cateodata imi vine sa urlu...
... ca vreau sa traiesc. Pentru asta trebuie indeplinite niste conditii esentiale. Una din ele este muzica. Mai mereu mi se intampla sa imi tot revina obsesiv in minte niste franturi din unele melodii care au reusit sa trezeasca sau sa devina chiar ele un monstrulet in mine. Data trecuta era vorba de Shadow on the Wall. Acum e vorba de Animal, de partea cu "such a lust for life".
Ma mai obsedeaza si anumite fraze pe care le-am auzit cu o ocazie sau alta. Things can and they will go wrong./ The world doesn't revolve around you./ You're taking it all too personal. Traiesc cu mine de 25 de ani. Imi stiu defectele si slabiciunile. Pe unele incerc sa le ascund bine de tot. Pentru ca mi-e teama de critici. These are the proverbial "skeletons in the closet." Secretele mele la care nimeni in afara de mine nu are acces. Si de aceea intru in defensiva atunci cand cineva incepe macar sa banuiasca. Pe altele le aduc in fata si le critic aspru chiar eu. Tot din acelasi motiv. E doar o alta modalitate de auto-aparare: daca eu imi exprim dezacordul, altii nu vor mai simti nevoia sa o faca si ei, sau macar nu vor mai simti nevoia sa o faca asa dur. Pe altele le imbrac in hainute frumoase si le prezint sub forma unor excentricitati dulci cu ajutorul carora incerc sa castig simpatia oamenilor. Altele chiar nu sunt defecte. Ma rog, nu sunt vazute de lume ca fiind defecte ci, din contra, sunt considerate a fi chiar calitati. Poate ca asta si sunt. Insa in alti oameni. Oameni care nu le duc la extrem, asa cum fac eu.