the lighter stuff #7
Si cu siguranta una din cele mai amuzante parti...
Miercuri, 10 septembrie 2008. Prima zi in care am mers la sala la spital pentru recuperare. Insa inainte sa ajung la sala... Hartii, hartii. Nu mi-a placut partea asta cu umblatul si asteptatul dupa hartii. Nu ca partea a doua (sala) n-ar fi produs multe frustrari... insa macar a fost si amuzanta. Prima parte nici macar amuzanta n-a fost. Ma trezisem binedispusa, plina de sperante cum ca mergand la recuperare imi voi reveni complet imediat. Ha! Copil fraier. Atat de binedispusa, incat mi-am permis sa port niste haine care imi plac mult. Din pacate, asta a fost un motiv bun sa ma simt ciudata in timp ce asteptam pe culoar sa apara doctorul care era de garda in noaptea incidentului. Eram singura imbracata elegant din toti cei care asteptau acolo. Dern! Plus ca, dupa ce mi-a dat trimiterea, a trebuit sa ma duc cu ea la fizioterapie sa ma ia in evidenta. Nici aia n-a fost amuzant. Nici asteptatul dupa tipa aia care tot cauta coduri pentru tip, subtip de agresiune si alte dracii.
In sfarsit am ajuns la sala. Yupeee! In sfarsit... sau poate ca nu... Pentru ca era plin. Multa lume inauntru. Si iar a trebuit sa astept. A iesit cineva si am intrat si eu. M-am schimbat in echipamentul pentru sala (nu, nu puteam sa merg direct asa, nu e voie cu hainele si incaltarile de strada in sala) si am intrat.
"Atat iti ia sa te schimbi?" si nu stiu de ce, dar asa m-a amuzat tonul pe care mi-a pus intrebarea.
"Ooops! I'm a girl? And I have a broken arm on top of that?" am gandit-o, dar n-am spus-o... incercam sa par serioasa.
"Haide, vino! Curaj! Care e mana?" si a scos o mingiuta din sertar si a asezat-o pe birou.
"Deci nu se observa... e bine" am gandit-o, dar n-am spus-o. "Dreapta" am zis cu voce tare.
Mi-a asezat scaunul in asa fel incat sa fiu cu dreapta spre birou si mi-a zis sa misc bratul inainte si inapoi din umar sprijinind palma pe mingiuta si fara sa ating suprafata biroului cu incheietura mainii sau cu cotul. Suna simplu... pentru o mana in regula. Insa pentru mana mea atunci n-a fost deloc simplu. De-abia am reusit sa o ridic pe birou.
"Hai! Ce o tii ca pe sfintele moaste?"
"Nu o tin ca..." si m-a bufnit rasul. Grrr! "I can do it right, you'll see!" din nou, m-am abtinut sa spun partea asta cu voce tare.
Hmmm... nu prea mergea. Aproape deloc. Asa ca a inceput sa-mi miste el mana. Mii si zeci de mii de draaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaci ciufuliti! Ce am simtit atunci in umar a anulat toate durerile simtite in toate cele 5 saptamani de cand aveam mana rupta. Cred ca si mutra mea spunea asta. De ce cred asta? Pai...
"Daca iti fac o poza in momentul asta si o pun pe usa, n-o sa mai vrea nimeni sa intre la kinetoterapie... Hai, misca mana! Nu trisa! Misc-o cu totul, nu rostogoli doar mingea sub palma!"
Charming, huh?
And then the funny guy came in. What funny guy? The one I was talking about in #2. Doctorul care imi daduse mobilul lui sa il sun pe tati si sa il anunt ce "minune" mi se intamplase. Parul meu era lasat liber. Nu puteam sa-l prind in codita (de-abia puteam sa misc bratul drept) si oricum devenise prea scurt pentru asa ceva dupa ce ma tunsesem. Dar totusi petrecusem ceva timp de dimineata in fata oglinzii aranjandu-l. Degeaba! Primul lucru pe care l-a facut omul cand m-a vazut a fost sa vina la mine sa ma ciufuleasca.
"Ei, cum merge?" m-a intrebat cu un zambet larg pe fata.
Hmmm... nu stiu cum sa explic, dar omul e amuzant rau. Cum zambeste, cum vorbeste... e amuzant!
"Cum se vede..."
Apoi l-a intrebat acelasi lucru pe doctorul de la sala. N-am prea inteles eu ce susoteau, am prins doar ceva cu "sfintele moaste" si i-am auzit apoi cum se hilizeau. Grrr! "If you want to make fun of me, do it out loud!" Din nou, m-am abtinut sa o spun cu voce tare. Apoi a venit si s-a asezat langa mine la birou. M-a intrebat din nou cum merge, daca am incercat ceva miscari acasa, ca se vede ca nu prea ma descurc. In timpul asta isi luase o hartie si un pix si se apucase sa calculeze ceva. Am inceput sa-i spun ce miscari am facut...
"Nu te opri! Nu poti sa-mi povestesti si sa misti mana in acelasi timp?"
"Multitasking not implemented for now" dar din nou a ramas doar in mintea mea, n-am spus-o cu voce tare.
Am continuat sa-i spun cum nu pot sa misc mana si s-a intamplat sa mentionez ca mi-e ciuda ca nu pot sa scriu.
"Stai asa! Cum nu poti sa scrii?" mi-a luat mingiuta de sub mana si mi-a pus pixul lui in mana. "Scrie!"
"Wow... pe ce?" la fel, doar gandita. Dar s-a prins si el si mi-a dat si hartie.
Mai incercasem acasa, dar ma durea ca dracu' mana asa ca o lasasem balta repede de fiecare data. Insa nu se compara cu durerea pe care o simtisem ceva mai devreme. Si cumva, in momentul ala mi-a fost foarte usor sa scriu. Rex, Rex, Rex, Rex, Rex, Rex, Rex, Rex, Rex...
"Cum nu poti? Uite ce frumos scrii!"
Rex, Rex, Rex, Rex, Rex, Rex, Rex, Rex, Rex... At first I couldn't start, but then I couldn't stop. Adevarat si in situatia asta. Umplusem hartia de Rex si omul se amuza. Mi-a luat hartia si pixul si mi-a pus inapoi mingiuta sub mana.
Si m-a "incurajat":
"Pai tu ar trebui sa lucrezi mana 23 de ore din 24. Asa, daca lucrezi doar aici, o sa poti sa o misti normal peste 30 de ani" - aia 30 de ani s-au transformat in 100, apoi in 200, apoi in 300 de ani datile urmatoare cand mi-au pus din nou placa asta.
M-a ciufulit (din nou!) si a plecat.
Mai trebuie sa spun ca doctorul de la sala a continuat sa ma sicaneze? Nici nu mai tin minte de cate ori am auzit ca voi putea sa misc mana normal in x sute de ani.
Dar deja miscam mingiuta putin. Imi mai misca si el mana din cand in cand. Iar eu ma tot gandeam la ce urma sa auda tati la telefon de la mine: "Tati, ai avut impresia ca am fortat mana pana acum? Ti-ai facut griji degeaba!"
M-a trecut apoi la un pedalor pentru maini fixat in perete.
"Nu te ridica pe varfuri! Nu trisa! Din umar, nu te ridica asa cu totul!"
Ohoo, de cate ori am auzit astea! Exercitiul asta la pedalor mi s-a parut unul din cele mai dificile. A urmat apoi exercitiul care mie mi s-a parut cel mai simplu: tineam in maini capetele unei corzi trecute peste niste scripeti fixati in perete si trebuia sa imi trag cu mana stanga mana dreapta in lateral in sus prin intermediul corzii. La inceput nu m-am descurcat prea bine nici aici. Apoi...
"Uiteee! Uite ce sus a ridicat mana! Nu s-a rupt?" l-am auzit in spatele meu.
Grrr! Dar tot m-a bufnit rasul. Fusese prea comic felul in care o spusese.
Au urmat apoi greutatile. Trebuia sa le ridic in fata si in lateral.
"Hai! Hai, ridica mana!"
Nu mergea. Mai deloc. Mi-a luat-o din mana.
"Fara. Ridica asa... hai, ridica mana!"
"Nu merge... E stricata jucaria!"
"Si nu vrei sa ne lasi sa ti-o reparam?"
Ce-as mai fi putut sa zic? Cativa centimetri, atat puteam sa o ridic... fara nimic in mana. Nu m-a lasat... chiar daca mie asa imi venea s-o las balta, pentru ca era asa frustrant sa tot vad ca nu ma descurc.
Au urmat greutatile care se prindeau de incheietura mainii (se prind de incheietura mainii ca sa nu incordez muschii). Trebuia sa ma aplec si sa misc bratul din umar astfel incat sa descrie un con (bratul fiind generatoarea conului, degetele plimbandu-se pe baza conului). Ei, asta n-a mers. Dar deloc. A incercat omul sa-mi miste el bratul. Iar eu am inceput sa vad pete gri. De durere. I-am spus asta si m-a lasat sa iau o pauza sa-mi revin putin. Dupa care a zis sa incercam din nou. Aceeasi poveste. Apoi a treia incercare. De data asta nu i-am mai zis nimic atunci cand am inceput sa vad pete gri (da, pete gri, nu stele verzi!), dar, daca nu ma tinea, as fi ajuns sa matur podeaua.
"Ce ai? Ametesti? Vrei sa chem o ambulanta?"
Sa ma ia dracu'! Asta a fost al dracului de amuzant. Ambulanta? Sa ma duca unde? Eram in spital si el este doctor. Nu stiu cum am reusit sa raman serioasa... Si totusi n-o luase chiar asa in gluma - inca nu-mi daduse drumul si m-a tinut sa nu ma scurg pe podea pana mi-a luat greutatile de pe mana. M-a trimis sa ma schimb. M-am varsat pe bancuta sub cuier. "I'm such a pathetic failure!"
"Ei, cum e? Ti-ai mai revenit?"
Am dat din cap mecanic in semn ca da.
"Nu stiam daca mai esti in viata. Am uitat ca iti ia mult timp sa te schimbi"
Ha! "Maine cum vin?"
"Mai vrei sa vii dupa ziua de azi?"
Grrr! "De la ce ora?" Grrr!
"Noua si jumatate..." dar apoi s-a razgandit. "Vino de la opt si jumatate!"
"O zi buna!"
"... si sper ca n-o sa-mi mai rup nimic in viata mea, ca nu mai am chef sa trec prin asta..." bineinteles doar gandita si partea asta si dupa ce inchisesem usa in urma mea. Asta a fost prima zi la recuperare. Ce-a fost mai departe, toate tacticile pe care le-a folosit omul sa ma motiveze... in #8
12 pareri
- cine
- krossfire
- cand
- vineri, 23 ianuarie 2009 la 10:06:00 EET
- cine
- brontozaurel
- cand
- vineri, 23 ianuarie 2009 la 16:27:00 EET
eu ma gandeam la un anumit Rex in momentul ala. acum ma amuz de fiecare data cand imi amintesc.
- cine
- 1307
- cand
- sâmbătă, 24 ianuarie 2009 la 21:05:00 EET
- cine
- brontozaurel
- cand
- sâmbătă, 24 ianuarie 2009 la 22:05:00 EET
si da, m-a ajutat foarte mult ca a tras tare de mine :D
- cine
- envi
- cand
- sâmbătă, 24 ianuarie 2009 la 23:30:00 EET
- cine
- brontozaurel
- cand
- sâmbătă, 24 ianuarie 2009 la 23:36:00 EET
- cine
- unu in plus
- cand
- duminică, 25 ianuarie 2009 la 04:47:00 EET
p.s. ce misto povestesti cu lux de amanunte:p ..
- cine
- brontozaurel
- cand
- duminică, 25 ianuarie 2009 la 18:54:00 EET
si mersi frumos pentru compliment (blush)
- cine
- Florin
- cand
- luni, 26 ianuarie 2009 la 11:37:00 EET
- cine
- brontozaurel
- cand
- luni, 26 ianuarie 2009 la 12:11:00 EET
- cine
- Cool-Boy
- cand
- marți, 27 ianuarie 2009 la 23:46:00 EET
- cine
- brontozaurel
- cand
- miercuri, 28 ianuarie 2009 la 22:32:00 EET
Da-ti si tu cu parerea!
Mai jos se pot scrie tampenii. Nu mai mari ca alea de mai sus...
Insa inainte de orice altceva, vezi cum se comenteaza: indrumar tehnic si reguli!
HTML acceptat: <b>, <i>, <a href=""> (fara alte atribute)