am bucurat cand am auzit ca vin si la noi. Am vrut sa merg, dar asta a fost in mai multe momente sub semnul intrebarii. Am umblat ca nebuna pana am reusit sa-mi iau bilet la concert. Vodafone, Orange, Humanitas, Germanos... ba n-au hartie pe care sa printeze, ba sunt biletele blocate si nu se pot cumpara... Complet ilogic, dar incepusem sa ma gandesc ca poate n-ar trebui sa merg, poate exista un motiv pentru care tot incerc sa-mi cumpar bilet si nu pot. Dar pana la urma mi-am luat bilet de la diverta. Si apoi saptamana trecuta...

the lazy insomniac coder

ceas

Am comis-o...

Si acum rad cu lacrimi, dupa ce in urma cu vreo zece minute imi venea sa ma ascund sub bloc de rusine.

Inginerii sunt lenesi. De-aia avem si alte mijloace de transport in afara de picioarele din dotare, pentru ca inginerilor le era lene sa mearga. De-aia avem calculatoare de buzunar, pentru ca inginerilor le era lene sa calculeze. Si asa mai departe. Eu nu fac exceptie. Sunt atat de lenesa incat...

inside my brain

N-am mai pus asa ceva pe blog pana acum. Inca mai am destul de lucru, trebuie sa termin azi(marti, ca miercuri merg la Amorphis... da, da, merg... i-am tot ascultat cu bucati live zilele astea, asa, de incalzire... prea mi-au placut ca sa-i ratez, oricata scarba mi-ar fi de mine). Click pe Color, selectat Red, Green sau Blue, apoi plimbat cursorul sobolanului peste patrate. Merg si Gradient 1, Gradient 2 si Gradient 3. Si Gallery 1. Cel mai bine merge pe Chrome, Safari, FF4+, Opera11+. Pot sa-l fac sa mearga inclusiv pe IE7. Totul e doar din CSS, zero JavaScript.

Full screen (looks better, gets rid of the annoying jump, more suitable for noticing the relayout on resize).

NU, meniul NU va ramane asa.

back-to-school - electromagnetism, jars, choc, sea creatures...

caietul mecanic care-mi tine cursurile de EM... da, le-am pastrat pe toate...

Tot ceva ce intra la capitolul amintiri despre scoala.

Tot din al doilea an al vietii mele de studenta. Inca tin minte cu cata groaza ma uitam la orar inainte de inceperea anului. Erau atatea materii al caror nume nu-mi suna deloc bine. Eram convinsa ca nu voi reusi sa inteleg mare lucru din ele*. EM (Electromagnetism), FCT (Fundamentals of Circuit Theory), LS (Logic Systems), Quantum Physics si restul - brrr!

Anul acela a inceput intr-o joi, zi in care aveam cursurile de FCT si AM (Advanced Mathematics), asa ca primul sfarsit de saptamana m-a prins oarecum ceva mai linistita in privinta celor doua. Nu pareau a fi deloc un bau-bau materiile respective. Primul curs de electromagnetism urma sa fie marti. Si primul seminar de electromagnetism la fel. Fix inaintea cursului. Seminarul in BN, cursul in CB, intr-una din salile acelea cu trei pereti in afara si geamuri pe ambele laterale. Si in acea zi de marti am plecat cu teama spre facultate. Doar ca...

ciocolata, in deplasare

asa arata 1985 grame de ciocolata

Cei care au mai interactionat cu mine pe twitter sau Y!M stiu deja... De scris am mai scris, dar nu aici, ci in deplasare. Mhm, despre ciocolata.

E ceva ce voiam sa fac de mult timp, din mai multe motive. Unul din ele ar fi exact faptul ca, asa cum am spus de atatea ori, sunt o creatura foarte curioasa. Si, de fiecare data cand s-a intamplat sa-mi atraga atentia ceva dulciuri ciocolatoase, am cautat sa aflu cat mai multe despre ele. Internetul m-a ajutat enorm in cele mai multe cazuri, asa ca m-am gandit ca as putea sa contribui si eu cu pozele si experientele proprii. Si nu eram prea sigura cum sa fac asta, pentru nu eram foarte incantata de articolele din seria "the curious eye and the critical taste buds" - nu ma pricep sa scriu si pozele mele nu sunt cele mai grozave, pentru ca nu ma pricep sa fac poze si n-am nici aparat foto, doar un telefon in varsta de sase ani (nu-mi spuneti ca ar fi cazul sa-l inlocuiesc, mi-e groaza de asta... am tot umblat si studiat telefoane si nu reusesc sa gasesc un altul care sa imi fie la fel de potrivit mie).

Ca sa n-o mai lungesc e vorba de articolele astea:

Maison Taillefer Speculoos. Este vorba despre una din achizitiile facute in timpul targului de ciocolata din Auchan. Acum doi ani, nici macar nu consideram ca ciocolata alba ar fi ciocolata. Intre timp... mi-am mai schimbat parerea. Plus ca gusturile ciocolatei asteia au reusit sa rascoleasca ceva amintiri. Biscutii Speculoos ii asociez cu Craciunul, cu beteala deasa, cu globurile de sticla pictate manual si cu sinele trenuletului de jucarie intinse in asa fel incat sa formeze trasee prin toata camera. Iar gustul ciocolatei albe mi-a adus aminte de gustul laptelui indulcit pe care eram obligata sa-l beau in fiecare seara si pe care nu l-am apreciat decat dupa ce n-a mai fost ceva etichetat cu "trebuie". Cam cum s-a intamplat si cu unele lecturi obligatorii in liceu... Tess of the d'Urbervilles, Far from the Madding Crowd... Nu le-am citit niciodata la vremea respectiva, pentru ca erau obligatorii, printre textele pe care le studiam la literatura. Cred ca asta a fost ceea ce am urat cel mai tare la faptul ca am aterizat la clasa respectiva: faptul ca printre toate materiile alea facute in engleza a trebuit sa fie si literatura. Si asta a fost si motivul pentru care am dat bacu' la franceza, ca sa scap de analiza de text la engleza. Revenind la ciocolata... daca va tenteaza, nu stiu unde puteti s-o mai gasiti. Pe etichetuta alba in romana lipita pe spate scrie ca a fost importata de Auchan, insa imediat dupa targ a disparut de pe rafturi. Nu ca ar mai conta, din moment ce nu se mai gaseste, dar a fost 13.32 lei.

Venchi, diverse praline. Venchi e un nume de care tot aud de vreo patru ani. Am fost sfatuita de mai multi oameni sa le incerc ciocolatele, am citit despre ciocolatele lor pe net.. Insa pana vinerea trecuta, eu nu incercasem nici o ciocolata care sa poarte numele asta. Vinerea trecuta insa... dupa cum am mai spus, am avut un interviu, apoi am trecut pe la Targul Femeia, apoi m-am mai invartit prin centru... Ma rog, invartit a insemnat ca de acolo am luat-o aproximativ catre vest si apoi aproximativ catre nord-nord-vest. Ihi, pe Calea Victoriei. Si asa am trecut pentru prima data pragul magazinului Venchi. Multe chestii n-am luat, doar cinci praline cu arome care eu m-am gandit ca ar fi interesante pentru mine si un fel de barcuta cu rom. Si voi scrie si despre aia... pentru ca merita. A nu se intelege ca o recomand copiilor sau soferilor. Si ma gandesc ca ar fi corect sa mentionez si asta: pralinele au cate 20g fiecare, in total 100g, ceea ce inseamna 28 lei, iar barcuta cu rom are 25g si costa 9 lei. Da, sunt norocoasa ca nu m-au tentat prea tare mai multe chestii...

Deci? Ma exprim ca o cizma, fac poze proaste... Altceva? Sfaturi?

unhappily lucky

Daca cineva vrea sa ma ia la palme dupa postarea asta, sa faca bine sa-si ia numar de ordine.

In ultima vreme mi s-au tot intamplat chestii. Chestii bune. Pe stilul "pica para malaiata...". Efortul meu a fost zero sau minim. Nici macar nu m-a durut sa trag de mine sa fac ceva cat de cat decent, dar in jumatate din cazuri am avut un noroc nu chior, ci orb de-a binelea si in celelalte cazuri se pare ca standardele altora sunt plasate mult mai jos decat ale mele.

Ah, pana si recenzarea in cazul meu a mers rapid si fara incidente. Singurele chestii la care m-am scarpinat in cap au fost geamurile (care-s unele termopan, altele lemn, deci ce trecem pana la urma?) si situatia mea curenta care nu-i nici de inainte de primul loc de munca, nici de somera ci de "in test". Iar tanti a fost foarte amabila, foarte fericita sa ma vada, ca cica in afara de mine mai avea de recenzat doua apartamente si gata! Mai auzisem de trei ori soneria in ultima saptamana, da' pana sa ajung la usa nu mai era nimeni. Probabil ca tanti s-o fi miscat din fata usii cu aceeasi rapiditate cu care a completat formularele. Nu ma plang, ar fi chiar aiurea sa ma plang ca a fost eficienta.

targul femeia, 28-30 octombrie 2011

punga cu achizitiile

Putin dupa pranz am aterizat si eu la Sala Dalles, la Targul Femeia. Da, stiu, eu is la fel de feminina precum o caramida... adica doar cu numele si deloc prin aspect sau comportament. Asa ca daca daca ati vazut pe acolo un brontozaurel cu un ghiozdan verde pe care scria Bosch (da, da, aia cu din astea) pe acolo... pe mine m-ati vazut. Deci ce dracu' cautam eu acolo?

Pai, aflasem ca printre expozanti se numara si Ceainaria Rendez-Vous. Daca numele nu va spune nimic, va reimprospatez memoria. La o luna si jumatate dupa, va pot spune asa despre dulciurile cumparate atunci: ciocolata neagra cu portocala nu prea s-a pupat cu papilele mele gustative (desi in general asta e o combinatie care ma "prinde"... si si tableta asta mirosea foarte promitator), ciocolatele cu lapte mi s-au parut bune, fara sa fie insa nimic fenomenal, ciocolata alba cu vanilie s-a lipit de sufletele tuturor (si, inainte de asta, de degetele lacome - a fost prima care "s-a evaporat"), iar jeleurile au "prins" foarte bine mirosul si gustul mandarinelor si portocalelor (ma asteptam sa-mi placa mai mult jeleul de mandarine, insa pana la urma jeleul de portocale a fost preferatul meu). Si celelalte doua merita sa le discut separat. Acadeaua din ciocolata alba si capsuna a fost probabil una dintre cele mai fructate chestii incercate de mine vreodata. Insa cea mai reusita chestie dintre toate cele pe care le-am luat atunci (si, in acelasi timp, cu siguranta una din cele mai bune ciocolate incercate de mine vreodata) a fost tableta de ciocolata neagra cu 60% cacao din Brazilia - se simte foarte fina atunci cand se topeste in gura si nu este deloc amara. Cateodata lucrurile simple sunt cele mai bune... daca sunt facute asa cum trebuie...

Dar sa revin la targul de astazi. Cladirea era in santier asa ca am intrat printre schele, praf si muncitori. Asta ca sa stiti la ce sa va asteptati, daca aveti de gand sa treceti pe acolo.

Prima chestie remarcata a fost un panou pe care scria ceva de genul "primesti un cadou daca ne spui de unde ai aflat de Targul Femeia". Nu ma intrebati ce cadou, ca nu m-as fi bagat la inghesuiala nici sa ma tai. Edit: s-a lamurit misterul. Cadoul consta intr-o punguta cu doua reviste.

Apoi mi-au atras atentia cosmeticele Boots (mhm, alea pentru care mi-am facut eu card Sensiblu sa pot lua 3 la pret de 2). De data asta nu mi-am mai luat si asa ceva... si asa vreau sa-mi iau intr-una din saptamanile urmatoare setul cu aroma de prune de la Manufaktura (gel de dus, scrub si sapun sapunoi, corectura necesara, avand in vedere dimensiunile). Am mai vazut niste standuri la care niste dame erau unse pe fata cu diverse chestii, dame cu parul in n-spe directii... ce mai, ziceai ca le pregateste pentru Halloween. Apropo, dupa atatia ani, eu tot nu stiu exact cand e minunata sarbatoare, doar ca e candva la sfarsitul lui octombrie. Am trecut pe langa standul Catena si pe langa un stand de la care mirosea a briose si de unde se auzeau tipete de copchii. Standul era al Dr. Oetker. Si acolo se intampla o degustare. Aaa... a nu se intelege ca aia de la stand degustau copchiii, chiar daca aia tipau de parca i-ar fi muscat careva si chiar daca presupun ca departe de minunata sarbatoare mentionata mai sus nu suntem. Ce se intampla acolo era ca dracii mici degustau briosele. Ma rog, se bateau pe ele. Atat. Asa ca eu, care indragesc copiii doar cand ii vad asa, m-am carat mai departe.

Am mai trecut pe langa un stand cu muzica ambientala, un stand cu dulciuri proaspete traditionale si... un stand la care se intampla o chestie absolut delicioasa: o tanti taia o placa de faianta! Cu discu'! La Targul Femeia, daaa? Asa rau imi pare ca n-am facut o poza...

Ah, si hai sa fac putin fericiti si misoginii: pe lista cu expozanti am vazut si Zepter. Aia parca fac... cratite? Femeia la cratita? Stiu, nu cu cratite au venit la targ... da' eu prima data tot la cratite m-am gandit...

Si apoi am urcat la etaj. Unde am vazut dresuri (neh, nu mi-am schimbat preferintele, tot Gatta imi plac), alte cosmeticale, chestii de papat. La etaj era si standul Rendez-Vous, unde am degustat o turta dulce aromata si cu baza pictata cu cioco, am stat la povesti si am mai degustat si o ciocolata cruda cu fructe si bucatele de alune. Si iar am plecat de acolo cu punga plina.

Pentru curiosi, punga contine urmatoarele chestii:

  • doua pungi de turta dulce Kastner invelita in ciocolata si cu umplutura fructata (turta dulce din prima punga e cu umplutura de caisa, iar cea din a doua punga e cu umplutura de portocala)
  • ciocolata Björnsted cu lapte si cacao din Ecuador (sunt trei origini care ma atrag mereu ca un magnet: Madagascar, pentru ca e atat de fructata, Venezuela si Ecuador)
  • pachetel cu jeleuri Trausner PocketGelly cu aroma de zmeura - mereu revin la jeleurile astea, desi nu le pot incadra la dulciurile care m-ar face sa trec prin plafon... dar sunt atat de aromate si atat de diferite de orice alte jeleuri pe care le-am incercat vreodata
  • ciocolata Lifefood, neagra 70% cacao cu aroma de portocale

In imagini, lista de mai sus arata cam asa:

achizitiile pe masa
turta dulce Kastner
ciocolata Bjornsted
jeleu Trausner PocketGelly
ciocolata lifefood

Ah, da, sa clarificam si asta... in caz ca se intreaba cineva daca am primit ceva ca sa scriu articolul asta. Ca sa scriu articolul, nu. E drept ca ultima ciocolata de pe lista nu am platit-o, am primit-o cadou. Ca sa o testez si sa ofer feedback.

Poza cu sculele e luata de pe boschtools.com, cea cu setul de cosmetice cu aroma de prune evident de pe manufaktura.cz, iar cea cu Alice e pe alicecooperpics.co.uk (si in zeci de alte locuri pe internet).

back-to-school - ... strange places

Y!M Back-to-School skin

Y!M11 are un skin care se cheama Back-to-School. Si care mie imi place de mor. Pentru ca imi aduce aminte de primii mei doi ani de facultate, de tablele verzi din poli, de materiile alea pe care le injura toata lumea, dar care mie mi-au placut in draci.

Nici mie nu mi-e prea clar de scriu despre asta. Probabil partial e din cauza skin-ului, partial din cauza faptului ca un fost coleg si-a schimbat avatarul... si are acum o poza cu una din tablele alea verzi umplute cu formule, partial din cauza faptului ca m-am bagat la cursul asta (si, cel putin pana acum, m-am si tinut de el... ma rog, strict cat sa fac alea pana la termenul limita, ca altfel nici macar nu m-am uitat la toate cursurile video si nici macar la alea la care m-am uitat nu m-am uitat pana la capat... doar cat sa fac mini-quizurile interactive din mijlocul lor), partial din cauza faptului ca de vreo trei luni ma tot uit la cursuri gasite pe YouTube* (aproape in fiecare seara, chiar daca de cele mai multe ori nu rezist la un curs intreg si e vorba doar de jumatate de curs) si partial pentru ca... vreau sa-mi depozitez amintirile undeva. Inainte sa raman fara ele.

Probabil sunt o creatura foarte ciudata. In timp ce pentru unii pana si propriile cursuri sunt prea mult... eu mi-am umplut zilele cu cursuri, nu neaparat ale mele. Asta in perioadele bune... in alea proaste nu mergeam nici macar la ale mele.

marghiolita explica

cosmelii si farfurii

Sa-mi fie rusine, pentru ca ar tebui sa fac altceva acum. Si ceea ce e mai rau e ca e vorba de ceva care imi place. Dar sunt agitata, mi-e frig, ma simt vinovata* si m-a enervat o copchilita proasta. Asa ca scriu postarea asta...

Pentru ca nimic nu face neuronii sa se agite si sa vina mancarimea in degetele asa cum o face o discutie cu cineva care viseaza cai verzi pe pereti. Desigur, daca vrem sa perpetuam stereotipuri, putem mentiona ca e vorba de o fata, pe care o sa o numim Marghiolita.

Asa ca... Marghiolita explica de ce romanii sunt tigani. Si hoti. Si imputiti. Si ca asta nu e generalizare, ci statistica.

Marghiolita. Numele l-am ales dupa ce m-am scarpinat in cap si am rulat nume de fete, incercand sa gasesc unul caruia sa nu-i asociez nici o persoana. Stiti ca am cunoscut si o Filofteea? Revenind... Marghiolita se uita in oglinda si zambeste fericita. Are si de ce. Are niste gene incredibil de lungi. Si dese. Si foarte frumos arcuite. Genul de gene (asta suna ca dracu', nu?) pe care si le-ar dori orice fata. Brontozaurelu' e in stare sa planga trei sferturi de ora si douazeci si sapte de secunde ca n-are astfel de gene...

Marghiolita mai are si niste ochi mari, bulbucati, care parca stau sa se rostogoleasca afara din cap. Nasul e doar putin mai mare decat al unui maimutoi proboscis, iar buzele sunt o idee mai inguste decat ale strabunicii de 97 de ani. Marghiolita are cosuri. Si urechi clapauge. Si un par care arata de parca l-ar fi incleiat Joiana cu saliva... asta in zilele bune! Marghiolita e fericita cand se uita in oglinda. Pentru ca de fiecare data constata ca e draguta la fata.

Si ca e dotata. Are sani mari. Ii ajung pana la jumatatea distantei dintre buric si genunchi. Si fund mare. Aproape pana la genunchi. Suspina ca e putin plinuta, da' asta e... daca n-a mers nici cu ___ (scuzati-ma, da' las liber ca nu vreau sa le dau idei copchilelor disperate care cauta tampenii pe Google). Putin plinuta inseamna desigur ca Marghiolita e greu de detectat pe sub cutele de grasime intre care transpira, intre care pielea e rosie si o ustura. Marghiolita e o fata curata, ea se spala. Aproape zilnic. Doar ca... nu prea are cum sa ajunga peste tot la cat de gros e invelisul.

Marghiolita e frumoasa. Doar se vede si ea zilnic in oglinda. Si se revolta cand altii ii spun ca e urata. Ca are nasul mare si stramb si ochii sinistru de bulbucati. Ca are urechile clapauge, buzele inexistente. Ca are o piele pe care oricui ii e scarba sa o atinga. Ca e grasa si pute.

Adevarul e ca toti cei care-i spun astea sunt niste idioti. Adevarul e ca Marghiolita are totusi niste gene superbe. Cat de retardati sa fie sa nu observe asta?

Da, nu toti romanii sunt tigani**. Sau imputiti. Sau hoti. La fel cum nici Marghiolita n-are doar defecte. Da, stiu ca stii romani extraordinari. Si eu. Dar intre 20 de milioane de oameni, sunt la fel de observabili cum sunt cele cateva grame ale superbelor gene marghiolitice intre cele 116 kilograme pline de defecte ale posesoarei care se termina la 1.58 metri de sol. Calculati-i densitatea in ipoteza ca circumferinta medie este de 139.7 centimetri.

* Pentru ca m-a sunat mama de dimineata si i-am spus sa ma lase in pace daca nu e important. La pranz mi-am dat seama ca e ziua ei. Si cred ca ma insel. Nu e chiar vinovatie, e ceva situat intre vinovatie si scarba. De faptul ca stiu ca mereu a comentat daca intarziam cu urarile sau cadourile sau daca nu ii convenea orice altceva in ziua aia.

** Tigan nefiind neaparat ceva negativ in alte contexte la fel cum fundul mare nu e o un atribut negativ in alte situatii si mai ales in alte forme si densitati.

Poza e furata cu nerusinare de aici, unde o puteti vedea in toata splendoarea ei (3264x2448).

tampenii si mai putin tampenii

legate de blog & scris pe blog

Pauza. Cel putin pana luni ora 0:00. Adica nu doar ca nu mai scriu, da' e posibil nici sa nu mai intru pe aici. Pentru ca saptamana asta a devenit dintr-o data criminal de aglomerata. Si ma simt groaznic de vinovata ca ma plang... ca lucrurile bune se intampla la momentul nepotrivit... fix cand n-am timp si nici prea mult chef de ele.

Sa pun disqus pentru comentarii? Ca sa se poata comenta aproximativ la fel ca pe wordpress? Ma enerveaza de mor unele chestii la sistemul blogger (multe click-uri ca sa se poata comenta cu nume plus URL, gravatar lipsa, sa editez comentarii e cam la fel de simplu cum e sa ma scarpin la ceafa cu degetele de la picioare, nu se pot adauga comentarii noi cu JavaScript dezactivat), dar daca pun disqus nici macar nu vor mai fi vizibile comentariile existente cu JavaScript dezactivat. Da sau nu? Speak now or forever hold your peace... Aaa... parca asta era din alt film. Sa mai incercam o data... voteaza acum si castiga un prajitor de paine! Aaa... cred ca asta e si mai nepotrivita in conditiile in care eu am vazut prajitor de paine doar in desene animate. Si nu stiu cum arata nici placa de indreptat parul sau alte minuni de gen ale tehnologiei. Si s-ar putea sa fac confuzii... Hmmm... cred ca facem asa: cei care voteaza pentru disqus castiga un gravatar si mai putina bataie de cap daca iese castigatoare optiunea lor. Iar in cazul in care iese castigatoare varianta cu ramas la sistemul blogger... ma dau eu de trei ori peste cap si fac un scriptulet pentru gravatar siii... aaa... nu stiu, cum suna un premiu in pansamente pentru degetele chinuite?

i wanna wake up with you

ceas

Dimineata. O dimineata rece de toamna. El doarme. Un somn dulce de dimineata, care probabil a venit la pachet cu un vis frumos dupa zambetul afisat pe figura. Dar nu pentru mult timp...

Pentru ca un tipat ascutit si necrutator ii intrerupe visul. Tipatul ei.
"Uite cat s-a facut ceasul!" o aude tipand disperata.

Disperarea se pare ca e boala contagioasa. Pentru ca sare si el ca ars, isi apuca viteaz papucii de casa care zaceau langa pat si...

e plin de oameni inteligenti...

Stii pe cineva care se ocupa cu programarea. Si te apuci si freci persoana respectiva de fiecare data cand ti se stinge monitoru' sau ai vreo problema cu hardu'. Chiar daca persoana respectiva ti-a zis de cateva zeci de ori ca nu se pricepe la chestiuni care tin de hardware. Nu, faptu' ca persoana respectiva e in stare sa-si faca bucati laptopu' si sa-l faca apoi la loc fara sa-i ramana bucati in plus nu inseama ca s-ar pricepe. Si nici faptu' ca o duce creieru' sa "gugaleasca" ce-i cu specificatiile unei anumite componente si sa-ti trimita link-urile si eventual sa ti le explice nu inseamna ca s-ar pricepe.

Ai un blog. Proaspat. Pe care te lauzi ca ai realizat o chestie. Singura problema ar fi ca... nu e realizarea ta. Cineva te trage de urechi intr-un comentariu. Si pune si link cu dovada. Tu nu aprobi comentariul. Dupa trei (!!!) zile te prinzi ca persoana care ti-a lasat comentariul are acelasi nume de familie ca si una din persoanele din echipa care a realizat chestia cu care te lauzi tu. Nu stergi postarea, dar ii trimiti un e-mail in care ii ceri sa nu mai spuna nimanui.

Ai o pasiune in comun cu o alta persoana. Si te incapatanezi sa ii bagi pe gat si restul pasiunilor tale, chiar si dupa ce ti-a spus de cateva sute de ori ca nu o intereseaza.

Te incapatanezi sa-i trimiti trandafiri cuiva care ti-a zis de zeci de ori ca nu suporta sa primeasca flori. Ba chiar si-a si spart intentionat o vaza ca sa te oblige sa-ti iei inapoi florile cu tine cand mai treci pe la ea. Dar tu nu renunti. In continuare, o surprinzi mereu cu trandafirii. Unde sa si-i puna, in cap?

Ai o ruda care e cu un chirurg si o tot freci la telefon cu intrebari despre cum o sa-si revina o alta ruda, aflata la cateva sute de kilometri, care tocmai a avut un accident. Si chit ca ti-a repetat de zece ori ca nu se pricepe (nu, faptu' ca inca mai tine minte pe unde e nervu' ulnar nu inseamna ca s-ar pricepe) si ca oricum nu ar avea cum sa-si dea seama de la distanta prin telefon, tu repeti intrebarea ca un disc stricat. Ho, nici nu-ti dai seama ce noroc ai... Ca nu traiti intr-un desen animat. Si nu poate sa te stranga de gat prin telefon.

Stii pe cineva care a incercat o multime de chestii ciocolatoase si e o adevarata enciclopedie in materie de asa ceva. Si ii iei o cutie de... Toffifee. Fara sa te gandesti ca ultimul lucru pe care si-l doreste sa-l primeasca e o chestie care se gaseste in orice magazin.

Faci cuiva o oferta. Persoana respectiva a primit deja o oferta mai buna, dar ai reusit totusi sa o faci curioasa. Dupa trei zile in care nu i-ai mai raspuns la e-mail, incepe sa se gandeasca serios sa accepte cealalta oferta.

ce desene animate am mai vazut

Tangled

Tangled. Adica hai sa dam tigaii ce-i al tigaii. Ah, tigaia! Minunat obiect! Majoritatea oamenilor o folosesc doar pentru gatit diverse mancaruri, uita sa o curete sau nu o curata cum trebuie, zgariind-o sau lasand-o cu pete. Macar acum exista un film animat care ii acorda atentie si ne prezinta o alta fata a tigaii - ea poate fi si o arma eficienta! Am spus de atatea ori ca, daca imi intra un hot in casa si il "mangai" putin in crestet cu frumoasa mea tigaie, urmatoarea casa in care o sa intre (in timp ce-i recita un burtos barbos "in loc cu verdeata...") nu va mai avea ferestre. Cam asta-i principalul motiv pentru care mi-a placut filmul (si mie in general nu-mi plac desenele 3D)...

Ah, da, uitasem... Trailer!

Jungle Cubs

Jungle Cubs. Adica o serie animata care ne prezinta aventurile personajelor din Cartea Junglei (Baloo, Bagheera, Louie, Shere "Khannie" Khan, Kaa si Hathi) pe vremea cand de-abia scapasera de biberon. Facute acum 15 ani, insa eu am aflat de existenta lor de-abia acum cateva saptamani. Sunt dulci. Foarte dulci. In continuare, personajul meu preferat ramane Bagheera. A fost personajul meu preferat cand am citit cartea, cand am vazut filmele animate (1, 2), cand am vazut seria animata (si da, folosesc singularul pentru ca nu m-am uitat la seria din 2010 si nici nu ma tenteaza sa ma uit... nu la cum sunt desenate personajele). Baloo are si el momente in care e foarte simpatic. De exemplu, atunci cand un babuin ii spune ca-i vrea blana ca sa-i tina cald, Baloo ii raspunde cu "Over my dead body! Wait... what am I sayin'? HEEEEELP!". Si Kaa la fel - "I'd give them a hand if I had one".

Before I forget (nu m-am putut abtine)... intro.

Daca tipati cand vedeti un soricel traversand camera, nu cititi mai departe. Pentru ca urmeaza...

bestia (sase luni mai tarziu)

Surtur Rising & alte coperti

[Am scris asta la sfarsitul lui martie, dar n-am mai apasat butonul de Publish. Asa ca fac asta acum (dupa ce am modificat-o putin). Publish.]

La o saptamana dupa ziua mea, a iesit la lumina. Noul album Amon Amarth. Se numeste Surtur Rising. Pentru cei interesati, o sa povestesc in detaliu ce impresie mi-a facut. Cu o (deloc scurta - se intinde pe urmatoarele 3 paragrafe!) istorie sentimentala pe post de introducere. Pentru restul... pe scurt: mi-a placut! Legendar! Din punctul meu de vedere, Amon Amarth raman in istorie pentru Versus the World (albumul pe care l-au scos in 2002 si pe care au aparut piese precum Death in Fire sau Where Silent Gods Stand Guard) si Surtur Rising. Adica exact albumul de fata. Nu e perfectiunea, dar mi se pare un album al dracului de bun.

Amon Amarth sunt una din marile mele obsesii. Totul a inceput cu un DVD dublu, Bang Your Head 2005. Primul DVD se termina cu Motörhead - Stay Clean (da, da, suna genial, desi per total n-a fost cel mai curat concert al lor... tiuit enervant pe Dr. Rock plus alte probleme). Dar n-am trecut la al doilea dupa ce s-a terminat primul. M-am intors la "trupa aia care era inainte de Doro" pentru ca sunau al dracului de bine (apropo, si Doro suna foarte bine pe DVD-ul ala cu Für Immer si Burn It Up). Asa i-am descoperit. Cu doua bucati live: Bloodshed si Death in Fire. M-au lasat... wow! Erau ceva foarte diferit de orice ascultasem pana atunci. Intr-un anumit fel... sunau mult mai brutal decat orice altceva obisnuiam sa ascult la vremea respectiva (pentru ca pe vremea aia, asa ceva insemna cu adevarat brutal pentru mine). Brutal, dar foarte placut. In cazul lor mi se pare foarte meritata partea de "melodic" din "melodic death metal." Asa ca dupa ce am aflat de existenta trupei am inceput sa sap prin discografia lor.

metoda de ciupeala la metrou

cartela metrou Bucuresti

Statia de metrou: Gara de Nord.
Personajul care a observat chestia: una bucata brontozaurel incarcat cu bagaje grele si avand ceva dificultati in a scoate cartela de metrou din unul din buzunarele ghiozdanului... motiv pentru care a pierdut cam un minut in zona aparatelor.

Minut in care a observat un "ritual" interesant.

Intai au fost doua tipese care pareau mai de la tara, care tocmai isi luaseara doua cartele cu cate doua calatorii, nu prea stiau ce sa faca cu ele si carora un tip de la paza le-a deschis poarta aia pe care se baga chestii voluminoase/ pe care trec cei in scaun cu rotile. Reactia initiala a brontozaurelului a fost un marait pe silent ("cum, astea intra gratis doar pentru ca par mai toante? hmmm, oare mi-ar merge si mie daca as face pe proasta?"), dar apoi i-au picat ochii pe mana tipului de la paza... inainte ca palma lui sa acopere complet cartela... si i-a picat fisa ca cela doua ii lasasera una din cartele. Virgina!

Siii... ce putea face tipu' cu cartela pe care inca erau doua calatorii din doua? Un singur lucru...

... sa o duca inapoi la tipa care vindea cartele... care urma sa o mai vanda cel putin inca o data. Doar ca... oficial, o cartela nu poate fi vanduta decat o singura data. Ceea ce inseamna ca suma scoasa din vanzarile in plus ramane pentru tipa care le vinde si tipu' de la paza.

Hmmm, cam cat o fi suma aia? In minutul pe care l-am pierdut eu acolo, au mai intrat inca patru persoane in felul asta. In total sase persoane. Adica trei cartele. Adica 12 lei. Adica 6 lei de caciula. Nu e rau... vorbim totusi de un interval de un minut...

Presupun ca nu e asa usor la alte statii. Ma gandesc ca destui din cei care coboara acolo vin din gara, probabil nu-s bucuresteni, nu-s obisnuiti cu metroul. Si presupun ca, dupa o vreme, devine destul de usor de identificat dezorientatii.

Ar fi amuzant de facut un experiment. Sa cobor iar acolo incarcata cu bagaje, dar de data asta sa nu fiu singura, ci cu inca o persoana si sa nu ma mai duc direct la aparate cu mana pe fermoarul compartimentului in care am cartela. Sa ne uitam in dreapta si in stanga dupa toate indicatoarele, sa le studiem cu priviri bovine, sa cumpar o cartela cu doua calatorii si apoi sa incerc s-o bag in aparat in vreo trei feluri, nici unul corect... oare musca?