Adresa blogului este brontozaurel.blogspot.com/ncr !!!

Arhive 2008

de sfarsit de an...

Ca tot se pare ca sunt la moda bilanturile si promisiunile...

Eu inchei anul obosita. E a treia zi consecutiva in care am avut nevoie sa ma trezesc inainte sa se lumineze afara cu toate ca nu prea se poate spune ca dormisem in noaptea dinainte.

La capitolul hotarari... o sa imi iau sutienul ala negru cu rosu care se incheie in fata. Si atat.

P.S. Iar acum ascult asta... "and I'll be there for you till Kingdom Come"

mi-as dori...

... sa arat asa.

Eu, ametita. Eu, uitat neuron acasa. Coborat cu o statie mai devreme cu putin timp inainte sa vina si metroul din cealalta directie si apoi ramas singura pe peron, in zona de mijloc.

Bine ar fi fost! Pentru ca nu a fost chiar asa. Mai era un individ dubios pe acolo. Si nimeni altcineva in afara de el. Si nu, n-a avut bunul simt sa ma lase dracului in pace. Aveam castile in urechi. Volumul in jur de 50%, ca m-am invatat minte ca in general e bine sa auzi daca vine din spate o masina sau latra un caine la tine. Deci auzeam ce-mi zicea. Am preferat sa-l ignor si sa continui sa-mi suflu nasul in timp ce ma indreptam spre capatul peronului. Se pare ca nu era genul care sa fie dezgustat de fetele mucoase... din pacate pentru mine. Asa ca a continuat cu avansurile. Dar am ajuns pe scarile de la capatul peronului. Si m-am stiut aproape de alti oameni asa ca am prins curaj. Si am izbucnit in momentul in care a intins mana sa-mi ia servetelul "lasa-l ca-ti iau eu altul". I-am spus sa faca bine sa-si tina labele acasa si ca in momentul in care a vazut ca-l ignor trebuia sa faca bine sa ramana dracului in urma.

S-a indepartat, a coborat cateva trepte, dar a continuat sa ma studieze. Eu am urcat scarile pana sus si am inceput sa sun lumea... just to ask people to keep in check, because I didn't feel safe. N-am coborat pe peron decat atunci cand am vazut ca intra metroul in statie.

Si cam asta ar fi motivul pentru care mi-as dori sa arat asa. Pentru ca nu s-ar mai lua de mine toti cretinii de genul asta. Toti cretinii pe care eu personal i-as dori exterminati. Carora le dedic melodia asta... partea aia cu "Die, die, by my hand !!!!!!!!! ... DIEEEEEEEEE !!!!!!!!!" Stiu, daca ar fi dupa mine, populatia tarii ar scadea sub milion. Dar nu mai suport, mi-e scarba, m-am saturat! Nu e primul si ma gandesc cu groaza ca probabil nu va fi nici ultimul.

Si scarba asta de om mi-a aruncat un "nu stii ce pierzi!" inainte sa se indeparteze. Da? Se astepta sa-i accept invitatia, sa ma simt onorata? Sa fiu vrajita de faptul ca era nespalat? Ca nu stie sa-si tina tentaculele acasa dupa ce l-am ignorat si mi-am indesat si mai tare castile in urechi si nasul in servetel? Prefer sa ma spal pe cap cu propria voma... sincer!

Si mai frumos a fost ca as fi putut foarte bine sa fi stat acasa. N-am gasit acel bolero pe care-l cautam. Mda, pentru faimoasa rochita. Care din pacate e cu bretele. Si pe umarul meu inca se vede un mic semn roz pe unde mi-au bagat si scos tijele. Si sunt constienta de faptul ca oamenii se holbeaza. Si n-am chef sa fiu intrebata ce-i cu paianjenul ala mic si roz.

Si de asta urasc eu oamenii si sarbatorile acum. Pentru ca din magazinul ala de haine eu as fi vrut altceva. Dar nu pentru sarbatori. Insa "normele" spun ca acum se cumpara pentru rev. Bleh!

Sa nu fiu totusi nesimtita si sa fac o precizare. Nu urasc toti oamenii. Chiar le sunt foarte recunoscatoare celor care m-au suportat si au stat de vorba cu mine si au facut sa-mi treaca timpul fara sa fac vreo tampenie (self-destructing shit). A, si m-au frecat la neuron sa nu uit iar de demachiant si sa ajung sa ma usture ochii in ultimul hal dimineata cand ma trezesc. Multumesc... sincer!

P.S. Nu pot sa ma abtin... mai e asta: "I smile as the bastard screams, when I twist my sword" - alte idei? neuronul meu e sleit...

cu toata sinceritatea...

... urasc:
  • iarna,
  • sarbatorile,
  • cadourile,
  • stralucirea de sezon,
  • normele de sezon,
  • cretinii in calduri,
  • javrele vagaboande,
  • pregatirile,
  • dorinta idioata de a face niste zile/ momente sa fie perfecte
  • si pe mine, ca pic de fraiera mereu.
Merit niste palme si o atentionare ca nu-mi doresc o noapte urmatoare magica ci un sutien care se descheie in fata (si care sa nu fie din nou roz, drace) data viitoare (daca va mai exista) cand ma dezbraca o anumita persoana.

P.S. Am uitat de metrorex. Urasc si metrorexul azi. Din toata inima!

drops of sadness

Nu pot spune in nici un caz ca sunt trista zilele astea. Dar au existat momente si ganduri triste.

Imi cad acele de pe crengutele aduse din Poiana si prinse deasupra usii. S-au si ingalbenit - nu-mi vine sa cred ce repede s-a dus verdele ala sanatos. Nu prea vad cum ar mai putea sa apuce saptamana viitoare. Vreau sa le tin totusi pana la sfarsitul saptamanii. Iar anul viitor imi voi lua un bradut in ghiveci, dupa cum spuneam mai devreme. Si vreau sa gasesc niste instalatii tip plasa finute. Vreau... multe pentru Craciunul de anul viitor. Asa dezamagita sa fiu oare de faptul ca am reusit sa-l ignor atat de bine anul asta? E primul an din viata mea in care n-am avut nici brad natural, nici artificial (din asta am avut doar in 2006 si am revenit la brad natural anul trecut pentru ca ala artificial ni s-a parut la toti urat). Poate ca sunt intr-adevar extrem de dezamagita. Imi place ritualul de impodobire a bradului. Imi place beteala deasa-deasa. Imi plac multe instalatii vazute la altii, niciodata in magazine (sau poate ca nu stiu eu pe unde sa caut). Imi plac globurile mari si fragile de sticla pictate manual. Detest globurile de plastic. Imi plac si clopoteii, in special aceia vechi, traditionali, pictati manual. Tot pe post de decoratiuni, nu pot sa nu ma gandesc si la figurinele de turta dulce traditionala frumos decorate (e drept ca atunci cand vine vorba de dulce, sunt alte sortimente care plac mai mult papilelor mele gustative, dupa cum spuneam si aici). Ar mai fi si conurile de pin date cu bronz. And it seems my train of thought has left the station and is heading towards Dreamland...

Mi se pare putin trist sa ma uit la oameni atunci cand merg pe strada. Jumatate sunt cu haine negre sau gri. Imi place negrul, dar... nu stiu, pe undeva mi se pare trist. Nu inseamna ca mi-as dori sa vad cum toate lumea se imbraca in culori tipatoare. Combinatiile de genul mov-verde-galben (toate trei culori tari, asa cum am vazut ca sunt cam 80% din hainele unui anumit magazin) sunt un bun exemplu de "asa nu!" sau cel putin eu nu ma vad pe mine iesind din casa imbracata asa. Insa imi doresc sa am macar eu un strop de indrazneala in directia asta. Uneori sunt si eu prea prudenta. Stiu ca nu as trece de o anumita limita in ceea ce priveste numarul culorilor de pe mine si intensitatea lor. Uneori imi doresc insa sa fiu invizibila. Negrul nu ma face sa fiu invizibila. O dovedeste foarte bine incidentul din august. Si nici noaptea, chiar daca in mintea mea ma simt uneori protejata de intuneric (Alice Cooper put that nicely in Teenage Frankenstein: "... I can't walk in the day, I must walk in the night, stay in the shadows, stay out of the light..."). Insa in unele momente in care eu am ceva sa imi reprosez, fiecare privire a altcuiva e ca o oglinda a mintii mele si imi imaginez ca ma vede exact asa cum ma vad si eu in acele momente in care ma urasc. Mi-e dor de luna septembrie. N-aveam prea multe astfel de ganduri pe atunci... worried about my arm as I might have been. Si totusi imi plac culorile. Imi place rosul (obvious one, come to think of one of the passions I treasure and protect). Imi place rosul in combinatie cu negrul. Si rosul in combinatie cu galbenul sau albul. Imi place bejul. Imi place albastrul. Imi plac combinatiile de diverse nuante ale aceleiasi culori. Imi plac strampii cu modele de la Gatta. I want to be daring when it comes to clothing, but I don't feel like it all the time. Actually, there are so many times when I don't feel like it... too many for my taste.

this weekend

[bulleted list]
  • A nins putin si pe la mine. Inca nu stiu de ce ma mira asta asa cum nu stiu de ce ma mira ca avem temperaturi negative in Bucuresti. Doar e decembrie! Am constatat (din nou!) cum cainii vagabonzi parca devin mai agresivi cand ninge. Pe de o parte ma bucur ca nu s-a depus zapada, pentru ca nu-mi face placere sa merg prin zapada pe jumatate topita si murdara pe sub care s-ar putea ascunde o pojghita de gheata. Pe de alta parte, ma roade putin invidia uitandu-ma pe pozele de la munte pe care le-am primit zilele astea... zapada multa, neatinsa, in care poti sa te arunci sa faci urme, sa ridici oameni de zapada, sa incepi o bulgareala.
  • Am dat cu aspiratorul prin toata casa, am spalat (in sfarsit!) toate vasele stranse in chiuveta, am sters praful (si vad ca deja s-a depus din nou, uf!). Trebuie sa inlocuiesc covorul mare din camera. Ori m-am ramolit eu, ori parca e din ce in ce mai greu de aspirat - cu celelalte merge mult mai usor.
  • N-as vrea sa cad in capcana de a-mi face promisiuni si planuri pentru 2009. Insa cred ca la sfarsitul asta de saptamana mi-am spus de peste 20 de ori ca la anul imi iau brad in ghiveci. Unul cam cat mine de inalt, poate o idee mai mult cu tot cu ghiveci. Si des, bineinteles. Brad adevarat, nu molid. Ca bradutul pe care l-am pozat pe Drumul Poienii.
  • Cum nu mi-am recuperat inca ghiozdanul (lasat lunea trecuta la o cunostinta care a "zburat" apoi din Bucuresti) in care aveam ceva figurine din ciocolata de Craciun, am zis ca merge si o tableta de ciocolata cu scortisoara. Chestii de genul asta se gasesc in Orhideea la un stand amplasat cam pe langa intrarea din mijloc in Carrefour.
    Ciocolata cu scortisoara

random stupid stuff

[blabla-uri fara cap si coada]

Mi-e rau. In ultimul hal. De vreo cateva zile. Sper sa-mi revin pana la anu'. Da, asta se cheama optimism la mine.

Luni m-a chinuit sa ies la cumparaturi. Nu din alea normale de Craciun la care se inghesuia toata lumea... din alea care se incadreaza la capitolul imbracaminte. Si pe seara aveam in plus o geaca rosie cu dungi negre, 3 camasi, o pereche de pijamale si... o rochita. Rochita pe care acum cred ca o s-o fac bucatele, ca o s-o ard sau mai stiu eu ce, numai sa scap de ea. Sincer, am luat-o doar pentru ca arata dragut materialul si era la un sfert din pretul original. Nu prea ma pasioneaza pe mine rochitele. Dar acum toti cei care au vazut achizitiile parca sunt orbi la tot in afara de rochita aia. Rochita in sus, rochita in jos. "Vai, ce draguta e!", "Imi place rochita!", "Iti sta foarte bine!", "Mai arati si tu a fetita!"... iar mie imi vine sa-mi smulg parul din cap. Poate ca mie imi plac mai mult camasile. Poate ca imi sunt mult mai utile camasile. Poate ca voi purta de zeci de ori mai des camasile. Si daca zic asta, primesc un "nu, mie rochita..." O, la dracu'! Poate ca nu-mi pasa ce "iti... tie". Eu o sa le port. Mai putin rochita, ca deja mi-am facut prea multi draci. Mai bine imi luam o cutie de bomboane de banii aia. Oricat de draguta mi s-ar fi parut mie initial pe umeras, pe mine oricum mi se pare ca sta ca dracu'. Mai bine nu-mi mai luam nimic. Si asa am munti de haine si incaltari si nu mai am unde sa le tin. Acum vreau sa desfiintez masa din bucatarie - oricum eu mananc in picioare sau pe jos in fata calculatorului cand sunt acasa. In locul ei vreau sa aduc frigiderul din hol, iar in locul frigiderului si in spatiul dintre frigider si cuier vreau sa extind derbaraua. Sa o fac de 3 ori cat e acum, ca nu mai am loc pentru haine si incaltari.

Sunt o vaca. De cand tot imi promit ca ii trimit e-mail profei de mate din generala? "O, la dracu'!" Da, sunt o vaca. Q.E.D.

Mi s-a racit ceaiul si nu mai am chef sa-l beau asa. Of...

Cred ca o sa ies sa-mi iau biscuiti. Bahlsen in ciocolata. Oare s-o fi terminat nebunia? N-am chef sa "aterizez" in aglomeratie si sa pierd timpul aiurea.

back from Brasov

Si constat ca dureaza un car de ani pana se incarca orice pagina. Of...

Prin urmare si cheful de a scrie ceva s-a diminuat semnificativ. Asa ca momentan voi pune doar pozele facute sambata (intr-un moment prelungit de nebunie) in Poiana Brasov.

treesinsomniac dinoinsomniac dino insomniac dino trees & the lakeinsomniac dino the little dino far away yep, that's how I got on the other side trees treesthe dinos the little tree the little dino & the little tree fur hats trees

Albumul complet, aici.

P.S. La Sura Dacilor e deschis de la ora 11.

the curious eye and the critical taste buds: holiday special #2

[continuarea de aici]
  • Categoria figurine de ciocolata. Mmmm... au fost foarte bune toate din cele din pozele de mai jos. Tot ce nu este ciocolata la figurinele de la Dolcerie Veneziane (globurile, mosul si ciuperca, "acadelele" si medalioanele) este insa din zahar, asa ca mi-a luat mult timp sa le termin chiar si pe cele mai mici din ele. Lindt - ador toate figurinele lor de sarbatori. Cele doua din pozele de mai jos nu fac exceptie. Anul trecut am descoperit figurinele de la Riegelein... inca o surpriza placuta.
    Dolcerie Veneziane - Hanging BallDolcerie Veneziane - SantaDolcerie Veneziane -  MushroomDolcerie Veneziane - LolipopDolcerie Veneziane - Medalion

    Dolcerie Veneziane - Medalion & LolipopLindt - BellLindt - SnowmanRiegelein Xmas BearChaucolat

  • Categoria... alte dulciuri de Craciun (cu ceva ciocolata toate, bineinteles).
    • Kinder Softy. Uf, curiozitatea asta! Si doar stiam ca nu e genul de ciocolata care sa-mi placa mie - se simte prea puternic gustul de lapte. Insa pozele erau interesante...

the curious eye and the critical taste buds: holiday special

Dulciuri de Craciun incercate de-a lungul anilor:
  • Categoria Panettone & Pandoro. E vreo diferenta? Da! Si o sa explic intai asta pe scurt pentru ca pana acum vreo 5-6 ani nu stiam nici eu. In primul rand, originea este diferita: in timp ce Panettone provine din Milano, Pandoro a aparut la Verona (desi Bauli au doua sortimente de Panettone care se numesc Panettone de Verona). Apoi forma: Panettone are la baza un cilindru, o prisma sau un trunchi de piramida (de obicei avand la baza un octogon regulat), iar restul se revarsa; Pandoro, in schimb, are o forma stelata si este mai mare la baza decat in partea de sus. Panettone contine stafide si/ sau bucatele de coaja de portocale si/ sau lamaie (desi uneori se folosesc si bucatele de fructe de padure sau bucatele de ciocolata). Au devenit insa tot mai raspandite sortimentele cu diverse creme (ciocolata, lamaie, vanilie, diverse lichioruri, tiramisu, etc). Pandoro este simplu sau cu diverse creme. Ambele pot fi acoperite de o glazura de ciocolata sau pot fi pudrate cu zahar sau cacao dulce.

    Panettone vs. Pandoro in cele 2 perechi de poze de mai jos:

    panettone pandoro panettone pandoro
    [Sursa primului set de poze si mai multe detalii despre fiecare]

    [Ce spune Wikipedia despre Panettone & Pandoro]

    Poze si impresii despre o parte din sortimentele incercate de mine de-a lungul anilor:

    • Cred ca a fost prima data cand mi-a trecut prin cap sa pozez unul (acum mai bine de 4 ani). Este vorba de Baci il Dolce (crema de alune si glazura de ciocolata neagra) de la Motta. Hmmm... n-am incercat multe de la Motta, doar pe asta si inca unul cu crema de ciocolata si glazura de ciocolata si fulgi de ciocolata peste glazura. Ambele au un gust foarte intens si m-am saturat repede. Nu cred ca as reusi sa mananc o felie intr-o zi. Gustul e bun, dar foarte intens. As fi curioasa sa incerc Baci in Rosso il Dolce (crema de ciocolata cu cirese), Torta di Vienna (crema de portocale), Torta Foresta Nera & Dolce Limoncello.

gafele sfarsitului de saptamana

[Of, ce sunt in stare sa fac atunci cand lipseste creierasul dintre urechi!]
  • Sambata seara dupa ora 21. Era o dezordine fenomenala in bucatarie. Intre timp am mai strans (din fericire!) si mai trebuie doar sa dau cu aspiratorul. Revenind... erau de toate insirate peste tot, iar eu stateam cu cutia in mana si ma intrebam unde sa o pun. Pana la urma am pus-o pe gratar. Proasta inspiratie! Stinsesem focul doar de cateva minute, iar rezultatul se poate vedea mai jos. Macar acum stiu cum pot sa decupez forme perfecte in cutii de plastic.
    gratar cutie inghetata
  • Duminica seara dupa ora 21. Excursie in Carrefour Orhideea. A treia din cele patru excursii prin hipermarketuri de cand am zis ca nu mai calc printr-unul pana in a doua saptamana a lui ianuarie 2009. Din fericire, de fiecare data am avut un norocul de a avea maxim o persoana in fata mea la casa (da, maxim o persoana inseamna ca am gasit si casa libera! mare lucru in perioada asta!). M-am amuzat urmarind vrabiile de la raionul de chestii congelate. Date dracului vrabiile, ca nu stateau sa le pozez. Mi-ar fi placut mie sa le surprind "in flagrant", cu boabele in cioc. N-am reusit insa nimic mai bun decat poza de mai jos. Poza a fost si singurul lucru cu care am plecat din Carrefour, pentru ca in momentul in care am ajuns la casa si am bagat mana in ghiozdan dupa portmoneu am dat de... nimic! Si da, asta a fost dupa ce imi scanase toate alea... ahhh!!! Am cautat si in celelalte compartimente, dar... la fel! Nimic! Inutil sa mai spun ca am alergat pana acasa sperand ca intr-adevar am fost uituca si am plecat fara el de acasa. Si, din fericire, asa a fost. L-am gasit acasa pe birou. Insa nu mai putea fi vorba sa ma intorc. Deja era prea tarziu - a ramas pe a doua zi. Ah, timp si nervi tocati aiurea!
    vrabii in carrefour

home, sweet home

Asta poate fi o Dacie sifonata pentru unele familii: o casa, un adapost!

cats & cars cats & cars cats & cars

Photobucket cats & cars cats & cars

triggered by one, then by some more

[amintiri declansate de conversatii pe Y!M]

Aveam vreo noua ani. Eram la bunici (parintii mamei) cu ai mei. La fel si verisoara mea (cu ai ei). Ea cu trei ani mai mica decat mine. Chef sa ii ajutam pe ai nostri parinti si bunici la treburi = zero, asa ca am coborat la mlastini (satul e pe un deal).

Ce se putea intampla acolo? Pai sa ne murdarim in ultimul hal. Ea a aruncat cu namol in mine, Eu, toanta, n-am fost in stare sa ma feresc, asa ca bineinteles ca m-a nimerit. In schimb, am luat-o la fuga sa ma indepartez de ea sa nu ma mai ajunga. Ea era insa mult mai iute si a ajuns repede in spatele meu. Ceea ce nu a fost insa bine pentru ea, pentru ca, fara sa vreau, am stropit-o si eu din cap pana in picioare in timp ce alergam. Asa am ajuns sa fim amandoua murdare.

Cum stiam ca parintii ne-ar fi facut un scandal daca ne-ar fi vazut asa, ne-am hotarat sa ne spalam singure hainele in secret, undeva unde sa nu ne gaseasca. Locul ales a fost podul. Am urcat noi doua cadita in pod si apoi am inceput sa o umplem... cu vaza! Dupa ce am facult muuulte drumuri pana am umplut-o, ne-am spalat hainele, mai bine sau mai prost, chiar nu mai conteaza.

Dupa care am vazut noi o gaurica langa stalpul din mijlocul podului. Oare acolo sa fie un soricel? Hai sa-l facem sa iasa. Pai cum? Cu apa! Si am luat din nou vaza, am umplut-o cu apa din cadita si am inceput sa turnam apa din gaurica. Si am tot turnat. Soricel n-a iesit, in schimb s-au sesizat ai nostri ca incepuse sa ploua in casa si au urcat sa "investigheze".

Bineinteles ca a iesit cu scandal. Dar a fost amuzant sa le vedem pe mamele noastre cum se chinuiau sa coboare cadita din pod pe scara de lemn si sa le auzim cum se minunau cum de reusisem noi sa urcam cadita aia asa grea in pod. Hehe! Noi n-o urcasem plina cu apa. O umplusem cu vaza si bineinteles cu muuulta rabdare.

ce spun cadourile cand vocea nu este suficient de puternica?

[a doua incercare... pe prima am condamnat-o la moarte pentru ca e era prea sincera si prea socanta]

Urasc... probabil nu sarbatorile in sine, ci multe aspecte legate de sarbatori. Un astfel de aspect este faptul ca alegerea cadourilor reuseste sa imi amplifice anumite stari... asta in anumite situatii, pentru ca in altele... it's more like anaesthesia...

Vina mea? In totalitate! Pentru ca incerc sa atasez semnificatii cadourilor, sa transmit un mesaj pe care propria mea lasitate ma impiedica sa il comunic verbal.

O felicitare cu un borcan de muraturi sub care scria "Esti atat de dulce!" Stiu, in situatia asta n-am fost asa subtila, dar indiferent de ce a crezut persoana careia i-am daruit-o, nu am intentionat sa fie doar ceva amuzant. Am facut-o cu rautate. O felicitare cu o leoaiaca plictisita cascand - "prea ocupata sa iti scriu pana acum". Din nou, s-a vrut a fi o rautate din partea mea.

Lumanari. Parfumate, bineinteles. Aici exista doua situatii. Am doua prietene carora stiu ca le plac lumanarile parfumate. Si daca le fac un asfel de cadou o fac exact din motivul asta. Altfel, sa iau lumanari, oricat de frumos parfumate ar fi ele (si chiar caut intotdeauna sa imi placa mirosul) pentru cineva care nu are o pasiune pentru astfel de lucruri se vrea iar a fi o rautate din partea mea. Lumanari se aprind la mormant. E nevoie sa spun mai mult? Cand pot alege culoarea pentru un cadou, orice ar fi el, e iar un mesaj negativ daca aleg alb sau negru. Doliu. Da, exista si doliu alb.

Have I lost my mind locked up in a world of symbols?

Daca daruiesc lucruri care imi plac... iar exista doua situatii. Daca este vorba de un cadou pentru cineva de la care de obicei primesc si eu cadouri (and that means relatives), atunci e o "indiciu": asa ceva mi-ar placea si mie sa primesc. Globuri mari de sticla pictate manual, globuri si cutii muzicale, beteala deasa... eu n-am primit niciodata asa ceva si continui sa iau pentru ai mei in fiecare an. Nu le-am spus niciodata ca asa ceva imi doresc. Nu vreau sa para ca as cersi lucrurile respective. Dar nu imi place sa primesc de Craciun sosete albe cu flori in combinatii de culori tipatoare, 4 ciocolate la pachet peste care e un sticker "3+1 gratis", pijamale roz cu iepuri verzi si alte chestii de genul asta. Yeah, sometimes they do get cool holiday gifts from work and they pass them on to me. Si am avut un soc anul trecut de ziua mea cand am primit cadou o enciclopedie si o agenda cu coperti din lemn parfumat. Dar nu asta era ideea. Mi le paseaza mie din reflex, pentru ca stiu ca atunci cand nu fac asta nu-mi mai vine sa le las din mana. Problema este ca ei nu se obosesc niciodata sa caute ceva care stiu ca mi-ar placea... sa plece de acasa cu imaginea cadoului in minte nu cu ideea magazinului si "vedem acolo ce promotii sunt". Situatia doi... cand fac un astfel de cadou cuiva care nu ma cunosaste prea bine... I just want to share something that I like and reveal a bit of me to that person, nothing expected in return. Maybe just some understanding.

"You can never get enough of what you really don't need." Ma bantuie chestia asta. Am vazut niste chestii dragute. De fapt nu "niste chestii"... multe chestii. Si le vreau. Pe toate. O sa mi le fac eu cadou. Nu eram hotarata. M-am hotarat in momentul in care mama mi-a inchis telefonul. I wonder why.

It will never be enough. There will never be enough cool things, toys, cosmetics, clothes, sweets, shoes, stationery, books, sex, good grades, diplomas, money to fill the emptiness inside.

intarziere [warning: explicit & disgusting]

[Se intampla lunea trecuta, 24 noiembrie 2008]

Dimineata incepuse chiar bine. Ma simtisem suficient de bine incat sa consider ca meritam sa port bluza asta, bluza care imi place foarte mult. Da, am ciudateniile mele. Cateodata pur si simplu simt ca nu as merita sa ma folosesc de unele lucruri care imi plac la nebunie... anumite haine, cosmetice, ceasul de mana. Revenind... stiusem de la inceput ca avea sa fie o zi plina si dificila. Nu a venit ca o surpriza. Incet, incet, pe parcursul zilei s-au adunat frustrarile. Am avut grija sa nu arat nimic. Mi-am muscat buzele, unghiile au lasat semilune pe incheieturile mainii opuse, m-am injurat in gand pentru fiecare pas gresit pe care il faceam... si m-am razbunat pe mine in secret...

Si apoi... seara, singura acasa, simteam cum se zbate ceva in capul meu (ala cu coarne stie ce, cu siguranta nu era vorba de creier, ca mi-e clar ca din ala n-am) de parca ar fi vrut sa iasa afara. Zbang, zbang! Imi ardeau obrajii, imi tremurau mainile si starea aia nenorocita de greata nu vroia sa ma paraseasca. Dar trebuia sa strang tot dezastrul pe care il facusem prin casa la nervi (hmph, disaster doesn't even begin to describe it). Nici nu mai tin minte cat am reusit sa strang atunci si cat am reusit sa strang de-abia dupa ce mi-am revenit, adica dupa vreo doua zile.

Am ajuns la un moment dat si in pat. But no peace came to visit me. Si am tasnit din pat. Si au urmat imbratisarile. Am imbratisat usa camerei, tocul usii de la baie si, dupa ce m-am lasat sa cad in genunchi, wc-ul. You Think You're Tough* se auzea din camera. Nu, nu, nu, nu, nu, nuuuuuuuuu!!! Nu mai vreau sa-mi fie vreodata asa rau. Never again. Si de cate ori ai mai zis asta? Nu cumva de fiecare data cand te-ai trezit in miezul noptii in starea asta? Idioata. Din nou.

Senzatia de fierbinte si ud a coborat din coltul gurii pe barbie. Si apoi am simtit niste stropi care mi-au sarit pe pleoape. Si atunci mi-am dat seama (cu mare intarziere!!!) ce uitasem sa fac. Inca o "repriza" de ceva mai mult decat apa, sange si saliva si m-am ridicat vreo zece-douazeci de centimetri sprijinindu-ma in mana stanga (hmmm, rusine sa-mi fie, inca o protejez pe dreapta si doar au trecut aproape 4 luni de la incident) si m-am uitat in sus, spre etajera. Spre demachiant. Mai avea oare rost?

N-a mai contat. Imi gasisem o ocupatie. Si, in timp ce imi stergeam pleoapele, mi-am promis din nou ca o sa am grija (nu "grije"!!! se cunoaste ca ma dispera omu' ala cu "grije" si "use"?) de mine si ca nu se va mai intampla asa ceva niciodata.

Serios? Atunci asta a fost un "niciodata" care a durat cam jumatate de zi.

* I did not link to the music video because I like that live version.

Redwall

[recommended by a good friend of mine; thanks for most of the photos go to him as well]

Ce dracu' mai e si Redwall asta? Pana duminica trecuta nici eu nu mai auzisem vreodata nici de carti, nici de seriile TV. Si apoi...

y!m conversation
[Pentru cine nu s-a prins, click pe poza de mai sus duce la prima serie pe youtube]

Imi place la nebunie genul asta de animatie - "clasica". Se putea altfel? Doar am crescut cu seriile Hanna-Barbera.

Revenind la Redwall... despre ce este vorba de fapt? Pai despre trei serii de desene animate, (fiecare avand cate 13 episoade), produse de Nelvana si bazate pe 3 din cele 20 de carti ale lui Brian Jacques (photo) a caror actiune se petrece in lumea Manastirii Redwall. Prima serie (1999) este bazata pe prima carte, aparuta in 1986, care poarta si ea tot numele de Redwall, a doua serie (2000) pe a treia carte, Mattimeo: A Tale of Redwall, aparuta in 1989, iar a treia serie (2001) pe a sasea carte, Martin the Warrior: A Tale of Redwall, aparuta in 1993.

Personajele sunt diferite animale antropomorfice. Interesant este ca se face o delimitare intre personajele pozitive si negative pe baza de specie. Personajele pozitive sunt soricei, viezuri, iepuri, veverite, vidre, cartite si arici. Personajele negative sunt sobolani, reptile, vulpi. La fel de interesant este ca, desi actiunea se petrece in lumea unei manastiri, Redwall evita orice tenta religioasa. Fiecare carte si, in consecinta, fiecare serie animata, ilustreaza o suita de intamplari care au loc in perioade diferite de timp de-a lungul istoriei Manastirii Redwall.

Cateva poze:

Redwall 1 Redwall 2 Redwall 3 Redwall 4 Redwall 5

For more info on the TV series and much better reviews than I could ever come up with:

Scooby-Doo, Where Are You?

[2 x Scooby]

  • Acum vreo 2 saptamani, am avut din nou norocul sa reusesc sa pozez masina lui Scooby (The Mystery Machine). Am vazut-o eu de multe ori prin Bucuresti, dar, pana acum, am reusit sa o pozez doar de 2 ori. Prima data am reusit sa o pozez in Pantelimon, in fata spitalului, intr-o dimineata cand mergeam la recuperare. De data asta, norocul mi-a suras in timpul unei ferestre de o ora pe care m-am gandit sa o petrec in galeria comerciala de la Cora Lujerului, la o inghetata (da, ador inghetata, nu conteaza ca e octombrie, decembrie, ianuarie, august...).
    The Mystery Machine

the lighter stuff #5

[in continuarea partilor unu, doi, trei si patru]

Dupa cum spuneam in partea a patra, dupa ce am ramas singura sub pretextul ca vreau sa dorm, am trecut prin toate starile posibile, de la furie la fericire ca ma trezisem. Am ramas singura mai putin de o ora, timp in care, in afara momentelor in care nu am facut altceva decat sa ma scufund in gandurile mele, am dat telefoane sa anunt lumea ca s-a terminat si sunt in regula (ce bine ca imi recuperasem telefonul!). Inainte de ora 18 (hehe, inca un motiv sa ma bucur ca imi recuperasem telefonul), a trecut pe la mine doctorul care ma operase, m-a ajutat sa ma ridic - eu nu indraznisem sa fac asta pana atunci, eram inca speriata, nu stiam cum am voie sa ma misc si cum nu. Se pare ca am avut totusi instincte bune - cum ajunsesem in salon, ii cerusem mamei sa ingramadeasca ceva, orice sub cotul si bratul drept... acelasi lucru mi l-a spus si el: sa am ceva sub cot ca sa mi-l sustina.

stari si frustrari

[another late post... been thinking about these for a few days]
  • Detest o anumita categorie de oameni. O categorie in care se incadreaza doua specimene pe care am avut ocazia sa le observ in cursul a ceea ce sper eu ca a fost ultima mea excursie intr-un super/hipermarket pe anul asta. Primul specimen: o dama trecuta de 40 de ani, aflata la cumparaturi cu sotul. La produse congelate, dama ia o cutie cu snitele congelate, isi baga ghearele in carton si sfasie cutia. Scoate punga cu snitele din cutie, se intoarce langa sot si incep sa le analizeze cu unghiile prin punga. Se intoarce la raft, pune cutia la loc si ia alta cutie intacta. Al doilea specimen: o fata cu mult sclipici pe fata. La struguri, isi scoate manusile, mananca ceva (mai multe boabe), isi pune la loc pe mainile cleioase manusile de piele intoarsa de la Meli Melo si pleaca mai departe.
  • Saptamana asta n-am dat pe la facultate. N-am avut chef. Tot saptamana asta trebuia sa merg la spital pentru un control (radiografie & dracu' mai stie ce). N-am fost. N-am avut chef. De vinerea trecuta nici nu prea mai sunt sigura ca mai exist. Sau ca mai vreau sa exist. Bleh! Detest sa mi se ofere anumite favoruri si anumite cadouri. Daca nu am cerut nici macar subtil, inseamna ca nu vreau, nu imi trebuie. Cu atat mai mult cu cat mi se spusese dinainte si am spus clar ca nu doresc sa primesc respectivele cadouri. Sunt imprudenta, dar in nici un caz idioata. In momentul in care decid sa fac o tampenie, stiu care vor fi consecintele. Insa pur si simplu nu imi pasa. Nu am nevoie sa se ofere altii sa ma acopere. Sunt perfect constienta de ce am facut si inteleg sa suport consecintele. N-am nevoie de un ajutor pe care nu l-am cerut.

feeling haunted

... and I don't embed videos unless I really feel them in my blood... I've been watching it over and over for almost two hours now...

Edit: This is the last video I embed... at least for now, I cannot figure out how to embed the high quality one (which can be found here).

Concluzii... intarziate

[... si unele mai proaspete]
  • I think I'm retarded. Azi a fost ziua gafelor monumentale.
  • Se scrie "se cheama", nu "se chiama"; "usa", nu "use". Stiu, sunt ultima inculta care ar trebui sa se ia de asa ceva, pentru ca, la urma urmelor, eu sunt aia care era "sa nu intre in bac" din cauza minunatei materii numite limba si literatura romana. Dar ma enerveaza sa vad ca-mi scrie chestii din astea pe Y!M si ii atrag atentia. Stiu, sunt nesimtita ca nu pot sa trec peste asa ceva. Doar imi e ruda, nu? Regulile care se aplica pentru tot restul lumii nu se aplica si in familie. Celor din familie trebuie sa le toleraz analfabetismele. Sunt obligata sa o fac, altfel sunt scroafa, vita incaltata, ii fac pe ai mei de rusine. Drace! Nu cer niciodata de la altii mai mult decat as cere de la mine. Daca as comite o astfel de gafa, mi-as trage palme. Sunt inflexibila. Inflexibilitatea dauneaza grav armoniei care se presupune ca ar trebui sa domneasca in sanul familiei.
  • Vreau sa boicotez sarbatorile. De saptamana viitoare nu vreau sa mai calc in nici un super/hiper-market... pana se va fi scurs o saptamana din 2009. Mi-e scarba de super/mega/ultra-oferte, de promotii nemaivazute, de oameni care se calca in picioare. Nu mai vreau sa vad, sa aud, sa miros asa ceva... nu mai vreau, m-am saturat! Ah, sa nu uit - la categoria "superoferte" intra si asta:
    suuuper-oferta suuuper-oferta
    [poza facuta acum o saptamana si ceva in statia de metrou Dristor 1]
  • Iar mi s-a udat plafonul in baie. Deci au reparat un drac. Deja chestia asta dureaza de 13 luni... si inca nimeni nu s-a prins de unde exact curge, de unde mi se uda plafonul. De fiecare data cand se uda, aceeasi "telenovela": merg deasupra, apoi la seful de scara, apoi il sun pe administrator, fiecare imi promite ca vin instalatorii, bineinteles ca nu vine nimeni decat dupa ce insist vreo doua zile, intre timp se usuca si tot eu sunt aia nebuna ca ei nu gasesc de unde curge. Insa chiar daca se usuca, urmele de pe plafonul meu raman. Si in fiecare saptamana trebuie sa iau cu spaclul "puful" de pe plafon ca sa nu ma "ninga" atunci cand trec pe sub zonele respective din bucatarie si baie.
  • "Busy"... "de ce mai stai pe mess if you're so fuckin busy?" Hmph. Amuzant cum de statusul de aseara s-a simtit lezata fix o persoana care nu era vizata. Imi faceam o tema pentru laboratorul de azi. Sunt constienta de faptul ca mai au si altii teme, intrebari. Nu mor daca fac o pauza ca sa ajut pe altcineva cu o tema. Insa "busy" ala ar trebui sa semnaleze ca nu am timp de conversatie asa doar de dragul conversatiei... chiar daca imi face placere sa discut cu anumite persoane.
  • Cateodata ma enerveaza faptul ca unii oameni se poarta frumos cu mine, sunt "lipiciosi", interesati de viata mea... din diverse motive. Azi la pranz, de exemplu, vroiam sa fiu singura cateva minute. Alea 10 minute nenorocite de pauza inainte de cursul urmator. Sa nu aud altceva decat muzica mea, sa ma uit la pozele pe care le facusem de dimineata in drum spre facultate. Intamplator, azi chiar nu ma interesa cum a fost licenta anul trecut, chiar daca ma asteapta si pe mine una anul asta. La fel cum nu ma interesa sa-i ascult impresiile despre cum e la master. La fel cum nu aveam chef de "interogatoriul" omului - cu cine faceti aia, aialalta, cum ti se pare... Argh! I just wanted to be left the fuck alone... to have my little antisocial moment. Thank you.

    Alteori ma enerveaza ca nu ma pot abtine de la a face paralele intre atitudinile unora din familie si atitudinile unor oameni care nu-mi datoreaza nimic. Cateodata simt ca nu merit. Ca poate ar trebui sa ma trateze ca pe un gunoi, ca poate cei care ma cunosc de cand m-am nascut stiu ce stiu. Nu sunt casanta. Nu ma sparg in bucati cand bate vantul. Poate ca aveam cearcane, dar profa chiar n-avea de ce sa isi faca griji. Nu sunt eu singura cu un program incarcat. Pot sa imi dau seama de asta. Asta a fost si motivul pentru care nici nu am adus programul meu in discutie decat ca sa precizez ca ziua de vineri iese din calcule. Si totusi... in seara asta m-am gandit ca ar fi o idee buna sa-l sun pe omul care m-a operat ca sa vad cand merg saptamana viitoare la control. Asa a judecat creierasul meu - ca mai e doar o zi din octombrie, ar trebui deja sa stie cum e cu garzile pe noiembrie. Nu m-as fi asteptat sa imi spuna ca eu decid cand vin, pentru ca am programul asa incarcat. Omul e comunicativ, mi-a tot pus intrebari despre facultate, etc, dar nu m-as fi asteptat sa fi retinut ceva din bla-bla-urile mele. Si, ca de obicei, a fost foarte dulce. It feels kind of "retro" talking to the guy... sau poate ca am impresia asta pentru ca in Romania anului 2008 la moda pare a fi nesimtirea. Politeness has become uncool.

  • I think I'm retarded. Oh, I've said that before? Q. E. D.

the lighter stuff #4

[in continuarea partilor unu, doi si trei]

"Ei, te-ai impacat cu tati?"
Cine? Unde e? De unde stie? Mi-a luat mult timp sa-mi dau seama. Mult timp sa ma uit in sus si sa-l vad aplecat deasupra mea cu un zambet larg pe fata. The funny guy. Doctorul care imi daduse telefonul lui sa il sun pe tati. Mi-a luat si mai mult sa reactionez.
"Da' ce, ne-am certat?" Si deja zambeam.
"Tu cu el - nu! El pe tine - da!"

ganduri de vineri seara

[don't know why i waited till Monday to post this...]

Vreau sa ies... simt nevoia sa ies. Voi iesi si imi voi lua o cutie de lapte si asa voi putea spune ca am iesit din casa. Spune-mi ca asa va fi. Nu. Stii bine ca nu va fi asa. Stii prea bine ca nu de asta vrei sa iesi.

Ies din bloc. Ploua. Si eu sunt cu castile in urechi. Nu mai aud nimic altceva in afara de muzica mea. Si nu mai simt nici un alt miros in afara de cel al buzelor mele... de fapt al balsamului de buze cu aroma de cocos si vanilie de la Yves Rocher. Devine oare mirosul lui mai puternic pe ploaie?

Imi place Bucurestiul noaptea. Imi place ca e mai putina lume decat ziua. Imi place ca nu vad toate gunoaiele. Imi plac luminile. Nu-mi place ploaia. Dar imi place sa constat ca datorita ploii sunt si mai putini oameni pe strada. Acum pot sa alerg fara sa ma mai doara mana. Not fast, not pretty, not serious or witty... Dar cu siguranta mai iute decat un om beat. Nu mai iute decat cainii vagabonzi. Hai sa va vad ca va luati de mine! Si strang bareta in mana si imi imaginez cum le-as pocni un ghiozdan peste bot. Numai sa se lege careva de mine! Animal pe doua, trei sau patru picioare... Si in continuare imi plimb mana pe bareta ghiozdanului.

Nu, nu la animalul asta pe 4 picioare ma refer. Il stiu si imi e foarte simpatic. E un pui de ciobanesc german pe care il striga Zapacila. Apare si dama in urma lui. Si inca un individ cu o chestie mica si urata. Mie imi plac doar cainii mari, puternici, sanatosi. Toata lumea isi scoate patrupedele la plimbare cand ploua?

Ah... holy shuffle! Obsesia mea de vreo sapte zile... Stop! Drace, nu ma bag in calea idiotului. Am si eu fantezii uneori, dar mi-ar fi frica sa merg asa pe motocicleta. Interesanta modalitate de a muri, totusi. Vreau o moarte adevarata. Nu neaparat in calea rapidului de Budapesta. Nu vreau sa mor in somn. Ar fi fost jalnic sa adorm pe masa de operatie si sa nu ma mai trezesc.

Si inca o umbra pe jos. Apare si cainele si nu mai strang bareta asa tare. Nici nu ma baga in seama... Oricum nu e genul care sa se lase intimidat de un ghiozdan peste bot. Imi plac foarte mult ciobanestii germani, asta chiar e un exemplar superb. Probabil cantareste mai mult decat mine... "E superb!" Si probabil sunt toata numai un zambet. "O, multumesc..." si zambeste si omul, iar mie nu-mi vine sa cred ca m-a auzit. In continuare cu castile in urechi si nu mai aud ce zice. Merg mai departe.

Ajung intotdeauna prima cand sunt agitata. Daca ar sti... Dar e adevarat. Am intarziat de foarte multe ori la cursurile care imi placeau, la care intelegeam materia... cand trebuia sa ma intalnesc cu oameni in prezenta carora ma puteam relaxa. Was I getting too relaxed? Dar in noaptea asta sunt agitata. 35 de minute in ploaie. "Abonatul..." Grrr! Incerc si pe celalalt numar. Nu raspunde.

I knew I hated the world. Muzica asta... e de rau cand sunt senina. Pentru ca am in creieras planuri sa fac o mare tampenie. Par calma. Chiar sunt calma. Doar ca urasc tot restul lumii. Si chiar o sa fac o mare tampenie. Maine. De fapt e deja "maine"... azi.

Dar mai intai... voi duce gunoiul. Cine dracu se mai machiaza doar pana un drum pana la ghena la aproape 1 am? Mai putin de 6 metri de la mine de la usa. Nu ma vede nimeni. Asta e si ideea. Mereu duc gunoiul la ore de genul asta. Ca sa nu fiu vazuta. Si nu ies niciodata machiata asa strident pe strada. Fardul gri l-am luat azi... de fapt ieri. Asta explica.

Dus. Dus fierbinte. Trei zile n-am avut apa. Miercuri, joi, vineri. It's over, it's over... But only for a few hours and you know that. It will never be over for good. Never. Not as long as I'm alive...

the lighter stuff #3

[in continuarea partilor unu si doi]

Inapoi in salon. Vesela. Vesela ca anuntasem pe cineva si ca urma sa merg pana acasa. Acasa unde era telefonul meu. Telefonul meu in agenda caruia se gaseau numerele de telefon ale tuturor celor cu care as fi vrut sa vorbesc. In salon am dat de asistentul pe care il intrebasem de dimineata unde as putea sa gasesc un calculator conectat la internet. Care s-a uitat la mine de parca as fi fost de pe alta planeta cand i-am spus ca plec acasa. A zis ceva de un antibiotic si o perfuzie. Eu nu visam in continuare decat telefonul meu. Inapoi la realitate. Hmmm... Mai era ceva timp pana avea sa ajunga colegul. So I thought to just get it over with to get the guy out of my hair. "In cat timp se termina perfuzia aia? Dupa aia pot sa plec?" Raspunsul negativ a picat ca o maciuca.

the lighter stuff #2

[continuarea de aici]

Dupa cum spuneam, a venit si momentul mult asteptat... putin pe neasteptate... pentru ca eu deja ma convinsesem ca a uitat de mine. Tin minte ca eram la geam. Nu, nu intentionam sa sar de la etajul 5... si nici sa prind vreun porumbel pe care sa-l trimit cu un mesaj care sa anunte pe cineva cunoscut despre ce patisem. Pur si simplu eram langa geam atunci cand m-am trezit ca vine asistenta sefa sa-mi spuna ca a iesit careva din operatie asa ca o sa pot sa gust si eu ceva internet. Mi-a zis ea numele omului, dar eu n-am retinut decat ca era un nume destul de scurt. Am aflat eu mai tarziu cum il cheama, dar timp de 5 saptamani, pentru mine, omul a fost doar "the funny guy".

"Hey! WTF? Wait!" Nu, n-am zis asta cu voce tare, dar am gandit-o. Pentru ca omul a luat-o repede din loc, iar eu... eu puteam sa merg, nu mai aveam nici o problema cu piciorul, dar mers repede insemna sa-mi zgudui prea tare umarul si ma durea in ultimul hal... Cu voce tare, am incercat sa fiu ceva mai subtila: "stiti, ieri mi s-a spus ca merg prea repede, dar azi nu mai e cazul..." Ha! N-a functionat. A inceput sa rada si a zis ceva cum ca ar trebui sa fiu mereu la inaltime (de imi venea sa ii spun ca asta e practic imposibil pentru mine fara tocuri...), dar a continuat sa mearga la fel de repede. Nevermind! Bine ca macar nu m-am pierdut de el pana la usa biroului si am avut timp sa il ajung pana a descuiat-o.

the frustration files? err, no, this is the lighter stuff...

[asta pentru ca bineinteles ca au existat si momente amuzante in ultimele 2 luni si jumatate de la incident]

Mai intai, poate ca ar fi trebuit sa explic de ce "the frustration files". Evident pentru ca sunt o frustrata. Pentru ca si daca n-as fi fost asa in general, oricum ar fi fost frustrant sa ma simt asa de incapabila, sa am nevoie de ajutor pentru unele chestii foarte simple, cum ar fi sa imi pun castile in urechi, chestie imposibila cand eram in spital si aveam mana dreapta imobilizata, iar pe stanga nu o puteam indoi din cauza perfuziei. Mai sunt multe chestii pe care ori nu le pot face bine, ori nu le pot face deloc. Inca sunt incapabila sa imi prind parul intr-o codita pe mijlocul capului - nu pot sa-mi ridic mana dreapta suficient si de aceea codita iese in partea dreapta. Inca nu pot sa-mi ridic mana dreapta drept in fata la mai mult de 30 de grade fata de orizontala (fara sa trisez! adica fara sa-mi misc si umarul). In lateral nu pot inca nici macar atat. Inca sunt fenomenal de caraghioasa cand ma intind sa apuc ceva cu dreapta. Si ar mai fi destule...

Voiam de ceva vreme sa fac asta... sa scriu si despre momentele mai putin frustrante si poate chiar amuzante. Am zis intai ca voi astepta pana dupa ce scap de tije, apoi am mai amanat iar putin. O sa incerc sa le iau cat de cat in ordine cronologica. Insa chiar la inceput o sa fac o exceptie, cu o bucata de conversatie de pe Y!M din ultima saptamana:

Nu m-am putut abtine...