on the verge of extinction... again

Azi n-a mai plouat. Sau poate a plouat si eu nu m-am prins. Nu stiu...

Am iesit sa printez biletu'. Ma rog, print shopu' e chiar la parter, aproape fix sub mine (putin mai spre est). A durat ceva mai mult decat m-am asteptat, pentru ca multifunctionala nu mai voia sa dea drumul foii de A4. Iar eu incercam sa ma decid daca asta ar trebui sa ma amuze sau sa ma enerveze. Am iesit afara cu foaia si mi-au inghetat mainile pana am reusit s-o bag in mapa si mapa in ghiozdan. Ceea ce m-a facut ca apoi sa ma chinui sa-mi incalzesc degetele tragandu-mi peste ele manecile puloverului verde.

Am dat o tura pana in Billa. Si inainte sa ma indrept spre casa am observat cum "crescusera" niste chifle fierbinti. Eu nu mananc paine si chestii inrudite decat daca-s calde, asa ca am profitat si am lungit lista de cumparaturi la doua chestii. 3.75 lei. Mi le-am tras spre ghiozdan si am asteptat restul de la 5 lei. O bancnota de 1 leu. Si 20 de bani. Trantiti pe bancnota. In timp ce avea o groaza de monede de diverse valori acolo...

In momentul ala au inceput sa mi se deruleze prin creier o groaza de chestii. Casiera care mi-a intors cu capul in jos cutia cu prajitura ca sa-i scaneze codul data trecuta cand am fost in Billa. De mi-a turtit-o, i-a stricat decorul si i-a intins glazura pe pereti (peretii cutiei de plastic). Xeroxul incapatanat de mai devreme. Faptul ca aia cinci bani sunt ai mei! Faptul ca ar putea reprezenta diferenta intre mai pot sa ma intorc acasa pe picioarele mele sau nu in caz ca se intampla sa mi se faca iar rau asa cum am patit-o ieri. Lasam la o parte faptul ca ieri cand mi s-a facut rau nu duceam lipsa de bani, dar singurul loc din care as fi putut sa iau apa era galeata floraresei de la colt. Intr-o zi s-ar putea sa mi se faca rau si sa-mi lipseasca fix 5 bani pana la o apa.

Si am marait...
3.75! aratandu-i banii pe care mi-i daduse rest. N-a zis nimic, pur si simplu mi-a mai dat o moneda din cele de 5 bani pe care le avea deasupra. Fara sa o tranteasca de data asta.

Drumul inapoi spre casa. Eu, muscand bucatile crocante din chifla. Si m-am intalnit cu un domn melc pe o alee. Am bagat pachetul cu chifla in buzunar, l-am luat si l-am pus la loc in iarba. Pentru ca asa procedez mereu cu melcii. Doar ca mi s-a facut din nou rau si distanta de trei blocuri ramasa pana acasa am facut-o gandindu-ma doar ca vreau sa ajung inapoi intr-o bucata...

Mi-as dori ca asta sa fi fost tot. Sa nu fi dat telefonul acela. Sa nu fi aflat. Sa nu ma fi decis sa fiu prudenta, pentru ca daca totusi isi schimba planurile... s-ar putea sa am ceva explicatii de dat. S-ar fi terminat azi daca as fi riscat...

Si eram atat de mandra ca redevenisem imprudenta in ultima vreme...

In drum spre Billa am ciulit urechile. Pentru ca detectasera undeva departe piesa asta: