on the verge of extinction... again

... when your world comes falling down...

Stampede. Am aflat de existenta lor de-abia anul asta, cu ocazia aparitiei celui mai recent (si in acelasi timp primul dupa o pauza de 26 de ani) album. Album care imi place in draci.

Azi imi tot revine in minte piesa asta. Shame On You.

Nu sunt. Si n-am fost niciodata. Absolut nimic din ce mi-as fi dorit sa fiu. Din ce si-ar dori/ si-ar fi dorit altii sa fiu. Si trebuie sa trag tare ca sa par macar ca as fi. E nevoie de timp. De efort. Si tot nu e natural, nu e "the real thing". Dar e ceva. Mai mult decat nimic. Pentru ca altfel... totul e nimic si atat.

Nu sunt inteligenta. Nu sunt sociabila/ prietenoasa/ lipcioasa. Nu sunt descurcareata. Nu sunt indrazneata. Nu arat bine. Nu sunt rezistenta fizic. Nu sunt... nimic. In afara de un catar incapatanat. Care vrea. Aia, aia, aia... desi stie ca nu are absolut nici o calitate sa care sa o faca sa merite ceea ce vrea.

Dar daca trag suficient de tare timp de cateva saptamani, poate reusesc sa obtin ceva ce altii reusesc sa obtina intr-o zi. Intotdeauna imi ia foarte mult timp ca sa fac... orice. Pentru ca nu ma pricep la nimic. In cat timp se spala o pereche de adidasi? Mie imi ia 20-30 de minute pe adidas. Pauza de 10 minute nu mi-a fost niciodata suficienta ca sa-mi strang lucrurile de pe banca. Nu tin minte sa fi terminat toate subiectele la prea multe lucrari, mai tarziu examene. O postare de blog imi ia de la cateva ore la cateva saptamani... si nu ma refer la lasat in draft si uitat de ea... ma refer la scris zi de zi, timp de cateva ore la postarea aia. Asta e. Vreau! Poate ca "vreau!" al meu e mai puternic decat "vreau!" al altora. Pentru ca strang din dinti si trag tare. Si uneori obtin ce vreau. La limita. Mereu e la limita. E ca si cum as avea pretentia sa castig o cursa cu cea mai inceata masina de pe circuit. Ramasa cea mai inceata in ciuda noptilor nedormite in incercarea a-i imbunatati performantele. Renunt la schimbari de pneuri, desi stiu ca se uzeaza si se poate sa-mi explodeze unul. Renunt la a realimenta, chiar daca stiu ca nu stau foarte bine nici la capitolul consum. Renunt la orice protectie in caz de accident, doar ca sa fac masina mai usoara, capabila sa zboare mai repede pe pista. Daca totul merge bine, castig. Daca ceva merge prost... se termina foarte urat.

Ceva a mers groaznic de rau azi. Si mai bine de o saptamana de tras tare s-a dus dracului. Si nu mai e timp suficient sa repar tot ce s-a stricat. Dimineata de tot eram fericita - mai existau duminica, luni si Alice Cooper! Si acum nu stiu decat ca vreau sa merg, dar nu stiu cum o sa suport sa stau acolo atatea ore. Ma simt ca dracu' si nu mai am timp suficient sa-mi revin. Imi ia cel putin o saptamana- o saptamana si jumatate sa-mi revin dupa asa ceva. Si pana marti mai e doar ziua de luni. Orice as face, nu pot dilata timpul. Mi-e groaza ca n-o sa rezist fizic. Apoi... am fost la atatea concerte... mereu sunt oameni care ma stiu de la unul sau altul. Si mi-e groaza de ideea de a fi vazuta in halul asta, mi-e groaza de intrebarile "ce-ai patit?" Simteam ca turbez la Ozzy. De-aia am plecat dupa 5 piese. Eu nu-mi doream decat sa fiu lasata in pace, sa ma fac cat mai mica, sa fiu cat mai invizibila. M-am prefacut surda la toate intrebarile, dar cand a incercat sa ma ridice in sus acolo in fata scenei... pentru ca eram prea... linistita... Stiu ca poate unii nu observa. Dar altii da. Cineva care nici macar n-a fost la concertul ala a observat intr-una din pozele de pe metalhead.ro. Nu i-am raspuns, dar imi venea sa-i crap capul. Ce credea, ca nu stiu? Ca nu-mi pasa de propria persoana? Ei bine imi pasa... al dracului de mult.

Il urasc. Si ma urasc pentru ca il urasc. Pentru ca n-a vrut sa-mi faca rau. Dar a facut-o, si a facut-o dupa ce i-am spus de atatea ori ce se intampla. Dar nu ma crede, vrea sa stie de ce se intampla asa. Si cand ii explic, nu vrea sa accepte explicatia. Il urasc. Ii urasc pe amandoi. Si vreau sa ii urasc, pentru ca e singurul lucru care ma motiveaza sa vreau sa indrept lucrurile. God, I'll make them pay...

"You have let your doom in by the front door..." E din The Last Unicorn. A sunat la usa si i-am deschis. Nu ca as fi avut de ales. Avea chei, stia ca sunt...

Cred ca trebuie sa...