on the verge of extinction... again

... ca vreau sa traiesc. Pentru asta trebuie indeplinite niste conditii esentiale. Una din ele este muzica. Mai mereu mi se intampla sa imi tot revina obsesiv in minte niste franturi din unele melodii care au reusit sa trezeasca sau sa devina chiar ele un monstrulet in mine. Data trecuta era vorba de Shadow on the Wall. Acum e vorba de Animal, de partea cu "such a lust for life".

Ma mai obsedeaza si anumite fraze pe care le-am auzit cu o ocazie sau alta. Things can and they will go wrong./ The world doesn't revolve around you./ You're taking it all too personal. Traiesc cu mine de 25 de ani. Imi stiu defectele si slabiciunile. Pe unele incerc sa le ascund bine de tot. Pentru ca mi-e teama de critici. These are the proverbial "skeletons in the closet." Secretele mele la care nimeni in afara de mine nu are acces. Si de aceea intru in defensiva atunci cand cineva incepe macar sa banuiasca. Pe altele le aduc in fata si le critic aspru chiar eu. Tot din acelasi motiv. E doar o alta modalitate de auto-aparare: daca eu imi exprim dezacordul, altii nu vor mai simti nevoia sa o faca si ei, sau macar nu vor mai simti nevoia sa o faca asa dur. Pe altele le imbrac in hainute frumoase si le prezint sub forma unor excentricitati dulci cu ajutorul carora incerc sa castig simpatia oamenilor. Altele chiar nu sunt defecte. Ma rog, nu sunt vazute de lume ca fiind defecte ci, din contra, sunt considerate a fi chiar calitati. Poate ca asta si sunt. Insa in alti oameni. Oameni care nu le duc la extrem, asa cum fac eu.

Nu-mi place sa gresesc. Nu-mi place sa fac ceva de mantuiala. Voi reveni asupra aceluiasi lucru pana cand va fi totul perfect. Sau... ? Si aici ajung la acel things can and they will go wrong. Da, se intampla sa intre in functiune zilnic. Si de fiecare data ma urasc. Ghinion? Nu. Doar suma tuturor aspectelor pe care nu le-am luat in considerare. Pentru ca am fost prea comoda, prea grabita, prea presata de timp, prea indiferenta, prea proasta ca sa fac asta. But the world doesn't stop spinning just because I've had a lousy moment. Sau...? Depinde la ce lume ma raportez. Pentru ca universul meu interior se prabuseste in astfel de momente. Momente in care realizez ca perfectiunea nu mai e posibila pentru ca deja ceva a mers prost. Si eu vreau totul sau nimic. "Acceptabil"/ "suficient"/ "aproape bine" si asa mai departe... Toate astea dor. Nu, nu, nu!!! Dar nu mai pot obtine perfectiunea. Deja nu se mai poate. Deja ceva a mers prost. Si atunci mai bine ma autodistrug dracului. Nu vreau sa traiesc cu rusinea esecului. "Odata ce ai ajuns la un anumit nivel, ti se va tolera orice, mai putin esecul." Asa ca prefer sa ma autofaultez, sa distrug tot ce am cladit pana atunci. De preferat intr-o cursa nebuneasca pentru obtinerea perfectiunii devenite acum imposibil de obtinut.

Go out with a blast - si totul se termina. Nu mai am pentru ce sa lupt. Altfel, as fi luptat pentru "cat mai aproape de perfectiune," dar in situatia asta ma retrag in umbra sa imi ling ranile sa imi fac plinul de ura. Ura e un combustibil fenomenal. Te duce si pana la luna. Si ura asta ma motiveaza sa lucrez la tot ce a cauzat esecul. Mi-as dori sa existe un buton de pauza pentru viata atunci cand ajung la etapa asta... so I could put life on hold. Dar nu exista. Timpul nu iarta. Si timpul asta in care ma "carpesc" devine timp pierdut. Because the world doesn't revolve around me and my problems.

Am si simtul razbunarii foarte dezvoltat, chiar daca intr-o maniera mai ciudata. Uneori dau totul din mine. Nu fac un pas gresit. Dar mai depind si de factori externi. Si altii trebuie sa faca totul asa cum s-a stabilit si cand s-a stabilit. Si asta nu se intampla aproape niciodata atunci cand sunt implicati mai multi oameni. Si sunt dezamagita. Ma simt tradata. Si am pornirea aia de "las' ca iti/ va arat eu!!!" Insa de multe ori actiunea razbunarii propriu-zise e indreptata tot impotriva mea. De ce? Dracu' sa ma ia! Nici eu nu stiu. Poate pentru ca sunt proasta? Poate pentru ca sunt lasa? Stiu doar ca tot mie imi fac rau. Cu o ura pasionala. Si plang. Si nu vreau sa stie nimeni. Si ma urasc. Pentru ca probabil au facut-o intentionat. Pentru ca ma urasc. Pentru ca toata lumea ma uraste. Pentru ca au un milion de motive. Pentru ca probabil vor fi satisfacuti sa ma stie jos pe podea tinandu-ma de piciorul scaunului si abia respirand sau imbratisand prima buda de benzinarie care imi iese in cale.

Frumos, nu? Asa se duc ani din viata. Asa pic examene dand foaia goala pentru ca nu stiam un subiect din ???, dar eu voiam zece. Asa renunt la un loc de munca super pentru simt ca nu mai fac fata fizic si nu vreau sa ajung intr-un stadiu in care sa se si observe asta. Uneori ma sperii. Si pun mana pe telefon pentru ca e deja miezul zilei si eu tot vars de la 5 (desi de cateva ore bune nu mai e vorba decat de apa, muci si saliva) sau pentru ca m-a bufnit sangele pe nas si pe gura in timp ce atipisem.

Vreau sa mor pana sa implinesc 40 de ani. Oamenii se degradeaza in timp (da stiu, mai exista si exceptii) si eu sunt prea orgolioasa sa permit asta. Dar... Nu vreau sa mor. Vreau sa traiesc. Lust for life...

Am o batatura la piciorul drept pe lateral. E bine. Pentru ca e mica si totul va reveni la normal repede. Asta ar fi motivul care nu conteaza. Motivul care conteaza? E de la sandalele mele din piele de crocodil la care tin enorm. Si, fiindca tin enorm la ele, nu le port decat atunci cand ma simt bine, foarte bine. And yes, things could have gone wrong and they did go wrong. Ieri m-am trezit iar inundata. Dar fata care sta acum cu chirie s-a aratat mult mai dispusa sa faca ceva cat mai repede. Mi s-a promis ceva si am fost lasata cu ochii in soare. Nu speculez asupra intentiilor. I'll still have it my way. Nu m-am auto-faultat decat ca reactie la ceva vechi de tot. Acum ies pana nu se lumineaza. Cred ca am mai zis-o de o mie de ori, dar ma simt mult mai in siguranta pe intuneric, atunci cand nu ma vede nimeni. Sper sa nu inghet. Brrr!