on the verge of extinction... again

[in continuarea partilor unu, doi, trei, patru si cinci]

Daca tot m-au invadat amintiri din vara si m-am apucat sa ascult iar ce ascultam prin august, am zis sa continui cu #6... la mai bine de 2 luni dupa #5...

Vineri, 8 august 2008. Intoarsa acasa din spital. Fericita ca scapasem de gandaci. Da, e groaznic sa vezi gandacu' deplasandu-se pe perete chiar in dreapta ta si sa nu poti sa te misti sa-l sleiesti! Acasa cu mama. Un status de Y!M in genul "broken arm - thanks a lot, assholes! - fresh out of hospital"... yeah, the whole rest of the world found out then. Eu si mama sub acelasi acoperis. Bineinteles ca au iesit ceva scantei si mama s-a dus in parc sa se racoareasca. Iar ingerasului cu cornite din mine atat i-a trebuit. Cum a iesit pe usa, eu am fugit in baie. Si cumva am gasit o modalitate sa ma spal... atat cat puteam sa ma spal, ca eram mumie de la gat pana la mijloc, cu exceptia bratului si umarului stang. Cred i-am adus la disperare pe toti cei care au vorbit cu mine in zilele alea ca altceva in afara de "de-abia astept sa-mi schimbe bandajul/ sa am cateva momente de libertate fara bandaj sa pot sa ma spal", "transpir pe sub bandaj", "ma mananca pielea" nu prea mai stiam. De-abia asteptam dupa-amiaza zilei de luni, mai ales ca atunci trebuia sa plece si mama inapoi la Brasov. Insa vroia sa vina cu mine la spital intai, chestie care pe de o parte ma deranja, dar pe de alta parte imi convenea. Imi convenea pentru ca era ceva de mers de la metrou pana la spital si imi era frica sa parcurg singura distanta aia, chiar daca era vorba de ora 18 in august, deci lumina afara. Insa eu "deviam" de fiecare data cand se apropia cineva la mai putin de un metru de mine pe strada.

Luni, 11 august 2008. Mers la spital cu mama pe un traseu pe care eu l-am evitat apoi de fiecare data cand am mers singura: prin parc. Pentru ca in parc erau multi caini vagabonzi. Ajuns la spital. Dorinta puternica de a-mi smulge tot parul din cap. Asa aglomeratie nu mai vazusem in viata mea... Caldura mare. Asteptat mult. Multi draci pentru ca mama imi tot zicea sa ma bag si eu ca uite si altii se baga in fata. De, ea nu stia cum sta cu timpul pana la ultimul tren spre Brasov din seara aia. Eu insa nu-mi doream sa imi sara careva in cap ca ma bag in fata, mai ales ca toti (si nu glumesc, toti!) ceilalti de acolo puteau sa-mi bage placa aia cu varsta. Da, aia ca ei sunt mai in varsta, iar eu sunt tanara. Plus ca mi-ar fi convenit si ca mama sa se sature de asteptat si sa plece la gara... si sa ma lase odata singura. Insa la cat de timida sunt eu uneori, cred ca s-ar fi intunecat si eu tot pe hol as fi fost. Norocul meu ca doctorul care ma operase mi-a vazut intamplator mutra si m-a chemat el inauntru. Yupeee, scap de bandaj!

Aveam inca parul lung si bineinteles ca nu eram in stare sa il prind cu o singura mana, iar mama reusea intotdeauna sa mi-l prinda anapoda. Asa ca il lasasem liber. Si cred ca am fost destul de caraghioasa in timp ce incercam sa il adun cumva pe tot cu mana stanga ca sa poata sa-mi taie bandajul.
"Lasa ca ti-l strang eu, Ana..." mi-a zis omul care ma operase.
"Ei, pai daca mai iau eu putin si din par nu e bine? Ca doar asa e moda acum... in trepte..." l-am auzit in spatele meu pe doctorul care era de garda in noaptea in care ajunsesem acolo.
Right there and then, I thought that was freakin' funny. Peste doar cateva zile insa, parul meu avea sa fie cauza unui moment de disperare care avea sa ma faca sa ma tund.

Dupa ce am ramas libera, fara bandaj, omul care ma operase m-a tras in fata oglinzii si m-a intrebat "ai vazut?" - nici acum nu stiu ce vroia sa insemne de fapt intrebarea. Cum arata umarul meu, oare? Cred ca am zis mecanic "da", insa nu mai tin minte sigur. Socata sa vad urmele de pe umar n-am fost in nici un caz. Era vorba de un semn foarte mic (un centimetru si jumatate), iar eu imi mai vazusem umarul si vineri dimineata cand imi schimbasera bandajul inainte sa ma trimita acasa, chiar daca atunci doctorul care se ocupase de mine in prima noapte cand ajunsesem la camera de garda n-ar fi vrut sa ma lase sa ma uit. Eu vroiam sa ma spal, pentru ca transpirasem in utimul hal pe sub bandaj. Initial am crezut ca ma descurc singura, dar ca sa ma spal aveam nevoie de mana stanga... deci nu mai aveam cu ce sa-mi sustin bratul drept. Asa ca imediat ce l-am lasat fara sustinere ca sa apuc gelul de dus, a trebuit sa il "ancorez" de ceva... si cum alta solutie nu aveam, mi-am bagat gherutele mainii drepte in burta.
"Nu asa! Lasa ca ti-o tin eu"
Pe de o parte furioasa ca sunt asa incapabila incat am nevoie sa-mi sustina cineva bratul drept si sa-mi toarne gel de dus in palma stanga... pe de alta parte recunoscatoare pentru ajutor, pentru ca altfel ar fi fost si mai frustrant. Si aveam atata nevoie sa ma spal dupa cele cateva zile cat transpirasem groaznic in bandaj. Un nou bandaj. Pentru aproape inca o saptamana.
"Cat mai trebuie sa sa stau asa... mumie?"
"Mumie? Doamne fereste! Asa te vezi tu pe tine?" But he was laughing. "3 saptamani."

Inapoi acasa. Singura. Muzica. Aproape non-stop. I N S O M N I U M. Decojit portocale doar cu stanga... si acum imi pare rau ca nu m-am filmat in timp ce faceam asta - cred ca eram taare caraghioasa. Iesit in fiecare zi pe seara sa-mi iau inghetata. Struguri. Uneori pepeni (cand avea cine sa-i care si sa manance cu mine). (Din punctul asta de vedere imi este dor de zilele alea - acum nu mai gasesc nicaieri struguri sau pepeni, iar inghetata mai greu si nu de care vreau eu.) Plans in timp ce maturam cada cu parul (trebuia sa aplec mult capul in fata ca sa nu imi ud bandajul cand imi spalam parul... aveam parul lung). Luat decizia de a ma tunde acolo in baie. Ce a iesit, a iesit. Uneori disperata ca sunt partial mumie, alteori plina de idei amuzante pe tema asta ("No fun running from the mummy, even though he is a dummy" - from the Clue Club theme song).

Bandaje noi luni si miercuri. Scapat de firele din umarul drept si din piciorul stang. Scapat de tot de bandaje marti, 26 august. Credeam ca visez cand mi-a zis "cred ca te las fara asta" - "asta" fiind bandajul. Draci la intoarcerea acasa. Ceva mai tarziu, tot marti, a urmat unul din cele mai lungi dusuri din viata mea... am trecut prin toate gelurile mele de dus... care sunt muuulte. Inceput miscari cu bratul drept. Certuri cu ai mei la telefon - ei imi tot spuneau sa nu fortez. Hehe... daca am fortat sau nu... in #7.

[to be continued]

Continuari: #7, #8.