In primul rand as avea curajul sa fiu sincera in legatura cu cea mai mare temere a mea. Una pe care n-ar putea sa o banuiasca nici una din persoanele care m-au cunoscut in ultimii 8-9 ani.
As accepta sa mor daca cei din jur mi-ar cere asta. Nu e vorba aici nici de frica de moarte si nici de a ma sacrifica pentru altii. Pur si simplu de renuntarea la tot ce mi-am dorit sa fiu si chiar sunt uneori (sau poate doar ma amagesc?) pentru ca sunt constienta ca am trisat ca sa ajung aici, ca tot ceea ce am facut ca sa ajung aici e periculos si ca eu nu sunt facuta pentru asa ceva. Dar sa renunt la obsesia asta... n-as mai avea pentru ce sa traiesc.
As recunoaste ca eu si demonii mei am devenit una si aceeasi fiinta. Ca nu m-as putea opri chiar daca as vrea asta. Ca nu stiu ce ar insemna sa ies din spirala asta a mortii.
As avea curajul sa am incredere in mine si in altii, sa risc cu adevarat ("riscul calculat nu e risc" imi spunea cineva in urma cu un an...), sa nu trisez avand mereu grija sa am un fel de "safety net". Asta facand referire strict la unele situatii, pentru ca pe alte planuri am riscat nebuneste - uneori m-am ars, alteori nu.
Bonus: Ce voi face chiar daca imi este frica? Voi iesi din nou cu rolele in parc, in ciuda faptului ca nu imi doresc sa mai am vreodata parte de oase rupte, mai ales acum, dupa incidentul din vara, sa mai petrec vreo noapte in spital (dupa cum spuneam si aici, "if I never have to spend another night in hospital again, it will be too soon!") - se aude, dugy? And I want to try skydiving.
Leapsa se duce mai departe la cine isi doreste sa o preia. Again, I'm to shy to name anyone in particular.
Si pe mine ma sperie "As avea curajul sa am incredere in mine", caci atunci cand mi-a ajuns cutitul la os si am fost nevoita sa par sigura pe mine si mandra de propria'mi persoana am reusit ceea ce mi-am propus. Problema este ca m-am prefacut ca sunt increzatoare in fortele proprii, mi-am mimat self-esteem'ul, dealtfel increderea mea in mine este o pisica speriata ce sta ascunsa in spatele umbrei mele...
niciodata nu mi-a fost frica sa am incredere in mine, si nici nu imi va fi, pentru ca cel putin parerea mea este ca daca in viata nu risti si nu traiesti la limite, esti o lamaie, iar cand vine vorba despre moarte nu ma sperie deloc, in fond si moartea e ceva nou de dupa viata unui om, asa ca la timpul potrivit voi fi curios sa o explorez :) Cine traieste in viata cu frica in sange este un las, si nu va putea infrunta adevaratele provocari, ce nu te doboara te face mai puternic :)..
trust... that wasn't about self-esteem. it was about trust and betrayal. that's why i said me and my demons have become one. i don't know what my own intentions are, i cannot know what other people's intentions are because i cannot read minds. i can only assume. "assume"... that's bad. "when you assume you make an ass out of u and me". when i don't even know what my reasons and motives are, i cannot know whether i won't betray, use (and then cross the line into abuse) myself and others. and i'm afraid others are like me, capable of betrayal and abuse, fundamentally evil.
and it wasn't about fear of death, it was about fear of losing an identity i'm not even sure it's my own... i may be fooling myself and not even realizing that.
Cu asta nu sunt de acord :) Adik, e funny jocul de cuvinte dpntre "assume" si ass u and me, dar nu e neaparat adevarat... Atunci cand faci presupuneri, de fapt interpretezi "ceva" intr-un anumit fel. Nu numai lucrurile spuse negru pe alb sunt importante in viata, ci si cunoasterea prin interpretare. Pana la urma, totul e interpretare. Eu interpretez ceea ce ai scris in mintea mea, tu faci la fel cu ceea ce eu am scris. E posibil ca interpretarea intentiilor mele spre exemplu, sa fie gresita, desi scriu totul "alb pe negru" si s-ar zice ca nu las loc de interpretare :). Asa ca nu e nimic rau in a face presupozitii. Ajuta la cunoasterea celorlalti si in final a noastra si ne ajuta sa ne ghidam prin viata :)
Exemplificare de cum functioneaza chestia asta cu presupusul la mine:
- cineva se uita pe directia mea, poate nici macar la mine; instinctiv, imi doresc sa ma ascund pentru ca presupun ca isi spune ca sunt o vaca;
- cineva imi spune ceva pozitiv; imediat presupun ca sigur isi bate joc de mine;
- presupun mereu ca toata lumea ma uraste;
Intr-un fel, e un mecanism de auto-aparare, un mod de a ma asigura ca nu voi fi niciodata dezamagita. Sa imi imprim in creieras cel mai nefavorabil scenariu. Si nu sunt dezamagita. Dar tot imi fac rau singura.
Am uitat probabil sa adaug ca interpretarea nu ar trebui sa se bazeze "pe cel mai rau scenariu posibil", ci pe circumstantele situatiei / experientei / povestirii date :). Adica ar trebui sa ne dezicem de instinctele noastre, pentru a ceti cat mai obiectiv situatia data. E posibil ca cineva spunand un lucru pozitiv sa faca mishto sau sa ironizeze. E posibil ca sa aprecieze in realitate ceea ce ai facut. Totul se dezvaluie dincolo de cuvinte, in gesturi, zambet, privire, etc... Nu suntem niste "carti" asa de bine sigilate, intentiile noastre se pot citi :).
Ar trebui... insa mi-e prea frica sa las garda jos. Gesturile, zambetele, privirile pot fi si ele false. Asa cum pot eu sa simulez pot sa simuleze si altii.
dar nu ti-a fost frica sa scrii si o data cu asta, sa recunosti ca ti-e frica de anumite lucruri....o sa invingi si restul fricilor, pana te mariti :) so, un pas inainte (daca esti rac, vezi ca urmatorul sa nu fie inapoi)! parerea mea.
nu sunt rac... sunt zodia aia pe care vrea toata lumea sa o pescuiasca si sa o manance prajita uitand ca avem si oase cu care se pot ineca :P
desi chiar in ultima zi, asa ca se poate spune ca-s si putin "berbeaca" :P
Da-ti si tu cu parerea!
Mai jos se pot scrie tampenii. Nu mai mari ca alea de mai sus... Insa inainte de orice altceva, vezi cum se comenteaza: indrumar tehnic si reguli! HTML acceptat: <b>, <i>, <a href=""> (fara alte atribute)