on the verge of extinction... again

E asa simplu sa scoatem stereotipuri la inaintare, sa repetam ca papagalii fraze pe care oricum audienta le stie de mult, sa nu incercam sa ne dam seama cum vedem noi de fapt lucrurile. E asa simplu sa generalizam, sa pictam lumea doar in alb si negru. Mi-ar placea si mie sa (mai) fiu cu adevarat in stare sa fac asta. Pentru ca e usor.

Sunt Don Juani si Don Juani-Mizerie. Brontozaurel iubeste Don Juanii si e scarbita de Don Juanii-Mizerie. Brontozaurel iubeste Don Juanii pentru ca nu stiu sa incerce sa impresioneze decat cu ceea ce brontozaurel considera ca ii face Don Juani adevarati: cu faptul ca sunt mereu in cautarea placerii si cu faptul ca mereu cauta sa ofere placere unei femei. Si cu timpul devin experti. Don Juanii pot fi inteligenti, dar nu aduc discutia intr-un un domeniu in care brontozaurel s-ar pierde. Don Juanii pot avea o voce superba, dar nu ii canta decat cu tacearea. Don Juanii pot fi posesori de Q7, dar nu sufla o vorba despre asta. Don Juanii nu se lauda cu astfel de lucruri, Don Juanii nu au nevoie sa se imbete inainte. Cei care o fac nu sunt Don Juani, sunt Don Juani-Mizerie. Don Juanii nu intreaba daca sunt mai buni decat fostii, Don Juanii intreaba doar "iti place?" si asta o face pe brontozaurel sa zambeasca. Da, drac impielitat ce esti, stii ca imi place, stii ca esti al dracului de bun. Don Juanii nu vorbesc mult. Don Juanii raspund scurt la intrebari. Uneori nici macar nu raspund prin cuvinte ci printr-un sarut sau o atingere... pe care stiu sa le ridice la rang de arta.

De ce? Pentru ca ma enerveaza multimea de Don Juani-Mizerie care imi asediaza lumea in ultima vreme. Daca ma iei cu "pisi," esti un Don Juan-Mizerie. Daca ma iei cu "fata mea," esti un Don Juan-Mizerie. Daca incerci sa imi comunici ca esti cult, esti un Don Juan-Mizerie. Daca imi spui ca sunt agresiva atunci cand iti cer sa ai ceva bun simt, esti un Don Juan-Mizerie.

Brontozaurel e vorbareata, e bagacioasa, e un drac impielitat. Pentru ca e gaita femeie si competitiva. Brontozaurel poarta fuste scurte, sandale cu toace de 12 cm, strampi cu diverse modele geometrice, se joaca cu tinutele, se amuza cu diferite combinatii vestimentare. Brontozaurel miroase a cosmetice fructate si ciripeste vesela despre colectiile ei de animale de plus si desene animate. Si Don Juanii-Mizerie au impresia ca au dat de femeia-papusa, usor de agatat. Dar brontozaurel nu e nici macar prietenoasa daca ajung sa fie doar intre patru ochi. E practica, rece, calculata. Deloc papusa. Mai mult, brontozaurel stie ce inseamna un Don Juan adevarat. Si o sa scuipe intre ochi Don Juanii-Mizerie.

Cine s-a gandit la tricourile alea cu Kurt Cobain sa ridice mana. Si sa citeasca primul paragraf dupa care sa inchida tabul. Restul pot sa-l inchida de pe acum, pentru ca oricum n-o sa povestesc decat despre tricouri si despre tot ce a facut ziua de joi o zi de cosmar. Bun, deci partea draguta, aia cu tricourile. Joi avem DS (Distributed Systems)/ SPRC (Sisteme de programe pentru retele de calculatoare) impreuna cu cei de la specializarea C3 de la automatica. Joia trecuta a fost primul curs, joia asta (logic!) al doilea. La C3 e un tip care joia asta purta un tricou cu... Kurt Cobain (nu, nu din alea de care ziceam la inceput). Joia trecuta avea un tricou cu Slipknot. Da, stiu, am si eu tricou cu Slipknot, dar al lui era mult, mult mai reusit decat al meu. Asa ca joia asta l-am intrebat de tricoul ala. De unde si l-a luat. Pentru ca prea imi placuse. Si, mda, nu vreau sa-mi imaginez ce ciudat a parut ca m-am dus la el si l-am intrebat de tricoul ala avand in vedere costumatia mea: sacou, camasa, cravata, fusta. Cica din IDM e luat. De-abia pe seara m-a pocnit intrebarea: cum se mai ajunge oare acum in IDM? Ca parca e santier pe acolo. A, si in caz ca se intreaba cineva... da, tipul arata foarte bine. Asta neinsemnand altceva decat ca nu sunt chioara si ca are fi fost imposibil sa nu remarc asta. Sunt totusi constienta ca sunt baba pe langa el.

De ce a fost joia groaznica? A fost frig. Asta n-ar fi fost nimic daca n-ar fi mers atatea alte chestii prost.

Laborator de ACN (Advanced Computer Networks). Cu bune si rele. Era asa cald in sala ca am ramas doar in camasa si a fost foarte placut. Si scaunele sunt foarte comode. Pacat ca sunt cam putine calculatoare. Trecand la chestii serioase, laboratorul asta se face bine... cel putin pentru cineva ca mine... in plop, dar incercand totusi sa inteleaga ceva. Desi e frustrant uneori sa stau sa ma uit ca vaca pentru ca m-am impotmolit, iar omul ala nu se poate imparti in bucatele si nici nu se poate multiplica... astfel incat sa fie disponibil pentru toti care au de intrebat ceva in acelasi timp.

Curs de DS... sau SPRC (e aceleasi drac, doar ca are alt nume trecut in buletin). Imi place cursul, ceea ce nu pot spune despre multe de semestrul asta. Si imi place cum e tinut... cu exemple (unele amuzante), cu intrebari (ceea ce e bine petru mine, intotdeauna raman cu mai mult de la cursurile la care profesorul interactioneaza mai mult cu studentii... imi prinde bine sa-mi puna putin creierasul la lucru, hehe).

Habar n-am cine e Lulu... am pus titlul asta pentru ca rimeaza cu buhuhu... oarecum...

Cred ca maine... ooops! azi deja! o sa ma injur. De-abia am iesit de sub dus si stau cu geamurile deschise. Asta in conditiile in care inca mai am senzatia aia ciudata in nara stanga. Adica se cheama ca sunt inconstienta. Sau mai bine zis tampita. Pentru ca sunt constienta de ce ma asteapta. Eh, pana cand o sa incep sa ma simt ca dracu' pot sa ma simt si eu bine.

In fiecare an sunt intrebata ce vreau de ziua mea (nu, nu vine ziua mea, aia e in martie) si in fiecare an spun "peace and quiet" si oamenii nu ma cred. Normal ca nu ma supar daca primesc ceva ce oricum imi doream de multa vreme sau un trandafir sau o felicitare draguta. Dar mi-ar placea mult de tot sa am parte de liniste. Sa nu ma sune nimeni, sa nu vina nimeni la mine, sa am dreptul sa ma refugiez pe norisorul meu pufos, sa fiu doar eu zeita in lumea mea perfecta, sa nu mi-o tulbure nimeni altcineva. Asta e cadoul pe care nu l-am primit niciodata. Si asta imi doresc si acum. E drept ca va trebui sa merg la facultate, unde e si lume, n-o sa fiu doar eu, dar am starea aia... parca plutesc, am un zambet tampit pe fata. Agitatia s-a cam terminat. Am carnetul vizat, in ceea ce priveste schimbarea materiilor n-am ce face pana la sfarsitul lunii... asa ca mai bine o las balta pana atunci ca si asa nu fac nimic altceva decat sa imi fac draci daca insist zilnic pe la secretariat si decanat. Am scapat de activitatile care imi displac (umblat dupa hartii, completat hartii, xeroxat hartii, stat la coada pentru platit hartii). Ramane doar mersul la ore si asta e o activitate care nu ma impiedica sa plutesc... cu norisorul meu pufos cu tot.

Mi-am dat seama de o chestie destul de trista legata de creativitate, de simtul artistic... aaa... imi cam lipsesc? Pot sa desenez un personaj de desene animate daca il am in fata. Pot sa fac o interfata grafica foarte reusita daca mi se spune cam cum ar trebui sa arate. Nu imi place ce iese daca ma apuc sa creez eu ceva de la zero. Ceea ce ma coboara de pe treapta proiectantului pe cea a executantului. Un executant al dracului de bun uneori, insa orgoliul meu miauna urat ca se simte calcat pe coada. Tocmai mi-a venit o idee. Geniala, zic eu acum. Pun asta pe blog si ma apuc sa bibilesc iar meniurile si butoanele alea.

Si sa-mi ziceti mie cutu' daca maine n-o sa ma plang si n-o sa-mi blestem zilele ca imi curge nasu'/ am nasu' infundat, ma ustura gatu', imi ia foc capu', am tremurici. Nu ma invat niciodata minte...

Lasa-ma! Lasa-ma pe mine sa ma tin de bara de sus. Pentru ca eu macar am bunul simt de a face dus de doua ori pe zi pe vremea asta.

Nu te revarsa peste mine! Eu nu ma vars peste altii. Nu ma simt bine cand se pune langa mine o persoana care are de trei ori greutatea mea. Pentru ca nu e de fapt langa mine. E si partial peste mine.

Nu te mai holba asa la mine! Nu imi place. Parca ma ard privirile indreptate asupra unor anumite parti ale mele. Asta in conditiile in care eu evit mereu sa ma uit insistent la cineva. Vreau doar sa fiu lasata in pace.

Imi provoaca scarba sa vad slapi. Picioare in slapi. Colecteaza intre degete toata mizeria, tot praful Bucurestiului. Si in conditiile astea pielea e intr-o stare jalnica. Se aplica si pentru picioarele in sandale fara nimic altceva.

Mi se pare scarbos sa vad oameni cu zorzoane la kilogram pe ei. Nu-mi place sa vad mai mult de un inel, mai mult de o bratara, mai mult de o zgarda discreta. Mie nu-mi trebuie zorzoane. Ma am pe mine. Imi place sa ma spal, sa fiu curata, sa stiu ca pielea mea miroase bine si e fina. Si asta valoreaza pentru mine mai mult decat orice bijuterie.

Sau poate eu sunt aia ciudata. Intotdeauna se gaseste careva sa comenteze, fie ca sunt la costum, fie ca sunt in tricou si pantaloni scurti, fie ca sunt in blugi. Si asta ma face sa vreau sa fiu invizibila. Sa inventeze cineva odata o vopsea care face asta, exact ca in Tom si Jerry. Pot sa plec de acasa bine dispusa si niste comentarii cretine sa imi strice toata ziua. Asta in cazul fericit in care se rezuma doar la comentarii.

N-are legatura cu metroul, doar cu iesitul din casa in general. In seara asta am ajuns la concluzia ca nu mai vreau sa ies vreodata din casa. Ca e plin de cretini pe strada am mai spus-o - aici (antepenultimul paragraf, cel care incepe cu "Octombrie 2007..."), aici, aici si aici (punctul al doilea, e si bolduit).

In dupa-amiaza asta iar am avut parte de prea multe momente neplacute. Doi indivizi pe o bicicleta au vrut sa dea peste mine, m-am ferit si unul din ei m-a scuipat pe mana. Mi-am auzit iar destule comentarii referitoare la cracii mei (si ma enerveaza al dracului de tare ca nu e "politically correct" sa faci comentarii rautacioase la adresa persoanelor grase, dar la adresa persoanelor slabe e in regula) si la pielea mea (care este deschisa la culoare ca de vampir din 2 motive: unu, asa imi place mie, detest pielea bronzata si doi, e mostenire genetica, vine la pachet cu pistruii si cu parul usor spre roscat).

Am auzit intrebari cretine de genul "vii de la fotbal, draga?" - purtam un tricou lalau cu Children of Bodom (avand poza de pe albumul Follow the Reaper in fata), pantaloni scurti si sosete lungi ca sa acopere urmele de colti lasate de javra vagaboanda care m-a muscat acum un an cand ma intorceam de la concertul Whitesnake si urmele lasate de tepii din gard in urma incidentului de acum 10 luni +.

Si totul a culminat cu cei doi cretini care au luat-o unul prin dreapta, celalalt prin stanga mea, s-au aplecat si si-au sters tentaculele mainile transpirate in jurul picioarelor mele. Si m-am simtit brusc jegoasa.

A, si au mai fost si unii care au inceput sa urle dupa mine cand am schimbat brusc directia si am luat-o prin fata farmaciei ca sa evit sa trec prea aproape de ei - "ce faci, pisi, ce-ai luat-o pe acolo?" Nu ma cheama "pisi"! Grrr!

Asa ca acum nu mai vreau sa ies din casa. Sau poate doar in haine din alea de calugarita (scuzati incultura in materie, dar chiar nu stiu cum se numesc). Si nu, nu imi pasa ca unii ar putea vedea asta ca pe o blasfemie. Vreau doar sa fiu lasata dracului in pace. Ce dracu' e asa greu de inteles?

Mi-a venit in dimineata asta o idee geniala. N-am testat-o, cred ca nu o voi testa prea curand (ca mi-e lene, d-aia!), da' e geniala.

Despre ce e vorba? Inghetata! Cum se face o inghetata buna. Pai in felul urmator: se cumpara o cutie cu inghetata (ca doar n-o sa sfatuiesc pe nimeni sa o faca si pe aia de la zero cand se gasesc atatea chestii delicioase de cumparat), o punga cu stafide (eu le prefer pe alea mari si brune), un borcan cu dulceata (de orice fel, dupa preferinte), o cutie cu rulouri napolitane cu crema (tipul de crema variind in functie de preferinte), topping pentru inghetata (iar de orice fel, dupa preferinte), paiete de ciocolata (sau de altceva, da' eu sunt cu ciocolata)... mai era oare ceva? Nu mai tin minte...

Preparare. Se spala cu apa aproape inghetata un pahar sau un castronas, se unge cu dulceata dupa care se mai toarna cam un deget de dulceata (deget de-al meu, deci jumatate de deget de om normal), se varsa cateva stafide, se pune o lingura de inghetata, se varsa iar cateva stafide, ceva topping si ceva dulceata si se tot repeta pana cand se ridica un fel de deal de inghetata din pahar/ castronas. Se infing unul sau doua rulouri si se orneaza cu paiete de ciocolata, stafide si topping. A nu se uita lingura inauntru, ca nu vreau sa fiu trasa la raspundere pentru dintii sparti.

Idee geniala, nu? Pacat ca nici macar nu era vorba de inghetata.

A, si sper ca nu exista si la noi oameni cu un IQ suficient de scazut incat sa-si puna singuri in inghetata ce-am pus eu in postarea asta (a se vedea la etichete). Ca printre americani chiar exista (mi s-a intamplat sa ma impiedic de dovada vie acum vreo 2 ani).