on the verge of extinction... again

Am tot frecat clipuri proaspete din turneul asta in ultimele zile. Si am fost foarte, foarte placut impresionata. Ca suna bine si ca sunt foarte naturali pe scena nu e nici o surpriza, dar... au avut un setlist de vis si imi par mai proaspeti decat i-am vazut vreodata in ultimii cinci ani! Si asa ma bucur sa constat asta pentru ca nu cred ca e ceva usor sau obisnuit la varsta lor...

Brad se misca pe scena mai mult, interactioneaza mai mult cu publicul si cu ceilalti, Steven imi aduce aminte de... mine in clasa intai, atunci cand ma bagam la concursuri de genul cine rezista sa se invarta mai mult fara sa pice pe jos. Serios, ma mir ca nu ameteste, mai ales ca are de zece ori varsta pe care o aveam eu atunci...

Iar Joe... a fost marea surpriza, sincer. M-a bucurat enorm cum l-am vazut pe scena in turneul asta. Absolut incantator sa-l vad cu doua chitari pe el, una la spate si una in fata, invartindu-se impreuna cu Steven in timpul No More No More. Sau venind pana in fata pe pian in timpul Dream On, sarind apoi jos ca sa urce Steven in locul lui.

Azi implineste 62 de ani. Mi se pare minunat ca momentul il gaseste atat de plin de energie. Si inca fierbinte!

Recunosc ca nu ma asteptam. Sunt aproape patru ani si jumatate de cand are metal in loc de cartilaj in genunchiul drept. Nici acum nu mi-e clar de la ce a pornit totul, am inteles doar ca a cazut dupa o saritura de pe o platforma pe scena sau de pe scena pe o platforma... candva la sfarsitul anilor '80 in timpul unui spectacol in Dallas.

In orice caz, eu n-am crezut ca va mai fi vreodata la fel dupa. Problemele cu genunchiul au revenit dupa mai putin de un an. Stop, concerte anulate si genunchi reparat din nou. Si apoi tin minte ca am fost socata de cum arata si cum suna in interviurile din 2009. Parca imbatranise brusc cu zece ani...

In 2010 am avut marele noroc sa-i vad live. Si a fost dragut sa vad ca, in ciuda problemelor de sanatate pe care le-au avut, sunt inca foarte departe de a avea nevoie de mergator pe scena. Am avut ocazia si sa-l vad pe Joe alergand si trantindu-se cu chitara peste tobe la sfarsitul Draw the Line. Nu credeam ca mai face asta...

Totusi, desi m-au prins complet acolo pe loc si au fost surprinzator de dinamici pentru varsta lor, nu mi-au parut la fel de explozivi cum tineam minte din concertele din 2007 pe care reusisem sa le gasesc. Mi-am zis ca asta e, incepe sa se vada trecerea timpului, sa ma bucur ca macar am avut ocazia sa-i vad si au sunat excelent...

Si de-aia am trecut prin aproape toate starile posibile frecand clip dupa clip pe YouTube in ultima saptamana. Batai rapide de inima, respiratie accelerata, transpiratie, aproape ca am plans in unele momente... De ciuda ca n-au venit si de partea asta a baltii. De bucurie ca au promis ca vin la anu'. De ciuda ca la noi probabil nu vor avea scena pe care au avut-o in vara asta, joasa si foarte aproape de public... la modul le poti atinge incaltarile! sau orice iti intind... mana lui Steven in timpul No More No More, chitara lui Joe in timpul Train Kept A Rollin'? De bucurie ca pot sa sper ca o sa-i vad din nou...

Happy birthday, Joe! and thank you for the music! You're still a guitar god!

Poza e luata de pe aerosmith.com.