Adresa blogului este brontozaurel.blogspot.com/ncr !!!

Arhive 2010

already hating the new year

Si o sa ma urasca si el pe mine. 2010 a fost un an infect. 2011 va fi si mai rau.

Ah, da. Si cui imi ureaza ceva de bine, ii urez sa-si rupa gatul. Sunt proasta si sunt inutila si nu merit. Nu ma pricep nici macar la lucrurile care imi plac si la care mi-am imaginat vreodata ca ma pricep. S-a facut intuneric. Nici nu mi-am dat seama cand. De pe la 10-11 lucrez la un slider jQuery si nu reusesc sa-l fac sa mearga. Nici nu mai vreau sa exist.

yogi bear II

Prin centru. In cautare de incornorati. In tarcuri de ponei, in vitrine sau pe placute de inmatriculare. Gasit... de fapt regasit o parte a copilariei - micutul tobogan-delfin din parcul central. Am urcat pe treptele lui. Cu grija, pentru ca era gheata pe ele. De folosit... nu se punea problema. Intai pentru ca era rece si apoi... picioarele mele sunt mai lungi decat toboganul. (Pozele cu delfinul sunt de la articolul asta.) Gasit apoi... covrigi?!? Calzi, cu nuca si cu miere. Pe Muresenilor, la Simigeria Petru (toata lumea are un site in zilele noastre). Buni.

Targ de diverse chestii de Craciun in Piata Sfatului. M-au atras niste chestii care pareau a fi niste saculeti rosii cu (mi-am imaginat eu) ceva chestii parfumate inauntru. Cand m-am apropiat, am constatat ca erau... mezeluri?!? Un brad frumos impodobit. Reni, sanie, pomisori. Din lumini, ca si anul trecut. Niste ursuleti foarte draguti.

Inapoi catre masina. Pe Republicii, de data asta... Aglomeratie. Ingerii de anul trecut. Decoratiuni luminoase albastre acoperite de zapada.
"Mergem in Poiana?"
"Mergem..."

Brasov

Inca stiu drumul foarte bine. Dupa atatia ani si pe intuneric. Si imi place. Imi place si cum se vede orasul noaptea de pe Drumul Poienii. Tin minte ca am mai oprit o singura data in parcarea aia noaptea. In august 1999. Venisera irlandezii (elevii din schimbul de experienta din iarna) sa vada eclipsa si ne intorceam de la hotelul lor din Poiana.

Amuzant. Ca aveam sa gasesc doua din bancnotele alea de 2000 lei cu eclipsa a doua zi dimineata. Printre cartile din biblioteca. Cartile din biblioteca... Pe Jules Verne l-au dus la mamaia. Tot. Cu cateva saptamani in urma, mama imi spunea ca a vazut o carte "ceva cu trei rusi..." Mi-a picat fisa imediat.
"Aventurile celor trei rusi si trei englezi in Africa Australa. O am."
"O ai?!? Eu n-am mai auzit niciodata pana acum de ea..."

"Mergem prin Schei?"
"Ihim..."

Am impartit cu tati cele doua discuri de martipan cu vin in ciocolata de la Anthon Berg. I-am mai explicat cateva chestii la calculator. Am facut schimburi de poze. Ne-am uitat la una bucata concert Maiden. Ceea ce chiar apreciez, pentru ca stiu ca nu-l pasioneaza. Deloc. Planuri de decorat apartamentul de Craciun. Insa pana la urma am aterizat toti trei pe canapea, in fata laptopului meu. Si ne-am uitat la Rex. Doua episoade din sezonul 11 (da, ala italian care a scazut la capitolul umor si a plusat la capitolul hocus-pocus). Non è tutt'oro si Mamma chioccia. Si apoi la The Little Troll Prince. 3:37 am. Si am picat lata de somn. N-am putut dormi mult. Asa ca m-am uitat, doar eu de data asta, la The Nutcracker and the Mouseking.

Dimineata zilei de vineri mi-a adus o durere de gat urata... de care n-am scapat nici acum.

excuse me while i ruin your xm@$ spirit

"Sa-ti stea in gat!"
"Jerk!"
"Voma fericita!"
"Kiss my ass!"
"O coma alcoolica frumoasa!"
"Shove your Xm@$ happiness up your ass!"
Cateva din raspunsurile pe care le-au primit cei de la care am primit traditionalele urari de Craciun.

Nu, nu simt nevoia sa fiu amabila, sa apreciez bunele intentii. Fiecare celula din corpul meu uraste sarbatorile cu pasiune.

Masa mea de 25 decembrie. Fara nimic din porc, fara cozonac, fara portocale, fara alte chestii traditionale.

Un 25 decembrie pe care il petrec singura. Ma rog, cu Joe si restu'. Da, pana la urma am hotarat ca o sa-l cheme Joe. De-aia. Patru ani si o saptamana de la moartea omului. Am aprins lumanari parfumate si m-am uitat la desene.

Am scapat de "hai la noi in camera sa ne uitam la televizor!" Am scapat de "hai, ca n-ai mancat mare lucru, hai, mananca fripturica... vrei sa-l superi pe tata?" (asta in ultimii ani, ca inainte era "uite asa imi strici tu mie sarbatorile!") Asta chiar si dupa ce deja mi-e groaznic de rau de la cat am mancat ca poate-poate scap dracului de gura lor. Am scapat de stat sa ascult copchii care rag ceva care se presupune ca ar fi colinde, pentru ca asa-i frumos, sa primesti colindatori. Mi-e scarba de majoritatea chestiilor de la televizor. Nu, sa ma uit la televizor nu e ceva ce ma face fericita. Si nici sa mananc in exces chestii care nici macar nu-mi plac doar pentru ca asa imi urla tot restul familiei. Si nici sa-i las pe unii care canta aproape la fel de prost ca mine sa-mi zgarie timpanele.

Asta ca sa nu se mai mire nimeni de ce primeste de la mine injuraturi ca raspuns la urari...

yogi bear I

Si 20 si ceva. Si 30 si ceva. Nici o diferenta, nu? Cumva, retinusem ca trenul ar pleca mai tarziu cu zece minute. Daca metroul n-ar fi facut 6 statii in 11 minute... Daca nu mi-as fi luat totusi vreo 5 minute de siguranta...

Foarte multi n-au invatat pana acum ca, daca nu se spala, put! Destui se pare ca au fost pasionati de chimie la scoala... mai precis, de lectia despre etanol!

Capul meu impingand geamul, spatele meu impingand spatarul scaunului, de parca o jumatate de milimetru ar schimba ceva. Pun pariu ca la morga (vara!) miroase mai bine decat mirosea in jurul omului ala. Cum dracu' poate o fata sa-si tencuiasca obrajii cand ii lipseste unul dintre incisivi, restul sunt maro-portocalii, ii pute respiratia, are un par slinos si emana un miros de nu-stiu-ce-parfum combinat cu transpiratia de peste noapte? Mi-a adus aminte de un moment de acum... hmmm, ceva mai mult de 5 ani. Alte fete, socate de faptul ca imi spal parul zilnic. Sugestia de a creste treptat intervalul de timp dintre spalari...

Zapada nu se topise inca la Brasov. Nici azi nu s-a topit. Si imi patinau putin botinele pe zapada.

Sunat la interfon. "Livrare speciala, una bucata nepoata." Usa blocului deschisa, urcat scarile. Ajunsa in fata usii. Usa inchisa in bot. La asta nu ma asteptasem. Urlat cat puteam de clar cine sunt. Mi-a si fost frica sa mai intreb. Desi as fi vrut sa stiu exact. Incercat s-o fac sa nu mai planga pentru ca nu m-a vazut, nu mi-a recunoscut vocea.

"Culeasa" de tati. In camera mica, inspectat maruntisurle pe care mi le pusesera pe pat.
"In punguta asta ai soriceii - i-ai vazut?"
"Nu inca... aaa... ceva nu e in regula..." si am scos primul soricel din punguta
"Codita?"
"Da..."
"Si celalalt e la fel?"
"Da..."
Hohote de ras. Eu, rostogolindu-ma pe jos de ras... ROFL cat se poate de la propriu. Ras cu lacrimi, amandoi.
"Coditele... le-a pus coditele in cap..."
[I've heard of cephalopods, but never of mice with tails sticking out of their noses...]

"Mai aveti incornorati anul asta?"
"Reni?"
"Da..."
"Nu stiu..."

the old and the new

Luni, marti. Umblat prin oras. Chestiuni administrative. Nu mai iesisem din casa de o saptamana. Si nu mi-au prins bine iesirile. Asta e si motivul pentru care sunt treaza acum. Motivul pentru care am plans atat saptamana asta.

Cunosc orasul bine. Cel putin zonele prin care am umblat. Nu as fi putut sa aleg alte trasee mai scurte. Ma misc repede. N-a ajutat...

Urasc ceea ce nu cunosc, ceea ce nu inteleg. Acte, bani, interactiunea cu alti oameni. Pentru ca mi-e frica.

Imi tot venea in minte piesa asta luni dimineata. Cand am auzit-o prima data... prima data stiind cine o canta... o stiam deja. Nu-mi amintesc, dar cu siguranta o mai auzisem.

Zapada murdara pe jos. Si apa murdara. Si cateva minute de panica in fata usii inainte sa ma hotarasc sa intru.

Iar pe strada. Si aproape mi-a scapat un "ohne Zucker, bitte!" la gogoserie. Ufff, Rex! De vreo doua saptamani ma uit la episoadele in neamta. Pe cel vazut cu o zi in urma nu-l stiam.

Prea multa lume pe strada. Imi sperie porumbeii cu care impart continutul pungii de la gogoserie.

Mi-e frica. Ce e mai rau de-abia acum urmeaza. Am bilet pentru joi dimineata. Mi-e frica. Mi-e foarte frica. Parca am mai trait asta candva. Nu vreau iar...

i'm not a blogger

Gata, am zis-o. Nu stiu ce mi-a venit. Asa pur si simplu. Atipisem in timp ce scriam alta chestie pe care am sters-o pana la urma. Si m-a pocnit un gand amuzant. Multe din postarile de pe aici n-au iesit asa cum intentionam. Uneori m-am apucat plina de draci sa scriu ceva. Si am adormit dupa trei paragrafe. Si cand m-am trezit am dat click pe Publish Post. Ca se dusesera dracii pe moment, da' erau genu' de draci care revin (hint, hint... caused by interacting with certain people). Si oricum esentialul era in alea trei paragrafe, iar eu is aia aproape corijenta la literatura, deci de imbunatatit scriind mai mult nu se pune problema. Alteori m-am apucat sa scriu despre ceva si am deraiat. Si am ajuns sa scriu despre altceva. Si-am dat Publish Post pentru ca in momentul ala ajunsese sa ma roada mai tare decat gandul initial.

Si apoi m-a pocnit gandul - "I'm not a blogger if I do that - real bloggers have a plan." Si apoi mi-am amintit. De mutra mea reflectandu-se in ecranul laptopului. Cute pe nas si pe sprancene. Caninii dezveliti. Reactia mea la inca un articol despre blogging, bani din blog. Sau poate la inca un articol despre ceva concurs. Sau poate despre facebook. Ma durea fix in piciorul prost sudat al biroului (ca ala nu-i al meu) de chestiunile astea, dar am dat bot in bot cu genul asta de articole atat de des in ultima vreme incat cred ca incep sa devin alergica. Stiu, sunt imatura. E reactia aia de respingere pe care o au copchii atunci cand li se indeasa in fata ceva ce refuzasera.

Dar asta sunt eu. Imatura, imprastiata. Si vreau sa citesc parerile oamenilor despre... diverse. Elegant sau vulgar exprimate. Sau ganduri, povestiri amuzante. Si nu ma deranjeaza sa mai aflu ce se mai intampla pe lumea asta. Chiar daca de cele mai multe ori am o reactie de "vai, sa-mi trag palme!" Si ma atrag ca un magnet muzicile. Sau vreau sa vad cum unii iau un subiect, il intorc pe toate fetele, il fac bucati si il studiaza. Mda, stiu, eu am prostul obicei de a face bucati si chestiile cat se poate de materiale. Chiar daca ma trezesc cu bucati "in plus" dupa ce le asamblez la loc. Uof, inginerii astia, nu? Si cred ca iar am deraiat, nu?

Si intre timp m-am plictisit. Si mi-a trecut... ce-o fi fost ce ma pocnise cand am inceput sa scriu asta. Totusi... in momentul ala aveam in cap piesa asta (bineinteles, din cauza cuvantului cel mai des folosit - the 'f' word). Ar fi fost pacat sa n-o pun, daca tot era in tabul urmator...

Sweet dreams!

try not to link, try not to link

[Postare fara cap si fara coada...]

In noaptea asta am dat peste un articol foarte interesant pe un blog axat pe programare. Cu linkuri catre altele. Deschise toate in alte taburi. Iar alte linkuri catre alte articole. Si tot asa... pana am ajuns la vreo 50 de taburi deschise.

Am gasit in articolele alea (alea pe care am apucat sa le citesc, mai am inca vreo 45 de taburi deschise) o multime de idei pe care le-am simtit si eu in anumite momente. Si n-am fost niciodata capabila sa le exprim. Si nici acum nu stiu cum sa exprim ce-am simtit citindu-le. Gandul meu initial a fost ceva de genul "they dug up a lot of graves." Fara conotatiile negative pe care le-ar intui multi. Ceea ce imi aminteste ce imi spunea zilele trecute un fost coleg de liceu, recent intors din Japonia, despre cuvantul japonez pentru "curiozitate." La ei e definita ca o stare ciudata si placuta, nu e ceva negativ ca in engleza - celebra "curiosity killed the cat." Am simtit dorinta de a pune pe cat link catre o poza cu un tigru si de a plasa apoi un rautacios "even though it was a pretty kitty." Si dupa ce am scris ultima fraza am simtit dorinta de a explica de ce pe mine cuvantul "cat" sau "pisica" (si chiar nu conteaza limba) ma face sa ma gandesc instant la tigri sau leoparzi si nu la pisici obisnuite ca oamenii normali. Dupa care am simtit dorinta de a pune pe "pisici obisnuite" link catre o poza cu o birmaneza. Pentru ca e primul soi de pisica la care ma gandesc. Probabil rasa mea preferata. Nasa mea avea astfel de pisici cand eram mica si nasu' zicea mereu in gluma ca tine mai mult la pisici decat la el. Ca lui mai uita sa-i dea de mancare dar pisicilor niciodata. Overexplaining. Overlinking. Pun atat de des ceva muzici in postari. Foarte legate de ceea ce am scris. In creierul meu. Poate altii nu vad nici o legatura. Sinistru, nu-i asa? Al dracului de bun articol. Eu n-as fi fost in stare in veci sa scriu asa ceva. Desi simt cum se manifesta la mine. Dar n-as fi in stare sa explic asa. Stiu ca din cauza asta imi place Wikipedia. Stiu ca si eu incerc intr-o anumita masura sa fiu un soi de wikipedia uneori. Sindromul datului mura in gura... cand as putea pur si simplu sa pun sus o banda cu rosu' pe care sa scrie mare "if something is unclear, just f*ckin' google it!" Sau nu. Nu ar merge in toate cazurile. Pentru ca, dupa cum am mai zis, unele legaturi se fac doar in creierul meu. Ceea ce nu inseamna oare ca pentru altii nu conteaza? Si daca e asa, nu ne intoarcem oare de unde am plecat? "Just f*ckin' google it" is enough?

La mine stiu clar ca se manifesta si inainte sa fi auzit vreodata de web. Temele la mate, fizica. Toti pasii rezolvarii pe larg. Explicat la fiecare pas ce teorema/ axioma/ lege/ Scaraotchi s-o scarpine am folosit ca sa trec de la pasul precedent la cel curent. Linking cuts redundancy. Romgleza la putere in postarea asta, dar unele ganduri, bucatele de ganduri imi suna asa aiurea in romana. Atunci rescriam in rezolvare partea teoretica folosita. Acum as pune link catre teorie. Bineinteles, atunci imi intra in creier mult mai usor teoria in formularea ei matematica (pentru ca bineinteles ca nu scriam acolo teoremele in cuvinte, un P=U*I era suficient si de-aia fituicile mele contineau formularile teoretice in versiunea "eleganta," in cuvinte, dar nu si teoria in sine - adica formularile matematice, demonstratiile). Acum... teoretic castig timp. A pune un link e mai rapid decat a rescrie (da, stiu ca s-a inventat "copy-paste"). Dar acum pierd timp pentru a cauta cel mai bun exemplu care sa ilustreze ce vreau sa zic. Pierd timp pentru back-up. Daca o pagina dispare, e modificata? Screenshot, upload. Pierd timp pentru ca de fiecare data se formeaza noi legaturi pe creier. Si tin sa le ilustrez si pe alea. Prin noi linkuri in text.

Si tin minte ca nu se manifesta doar in legatura cu scoala. Citeam Jules Verne (iar tentatia de a cauta pagina dedicata omului pe Wikipedia) si uneori simteam nevoia sa pun in practica una sau alta. Unele pentru ca m-ar fi facut sa ma simt mai bine sa stiu ca sunt si eu in stare de asa ceva, altele pentru ca ma gandeam "pe dracu', e o idiotenie, n-are cum sa mearga!" Sau simteam nevoia sa caut in dictionar cuvinte noi. La fel cum faceam atunci cand citeam stirile despre F1 pe teletextul unui post in neamta (RTL sau uneori Pro7). Si da, toata neamta mea o datorez curselor/ emisiunilor/ stirilor despre F1 si lui Rex.

Geeky, geeky, geeky me!

asigurarea obligatorie a locuintei [din experienta proprie]

de pe corbisimages.com

[Atentie! Postare probabil foarte plictisitoare pentru unii, dar poate e de ajutor pentru altii... mai ales pentru cei ca mine care atunci cand aud de formulare, formalitati simt nevoia sa urle si sa se ascunda sub pat - nuuuuu! Da, cam ca nenea din dreapta...]

Unde?
Aaa... adica asigurator? Astra Asigurari, Asirom, orice ce va convine. In orice caz, in cazul tuturor optiunilor studiate de mine exista si site, se gasesc acolo adresele sucursalelor, in unele cazuri si harti (si daca nu, exista Google Maps). Unii asiguratori ofera si posibilitatea incheierii online a politei. Eu sunt mai toanta cand vine vorba de chestiuni de genul asta si ma uitam stramb la unele chestii de prin formularele alea, asa ca am zis mai bine nu! Plus ca (desi nici macar n-am ajuns la etapa aia) habar n-am cum as fi putut sa platesc din moment ce nu mai am card.

Ce acte trebuie?
Buletinul e suficient pentru oamenii cu memoria suficient de buna incat sa tina minte suprafata in mp a locuintei si anul de constructie al imobilului (pe care unii asiguratori nu il cer). Nu, chestiile astea nu influenteaza pretul. Asa ca habar n-am la ce le trebuie din moment ce nici macar nu cer vreun act doveditor. Apropo, eu le-am luat din contractul de vanzare-cumparare.

Cat costa?
20 euro, pentru un an. Platibili in lei. Adica 86 lei (ma rog, nu atat e cursul, da' normal ca unu, il imping putin in sus si doi, nu stiu sa lucreze cu monede, doar cu bancnote).

Ce riscuri acopera in pretul asta?
Depinde de asigurator. Unii acopera doar calamitatile naturale, altii acopera si furturile, actele de vandalism. Da, stiu, eu m-as gandi ca riscul e mai mare in cazul alora "nenaturale," insa... in peste 8 ani de cand stau aici, usa mea de la garsoniera a fost sparta o singura data. De mine si de un coleg de-al meu de la poli. Pentru ca se blocase si nu se mai deschidea. Concluzia a fost ca ar fi bine sa nu ne apucam noi vreodata de spargeri. Ne-a luat sase ore... de la 10 la 16. Plus ca nici n-am fost in stare sa lucram finut - tocul usii arata de parca ar fi muscat cineva din el in zona aia.

Cat timp mananca toata povestea?
Pai cat dureaza drumul, dus-intors (eu am ales o sucursala in apropierea facultatii, asa ca stiam bine zona si n-am mai pierdut timp invartindu-ma ca o curca beata in cautarea unei adrese gasite pe net - ca sa fiu sincera, asta a si fost criteriul meu de selectie al asiguratorului: cat de bine stiam zona), plus... relativ putin in cazul, meu, desi era foarte aglomerat. In cazul meu probabil a ajutat si mutra de copil din dotare, pentru ca toata lumea a sarit sa ma intrebe cu ce poate sa ma ajute. Si probabil ca a ajutat si ca nu mi-am uitat manierele acasa atunci cand le-am raspuns si am venit si eu cu intrebarile mele. Da, stiu, probabil n-a fost fenomenal de corect, mai asteptau si alti oameni (sositi inaintea mea) acolo, dar din moment ce am fost invitata sa trec in fata... Mai era si foarte cald acolo si nu-mi venea sa-mi dau jos geaca pentru ca tocmai observasem ca-mi patasem puloverul cu pasta de dinti (mda, problema veche, stiu... mereu reusesc "performanta" asta), asa ca muream sa se termine totul cat mai repede.

vampire x-m@$ shopping frustrations

Cred ca am mai scris chestia asta candva. Inainte de Craciun se intampla ceva in spatiile de vanzare destinate fructelor. Foarte multi oameni (marturisesc acum ca partial si eu) asociaza Craciunul cu portocalele/ mandarinele/ ce alte neamuri or mai fi, al' cu coarne sa le scarpine. Si cei care vand fructele sa gandesc pai hai sa facem bani pe spinarea fraierilor nostalgicilor. Asa ca baga portocale la vanzare. Mai multe decat de obicei. Nu comentez de pret, ca sincer n-am fost niciodata atenta. Poate e mai mic ca-s atatia care vand portocale in perioada asta si daca omului (ma refer la cumparator) nu-i convine pretul se cara peste drum (asta daca n-are o lene/ graba/ sila fenomenala in el la momentul respectiv). Poate-i mai mare, conform principiului fraieru' clientu' nostalgic oricum cumpara, hai sa-l "jumulim" bine de bani. Poate se sinucid cu politica de "jumulire" a clientului, poate ca nu in cazul in care fraieri oricum exista si poate mai exista si o intelegere cu competitorii sa nu coboare nimeni sub un anumit pret si daca cineva indrazneste totusi sa coboare sub pretul respectiv l-a luat dracu'. Poate, poate, poate... Nu conteaza. Adica poate conteaza, da' nu vreau eu sa ma mai gandesc la aspectul asta ca sincer ca ma ia durerea de cap.

Si oricum nu ma doare, ca eu oricum nu cumpar portocale.

Lasand la o parte pretul de care se poate trage, trecem la o chestie de care nu se poate trage. Legile fizicii. Comerciantii au la dispozitie un spatiu. Care nu se poate extinde asa in mod magic. Deci daca aloca mai mult din spatiul ala pentru portocale/ rude de portocale, trebuie sa aloce mai putin spatiu altor fructe. Sau chiar sa renunte la a mai vinde alte fructe in perioada nebuniei de Craciun cu portocalele.

Ce alte fructe? Evident, ceva ce prefer eu, din moment ce am observat asta anul asta si am observat-o si anul trecut si am observat-o si acum doi ani... Struguri!

Mai multe portocale/ neamuri, mai putini struguri. Sau chiar zero struguri.

Sunt o creatura groaznic de pretentioasa la mancare (si nu doar, am o groaza de fixuri inclusiv ala cum ca biroul meu, spatiul meu de lucru e sacru, deci sunt in stare sa-i crap capul cuiva care mi-ar pune niste flori pe birou de exemplu... daaar asta e o cu totul alta poveste), asa de pretentioasa incat ai mei nici macar in clasa a zecea nu m-au lasat in tabara (in fine, mi-au zis ca neaparat vin si ei cu mine daca merg). Nu-mi plac verdeturile de nici un fel, sunt o groaza de dulciuri la care stramb din nas, carne inseamna strict peste sau pui necontaminat de nici un fel de sare, condimente, sosuri, lactate pentru mine egal lapte dulce si atat. Si sunt pretentioasa si la capitolul fructe. Nu suport chestii de genul, banane, kiwi, pepene galben. Nu suport chestiile fibroase sau cu coaja groasa. Merele le prefer ca bebelusii, fara coaja, date pe razatoare, ca-mi raman cojile printre dinti, imi zgarie gingiile. Portocalele, mandarinele... le vampirizez si atat. Adica imi infig coltii si le sug sucul. Si partea fibroasa se arunca. Pentru ca eu n-o suport. La fel cum se arunca si cojile de la struguri, mai ales daca sunt groase. Uneori chiar stau si culeg samburii din struguri. Si exista o ierarhie a preferintelor. Sus de tot sunt chestiile dulci si zemoase. Pepenele rosu, strugurii, perele. Piersicile, nectarinele, prunele. Merele, portocalele. Astea raman mai la coada si datorita faptului ca pana in clasa a XII-a au fost parte a meniului zilnic. In ultimul semestru de liceu i-am convins pe ai mei sa facem trecerea la piersici... mmm! Oricum, ideea principala e ca eu prefer oricand strugurii portocalelor.

Motiv pentru care asa am facut o mutra cand n-am gasit struguri nici in al treilea magazin prin care am trecut zilele astea. Nari dilatate si o privire plina de groaza - daca nu mai gasesc deloc pana de Craciun? Ce fac? Trec la vampirizat portocale?

Da, stiu ca toata chestia asta e inutila. Nu se schimba "moda" doar pentru ca nu-mi place mie... It's like beating the dead horse...

a-mi forta mana

... din nou!

A ma autofaulta... din nou... A impinge totul la extrem. A nu-mi lasa nici o posibilitate de scapare. A ma autocondamna.

Imi doresc un soc urat. Si dureros. Poate... poate... o sa ma faca sa reactionez.

Am nevoie de asta... cu disperare...

... what am I doing here? Mi-am promis iar... I'm going back in time... O sa incerc iar. The gateway now is mine... Am inghetata. Should I stop at last and never see the past? Si limonada cu gheata. Tonight it will be done... Si lumanari parfumate. I will be the one to discover to the core what no other saw before... Si tocmai am inlocuit rezervele aparatelor de parfumat prin casa. We're here just for a while, then we die... Si visez. I need to know what the future will be like, I want to see a new horizon... La creaturi albastre. We're here just for a while, then we die... La o ploaie albastra care cade in sus. I'm lost and all alone... La drumuri care sunt create in fata mea si sunt sterse de pasii mei. I need to go...

intre parerism de retardat si lipsa de... coloana vertebrala

Am spus de multe ori, ma enerveaza pareristii retardati. Aia care isi dau cu parerea atunci cand sunt total pe langa. Genul care stiu mereu mai bine de exemplu cum trebuie sa-i repare medicul si pentru ce medicamente sa le dea reteta.

In ultima vreme am descoperit insa ca uneori ma calca la fel de tare pe coada si aia fara pareri cu adevarat proprii. Cei care au descoperit un forum pe net si pentru care forumul ala a devenit autoritatea suprema in domeniu. Cei care sustin sus si tare ca un anumit produs pe care nici nu l-au atins vreodata e prost sau bun doar pentru ca asa au citit ei intr-un articol dintr-o revista. Sau pentru ca au ajuns sa aiba o slabiciune pentru marca respectiva. Cei care fac spume la gura atunci cand spui ca parerea unei persoane care pentru ei e Dumnezeu intr-un anumit domeniu s-ar putea sa fie gresita.

Uneori imi par ca niste pauni care vor sa faca parada cu o coada imaginara. Uneori ma amuza sa vad cum pun botul la orice. Cu cata convingere sustin ca sunt extraterestri printre noi, ca un anumit procesor e cel mai tare, ca exista o conspiratie la nivel mondial (al carei scop n-am reusit niciodata sa-l aflu, in ciuda faptului ca am intrebat mereu), ca o sa vina sfarsitul lumii la eclipsa din august 1999... aaa... scuzati, aia a trecut... in 2012 si alte chestii de genul asta. Alteori ma irita faptul ca eu am inceput o conversatie normala despre cum imi suna mie o anumita trupa si am primit ca raspuns o fraza rigida despre genul muzical in care nu stiu ce expert a zis ca s-ar incadra muzica produsa de respectivii.

no more, no more...

Scris postare. Holbat la monitor. Inchis tab. Scris postare. Enervat. Sters postare.

Sunt antisociala, bine? Nu sunt prietenoasa, "lipicioasa" sau cum se mai exprima lumea. Nu imi place sa ies in oras, percep pana si simplul fapt ca cineva respira in preajma mea ca pe o agresiune. "Iesitul la o cafea" e ceva neplacut pentru mine. Nu imi place cafeaua, nu imi place mirosul de tigara (e la fel ca si cu frigul, rezist bine, n-am probleme; doar ca nu-mi place). Si nu imi place sa fiu intr-un loc in care simt ca n-am ce cauta in mijlocul altor oameni care se simt in elementul lor acolo. Pentru care asta e "normalitatea."

Dar nu e normalitatea mea. Si nu vreau sa depun eforturi sa fie. Nu vreau sa incerc sa "ma integrez." Vreau doar sa fiu lasata dracului in pace. Si nu imi place ca mi s-a reprosat mereu, ca mi se reproseaza in continuare ca sunt asa, ca mi se da in cap ca sunt "salbatica."

Uneori incerc sa pretind ca sunt altfel. Pentru ca am obosit. Pentru ca nu mai suport criticile. Pentru ca nu mai rezist la alte reprosuri. Si nu stiu ce isi imagineaza altii, dar nu imi place. Pentru fiecare zi petrecuta in compania altora urmeaza zile si nopti de cosmar. Pentru mine. Pentru ca nimeni altcineva nu vede.

Mi s-a cerut sa fiu un catelus dragut si cuminte pentru cineva care "dorea sa ma vada." Asa ca m-am autofaultat. Ca sa fac ceva dragut. Rezultatul? N-a mai avut timp si probabil (nici) chef de mine. Gaura in bugetul care oricum era pe zero, deci acum e pe minus. Trei nopti nedormite si planse. Si ma sperie putin ca sunt treaza de mai bine de 70 de ore si nu simt nevoia sa adorm. Plus ca mi-am facut rau fizic. Cu intentie. Si n-o sa-mi revin fizic prea curand. Timp pierdut. Timp de care chiar as avea nevoie ca sa lucrez. Doar ca sunt prea varza ca sa-mi mai arda de orice. Si chiar ar trebui sa lucrez. Ca sa am ce sa prezint la un interviu de angajare. Asta ca sa nu stearga cu mine pe jos si sa revin la starea de acum, in care iar vegetez jumatate de luna...

Whatever Ozzy says...

sweet nightmares

Adica iepe de noapte dulci... Adica nu ca mine. Iapa de noapte oi fi, da' dulce nu-s. Cica m-am apucat sa-mi organizez bogata colectie de DVD-uri. Sutele alea de DVD-uri pline cu muzici si desene. Na, am zis sa fac lucrurile cum trebuie, sa-mi si fac o baza de date, cu trupe, concerte, setlisturi, piese... si asa mai departe. Am lucrat toata noaptea la asta si deja simt ca turbez. Macar asa am avut ocazia sa-mi aduc aminte de cateva piese simpatice.

La inceput, m-am speriat de niste jucarii periculoase...

Apoi am simtit ca incep sa innebunesc... Recunosc, putin nebuna eram deja...

Bine, bine... nu doar putin... nebuna de legat. Ceva in genul asta...

cautari - poate ajuta

Asta lasandu-i la o parte pe cei care cauta formol pe net (nu e banc, majoritatea celor care aterizeaza aici in urma unei cautari pe google aterizeaza la poza cu borcanu' cu formol).

carrefour mar de ciocolata gubor
Eu am luat unu' de Paste (poze aici). Ciocolata cu lapte cu aroma de lamaie verde. Si mi-a placut. Am mai luat unu' duminica, dar de data asta nu din Carrefour (desi e posibil sa se gaseasca si acolo, cine stie), ca n-am mai calcat de vreo 2-3 luni prin magazinele lor, ci din Auchan. Gubor Winter Apfel. Asta e din cicolata cu lapte cu arome de turta dulce si alune. Aromele de turta dulce predomina, influenta alunelor e destul de slaba (si da, e exact asa cum zice numele, contine aroma de alune, nu bucatele/ pasta de alune). Mie imi convine asta, pentru ca nu ma omor cu alunele, altii s-ar putea sa fie dezamagiti. Mie mi-a placut mai mult cel cu aroma de lamaie verde, dar si asta e bun.

turta dulce contrella kinkartz
E in regula. Si de gasit ar trebui sa se gaseasca in magazinele mari. In Auchan se gaseste sigur, prin altele nu prea am mai trecut in ultimele doua luni. Mai bine totusi turta dulce Contrella de la Weiss. La fel ca si Kinkartz, Weiss este o marca detinuta in prezent de Lambertz (poate o sa am chef intr-o zi sa scriu si cate ceva despre istoria celor trei marci, pentru ca multi au impresia ca Lambertz/ Kinkartz ar fi polonezi, insa de fapt sunt...

momente si ganduri

Candva, intr-un an ca oricare altul, in dimineata zilei de 6 decembrie, undeva, intr-un birou, nu conteaza unde. O tipa e toata rosie la fata si transpirata. Si isi tot misca piciorul intr-un mod ciudat. Timp de un minut... doua minute... cinci minute... zece minute... un sfert de ora... trei sferturi...

Pana cand nu mai rezista...

"Ma scuzati..."

Si cei din jur isi indreapta privirea catre ea... Fata ei devine chiar mai rosie, dar continua...

ganduri de somnambula

Postarea asta as fi vrut sa fie despre altceva. As fi vrut sa fie despre desene animate... despre The Nutcracker and the Mouseking, despre The Little Troll Prince, despre Aladdin, despre All Dogs Go to Heaven. As fi vrut sa fie despre programare... despre ce am mai lucrat, despre chestii interesante de care m-am impiedicat. As fi vrut sa fie despre ceea ce probabil era cea mai putin proasta stare din ultimele doua luni... despre lenjerie cu parfum de migdale. As fi vrut sa fie despre muzici... despre ce concerte Eric Clapton, Ramones, Nirvana, Aerosmith, Iron Maiden, AC/DC am mai facut rost, despre Cryptic Wintermoon, pe care i-am descoperit acum aproximativ o saptamana.

papila gustativa a vacii

Pana in seara zilei de luni nu mi-am pus niciodata intrebarea (tembela, de altfel) "cum pot vacile sa manance iarba?" Sau poate mai corect spus ar fi "cum se poate sa le placa sa manance asa ceva?" Probabil pentru ca nici nu mi-a troznit niciodata prin cap sa ma duc si eu pe camp si sa ma apuc de... pascut.

A nu se intelege gresit, nici luni nu m-am apucat de activitatea asta a pascutului de iarba in pe stilu' animalului cu ochi mari si frumosi (da, chiar imi place la nebunie cum arata ochii de vaca!) si coarne. Doar ca am avut parte de o experienta... interesanta.

In ultimele luni, activitatea de incercat dulciuri noi a devenit ceva mai organizata. Nu ca ar fi fost cu adevarat haotica nici inainte, dar na. Acum iau noutati la testat de exact doua ori pe luna. Ultima data a fost luni. Pentru ca trecuse cam jumatate de luna de ultima data (atunci cand i-am facut si poza lu' cutu') si pentru ca oricum aveam de umblat pentru niste hartii si mi-am zis ca pot sa trec si prin doua magazine dupa. Mda, de-aia m-a plouat. Ca nu m-am intors direct acasa si am fost sa-mi iau un ursulet dragalas (ma simt asa o criminala pentru ca l-am decapitat si i-am mancat creierii de ciocolata), o punga de bomboane unguresti cu rom si stafide si patru tablete de ciocolata.

Dolfin le cheama. La tabletele de ciocolata ma refer. Prima alegere a fost simpla. Ciocolata neagra cu bucatele de portocale confiate. Apoi mi-a atras atentia ciocolata cu lapte si cu scortisoara de Ceylon. Ah, nu se putea sa nu fie si cea cu biscuiti speculoos printre alegeri. Insa ultima... am stat putin in fata raftului sa ma hotarasc. Cea simpla cu lapte? Una din cele doua cu migdale? Pana la urma m-am hotarat pentru o ciocolata cu lapte cu ceai verde Sencha. Acum un an incercam o cutie cu ciocolata din Carrefour. Bomboanele respective erau cu diverse arome de ceai. Si mi-au placut mult. Gandindu-ma la ele am facut alegerea.

Acasa. Sa le testez, nu? Mi-am rupt din fiecare cate ((1/6)/4), adica un sfert din una din cele sase diviziuni (care ar veni cam la 12g una, avand in vedere ca o tableta e toata 70g). Prima testata a fost cea cu ceai. Bineinteles, am mirosit-o inainte s-o gust. Acum, ce pot sa zic? Ceai verde Sencha eu n-am incercat in viata mea, deci habar n-aveam cum ar trebui sa fie. Asa ca nici acum nu stiu daca miroase asa cum trebuie. Pentru nasul meu prost... miroase a iarba. Din aia de mananca vaca. Bineinteles, dupa mirosit, au urmat cateva momente de panica. Sunt o creatura carnivora, cum as fi putut sa mananc o ciocolata cu iarba? Totusi am incercat-o. Din fericire, gustul nu e asa rau precum mirosul. Se simte un gust puternic de ceai verde in ea (chiar daca eu habar n-am ce anume e specific respectivului ceai verde), chiar are bucatele mici de frunze inauntru asa ca e putin smilgher pe limba. Se topeste incet si nu e prea cremoasa. Si dupa ce s-a topit toata raman cu un gust care nu ma incanta. Din fericire, celelalte mi-au placut mai mult. Din fericire, intamplator le-am incercat exact in ordinea in care aveam sa le prefer, de la cea care mi-a placut cel mai putin la cea care mi-a placut cel mai mult... si cand ma gandesc ca le-am incercat in ordinea aia pentru ca asa s-a nimerit sa le asez pe masa! Si tot din fericire, cand le-am incercat din nou marti seara mi-au placut toate mai mult decat luni.

Tehnic, astea sunt probabil cele mai rafinate ciocolate pe care le-am incercat vreodata. Daca e sa ne luam dupa ingrediente si dupa pret. Practic, limba mea toanta prefera chestiile care ofera satisfactie imediata, chestiile cu care nu imi ia timp sa ma obisnuiesc. Lindt Excellence Extra Creamy sau chiar si banala Lindt Swiss Classic Milk se topesc mult mai repede pe limba si sunt mult mai cremoase. Si sunt mai dulci. Ciocolata neagra Dolfin se sparge in bucati exact asa cum ar trebui sa se sparga o ciocolata rafinata. Mie mi s-a parut insa oribil de amara la inceput. Lindt Excellence 70% este semnificativ mai dulce, chiar daca ciocolata asta neagra de la Dolfin are doar 52% cacao si mai are prin ea si bucatele de portocale.

Pe moment, nu aveam Lindt. Asa ca, dupa ce am incercat 1/24 din fiecare din cele patru tablete, gherutele mele au tot inceput sa se scufunde in punga cu bomboane unguresti. Pana am dat gata cam o treime din ea. Nu m-am uitat la ingrediente sa vad ce au in ele, probabil o intreaga fabrica de chimicale. Pot sa-mi dau seama ca nici macar nu sunt ciocolata adevarata dupa cum se topesc (sau mai bine zis dupa cum nu se topesc) in gura si mi-e clar ca nu m-as atinge de asa ceva daca n-ar fi stafidele alea multe, grasute si aromate inauntru. De, sunt mai ieftine dacat Poiana... Insa... cumva, rezultatul place mult papilelor mele gustative.

Concluzia?

[a cere] ajutor

O discutie despre posibilitati infinite. Discutie la care n-am participat, dar care m-a enervat putin. Am mai zis de vreo cateva ori asta, am fost mereu fascinata de inaltimi. Cand eram mica, imi doream sa devin acrobata. Ma uitam mereu cu invidie la cei care se catarau pe stanci de fiecare data cand ai mei ma tarau la Pietrele lui Solomon. Bineinteles, nu pentru catarari. Iesit in natura pentru ei insemna mers pana undeva, trantit o patura pe jos, dormit, trezit, mancat, dormit iar. Intotdeauna am urat ritualul asta. Eu imi doream sa ma catar, sa explorez locuri necunoscute... la fel ca eroii din cartile lui Jules Verne. Evident ca nu ma tineau legata, chiar daca imi faceau scandal daca dispaream prea mult timp. Asa ca incercam. Incercam sa explorez imprejurimile. Chestie care se termina tragicomic. Ma speriam de o chestie care imi parea a fi un sarpe, se luau de mine niste javre, faceam buf dupa vreo tumba pe vreun copac cazut pe jos, faceam pleosc dupa ce imi "scapa" piciorul pe vreu piatra uda in timp ce incercam sa traversez un parau, ajungeam cumva in niste urzici, ma apuca vreun copac (nu glumesc, am un talent fenomenal cand vine vorba de agatat haine in clante sau copaci sau orice alte chestii pe langa care trec)... Incercam sa ma catar pe stanci. Doar ca nu prea eram in stare...

i am the wicked witch of the south[*]

... and I've just grabbed my broom!

Doar ca eu nu sunt in stare sa o folosesc ca sa zbor. Ci doar ca sa fac putina curatenie. Prin debara, prin bucatarie, prin baie, prin posete, ghiozdane si ghiozdanele, prin sertarele cu sosete si lenjerie de sub pat, printre rechizite, printre DVD-uri, printre acte, prin cutiile cu scule, printre ganduri, pe hard... Da, sunt pictate cat se poate de manual...

In caz ca se intreaba cineva de ce atata Motorhead... ei bine, pentru ca vine Craciunul. Si, oricat de siropos ar suna asta, discurile alea mi-au salvat candva viata de Craciun.

Pentru mine, asta e cel mai frumos colind. Acum aproape un an si jumatate deschideau concertul de la Bucuresti cu piesa de mai sus (si da, stiu ca Lemmy ii are alaturi pe Phil Campbell si Mikkey Dee acum, dar imi place clipul asta pentru cum se incrunta "Philthy Animal"). Si acum aproape imi vine sa plang pentru ca n-am putut sa-mi pastrez starea de atunci, asa cum am pastrat pana cu care am plecat de acolo.

E a doua incercare de a scrie postarea asta. Aseara am lasat-o moarta...

Acum cateva zile ma gandeam sa procedez frumos, curat, matematic. Sa iau o hartie A4, sa trasez o linie pe mijloc ca sa o impart in doua coloane. Si sa ma apuc sa scriu. Pe prima coloana ce imi place, pe a doua ce nu imi place... legat de Craciun.

Si apoi am citit asta. Cumva, ceva m-a deranjat acolo. N-am stiut exact ce. Nici acum nu sunt sigura ca stiu.

Dintr-un alt film. Vineri, 26... noiembrie. Draci, e deja noiebrie. 9 zile de la ultima iesire din casa. Nu, aia cu "sunt mai mult decat antisociala" nu era banc.

De-aia. Pentru ca asa mi-a tunat, sa pun piesa asta. Si pentru ca mi-am adus aminte de Sonisphere in dimineata zilei de vineri in timp ce faceam dus. Da, unii oameni se spala zilnic si atunci cand nu ies din casa cu saptamanile. As putea sa renunt la orice, mai putin la dus.

Revenind. Complexul comercial Auchan Titan. Mini Blu. Eu holbandu-ma la tigrisorul ala de la Lelly. Tigrisor pentru ca eu am tigri de plus si mai mari. Dar e cea mai mare versiune de tigrisor de la Lelly. Il vreau. E asa dragut. Sa-l iau? Sa nu-l iau? Banii de cheltuiala pe jumatate de luna. Nu inca... dar maine... E in regula. Nu simt ca renunt la ceva in felul asta. Poate ca altii simt ca fac sacrificii daca isi baga absolut toti banii in ceva si dupa aceea raman cu zero virgula zero pentru iesit in oras, mancat, situatii neprevazute, dar eu nu simt asta. Ma simt inspirata ca am gasit o modalitate sa imi iau ceva ce imi doresc rau de tot doar din banii pe care ii am la dispozitie. Sa am bani zilnic nu e o prioritate. Prioritati sunt sa fiu curata, sa miros bine, sa fiu in haine care imi plac, sa strang in brate animale de plus care imi plac. Bancomat. Renunt la a mai face vreo operatiune in momentul in care un tip se posteaza in spatele meu. Da, as fi putut sa-i atrag atentia ca e o banda pe jos, da' eu is salbatica, antisociala si nu vorbesc cu alti oameni... ca ma papa! Eventual marai daca se apropie prea tare de mine. Nu, nici asta cu maraitul nu e banc.

Auchan. Produse de Craciun la intrare. Groaznic, groaznic, ce de hidosenii! Cum spanac pot tranti oamenii unele din chestiile alea in brad? Sunt groaznic de pretentioasa atunci cand vine vorba de globuri si de beteala. Si cand vine vorba de ciocolata. Putine chestii interesante la intrare la capitolul asta. Figurinele Lindt. Doar ca dau eu 13 lei pe 50g de ciocolata cand o zbura porcu' (cu propriile aripi, nu cu avionu'). O cutiuta cat pumnul cu sase praline frumos sculptate inauntru. Nu par a fi de Craciun, dar sunt puse acolo. 2 lei si ceva. Toblerone Snowtop Limited Edition. Neh... Nu mai am chef de asa ceva, desi cand am vazut pliantul am fost incantata sa vad ceva nou in gama lor. Mama imi aducea Toblerone mereu cand se intorcea de la Dusseldorf, dar in ultimii zece ani eu m-am mai atins de doua ori de chestii din gama Toblerone. O tableta de Lindt Excellence neagra intr-un cos cu panettone & altele. Draci carliontati, da' individual? Gandul asta ma face sa o iau repede spre aleea cu ciocolata. Nu. N-au. Dar au jeleuri Bohme invelite in ciocolata. Si eu care ma plangeam nu de mult ca nemtii au si variantele invelite in ciocolata, iar noi doar pe cele simple. De ceva vreme n-am mai vazut Excellence neagra 70% sau 85%... Draci carliontati. E un stand cu... nu stiu ce ciocolata serveste acolo, stiu doar ca nu e Kinder pentru ca la nici doi metri in spate l-am refuzat pe un tip in alb cu ditamai jobenul, ala era cu Kinder, deci cei din colt sunt cu altceva. E plin de lume in jur si nu pot sa trec. Vreau sa trec, deja incepe sa-mi fie rau, vreau sa ies cat mai repede de aici. O tipa ma injura ca-s cu ghiozdanul in spate si vreau sa ma strecor pe dupa cei care s-au ingramadit si sa ies de pe aleea aia. Inghet. Da, m-a deranjat. Ghiozdanul e plat, nu am nimic in el, nu inteleg cum ar putea incomoda pe cineva, l-am luat ca sa-mi car inapoi acasa cumparaturile pentru ca eu nu suport sa car chestii in maini. File de peste si cirese si directia caselor de marcat. Plin la toate. Eu fara chef sa caut una mai libera, asa ca ma asez la a treia.

... si ma pun pe visat. In felul asta ma trezesc ca era sa ies cu cosul in mana (am uitat sa-l las dupa ce am scos produsele). Tipa de la casa ma intreaba ceva, dar eu ma uit prin ea, vad ca isi misca buzele dar eu sunt pe alta lume. Repeta intrebarea, nu, nu sunt ale mele, sunt tot ale doamnei din fata. Care ma apuca de brat si ma intreaba daca sunt singura. Imi dau seama ca e destul de evident ca sunt palida moarta si ca respir greu. Ii spun ca o sa-mi revin. Introduc pinul gresit. Nu-mi explic cum dracu', chiar daca l-am tastat "in orb" pentru ca era individu' din spate bagat prea in sufletul meu... Il tastez iar. Tot "in orb" si vad cum imi zice iar tipa de la casa ceva. Am mai picat de vreo cateva ori la cate o casa la care era ea, e mereu foarte amabila. Eu ma uit iar prin ea. Ea repeta... "Sa va inlocuiti cardul - expira la sfarsitul lunii noiembrie..."

Rahat! Chestia asta mi-a picat prost. Nu ca expira, ca asta stiam, chiar atat de toanta sa nu stiu cand imi expira cardurile nu sunt (chiar daca toanta sunt). Dar mi-a picat prost presupunerea ca as vrea sa-l prelungesc. Da, stiu, asta ar face un om normal. Mie imi expira cardurile unul dupa altul si ma gandesc ca nu-mi mai trebuie. Vreau sa renunt si la asta. Si asa nu lucrez, nu-mi intra bani de nicaieri pe el. Decat de la ai mei si ala e un robinet pe care mor sa-l inchid. Nu vreau banii lor, chiar daca alta sursa de venit n-am. Da, stiu. Capra raioasa cu coada pe sus...

O toaleta, mi-e rau, mi-e foarte rau. Draci carliontati, nu mai e hartie. Tocmai cand s-a intamplat sa nu-mi iau servetel la mine. Aveam pachetul in buzunarul hainei, l-am scos ca sa iau un servetel din el chiar inainte sa plec. Si a ramas acolo, pe fotoliu in hol. Uf, e in regula, Ana, gandeste-te ca se putea si mai rau, de exmplu sa nu fie nici una libera si e si bonul de casa bun la ceva.

Vodafone. Ca sa fac ce nu am facut la inceput la bancomat. Sa-mi platesc factura. Factura de mobil care in ultima vreme o luna apare in cutia de posta, o luna nu. Deruland inapoi. 2002. M-am mutat in Bucuresti. Tati mi-a pus lacatel la cutiuta poastala. 2003. Cineva mi-a vandalizat cutia postala. Si apoi ma tot trezeam ca imi gasesc facturile desfacute in cutiuta postala. Vecini curiosi? Mi-a troznit prin cap intr-o vreme sa pun un afis cu "daca tot imi desfaceti plicurile cu facturi, puteti sa mi le si platiti?" Acum sunt cutiute postale noi la scara. Toate se inchid cu cheie.

Ies din complex. Chiar cand ajung in usa, o dama vine ca un taifun. Din dreapta spate, ma loveste si aproape ca ma tranteste pe jos. Cat dracu' ai castigat asa, cucoana, un sfert de secunda? Dar n-o spun cu voce tare. Si eu ar trebui sa ma grabesc. Incerc. Dar nu ma prea simt in stare. Mi se face iar rau pe strada. Am noroc ca e o benzinarie in drum. Intru si cer voie la toaleta. Ma simt vinovata, dar tipa imi indica directia toaletei de parca ar fi fost cel mai normal lucru din lume sa-i cer asta. De data asta cred ca mi-am revenit definitiv. Probabil ca ar fi corect sa si cumpar ceva. Au Pfanner de lamaie la frigider si oricum simt ca mor de sete, vreau sa beau ceva rece.

Inapoi acasa. Terminata si jurandu-mi ca nu mai ies.

Ma deranjeaza prezenta altora in jurul meu. Ma deranjeaza contrastul dintre normalitatea altora si anormalitatea mea. E ca si cum ar urla cineva la mine si ar considera ca are dreptul sa ma chinuie doar pentru ca eu sunt mai ciudata. Da, sunt! Dar vreau doar sa fiu lasata in pace...

Imi place mirosul de brad. Imi plac globurile mari de sticla pictate manual. Imi place beteala deasa. Imi plac luminile de Craciun.

Nu-mi place ca nu pot evita prezenta altora. Nu-mi place ca ies scantei atunci cand incerc sa ma opun. Nu-mi place sa mi se reproseze ca sunt ciudata, ca nu vreau sa-mi petrec sarbatorile cu familia, ca sunt ca o bestie in cusca atunci cand aud hai sa ne uitam la televizor, ca le stric sarbatorile, ca nu tin la ei pentru ca nu mananc x sau y atunci cand mie imi este deja groaznic de rau de la cat am mancat dupa cat au urlat la mine si mor de frica pentru ca nu stiu cum o sa ma descurc in tren la intoarcere avand la mine atat un laptop cat si o senzatie urata de greata.

Ma simt ca un sobolan incoltit... Mi-e frica. De ce va fi azi. De ce va fi maine. De ce va fi dupa aia. Mi-e frica...

If there is a Santa... then I have a wish: I want to spend the holidays alone, working. Thank you.

Fara absolut nici o legatura: am mai descoperit un blog legat de programare web.

Tot fara nici o legatura:

Pur si simplu pentru ca am revazut DVD-ul de la Wacken 2001. A ajuns inauntru doar din cauza degetelor mele nervoase care se jucau cu carcasa. Apoi l-am lasat de background si m-am dus la birou (laptopul ramasese in pat). Si apoi am auzit "she used to be an iron horse... twenty years ago..." si am vrut sa-l vad iar pe tot.

[*] Da, stiu ca sudul nu avea atasat nici o vrajitoare. Exact asta era ideea.

idealul ar fi festina lente

M-am apucat de curatenie. Cam din toate punctele de vedere.

Si oscilez. Intre momentele in care ma simt bine pentru ca fac asta si intre momentele in care imi vine sa urlu, sa dau cu pumnii si cu picioarele in pereti si in orice altceva mai nimeresc pentru ca nu se vad nici un fel de rezultate.

this place looks familiar

... I think we used to call it Hell...

De prima data cand m-am impiedicat de ea pe youtube am stiut ca am mai auzit-o. Acum mult timp, inainte sa vin in Bucuresti. Putin ciudat, nu ma pasiona genul asta de muzica pe vremea aia... cand de-abia descoperisem Aerosmith si Staind erau inca ceva prea extrem pentru mine. Si totusi... suna foarte cunoscut si mai era si acel "there are no flowers on your grave..."

Optimismul mi se pare ceva sinistru. Si a obtine ceva ce oricine altcineva si-ar dori (dar eu nu) la fel.

Sa... sau sa nu? Aproape orice poate sa devina un motiv. Si vreau asta si in acelasi timp nu vreau. Daca eu caut interactiunea cu altcineva dupa o perioada mai buna sau macar mai putin proasta... o fac doar ca sa gasesc motive. Motive ca sa imi fac rau sau ca sa nu-mi fac rau? Apare o frustrare inexplicabila atunci cand stiu ca n-am mai facut de multa vreme o tampenie. Uneori mai e si faptul ca asta poate sa mimeze normalitatea. Si am dorinta aia de a parea mai normala, dorinta de a servi dovezi ca sunt normala. Si pun intrebari, astept raspunsuri si imi spun ca voi lua o decizie pe baza raspunsurilor primite. O discutie in contradictoriu e ca si cum as primi permisiunea sa-mi fac rau. Ma urasti si vrei sa sufar. Uneori am senzatia ca mi-as dori sa fiu salvata. Alteori i-as ucide pe cei care ma impiedica sa fac asta.

Sunt capabila sa recunosc capcane vechi. Si stiu cum sa le evit. Dar nu fac asta. Pe undeva, un mecanism s-a defectat. Nu stiu exact de ce. Nu ma simt in stare sa-l repar. Asta nu pica bine. Am dat din nou bot in bot cu php si ceva mai mult jav(r)ascript decat de obicei in ultimele doua saptamani. Initial, depanat cod. Asta a picat bine. Intotdeauna pica bine cand reusesc sa gasesc eu solutia unei probleme. Dar asta e ceva usor. Nu merge cuptorul cu microunde, il fac bucati sa vad ce-mi pare in neregula inauntru. Nu-mi merge codul, caut pe net sa vad daca a mai avut cineva o problema similara, incerc chiar si cele mai tampite sugestii - surpriza, doua idei aparent tampite chiar au mers sambata asta. Mult mai probabil... sunt eu ignoranta, pentru ca n-as fi crezut ca un doctype o sa imi influenteze un margin (doar in IE) sau ca getScript nu imi ia scriptul atunci cand lucrez doar la mine (grozav, ca sa testez trebuie sa reuploadez fisierele .js la fiecare modificare pe care o fac). E... un fel de premiu de consolare. Si un fel de refugiu. Pentru ca nu sunt in stare sacorectez felul in care functionez eu ca fiinta vie.

Sa-mi fortez propria mana a fost mereu o solutie extrema. Solutiile extreme sunt periculoase, chiar si in situatia in care nu se abuzeaza de ele. Dar eu am abuzat. Mereu. Pentru ca solutiile extreme sunt al dracului de eficiente la inceput. Si apoi sunt singurele care mai functioneaza cat de cat.

Momentele mai putin bune par proaste doar pentru ca urmeaza dupa altele mai putin bune. Asta era valabil acum un an. Acum... m-am intors acolo unde eram acum trei ani. We used to call this place Hell.

life [...]

Asta e cea mai proasta perioada din ultimii doi ani si jumatate. Eu sunt mai proasta si mai insuportabila (in primul rand pentru mine, ca oricum nu prea ies din barlog sa fie nevoit altcineva sa ma suporte) decat am fost vreodata in ultimii doi ani si jumatate. Sunt irascibila, ma enerveaza orice prostie. Cad mereu in visare si pierd vremea aiurea. Inca nu m-am angajat si sunt neangajabila. Nu atat de mult din cauza faptului ca am cartea de munca la Timisoara si dracu' stie cum o mai obtin, cat din cauza faptului ca nu ma vad facand fata unui loc de munca - ar fi oameni acolo si eu nu suport sa existe cineva in jurul meu. Daca trece cineva la un metru de mine pe strada, deviez in directia opusa si marai. Nu mai am rabdare pentru nimic. N-am terminat cartea inceputa la inceputul lui octombrie. Ceea ce e de rau din doua motive: unu, eu citesc foarte repede (dracu' stie, in rest sunt mocaita pamantului, asta e singura chestie pe care pot sa o fac repede) si doi, curiozitatea mea nu are limite, iar in cazul asta e vorba de o carte pe care nu am mai citit-o niciodata si despre care nu am citit niciodata nimic (in afara de scurta descriere de pe spatele cartii). Deci rabdarea mea pentru citit si orice altceva tinde la zero. Saptamana trecuta m-am apucat sa sterg in draci din reader. De la 496 am ajuns la 92. Aproape jumatate (39) din blogurile respective sunt axate ori pe programare (26), ori pe ciocolata. Restul sunt bloguri personale sau axate pe astrofizica, Formula 1, desene animate. Nu mai aveam rabdare nici macar sa tot dau click pe next item.

Nu, chiar n-am fost la Sabaton & restu' (mi-e lene sa scriu, desi toanta ce sunt, deja am scris mai mult asa). Mi-am luat bilet chiar cand s-au pus in vanzare si nu m-am dus. Pentru ca acolo ar fi fost alti oameni si eu n-am chef sa dau ochii cu alti oameni. Urasc fiecare persoana cu care dau ochii. Asa, pur si simplu. Pentru ca ma astept sa sara cu ghearele pe mine (la propriu sau la figurat, nu conteaza). Asa ca-mi tin eu ghearele pregatite. O, da. Si eu as vrea sa ma angajez undeva. Sunt oare constienta de faptul ca atunci cand e cineva in apropierea mea imi vine sa ma urc pe pereti? Uneori sunt agresiva, alteori sunt dulce ca mierea (gandindu-ma ca poate asa scap mai repede). Nu conteaza. Oricum m-as comporta, imi repet in permanenta in minte "cara-te dracului odata, cara-te dracului, cara-teeeeeeeee!"/ "I want to go home, I want to go home, I want to go home, I want to go home, I want to go home, I want to go home, I want to go home, I want to go home, I want to go home, I want to go home, I want to go home, I want to go home, I want to go home, I want to go home..."

Cand sunt atat de agitata nu mai am rabdare pentru nimic. Nu mai am rabdare nici pentru muzicile care altfel imi plac, nu mai am rabdare sa joc fruitix/ bubblix, nu mai am rabdare pentru nici o alta activitate tembela, dar macar ucigatoare de timp. Singurele chestii care mai reusesc sa-mi distraga cat de cat atentia sunt programarea si desenele animate. A, si m-am apucat sa adulmec orice prin casa. O pereche de sosete aruncate sub raft. Adulmecate, zburate la spalat imediat dupa. Punga de zahar pe masa, inca nedeschisa, luat si adulmecat. N-am stiut niciodata ca pungile de zahar pot mirosi atat de urat. Recunosc, are si avantaje chestia asta. Sunt o persoana ordonata in general. Dar cand ma grabesc nu mai tin cont de absolut nimic. Am ajuns acasa transpirata si nu ma mai suport? Zboara hainele de pe mine pe unde se nimereste. Se poate intampla ca o bustiera sa ajunga sus agatata de bec, una din sosete sa ajunga sus pe raftul cu colectia mea de Formula 1 si cealalta sub birou. M-am taiat? Ohooo, zboara tot din cale pana la cutia cu pansamente si aftershave. Si bineinteles ca ambalajele in care au venit pansamentele le arunc pe jos. La fel si pansamentele folosite in cazul in care le schimb. Intr-o stare normala/ buna, strang dezastrul pe care-l fac. Intr-o stare proasta... nu mai am chef de asta. Asa ca e buna chestia cu adulmecatul. Serios, majoricatea chestiilor de care mi-am apropiat nasul mi-au provocat o reactie de scapa dracului de porcaria asta de aici cat mai rapid posibil! Bine, m-am abtinut sa arunc radioul, aspiratorul, cablurile de la boxe pe geam, cu toate ca nici alea nu mi-au placut cum miros. Si clantele nu prea puteam sa le arunc. De-abia le-am fixat ca imi picau de pe usi. Am ajuns sa-mi fac limonada doar pentru ca am lamai si vreau sa duc punga de gunoi si vreau sa minimizez timpul pe care il petrec resturile de lamai in bucataria mea. Am rani pe maini de la cat am frecat prin bucatarie si la incaltari si nu-mi vine sa ma dau cu crema de maini pentru ca nu-mi place cum miroase cutia. A, da, era sa uit. Unele facturi put. La propriu.

Mi-e somn, dar mai voiam sa scriu despre ceva. Craciun. Poate ca anul asta am iesit eu muuuult mai rar de sub pat si inca si mai rar din casa. Dar parca nu mai e ca acum doi ani si nici macar ca acum un an. N-am vazut asa mult Craciun si n-am auzit asa multa lume vorbind despre Craciun. Nu am vazut globuri mari (de la 8-10 cm in diametru in sus) de sticla pictate manual. Nu am vazut beteala adevarata, frumoasa. Nu am vazut jucarii speciale de Craciun care sa nu intre la categoria hidosenii. Am vazut si am luat un arici (decor de Craciun, nu viu) pentru tati. Si nu i l-am luat express pentru Craciun. Pur si simplu pentru ca ii plac aricii. Si mie imi plac. Am luat cateva chestii dulci (editii limitate de Craciun). De la Kandia, ciocolata neagra cu bucatele de portocala, bomboane cu crema de portocala, ciocolata cu crema de scortisoara, mini mos cu crema de ciocolata-vanilie si mini mos cu crema caramel. In afara de ciocolata neagra cu bucatele de portocala... nu merita. De la Heidi, tabletele cu protocala plus scortisoara si mar plus scortisoara. Mi-au placut mai mult decat anul trecut. Cele trei sortimente noi de Craciun de la Ritter-Sport. Cel cu portocala si martipan mi-a placut mai mult decat sortimentul lor normal cu martipan, cel cu vanile a fost interesant, cel cu alune... nu! Biscuiti cu scortisoara de la Ulker. Miros fain, crema uscata. Turta dulce Lambertz cu capsuni - umplutura chiar e acolo si chiar are gust de capsuni. Kaiserwappen: turta dulce domino si biscuiti cu scortisoara - geniale. Am mai vazut cateva chestii dulci de Craciun: figurine Lindt de tot felul, fara nimic fata de anul trecut, Toblerone cu doua tipuri de ciocolata in acelasi triunghi, Milka, fara nimic diferit fata de anii trecuti si alte chestii neinteresante. Chiar ma bucur ca nu mi-au atras atentia mai multe chestii de Craciun. Chestiile care imi atrag atentia sunt unele care imi plac si fara cea mai mica legatura cu sarbatoarea. Dar mi-e groaza cand ma gandesc ca mai e doar o luna pana la Craciun. Intotdeauna urasc momentele alea. Nu neaparat data din calendar, pentru ca ziua respectiva se poate intampla sa treaca si eu nici sa nu stiu ce zi a fost. Acum doi ani n-am facut altceva decat sa-mi fac ordine printre incaltari si in debara. Asa ca a fost o zi buna. Zilele proaste, in care n-am putut evita contactul cu dorinta altora de a sarbatori Craciunul fusesera inainte. Intotdeauna imi face foarte mult rau sa nu pot evita prezenta altora. Sunt ore multe in care nu fac altceva decat sa imi repet "I want to get out of here, leave me the fuck alone, I've got to get out of here..." De data asta poate face mult mai mult rau. Because I'm in a bad state to begin with...

Nu vreau normalitatea vietii voastre.

se rasucesc in mormant

Cine?
Nenea John Henry Chamberlain si fratii Martin, William si Frederick. In caz ca se intreaba cineva cine dracu' is astia... isi pune intrebarea gresita. Motivul? Titlul, bineinteles. Is morti! Pe vremea cand traiau insa... una din ocupatiile lor a fost arhitectura. Ca o fi fost ocupatia lor principala sau nu, asta nu mai stiu. Eu am auzit de ei din cauza realizarilor lor in domeniu.

De ce se invart in mormant?
De invidie, bineinteles. Pentru ca eu am realizat ceva ce bate una din cele mai tari realizari ale lor...

... Biblioteca din Birmingham, Birmingham fiind al doilea oras ca marime de la britanici. E cam cat Bucurestiul la capitolul suprafata si are cam jumatate din populatia Bucurestiului.

Ce-am realizat eu si de ce bate Biblioteca din Birmingham? Se spune ca o poza face cat o mie de cuvinte, asa ca mai jos este o poza cu realizarea lor (prima poza) si una cu realizarea mea (a doua poza).

Stiu, doar eu m-as fi putut gandi ca seamana...

Fara nici o legatura (in afara de faptul ca e vorba tot de morti): Edgar Allan Poe are fani extraterestri. La 206 milioane de ani lumina distanta (da, stiu ca e o afirmatie ridicola in conditiile in care el saracu' a crapat de-abia acum 160, bine, 161, da' 160 era frumos si rotund... e totusi un gand amuzant), miscarile galaxiilor NGC 6745 (hai ca e un numar usor de retinut, sunt patru cifre consecutive, dupa care se inverseaza primul grup de doua cu al doilea) rimeaza dupa cum curge The Raven... "and his eyes have all the seeming of a demon's that is dreaming, and the lamp-light o'er him streaming throws his shadow on the floor; and my soul from out that shadow that lies floating on the floor shall be lifted - nevermore!"

spaima

Nu stiu de ce m-am speriat. E ceva normal...

Loacker Sandwich Dark Chocolate. Am primit doua astazi. De fapt ieri, acum e deja marti. Si patru Sandwich Chocolate. Multe. Prea multe. Eu ma plictisesc repede, desi astea sunt probabil cele mai reusite napolitane dintre toate cele care se gasesc usor la noi. Pentru ca astea chiar au ciocolata, nu o crema care sa fie ori uleioasa ori uscata. La gust le prefer pe cele cu ciocolata neagra. Primele napolitane cu ciocolata neagra incercate au fost de la Loacker. Nu astea, altele. In primavara lui 2004.

La cateva minute dupa napolitana cu crema de ciocolata neagra... Ma spalam pe dinti si m-am speriat. Groaznic. Intotdeauna reusesc sa ma patez pe maini si reusesc sa patez chiuveta cu spuma de la pasta de dinti plus saliva. N-ar trebui sa ma sperii. Dar aproape ca am urlat si mi-a venit sa plang in momentul in care mi-am simtit saliva calda pe mana... Nu stiu de ce m-a speriat in halul ala senzatia aia de cald...

Si am continuat cu furie. Ar fi trebuit sa ma gandesc ca periatul agresiv nu anuleaza ce m-a deranjat. Si nici holbatul la periuta si nici frecatul chiuvetei nu fac asta...

Ma bantuie. Simt tot ce spune acolo. Si stiu ca solutia nu e o evadare, dar asta e tot ce imi doresc. M-am saturat de oameni care stiu ce trebuie sa fac. Stiu si eu. Si m-am saturat sa mi se spuna ca motivele pentru care nu fac ceea ce trebuie sunt idioate, ca nu intereseaza pe nimeni. Ma intereseaza pe mine. De ce sa nu respect unele din putinele lucruri care mai conteaza pentru mine?

Vreau sa urasc lumea si sa fiu antisociala. Vreau sa am dreptul sa-mi doresc lucruri pe care nu si le doreste nimeni altcineva. Sa fiu mereu singura, sa n-am bani, sa lucrez de sarbatori...

laser eyes

M-a bufnit rasul in timp ce scriam titlul. Inainte de ultima litera. Pentru ca mi-am adus aminte de o piesa care n-are nici o legatura cu postarea asta. Pe nenea l-am ratat acum aproape 2 ani si jumatate. Si miercurea asta ratez alt concert. Putin altfel. Asa cum am ratat Alice Cooper in 2007. Una din cele mai mari obsesii muzicale... si nu m-am dus. Pentru ca mi-era scarba de mine si am simtit ca n-am ce cauta acolo. Un an mai tarziu... 11 iulie 2008. Ei pe scena in Bucuresti, eu in alt oras. De, a trebuit sa se nimereasca un parastas tocmai atunci. Urasc santajul emotional, urasc sa mi se forteze mana. Desi nu pot spune ca au fost niste zile proaste. Cu siguranta au fost mai bune decat ziua de azi. Oricum, a trecut mult timp de atunci. Piesa de care mi-am adus aminte in timp ce scriam titlul e asta:

pe ani

Am citit, s-au declansat niste amintiri si mi-am zis ce dracu'...

Inainte de orice altceva, mama e blonda. Chiar daca se vopseste. Asa ca, la minus cateva luni, n-a fost si ea in stare sa faca un avort asa cum trebuie. Urmarea: am venit si eu pe lumea asta, ceva mai devreme si ceva mai handicapata decat majoritatea copchiilor. Mi s-a spus ca la nastere aratam putin extraterestra. Eram o chestie vinetie, masurand juma de metru si cantarind 2 kile. Lipseau insa antenele, ceea ce inseamna ca nu s-a intamplat totusi ca mama sa-l confunde pe vreun scapat dintr-un laborator secret unde se fac experimente pe omuleti verzi-albastri picati pe Pamant dintr-o farfurie zburatoare cu tata (da, e o gluma, e absolut sinistru cat de mult pot sa seman la fata, acum dupa ce am crescut, cu ambii parinti). De cap mare n-am intrebat, ca oricum parca toti copchiii au niste proportii ceva mai ciudate la nastere.

In fine, la putin timp dupa, ai mei m-au luat acasa. Pe vremea aia stateau pe aceeasi strada cu fabrica CiBo (numele vine de la ciocolata si bomboane) care avea sa devina mai tarziu Poiana. Da, exact, aia pe care o inchis-o definitiv Kraft anu' asta.

Astea de mai sus s-au intamplat in '84. Ma simt absolut onorata sa fiu nascuta in anul in care Twisted Sister (da, daca ai mei ar mai fi avut un copchil, mi s-ar fi potrivit de minune) au scos cel mai tare album al lor. Ala pe coperta caruia apare uratu' de Dee Snider cu osu'.

dau bilet sabaton

Dau bilet Sabaton (+ Alestorm + Steelwing). Cu meet & greet. Zero lei, dar il vreau inapoi dupa.Si vreau adresa de cutie postala, nu la mama dracului fata de o gaura de metrou, unde sa il las intr-o noapte. 'Cause there is no way in Hell I'm letting anyone see me.

si totusi, lipsesc sandalele cu toc cui

Da, e dement. Nu i-am apreciat vreodata glumele facute prin interviuri. Mi s-au parut tampite, m-au facut sa ridic din sprancene si sa dau click pe acel "x" din dreapta sus. Acelasi lucru il pot spune si in cazul celorlalti din Stone Sour sau Slipknot. Documentarul de pe Voliminal nu m-a invatat nici macar cum se desfunda buda, in caz ca voi avea vreodata nevoie (daca totusi e prezenta rezolvarea pe acolo, e cu siguranta dupa minutul la care eu am adormit de plictiseala). Mi-a aratat doar ca se poate infunda si ca poate sa dea pe afara. Mersi, asta stiam deja.

Dar m-a amuzat alegerea costumului de Halloween de anul asta.

fara titlu

I got up with a feeling of an emptiness inside
To the noise of the sidewalk and the silence of my mind.
Well, I walked out this morning, down a street with no name
To a club called "The Loser", like a dog that's gone lame.

I stepped out on the guard rail, saw the crowds slowly part
Heard a voice shouting "Don't jump, please for God's sake let me move my car!"
Felt a hand on my shoulder, heard a voice cry "Just in time!"
Felt the quick push, felt the air rush, felt the sidewalk, fell in line...

Poate sunt eu defecta, dar chiar mi se par niste versuri amuzante...

Cautand printre amintiri de acum un an. Si am gasit-o pe asta.

Life's a long lesson in humility (The Little Minister, James Matthew Barrie)

leapsa incaltata - colectia frigiderul

2 octombrie. Tati pus pe reparat in baie la mine, bum! explozie si flacari, chestii facute scrum, chestii topite de caldura, cenusa prin toata casa, pereti innegriti. 15 octombrie. Mama cu al ei "vai, ce negreala pe pereti!" se apuca sa spele peretii din hol de capul ei, pentru ca eu si tati ii spusesem nu si nu! Asa ca se pare ca a luat-o ca pe o invitatie sa o faca pe cont propriu. Bineinteles ca nu a dat nimic deoparte si tot ce era prin hol s-a murdarit in ultimul hal. Bineinteles ca a inceput apoi sa ninga cu bucati-bucatele de pe pereti si plafon.

4 noiembrie... eu tot n-am terminat de curatat tot ce mi-a murdarit atunci. Printre altele, cutiile cu incaltari de pe frigider. Asa ca daca tot aveam niste cutii cu incaltari in mijlocul holului, am zis ca pot sa fur leapsa incaltata de la Krossfire.

In poze, incaltarile care in mod normal dorm in spatiul dintre frigider si plafon... Ah, da, in caz ca mai e cineva care nu stia, port 39-40.

VA URMA!