justice is lost, justice is raped, justice is gone
...
un topor, va rog!
20:42. Durere de cap. Dupa ceva amanari... inchis laptop. Echipat. Iesit din casa.
Imi sunt simpatici melcii. Imi pare rau daca vad melci striviti pe trotuar. Asa ca intotdeauna ii culeg din drum si ii pun in iarba. Azi a plouat. De obicei vad melci pe trotuar dupa ploaie. S-a intamplat si azi. L-am cules si l-am pus in iarba. In partea dreapta a trotuarului, pentru ca in partea stanga gardul era prea inalt, nu aveam cum sa ma aplec peste el si sa ajung cu mana pana jos sa pun melcul... si nu voiam sa-l arunc.
Si apoi am mers mai departe. Insa la mai putin de cinci metri dupa...
one day you'll be sorry, girl
... when your world comes falling down...
Stampede. Am aflat de existenta lor de-abia anul asta, cu ocazia aparitiei celui mai recent (si in acelasi timp primul dupa o pauza de 26 de ani) album. Album care imi place in draci.
Azi imi tot revine in minte piesa asta. Shame On You.
Nu sunt. Si n-am fost niciodata. Absolut nimic din ce mi-as fi dorit sa fiu. Din ce si-ar dori/ si-ar fi dorit altii sa fiu. Si trebuie sa trag tare ca sa par macar ca as fi. E nevoie de timp. De efort. Si tot nu e natural, nu e "the real thing". Dar e ceva. Mai mult decat nimic. Pentru ca altfel... totul e nimic si atat.
happy birthday, loser
Pe dracu'... Si, daca incerc sa-mi amintesc aniversarile cu adevarat fericite... pot sa numar trei. 2001, 17 ani. Pentru ca speram. 2004, 20 ani. Pentru ca eram. 2009, 25 ani. Pentru ca aveam. Nu mai am, nu mai sunt, nu mai sper.
Sick as a Dog. Pentru ca de prima data cand am auzit-o am simtit ca este pentru mine... we'll get your head out of the loo... what's your story?... cat got your tongue?... you'll be sorry... you really ain't that young... you'll be the last to see me rot...
kiss and taste the venom
Repede, da? Fa-o repede. O sa doara. Dar o sa se termine. De data asta definitiv. Daca termini acum maine n-o sa se mai intample asta, n-o sa mai existe nimic sa-ti poata face rau. Trebuie doar sa termini in seara asta cu tot. Si apoi poti sa traiesti. Poti sa ai timp pentru ce iti place. Pentru facultate si pentru restul. E ultima data.
E ultima data. A fost ultima data si saptamana trecuta. A fost ultima data de cateva mii de ori deja. Uzura? Da, dar nu de azi, ci de mai bine de jumatate de deceniu.
Au fost unele momente atat de intense. In primii mei ani in Bucuresti. Majoritatea noaptea. Logic, stiu. In prima parte a zilei eram la facultate. Sau la birou. Nopti in care am batut zeci de kilometri. Sa stiu ca o termin in noaptea aia. Ca a doua zi n-o sa mai existe nimic sa poata sa-mi faca rau.
Imi amintesc ura, furia, disperarea, lacrimile, transpiratia. Si dupa o vreme... nu stiu. Am inceput sa spun "maine..." Am inceput sa ma simt prea obosita. A devenit prea mult. Si nu inteleg de ce. Din punct de vedere fizic eram mai puternica, nu?
Maine... Maine... Si n-am mai cunoscut alte nopti atat de intense.
Si apoi s-a intamplat minunea. Chestiune de orgoliu. Si de ura. Si apoi dependenta de senzatia aia pe care o am cand vad ca am reusit sa lovesc inapoi la fel de urat cum am fost lovita. Intr-un cuib de vipere. Joaca murdar. Cu zambetul pe buze. Saruta in timp ce te gandesti cum o sa le tragi presul de sub picioare. God, I'll make them pay...
[Cu piesa asta nu stiu exact cum s-a intamplat. A fost ceva pe fundal. Si intr-o zi m-am trezit ca imi revin obsesiv in minte bucati din ea.]
Am avut momente in care am fost cu adevarat mandra de mine la inceputul anului asta. Chiar am crezut ca s-au intors ura, furia, disperarea. Chiar am crezut ca o sa pot sa revin la modul ala de functionare.
Lucrurile s-au schimbat pentru ca nici noi nu mai suntem la fel. Oricat as detesta, oricat as incerca sa neg trecerea anilor. Nu mai am 19 ani, ci 27. Uzura...
Sonisphere 2010, the second day (26th of June)
Sambata, 26 iunie 2010. A doua zi de Sonisphere. Ziua celor patru mari grei ai thrash-ului. Ziua pentru care sperasem putin si la un Annihilator in momentul in care au inceput sa se anunte nume noi... iar eu am inceput sa studiez afisele pentru celelalte evenimente Sonisphere incercand sa-mi imaginez ce nume de pe alea o sa mai prindem si noi. Doar erau confirmati pentru Sonisphere Madrid, nu? Hehe, ce frumos ar fi fost. N-am avut norocul asta, insa. Asa ca am tot frecat ieri si azi Alice in Hell... sa-mi creeze dispozitia necesara sa scriu si despre ziua a doua. Si pentru ca m-am impiedicat ieri dimineata pe YouTube de un interviu cu Jeff Waters.
M-am trezit cu o durere groaznica de cap pe la vreo 8 si trei sferturi. Mda, pentru prima data in viata am aflat si eu ce inseamna o durere persistenta de cap provocata de muzica data tare. Nu mi se mai intamplase niciodata asta. Da, a fost tare. Prea tare. Pe parcursul tuturor celor trei zile de festival. In timpul Manowar am simtit si o arsura in gat - mi se intorcea inapoi ciocolata calda. Am opus rezistenta si m-a lasat in pace pana la urma, altfel ar fi fost al naibii de neplacut sa vomit in adidasi. Avand in vedere cat de aproape am stat de boxe... era oarecum de asteptat.