on the verge of extinction... again

the frustration files? err, no, this is the lighter stuff...

[asta pentru ca bineinteles ca au existat si momente amuzante in ultimele 2 luni si jumatate de la incident]

Mai intai, poate ca ar fi trebuit sa explic de ce "the frustration files". Evident pentru ca sunt o frustrata. Pentru ca si daca n-as fi fost asa in general, oricum ar fi fost frustrant sa ma simt asa de incapabila, sa am nevoie de ajutor pentru unele chestii foarte simple, cum ar fi sa imi pun castile in urechi, chestie imposibila cand eram in spital si aveam mana dreapta imobilizata, iar pe stanga nu o puteam indoi din cauza perfuziei. Mai sunt multe chestii pe care ori nu le pot face bine, ori nu le pot face deloc. Inca sunt incapabila sa imi prind parul intr-o codita pe mijlocul capului - nu pot sa-mi ridic mana dreapta suficient si de aceea codita iese in partea dreapta. Inca nu pot sa-mi ridic mana dreapta drept in fata la mai mult de 30 de grade fata de orizontala (fara sa trisez! adica fara sa-mi misc si umarul). In lateral nu pot inca nici macar atat. Inca sunt fenomenal de caraghioasa cand ma intind sa apuc ceva cu dreapta. Si ar mai fi destule...

Voiam de ceva vreme sa fac asta... sa scriu si despre momentele mai putin frustrante si poate chiar amuzante. Am zis intai ca voi astepta pana dupa ce scap de tije, apoi am mai amanat iar putin. O sa incerc sa le iau cat de cat in ordine cronologica. Insa chiar la inceput o sa fac o exceptie, cu o bucata de conversatie de pe Y!M din ultima saptamana:

Nu m-am putut abtine...

[Rewinding]

4 august 2008. Nothing found! Am mai povestit ce s-a intamplat atunci... si oricum nu gasesc nimic amuzant printre amintirile mele din seara aia.

5 august 2008. Result not null in this case. Bun. Mai intai ar trebui sa explic aici ca eu am ajuns la spital avand la mine o gentuta in care aveam cheile si un portmoneu. Nu aveam la mine acte sau telefon. Nu stiu pe dinafara nici un numar de telefon in afara de al meu (bun, nu stiam, acum il stiu pe al doctorului care era de garda in noaptea aia... but this is beside the point). Prin urmare, nu avusesem cum sa anunt pe nimeni despre ce patisem. Cum ajunsesem in salon in noaptea precedenta, ii cerusem infirmierei informatii despre locatia exacta a spitalului pentru ca aveam de gand sa dau o fuga pana acasa dimineata. Insa dupa ce am constatat ca eu ametesc si daca merg jumatate de culoar din salon pana la baie, sa dau eu singura o fuga pana acasa nu mi s-a mai parut o idee asa buna.

Asa ca mi-a venit o alta idee. Poate au internet pe undeva prin spital. Bingo! Cum poate? Trebuie sa aiba, nu? Hmmm, pe cine sa intreb? Am "studiat" putin personalul medical din sectie. Cautam o privire inteligenta, pe cineva care sa fi auzit ce dracu' e ala internet. Ce rea sunt! Dar cand stiu ca am profesori la facultate care nu stiu sa faca scroll intr-un document MS Word... Pana la urma, am ales sa intreb un asistent tanar... care m-a trimis la asistenta sefa, ca ea trebuie sa stie unde gasesc un calculator conectat la internet.

Yupeee! Deja ma vedeam in fata calculatorului. Sau poate ca nu... Pentru ca atunci cand am ajuns in fata biroului am constatat ca era plin... multa lume astepta in fata usii. Ahhh! Muream sa rezolv odata si problema asta, dar parca nu-mi venea sa ma bag in fata, daca imi sare careva in cap?

Norocul meu #1: a aparut asistentul care ma trimisese acolo si, putin mirat ca nu intrasem deja, mi-a facut semn sa intru cu el. A deschis usa, a intrat si s-a apucat sa caute ceva prin niste sertare. Eu l-am urmat... pana in pragul usii, pentru ca atunci am constatat ca mai era un domn inauntru cu asistenta sefa si din nou a intrat in functiune mecanismul ala care ma facuse mai devreme sa ma intreb cat de corect/incorect din partea mea ar fi sa ma bag in fata. Asa ca am ramas sa ma frec de tocul usii.

Norocul meu #2: Asistenta sefa a venit sa caute ceva printre niste hartii aflate pe dulapul de langa usa... chiar langa mine. Momentul potrivit sa semnalizez ca sunt si eu acolo si vreau si eu ceva, nu?
"Ma scuzati, am o problema de natura tehnica..." am inceput eu, timida... okay, so that got her attention...
"Ce-mi plac mie exprimarile astea - 'de natura tehnica'!"
Am ramas putin dezorientata - vorbeste serios? rade de mine?
"Dar intrati, luati loc, sa aveti macar impresia ca nu va ignor..." a continuat ea.
Eu... si mai dezorientata, dar ce naiba, macar ma invitase sa intru. Atat de dezorientata eram si atat de preocupata sa-i studiez cablurile care ii intrau in calculator (dern! nope, no internet here!) si colectia impresionanta de pixuri de pe birou (de precizat: impresionanta, dar nu se compara cu a mea) incat nici nu mai tin minte cand au iesit ceilalti doi si usa s-a inchis... si eu am ramas singura cu ea... face to face.

I-am explicat ca am ajuns acolo pe neasteptate, ca nu am telefon la mine, ca nu stiu nici un numar pe de rost:
"Tehnologia asta! Acum cand sun pe cineva nu mai formez numarul, ma duc direct pe poza sau pe nume in agenda... si asa se regasesc mai multe informatii in memoria telefonului si mai putine in creierasul meu... am ajuns sa nu mai stiu nici un numar de telefon..." Asta s-a chemat incercare de a fi amuzanta? simpatica?
"Nici eu nu stiu nici un numar de telefon - nici macar pe al meu!" Hmmm... asta a insemnat ca am marcat un punct?
I-am explicat ca as putea sa dau totusi de cineva daca as avea acces la internet si ca de fapt de asta am nevoie de la ea. Mi-a spus ca ea nu are net pe calculatorul ei (mda, de asta imi dadusem seama), dar ca exista 2 calculatoare conectate la internet in sectie... Si mi-a zis sa vin cu ea sa rezolvam problema.

Yupeee! Iar ma vedeam la calculator. Dar... unul din cele 2 birouri era incuiat. Celalalt era descuiat, dar calculatorul era inchis, omul era in operatie si ea nu stia parola. Dern! Asa ca a ramas sa ma caute cand iese careva din operatie si apare pe acolo prin sectie. Nu stiu cat am asteptat pentru ca nu aveam nici telefon, nici ceas. Normal insa ca asteptarea mi s-a parut lunga pentru ca nu aveam ce face, ma plictiseam de moarte si eram asa nerabdatoare sa ajung sa vad si eu internet odata. In cele din urma a venit si momentul mult asteptat...

[to be continued]

Continuari: #2, #3, #4, #5, #6, #7, #8.

2 pareri

cine
krossfire
cand
sâmbătă, 18 octombrie 2008, 12:05:00 EEST
Nasoala situatie, aminteste de criza de Internet din South Park desi experienta ta este reala si oarecum socanta : In anul 2008 exista institutii fara conexiune la Internet.
cine
brontozaurel
cand
sâmbătă, 18 octombrie 2008, 16:49:00 EEST
hehe, au chiar wireless pe acolo ;))

insa chiar daca nu ar fi avut conexiune la internet, nu cred ca asta ar fi fost cea mai mare problema... mai exista destule, precum gandacii, paianjenii si alte creaturi, caldura infernala (bine, stiu ca era inceputul lui august si sectia de ortopedie e la ultimul etaj), mirosul de urina de pe culoare; in partile care nu au fost inca renovate ies in evidenta si vopseaua de pe pereti care statea sa cada prin unele locuri si usile care semanau cu cele de prin casele bantuite din desenele cu Scooby...

Contrabalansand partea asta putin mai "horror"... oamenii s-au purtat totusi foarte frumos cu mine

Da-ti si tu cu parerea!

Mai jos se pot scrie tampenii. Nu mai mari ca alea de mai sus...
Insa inainte de orice altceva, vezi cum se comenteaza: indrumar tehnic si reguli!
HTML acceptat: <b>, <i>, <a href=""> (fara alte atribute)