on the verge of extinction... again

Din categoria ma scarpina pe creier ca vreau ceva, da' nu pot lua in cantitati mai mici (n-am doar eu problema asta, da?) si atunci ce dracu' fac cu ce-mi ramane? Pai...

... inghetata! Adica ceea ce se vede in poza. Nu va speriati, stiu ca arata hidos, dar garantez ca e delicioasa. Si ati cam dat de dracu' daca consumati asa ceva si va urcati apoi la volan. Nu de alta, da' am turnat acolo cu generozitate Jack Daniel's, Bacardi, Finlandia, Amaretto Disaronno... a, da, atat la capitolul alcoale. Si da, se simte. Se simte pe nas, se simte pe cerul gurii, se simte in gat...

Am mai trantit acolo si bucati de briose. Sfat: daca faceti asta, folositi bucati mari. Pentru ca bucatile se fac... bucati mai mici in timp ce amestecati. Asa ca daca folositi bucati prea mici... ghinion! Am mai pus scortisoara. Si zeama si coaja de lamaie. Si bucatele de ciocolata amaruie, jumatati de nuci pecan, stafide si cubulete de pere... ca n-am avut mere. Ultimele patru dupa ce am lasat amestecul sa se inchege putin la frigider, dar inainte sa bag castronul la congelator.

Ah, da, inghetata asta e un motiv de crezut in miracole. Am facut ceva din mai mult de doua ingrediente si mi-a iesit delicios. Asta se cheama miracol!

Cred ca deja toata lumea s-a obisnuit cu postarile mele legate de gafele in bucatarie (si nu numai). Clatite ca niste talpi de adidasi (macar astea n-au fost rele la gust, chiar daca simteam ca turbez mestecand la ele), gogosi emo (adica roz) cauciucate, cartofi cauciucati, gem sau ciocolata revarsate in afara castronului, oua explozive, carnati cu aracet, supa cu detergent, cremwursti cu hartie igienica, tarta explodata sau scoarta copac de uscata (sau ambele in acelasi timp, dar in diferite zone), prajitura cu nuca semanand mai mult cu ceva roca vulcanica... si lista poate continua...

In sfarsit am gatit si eu ceva mai complicat* care arata si bine, e si bun la gust si nu e nici cauciucat. Da, da, toate trei in acelasi timp!

Va rog, nu-mi spuneti ca o astfel de chestie e imposibil sa nu iasa. Pentru ca mi-am mai luat (de mai bine de zece ori pana acum?) chestii de gen si asta este prima data cand imi iese cum trebuie. Stiu ca poate parea al dracului de simplu, ca tot ce am facut eu a fost sa desfac cutia, sa scot strudelul pe farfurie, sa-l tai in doua, sa bag farfuria la microunde si sa apas pe trei butoane. Poate ca am avut noroc. Poate ca am avut parte de material mai de calitate de data asta (in general, am fost placut impresionata de produsele Coppenrath-Wiese).

Pana acum, invelisul ori s-a facut beton, ori ca un fel de hartie. Umplutura a fost de fiecare data buna, insa invelisul nici macar nu a fost incadrabil la chestii "mancabile" de cele mai multe ori. Exact, am scobit cu lingurita dupa umplutura si am zburat restul. Iar melcii cu cioco si scortisoara or fi fost aspectuosi, dar au iesit prea uscati.

Aaa... da. Asta a fost ca sa pierd aiurea timpul pentru ca sunt nervoasa. Pentru ca de-abia astept concertul, dar eu ma simt ca dracu' si fara chef. Zau ca era mai bine inainte de Amorphis cand eram rupta de oboseala, dar nu eram in nici un caz prost dispusa si nu mergea totul atat de prost.

* La chestii mai simple ma pot descurca excelent. Cu material de calitate (acadele Choc-o-lait sau fulgi Dolfin), fac o ciocolata calda excelenta. Bineinteles, tot ce trebuie sa fac este sa stau langa ibric si sa amestec in lapte. Si rondelele/ file-ul de somon imi ies absolut super. Desigur, tot ce trebuie sa fac e sa le scot din punga, sa le arunc la microunde si sa apas trei butoane. Daca ma simt creativa, mai sparg si galbenus de ou deasupra bucatii de peste.

Da, da, da, m-a pocnit sa fac si eu ceva luni seara. Placinte/ tarte, nu stiu exact cum sa le spun. Prima s-a dorit a fi cu mere, nuca si miere, a doua cu ciocolata amaruie, portocale si stafide.

Bineinteles, doar s-au dorit a fi ceva de genul asta, pentru ca au iesit doua... mmm, nu stiu cum sa le zic, nu cred ca se mai poate lauda cineva cu astfel de ratari. Poza e din timpul prepararii primei dracii, singura in care arata a ceva ce ar consuma si o fiinta fara intentii de sinucidere.

Yes, we are. But queens of rubber we may be, yet we do not bow.

Ieri am avut parte de o vizita a mamei. Surpriza. Asa pe la pranz. Printre multele chestii pe care mi le-a adus (haina maro, o noua pereche de adidasi, soriceii, cu coada mutata din varful nasului acolo unde trebuie) a fost si ceva facut de ea pentru prima data: briose, facute in formele de briose pe care i le-am facut eu cadou.

Arata... aproximativ bine zic eu. Au inauntru o umplutura de gem de capsuni si deasupra o dubla glazura de vanilie si ciocolata. Glazura aia de ciocolata e una din putinele chestii cu adevarat faine pe care stie sa le faca mama. Face si o crema de zahar ars super, dar ssst! sa nu afle, ca o sa ma trezesc ca primesc si asa ceva la cutie si, de fiecare data cand s-a intamplat asta... a ajuns facuta praf! Deci mai bine nu, daca tot nu supravietuieste calatoriei BV-B.

Mirosul e... mmm! Gustul e bun. Deci sunt un real succes, nu? Nu!

Sunt cauciucate. Nu chiar ursuleti Haribo deghizati in briose, dar pe aproape. Hmmm, ca si clatitele mele de anul trecut. Ca o groaza de alte rezultate ale incercarilor mele de a face una-alta in bucatarie (am facut si cartofi cauciucati candva). Daca stau sa ma gandesc bine, parca si pandispanul ei e la fel. Cred. Parca asa tin minte. De obicei imi servesc prietenii cu aripi gri cand imi trimite pandispan.

Totusi... nu m-a pocnit niciodata pana ieri. Parca se mosteneste. Ceea ce gatim noi iese cauciucat. Bine, stiu, nu chiar tot. Daca arunc o bucata de somon pe farfurie la microunde si-l las 4 minute, 2 pe o fata, 2 pe cealalta, nu imi iese cauciucat. Si nici ciocolata calda nu-mi iese cauciucata. Si nici ceaiul. Dar tot ce e mai complicat de atat... mie mi-a iesit mai mereu cauciucat. We're the queens of rubber.