Adresa blogului este brontozaurel.blogspot.com/ncr !!!
Postare mai nouă ► ◄ Postare mai veche

Amon Amarth, Bucuresti, Arenele Romane, 19 noiembrie 2011

poster Amon Amarth - cu autografe!

[Pentru a doua oara consecutiv... am fost rapida! Ceea ce inseamna ca va trebui sa corectez pe parcurs tot ce nu e in regula pentru ca mi-a scapat pentru ca n-am mai avut chef sa iau la bibilit intreaga postare pentru ca m-am saturat de cat am stat sa o scriu...]

Tremur. Desi acum sunt acasa, in pat, la caldura. Imi rasuna Twilight of the Thunder God in cap. Si cred ca o sa fac o pauza ca sa vomit. Nu e o figura de stil. Chiar mi-e rau.

Spre rusinea mea, iar am plecat tarziu de acasa. Dupa ora 15:30. Accesul se facea de la 19, deci cred ca va puteti da seama ca am ajuns acolo cu nici trei ore mai devreme. De data asta n-am mai fugit pana la metrou asa cum o facusem in urma cu zece zile, dar am gonit de la iesirea de la metrou pana la Arene. Pentru ca vazusem un grup de oameni cu tricouri cu Amon Amarth in metrou. Bineinteles ca n-am fost prima. Dar am ajuns totusi suficient de devreme incat sa stau agatata de gard si cu ochii pe autocarul Amon Amarth (cel argintiu). Stiam care e al lor din filmuletele din timpul turneului pe care le-au urcat pe canalul de YouTube.

Dar dupa ce s-a deschis o jumatate de poarta, s-au format culoarele, s-a mai impins lumea... am ajuns tot mai in spate. A doua, a treia, a patra, a cincea...

Si inghetam. Dracu' sa-i ia, pe vremea asta vin? Foarte serios, daca nu-mi placeau in halul asta... nu-i injuram. Pentru ca n-as fi avut motiv. Pentru ca as fi pus mai mult pret pe confort si n-as fi venit acolo sa fac turturi. Nu puteau sa vina vara? Pentru alta trupa nu mai inghet in halul asta! Asta ultima i-am si zis-o cu voce tare tipei de la paza. Aveam ghetute imblanite, dar tot imi inghetasera degetele de la picioare. Si degetele de la maini, pentru ca nici nu aveam spatiu sa mi le las in jos sa le bag in buzunare. Plus ca macar cu una trebuia sa tin biletul. Presupun ca aratam jalnic. Pentru ca tipu' care ne verifica biletele m-a intrebat daca nu vreau manusile lui.

Norocul meu a fost ca s-a dat drumul inauntru cu taraita. Si eu am facut totusi parte din prima "picatura". Si am putut sa prind loc la gard. Cand am ajuns acolo, primul meu gand a fost "perfect!" - chiar in partea stanga, nu prea departe de centru imi si dorisem sa prind loc. Acolo unde am stat, am fost intre Johan S. si Ted. Am stat lejer, cat au cantat trupele din deschidere am avut chiar loc sa-mi intind bine coatele pe gard. Gard pe care imi parcasem haina de indata ce ajunsesem in fata scenei. Mda, stiu, e si asta un mod de a-mi marca teritoriul... Si nici macar la Amon Amarth nu m-am simtit inghesuita, chiar daca n-a mai fost asa lejer.

Septic Flesh
SepticFlesh, Bucuresti, Arenele Romane, 19 noiembrie 2011

Si iar sa-mi fie rusine ca nu m-am documentat in privinta lor, desi timp as fi avut destul. Dar... de fiecare data cand a fost vorba de trupe care imi plac de mor, chiar nu m-a mai durut cine e in deschidere. Puteau sa fie chiar si baieteii aia in alb, Polar-nu-stiu-cum care au fost inainte de Motorhead. Sau Benone Sinulescu (sper sa nu te decizi intr-o zi sa-ti stergi iar blogu', da?). Nu mi-ar fi pasat. Eu voiam sa vad Amon Amarth.

Dar ca sa revin la cei de la Septic Flesh, am aflat pe loc de unde vin (Grecia) si cam ce canta. Si am fost placut impresionata. Intregul lor setlist a fost bazat pe piese de pe ultimele doua albume, patru de pe cel mai recent, The Great Mass (The Vampire from Nazareth, Pyramid God, A Great Mass of Death, Five-Pointed Star), caruia i-au si facut reclama pe scena si doua de pe precedentul - Communion din 2008 (We, the Gods si Anubis). Mi-au placut in special a treia piesa (Pyramid God - curge absolut superb, eu o tot ascult in draci de cand m-am apucat sa scriu asta) si ultimele doua piese din setlist (Anubis si Five-Pointed Star).

N-am putut sa nu remarc si cateva chestii marunte. Tobarul lor si-a facut aparitia pe scena la bustul gol si arata absolut delicios. Solistul/ basistul arata de parca gresise dulapul si imbracase hainele prietenei lui si la sfarsitul primei piese- inceputul celei de-a doua a avut un om in genunchi in spatele lui, om care se chinuia sa-i prinda cablurile de cureaua de la bas... cu banda adeziva! Si are un stil interesant de a tine basul. Chitaristii au mult par in cap. Iar cel din fata mea parca ar fi fost o statuie - parca absolut nimic nu-i putea schimba expresia fetei.

Dupa vreun sfert de ora au aparut si primele semne ca va fi o seara in care oamenii linistiti nu au ce cauta in fata scenei. Primul mosh pit al serii. Am tras aer in piept si m-am intors iar cu fata la scena - mai bine imi primesc lovituri in spate decat in fata. Strategia s-a dovedit a fi buna. Cateva lovituri intre umeri, cateva fractiuni de secunda in care cutia mea toracica s-a simtit comprimata intre gard si cei din spate si atat. Nimic care sa lase urme.

As I Lay Dying
As I Lay Dying, Bucuresti, Arenele Romane, 19 noiembrie 2011

Dupa pauza de rigoare, au intrat pe scena, tatuati... ma limitez la a spune aproape total de la incheieturi pana la umeri, ca ce au pe sub haine nu mai stiu. Nici despre ei si muzica lor nu stiam mare lucru. Stiam ca-s americani si ca sunt etichetati ca fiind o trupa de metalcore. Muzica... in timp ce scriu bucata asta, inca ascult Septic Flesh, deci e clar ca As I Lay Dying nu m-au prins. Cel putin nu la fel de tare. Nu mi-au displacut, tot ce m-a deranjat a fost vocea basistului, aproape feminina pe langa cea solistului (care chiar mi-a placut) si parca foarte nepotrivita pentru un chel. Ah, si jocul de lumini, cel mai tembel din cate am vazut vreodata, ma face sa retrag tot ce am spus de rau despre jocul de lumini de la Aerosmith. N-am putut sa nu remarc si sa nu apreciez energia de care au dat dovada pe scena, mai ales guristu' si chelu'. Au alergat, au sarit, au dat din cap, au venit pana pe boxele din fata scenei (usor instabile). Au facut spectacol. Si publicul n-a putut sa ramana indiferent la eforturile trupei. Din nou mosh pit. Plus cativa care s-au incumetat sa faca si crowd surfing. Le-a iesit mult mai bine decat celor doi care au incercat asta la Amorphis. Printre piesele cantate de ei s-au numarat An Ocean Between Us, Anodyne Sea, Condemned, Nothing Left, Confined si 94 Hours.

Amon Amarth

Trec peste partea de istorie personala, pentru ca am mai scris despre asta aici.

Am asteptat mult pana sa inceapa. Intre timp s-a pregatit scena pentru ei, li s-au adus pe scena mai multe beri decat sticle de apa (sticle de apa care au si fost putin mai ascunse in spate, nu foarte la vedere), ceea ce a facut pe cineva din zona sa spuna "astia nu beau apa, numai bere!". S-au auzit Aces High, War Pigs, Master of Puppets si Exciter. Da, piese de-astea "obscure". Iar eu m-am chinuit putin sa mai dau ceva straturi de haine de pe mine, ca sa stau doar cu tricourile pe mine la Amon Amarth, nu si cu puloverul. Spun ca m-am chinuit pentru ca se mai aglomerase zona. Si presupun ca am fost caraghioasa in timp ce imi tot trageam de pe ceafa straturile de haine - unul din cei de la paza incepuse sa rada de mine. Apoi am incercat sa fac o poza cu bannerul cu personajul principal din A Beast Am I, dar era cam departe si la un unghi cam aiurea. In cele din urma si-au facut aparitia pe scena, cu 15 minute mai tarziu decat fusese anuntat. Intai Fredrik. Apoi din stanga (ihi, in stanga eram eu) au aparut rand pe rand Olavi cu chitara asta (Gibson Explorer), Ted cu basul nou si Johan S. cu chitara din clipul asta (Gibson Explorer). Si Johan Hegg. Iar aparitia lui a fost putin amuzanta, pentru ca a fost singurul care a intrat pe scena alergand.

Au inceput, ca de fiecare data pana acum in turneul asta, cu War of the Gods. Prima piesa de pe Surtur Rising pe care au facut-o cunoscuta lumii, cu mai bine de doua luni inainte de lansarea albumului. Mai e nevoie sa spun ca m-am agitat pe acolo? Battle horns gave up their sound and Asgard walls razed to the ground...

A doua piesa a fost Runes to My Memory, una dintre primele piese Amon Amarth cu care am facut cunostinta si care se numara printre piesele mele preferate de pe albumul lor din 2006, With Oden On Our Side, alaturi de Gods of War Arise si Under the Northern Star (piese care, din pacate, n-au facut setlistul la Bucuresti). Now here I lay on the river bank, a long, long way from home... life is pouring out of me, soon I will be gone... I tilt my head to the side and think of those back home, I see the river rushing by like blood runs from my wound... here I lie on wet sand, I will not make it home... I clinch my sword in my hand, say farewell to those I love... La sfarsitul piesei, Johan ne-a saluatat in romana cu un "buna seara, Bucuresti! ce faceti?". Cateva cuvinte in romana a tot bagat printre piese de la inceputul pana la sfarsitul concertului, cele mai des folosite fiind "va multumesc"/ "va multumim". Nu e o chestie noua. Daca va uitati la clipurile din timpul turneului pe care le-au urcat pe pe canalul lor de YouTube, puteti vedea ca in toate tarile in care au fost le-a adresat oamenilor cateva cuvinte pe limba lor.

Dupa ce a primit asigurari zgomotoase ca ne simtim bine, Johan ne-a intrebat "are you ready for some metal?" si presupun ca e evident care a fost raspunsul pe care l-a primit. Asa ca Johan a concluzionat "Good! 'Cause this one is about Surtur..." - ihi, era vorba despre Destroyer of the Universe, singura piesa de pe Surtur Rising care a beneficiat pana acum de un videoclip. And now everything shall die! Au continuat cu o alta piesa de pe ultimul album - Live Without Regrets. Don't despair, show no fear...

A cincea piesa a fost una din "clasice" - The Pursuit of Vikings (de pe Fate of Norns din 2004), a doua lor piesa care a beneficiat de un videoclip. O piesa unica, una dintre cele mai usor de recunoscut piese ale trupei.

Apoi Johan ne-a spus ca urmatoarea piesa are ca titlu motto-ul lui. Clar, nu? For Victory or Death, o alta piesa de pe ultimul album. Ihi, aia cu "again we'll feed the wolves and then vengeance will be ours, we'll split their skulls and spill their guts upon the frozen ground". La sfarsitul piesei asteia, cineva din public i-a aruncat lui Johan un steag al Romaniei, steag pe care el l-a luat si l-a legat la tobe.

Au trecut mai departe la Varyags of Miklagaard de pe Twilight of the Thunder God, introdusa de Johan cu "do you feel like jumping? then let's see you jump like yo've never jumped before!". Chef de sarit as fi avut eu, doar ca nu prea aveam loc si ma mai si durea spatele, asa ca m-am limitat la dat din cap si la urlat versurile impreuna cu Johan. Recunosc ca, atunci cand a aparut albumul precedent, piesa asta nu m-a prea prins la inceput. Insa mi-a intrat pe sub piele dupa ce am ascultat cateva versiuni live de-ale ei. Acum asa imi place cum curge inceputul...

Apoi l-am auzit pe Johan spunand "I don't know about you people, but I refuse to be a slave of fear!" - ah, da! Da, da, da! Slaves of Fear, piesa mea preferata de pe cel mai nou album. O piesa poate putin neobisnuita pentru Amon Amarth, pentru ca nu vorbeste despre legende nordice, ci despre manipularea religioasa. Surprinde pe cineva ca m-am agitat ca nebuna pe piesa asta?

Despre urmatoarea piesa ne-a spus ca e veche, din 1998. Si un brontozaurel a urlat "Ride for Vengeance!" - aaa, e singura piesa de dinainte de 2002 pe care au cantat-o in timpul turneului european din toamna asta? Bineinteles, nu m-am inselat. La sfarsitul piesei asteia Johan ne-a intrebat "how about I film you people and you scream for me, Bucuresti?" si cum raspunsul primit a fost... evident, o groaza de urlete, ne-a filmat, asa ca... trebuie sa aparem si noi in curand pe canalul lor de YouTube!

Dupa ceva vechi... ceva nou. Foarte nou, de pe cel mai recent album. Si nebunesc - chiar si Johan a intrebat la inceputul ei "are you guys ready to go crazy, I mean, are you really ready to go fuckin' wild?". Cea mai turbata piesa a lor de pana acum - A Beast Am I. Si nu m-am putut abtine ca pe tot parcursul piesei sa nu arat inspre bannerul cu Fenris.

Dupa toata nebunia asta, Johan a decis ca e momentul pentru ceva... mai epic. "Dedicated to those who never made it back home..." ne-a mai spus el. Ahhh, da! Probabil cea mai asteptata piesa a serii pentru brontozaurel - Embrace of the Endless Ocean. Cred ca e cea mai linistita piesa a lor. Cu siguranta e piesa mea preferata de pe penultimul album. Si a fost o surpriza foarte placuta, pentru ca au introdus-o in setlist de-abia in august, dupa ce o mai cantasera... de trei ori acum doi ani si atat!

Tot de pe penultimul album a fost si urmatoarea piesa - Free Will Sacrifice. Aaa... probabil singura piesa din tot setlistul lor care chiar ma lasa rece. Dupa care a urmat Asator de pe albumul lor din 2006, With Oden On Our Side.

In cazul multor trupe exista cate o piesa "clasica", o piesa care ajunge sa nu mai poata fi separata de imaginea trupei. De fiecare data cand spui numele trupei, te gandesti la piesa respectiva. E cea mai reprezentativa pentru trupa. In cazul Amon Amarth, piesa respectiva este Death in Fire. Piesa pentru care au facut primul lor videoclip. A fost a doua piesa pe care am auzit-o de la ei si prima piesa Amon Amarth care a ajuns sa ma obsedeze. Si, dupa atatia ani, inca imi place la nebunie. Si bineinteles ca nu are nevoie de nici un fel de introducere. Pur si simplu au intrat direct in ea. Si daca inca m-as mai fi indoit ca ceea ce se intampla acolo, ceea ce mi se intampla este real... toate indoielile ar fi murit in focul piesei. La sfarsitul careia Johan ne-a spus inca o data "va multumesc!" si s-a inclinat in fata noastra, iar ceilalti ne-au salutat si ei cu instrumentele. Si apoi au iesit cu totii de pe scena.

Dupa cum era de asteptat, nu pentru mult timp. Au revenit pentru un bis care a cuprins cele mai cunoscute piese ale lor de pe albumul din 2008 (si, in acelasi timp, singurele de pe albumul respectiv pentru care au filmat si videoclipuri) - Twilight of the Thunder God si Guardians of Asgaard. Dupa prima, Johan a tras concluzia ca "I have no fuckin' idea why it took us twenty years to finally get here" si a promis ca "it's not going to be another twenty years before we come back". A doua fusese intens ceruta de oamenii din jurul meu, ceea ce mi se pare mereu amuzant - care e rostul sa ceri o piesa pe care stii ca o s-o cante oricum? Eu am urlat sa cer Victorious March, in caz ca se intreaba cineva. In orice caz, cred ca e clar ca anuntul lui Johan ca ultima piesa va fi despre "two brothers standing firm against all odds... 'cause they are the guardians..." (a carui continuare, urlata de toata lumea din sala cort, cred ca o intuiti) a dezlantuit iar nebunia pentru inca patru minute si jumatate. Pentru ultima piesa, Olavi a schimbat chitara - a trecut la cea din clipul asta (detalii despre chitara/ sursa).

Amon Amarth, Bucuresti, Arenele Romane, 19 noiembrie 2011 - setlist + pana Johan Söderberg

Si apoi m-am trezit ca s-a terminat. Aaa... serios? Brrr, da, incepusera sa stranga de pe scena. Eu am ramas, ca un drac incapatanat ce sunt. Vazusem o pana de la Ted deviind si intrand sub boxe. Aveam una de la Johan S., dar... o voiam si pe aia de la Ted. Si cu vrutul am ramas, pentru ca pana la urma am plecat acasa fara pana de la Ted. Dar faptul ca-s un drac incapatanat mi-a mai adus si de data asta un setlist, cel care fusese lipit la tobe. Pe celelalte le dezlipisera cei din trupa si le aruncasera in public (si bineinteles ca nu prinsesem nici unul!), insa pe ala il ratasera. L-a dezlipit unul din cei care faceau bucati scena si a ajuns la mine... pentru ca am fost cel mai insistent drac cu ghearele intinse spre el. Si tot faptul ca am fost un drac atat de insistent i-a facut pe cei de la paza sa-mi sugereze sa ma invart pe afara, poate dau nas in nas cu cei din trupa si poate mai au ei pene. Sugestie care a prins... doar sunt una dintre marile mele obsesii muzicale. Biletul mi l-am luat la trei ore fara doua minute dupa ce s-au pus in vanzare.

As I Lay Dying, Bucuresti, Arenele Romane, 19 noiembrie 2011 - semnaturi si pana

Asa ca am ramas. Afara, in frig, la -2 grade (sau poate chiar cu vreun grad mai putin), cu ochii pe autocarul argintiu. Am reusit sa pun gherutele si pe un poster. L-am agatat din aer. Era un tip care le impartea la lume si i-a scapat unul din mana. Am vazut ocazia, asa ca nu mi-am mai asteptat randul - l-am apucat pe ala! A trecut ceva timp, ceva mai mult... si mai mult... pana cand am ramas cinci oameni. Si apoi am asteptat in continuare. Si am asteptat... si am asteptat... si am asteptat... Si apoi a aparut un tip care nu vorbea romana. Numai bun de luat la intrebari, nu? Era cu cei de la As I Lay Dying, ne-a dat pene de la ei si ne-a promis ca-i cheama afara. Reactia a fost surprinzator de rapida, au aparut afara, foarte blanzi fata de cum pareau pe scena. Am dat mana cu ei si m-am speriat - uitasem ce inseamna o temperatura normala a degetelor. Ne-au dat autografe si o informatie pretioasa: ca nu ne asteapta o noapte de asteptat in frig dupa cei de la Amon Amarth ci cel mult inca o ora, pentru ca autocarul are programata plecarea la ora 2:00.

Am devenit din ce in ce mai indrazneti si ne-am apropiat si mai mult de autocarul argintiu, ne-am uitat inauntru pe unde se vedea cate ceva. Cum le semnalizam celor din interior ca suntem acolo, afara, asteptam, inghetam! Am vazut... adidasi! In rest... nimic care sa spuna ca autocarul ala chiar e locuit/ folosit? Si apoi a iesit un individ. De la care am aflat ca cei de la Amon Amarth nu erau in autocar. Ceee? Soc, groaza! Cum, am stat atat in frig si ei erau deja plecati? Ah, nu... nu deja plecati, ci nici macar veniti inapoi in autocar de la vestiare. Ahhh... fericire! Si apoi au aparut niste hanorace umblatoare care trageau dupa ele bagaje - hehe!

Prost moment sa devin brusc timida, nu? Hmmm, sau poate nu chiar timida, dar cel putin foarte nesigura de unde e plasata exact limita aia. In orice caz, am dat mana cu toti, am autografe de la toti cinci - semnatura de pe sabie e a lui Johan Hegg, semnatura cu negru e a lui Ted (era doar un singur marker in miscare si nu era al meu si m-am trezit cu posterul intins intre Olavi, Johan S. si Ted si... fara marker! pentru ca singurul marker era la Fredrik care semna ceva altcuiva, asa ca am facut o mutra de "oops!" si am intrebat "does anybody have anything to write with?" si Ted a zis ca are el un marker intr-un sertar, asa ca a intrat rapid in autocar si s-a intors cu markerul negru cu care mi-a semnat pana la urma doar el, pentru ca intre timp markerul verde redevenise disponibil), semnatura de jos e a lui Olavi, semnatura pe directie verticala e a lui Fredrik, iar a lui Johan S. e, evident, cea ramasa, adica cea de pe zona inchisa la culoare. Am si poze cu Ted si Johan. Stiu, au iesit miscate. Rau de tot. Pozele facute de mine cu telefonul meu celorlalti au iesit clare, nemiscate, dar pozele in care sunt eu nu. Ceea ce nu demonstreaza decat ca sunt o adevarata ratare cand vine vorba de a explica in cateva secunde altcuiva cum functioneaza camera telefonului meu (telefon in varsta de sase anisori). L-am intrebat pe Ted si de pana, dar... ghinionul meu, nu mai avea. Johan S. mai avea, dar eu deja aveam una de la el si as fi fost nesimtita sa mai intind gheara dupa inca una, nu?

Asa ca... pana la urma, ma bucur ca am ramas acolo mai bine de doua ore dupa ce s-a terminat concertul si am inghetat. A fost chiar distractiv... plus ca am avut ocazia sa intalnesc trupa si am plecat de acolo cu autografe, nu? Si m-am bucurat ca n-am castigat un meet & greet inaintea concertului, meet & greet din cauza caruia n-as mai fi putut sa prind un loc la gard...

La plecare, in drum spre statia de noapte a RATB de la Unirii, ne-am intersectat cu niste indivizi care ne-au cerut tigari. Le-am spus defensiva ca nu fumam, in timp ce deviasem binisor spre dreapta.

Am avut noroc si autobuzul care imi trebuia mie nu s-a lasat asteptat nici macar doua minute. Si am mai avut noroc si a doua oara, pe drum. Poate ca radeti de mine ca am fost fraiera si am aruncat banii aiurea si mi-am luat card in loc sa ma fi urcat pur si simplu sa merg gratis, dar... a fost control. O tipa plus un jandarm cu ea. Si da, au prins cativa...

Acasa, cand am vrut sa ma dezbrac, am simtit ca-mi vine sa vomit. Fumul de tigara imi intrase in toate hainele, pana la piele. Si in par. Cand am sarit sub dus, am dat drumul la apa si apa mi-a atins parul... ah, m-a pocnit iar mirosul. "Nu fumam!" - uh, oare ce-or fi gandit aia?

Acum, la o zi dupa, si putin mai la rece.

M-a pocnit cat de dezechilibrat a fost setlistul, compus in principal din piese de pe ultimele doua albume. 6 piese de pe Surtur Rising din 2011, 5 de pe Twilight of the Thunder God din 2008, 2 de pe With Oden On Our Side din 2006 si doar 3 mai "batrane" de 5 ani: cate una de pe Fate of Norns, Versus the World si Once Sent From the Golden Hall.

A fost o nebunie. Pe tot parcursul concertului lor. Mosh pit/ wall of death, pogo, crowd surfing (multi, nu doar cativa). Din punctul asta de vedere, a fost cu siguranta cel mai intens concert la care am fost vreodata. In mod ciudat, asta nu m-a facut sa ma simt in pericol. Nu cat am fost acolo in fata scenei. Inaintea concertului aveam eu temerile mele. Si si acum, daca ma uit peste clipuri, nu pot sa nu ma gandesc "vai, ce era acolo!". Spectacolul de lumini n-a fost asa enervant ca la As I Lay Dying, dar tot a fost enervant. Au fost momente in care vocea lui Johan nu prea s-a auzit. Eu stiu versurile pieselor si stiam ce urmeaza/ ce sa urlu, dar cineva care nu stia? Ceea ce conduce la altceva. It was a good opportunity to scream and blow off some steam. Per total, mi s-a parut ca au sunat putin infundat fata de ce ma asteptam sa aud. Chestie asupra careia am ajuns sa reflectez putin acasa dupa ce am dat de niste clipuri din timpul concertului, care acum nu imi suna deloc infundat, ci exact ca ce imi imaginam ca o sa aud. Eu ascult muzica din boxele laptopului. Care fac totul sa sune mai metalic si m-am obisnuit cu asta, asa ca acum aceeasi chestie iesind din niste boxe normale ajunge sa imi sune ciudatel si parca putin infundat... ceea ce cam explica lucrurile... Au facut specatacol prin simpla lor prezenta pe scena. Johan a baut in cinstea noastra, s-au invartit pe toata scena, au urcat si au coborat treptele din dreapta si stanga tobelor, au trecut si prin spatele tobelor, au venit pana in fata pe marginea scenei, au fost momente in care Johan S. si Ted sau Olavi si Johan S. cantau unul in genunchi in fata celuilalt.

Bun spectacol. O seara reusita.

Si asa am trecut pe lista de "vazute" inca o trupa care imi place in draci...

14 pareri la Amon Amarth, Bucuresti, Arenele Romane, 19 noiembrie 2011

  • cine: BogDan delete comment icon
    cand:
    Sper şi eu să nu mai fiu nevoit să decid lucrul acela, să ştii :)
    Altfel, extrem de la obiect rândurile tale. Al meu a fost mult mai simplu şi mult mai scurt, nu-mi permit chiar foarte multe rânduri, deh, pe acolo lumea trece rapid în căutare de informaţie şi este bine să furnizez strictul necesar pentru a nu obosi. Dar, repet, extrem de la obiect şi cu viziunea aceea a ta, pe care o apreciez de multă vreme, viziune de brontozaurel metalist.
    Altfel, Amon Amarth au rulat, aşa cum am spus, spre marea mea mirare, care am sosit acolo cu unele mici reţineri :)
  • cine: Garm delete comment icon
    cand:
    De la 15:30 la 2:00 - wow esti mereu surprinzatoare :)). Amon Amarth au rulat si as vrea sa vad cum suna Septicflesh cu orchestra :). Nu am mai pus pe blog cronica mea, dar poti sa o citesti pe Bangyourbrain. Next: Iced Earth.
  • cine: pinkISH delete comment icon
    cand:
    O experienta absolut superba. Te felicit si ma bucur pentru tine!
  • cine: brontozaurel delete comment icon
    cand:
    @BogDan: Chiar daca eu i-am descoprit cu un DVD live si mi-au parut impresionanti live in clipurile de pe YouTube, ceva temeri aveam si eu - frig, trupa la o mana de concerte distanta de finalul de turneu si de-abia asteptand sa se care acasa (asta ne-a zis si unul din ei, ca tot ce-si mai doreste de la turneul asta e sa se termine sa poata sa mearga acasa), trupa obosita (6 concerte in intervalul 11-18 noiembrie, ultimul chiar pe 18, la bulgari), comentarii la piesele lor de pe youtube in care niste "razboinici" se laudau cu oase rupte la concertele lor...


    @Garm: Wow, crede-ma ca nici nu m-am gandit sa numar orele :)) SepticFlesh cu orchestra mi-ar suna foarte tentant si mie :) Asta a fost prima data cand a existat garderoba la Arene? Eu n-am vazut decat la iesire, cand am intrat nu stiam decat ca trebuie sa alerg catre gard. Asa ca m-am gandit ca a fost si la alte concerte, dar cum eu oricum nu casc ochii...


    @pinkISH: Mersi. :D
  • cine: brontozaurel delete comment icon
    cand:
    BogDan & Garm: Distractie placuta la Iced Earth! Pentru mine urmatorul concert e pe 30, HammerFall.
  • cine: Garm delete comment icon
    cand:
    Garderoba a mai fost, dar nu este o regula. La concertul Sodom (5.11) au fost unii nemultumiti (printre care si eu) de caldura si de lipsa unei garderobe, s-au iscat unele discutii si probabil de aia Promusic s-au gandit sa organizeze asa ceva.
  • cine: brontozaurel delete comment icon
    cand:
    Mi se pare corect. E aiurea rau fara garderoba pe vremea asta. Nu poti nici sa vii in tricou ca mori de frig pana intri, nici infofolit pentru ca te incalzesti si, cu exceptia unui numar limitat de locuri la gard, ajungi sa ai o problema daca te dezbraci de haina de iarna... nu poti s-o tii in dinti :|
  • cine: Costea delete comment icon
    cand:
    Doar citind textul simt frigul de la Arene, dupa concert. E, ce bine este să aştepţi să iei autografe şi pene de la trupeţi. Te invidiez :P. După mergea sărbătorit cu o ciocolată caldă şi nişte Insomnium, pe fundal.
  • cine: brontozaurel delete comment icon
    cand:
    Insomnium ii vreau si in prim-plan. Si ti-am zis ca o sa ii "stalkuiesc" cand vin la noi ;) Nu plec cu mana goala de acolo :D
  • cine: krossfire delete comment icon
    cand:
    Pare rau ca n-am putut ajunge, dar fizic nu mai eram capabil sa ajung la un concert. Intr-o perioada cu munca, proiecte, reuniuni si team buildinguri am ratat vreo 3 concerte pe care voiam sa le vad (Iced Earth, fie si fara Barlow, Amon Amarth si Pasarea Colibri).

    Aia cu 20 years au zis-o si Blind Guardian si mai toti care au venit aici. Constatarea s-ar traduce prin ''La concertele noastre in tarile mama nu prea mai vine nimeni. Aici ati venit toti. Ce tare. Mai venim!''
  • cine: brontozaurel delete comment icon
    cand:
    Si eu am zis ca nu mai pot fizic inainte de concert. Sambata cand am plecat de acasa aproape plangeam de furie ca vin, is una din marile mele obsesii muzicale, iar eu ma simt fizic ca dracu' in ziua concertului.

    Iced Earth ii ratez si eu :(

    Nu cred ca la ei acasa nu mai vine lumea la concerte :P
    Da' nu le strica sa vada ca au fani si pe aici :P Eu mai merg daca mai vin :D
  • cine: Bogdan delete comment icon
    cand:
    Si mie imi pare foarte rau ca n-am putut ajunge, mai ales ca voiam sa vad si Septic Flesh, dar veneam dupa o perioada agitata si am vrut sa plec putin din Bucuresti. Oricum, ai reusit sa transmiti ceva din atmosfera concertului cu postul asta :).

    La Iced Earth, chiar daca mi-a placut Dystopia, nu m-am simtit destul de motivat sa merg, probabil si din cauza locatiei. Poate prindem Orphaned Land si ne-am facut norma pe anul asta :)
  • cine: brontozaurel delete comment icon
    cand:
    Multe s-au ingramadit pe final de an, greu de ales :)

    Ma rog, in cazul meu, Amon Amarth nu puteau sa lipseasca de pe lista.
  • cine: brontozaurel delete comment icon
    cand:
    Comentariile celor care se semneaza cu cuvinte cheie zboara!
Da-ti si tu cu parerea

Da, ma intereseaza si parerea ta!

Mai jos se pot scrie tampenii. Nu mai mari ca alea de mai sus...
Insa inainte de orice altceva, vezi cum se comenteaza: indrumar tehnic si reguli!
HTML acceptat: <b>, <i>, <a href=""> (fara alte atribute)
Abonare comentarii