on the verge of extinction... again

TL;DR: am vazut iar Stone Sour, am fost la primul meet & greet oficial din viata mea si poate ca inainte de concert ar fi fost usor de etichetat totul ca fiind for old times' sake, dar acolo, in fata scenei, a fost surprinzator de intens. Love your demons, nobody does your hair quite like they do...

31 ianuarie 2018. Aproape de miezul noptii. Cu mai putin de jumatate de ora inainte sa se termine perioada Early Bird, m-am decis in sfarsit sa-mi iau bilet cu meet & greet pentru concertul Stone Sour de la Bucuresti.

Istorie personala

2005. Aveam 21 de ani. N-aveam internet acasa. Aveam un coleg care avea o pisica. Si internet. N-aveam prea mult timp pentru ca tocmai aterizasem pe un post full-time. Aveam in schimb o curiozitate enorma. In special in materie de muzichii. Ce-a iesit din toate astea? Internet gratis la colegul respectiv. In timp ce pisica se invartea curioasa in jurul meu.

Asa m-am impiedicat de un clip Metallica de la Donington. Insa la tobe nu era Lars, ci... un tip cu masca?! Joey Jordison. Slipknot. Mhm. Hai sa vedem... Prima piesa de care m-am impiedicat a fost asta. Ceva complet diferit de ce ascultam eu si totusi a prins. Si pentru ca trebuia sa-mi hranesc curiozitatea, am cautat sa ascult mai multe piese, sa aflu mai multe despre trupa.

Si asa am dat de Stone Sour. Care au scos Come What(ever) May la scurt timp dupa. Album care mi-a placut la nebunie. Apoi au trecut anii fara nimic nou, eu am descoperit intre timp alte muzici si totul a ramas in urma, chiar daca am fost sa-i vad la Sonisphere si i-am mai ascultat ocazional.

Apoi s-a intamplat sa ma impiedic intr-o zi de videoclipul piesei Zzyzx Rd. facut pentru editia aniversara a Come What(ever) May si mi-am adus aminte cat de mult mi-a placut albumul asta acum zece ani cand eram studenta. Si am descoperit ca au un nou album si ca inca imi plac. Suficient incat sa-mi para rau ca i-am ratat la Berlin in 2017.

Asa ca am decis sa-i vad a doua oara in Bucuresti. Am ajuns sa optez pentru biletul cu meet & greet pentru ca erau bilete pentru zona din fata scenei si bilete pentru aceeasi zona cu early entry. Iar diferenta dintre categoriile astea doua era enorma. Ceea ce a facut ca diferenta pana la biletul cu meet & greet sa nu mai fie chiar asa mare.

Cum cu mai putin de cinci zile inainte de concert nu primisem inca nici un mail cu vreo informatie referitoare la M&G, asa cum mi se promisese in acel mail initial de confirmare din ianuarie cand cumparasem biletul, am trimis eu unul cu intrebari. Hehe! In doar opt minute am primit un raspuns. Ma intreb acum, daca n-as fi intrebat, cand s-ar fi obosit sa trimita si ei un mail cu detalii?

Avand in vedere asta si faptul ca totul se intampla in Romania, asteptarile mele erau destul de scazute. Toate concertele din ultima vreme la Bucuresti avusesera cel putin cate un aspect care reusise sa imi lase un gust amar. Magarul de la paza care imi ceruse 700 de lei pe pana de la Weiki la concertul Helloween, problemele tehnice si jegul de la Arene la concertul Kreator, sunetul de la Insomnium. Pot sa tolerez destule, dar sunetul din Quantic chiar mi-a stricat seara aia. Si era prima data cand ii vedeam.

Meet & greet

La fel ca in mai toata luna iunie, vremea a fost cu toane in ziua concertului. Si pe undeva mi-a activat instinctul de "ba pe ma-ta!" - asa ca am decis sa merg in aceaasi fusta neagra si geaca de piele falsa in care fusesem si la concertul Kreator din Rostock. Cu hanoracul Insomnium si un sac de gunoi (curat, nefolosit, nu va imaginati altceva!) ca plan B in caz ca totusi ploua ceva mai tare.

In mail se spunea ca intrarea pentru meet & greet va fi la 17:45. Dar bine ca am avut inspiratia sa vin mai devreme, pentru ca la 17:20 deja intram. Ceea ce a insemnat intr-adevar ceva mai mult asteptat inauntru, dar macar mai la adapost decat am fi fost in afara portii.

Am primit ecusonul, posterul semnat (bine ca si intr-un plastic care l-a protejat de apa), cutiuta cu penele - sase la numar si... am asteptat in continuare. O asteptare care mi s-a parut lunga, desi n-am stat cu ochii pe ceas, asa ca e posibil sa nu se fi intarziat prea tare. Sau chiar deloc. Am fost printre primii oameni care s-au bifat de pe lista de meet & greet, ceea ce a insemnat ca am fost printre primii care au intrat la meet & greet.

Pana la urma, in ciuda faptului ca nu ma asteptam la prea mult... desi, partial, chiar din cauza asta, am fost foarte multumita de intreaga experienta. Meet & greetul a curs in felul urmator: am intrat, mi-am lasat lucrurile (nu ca as fi fost obligata, da' nu era sa ma duc sa dau mana cu ei si sa apar in poze cu ditamani sacosa in brate), m-am dus la ei, am dat mana si am salutat pe toata lumea, Josh mi-a pus o pana in mana cand am facut asta (a dat pene tuturor persoanelor de sex feminin, luati asta oricum vreti), Corey m-a imbratisat, moment in care am inceput sa calculez in minte cam cat timp trecuse de cand imi spalasem ultima data geaca aia de piele falsa. Asta fiind si motivul pentru care am o privire oarecum vinovata in poze, de sper ca geaca mea nu pute prea tare. Oricum ar fi, sunt foarte multumita de poze (they come across as goofy, which was pretty much my overall mood at that point).

Fiind printre primii care au intrat la meet & greet, am fost si printre primii care au iesit, ceea ce a insemnat ca am putut sa-mi aleg locul la gard. Si, desi n-aveam cum sa stiu asta de la inceput, am facut cea mai inspirata alegere cu putinta. Teoretic, toti cei care eram la bariera ar fi trebuit sa fim feriti de ploaie, doar eram sub acoperisul scenei. Insa pe marginea acestuia era infasurat un plastic pe care se scurgea apa, asa ca se forma o cascada peste cei din primul rand. Doar ca plasticul asta era tinut de ceva putin mai sus fix deasupra mea. Asa ca vedeam zid de apa in dreapta, zid de apa in stanga, dar cel mult cate vreun strop razlet picand fix de deasupra.

Combinat cu faptul ca am stat fix in fata punctului in care Corey a venit cel mai des in fata scenei... am avut cel mai bun loc din toata arena in seara aia!

Nothing More

Desi initial se anuntase ca vor fi doua trupe in deschidere... pana la urma n-a mai fost decat una!

Dupa cum spune si titlul sectiunii, Nothing More. O trupa din San Antonio, pentru prima data in Romania. Detalii pe care le-am aflat acolo de la ei, pentru ca nu avusesem nici timp, nici energie sa ma documentez inainte de concert.

Mi-a venit sa inghet cand l-am vazut pe solist. In caz ca nu era clar, a fost o zi rece... cel putin pentru iunie. Eu cam tremuram si in hanorac, iar tipul a aparaut doar in blugi, descult, fara nimic pe el de la mijloc in sus. Recunosc ca arata impresionant, dar... brrr!

In orice caz, o alegere inspirata avand in vedere stilul abordat. Tin minte Go to War, Fade In/ Fade Out, This Is the Time si... un cover Skrillex? Dar in primul rand Jenny. Pentru ca piesa asta are ceva usor... intunecat? sinistru?

Stone Sour

Artificii. Corey si-a facut aparitia intr-un sacou... pe care n-o sa-l etichetez in scris asa cum l-am etichetat atunci mental pentru ca... dupa cum spunea Steven Tyler, you have no idea how much it costs to look this cheap - dap! Ma rog, n-o sa stau sa-i pictez in scris toalele, dar ce mi-a atras atentia ca tricoul purtat pe sub sacoul ala era fix cu urmatoarea trupa pe care urma sa o vad la Bucuresti - Judas Priest!

Whiplash Pants. De pe ultimul album. Time to wake up, motherfuckers! Cam da. Nu stiu de ce, dar parca m-a luat prin surprindere cand a inceput si mi-a trebuit ceva sa ma dezmeticesc. Avand in vedere ca piesa asta e probabil la coada listei in ordinea preferintelor, nu ma plang de ordine.

Apoi totul s-a schimbat drastic cu Absolute Zero. Pentru ca... demoni vechi si... altii mai noi! If I offended you, you needed it - this one's for the political correctness of my professional environment. Amuzant e ca, in timpul piesei asteia, am observat pe ecrane niste cercuri rotitoare care m-au facut sa ma gandesc hey, I could code this.

Tot in timpul piesei asteia, Corey a lansat o ploaie de confetti de-asupra noastra, exact la fel cum fac si alti satanisti nenorociti. Probabil nu era suficienta aia din nori.

Knievel Has Landed. Corey scapat in sfarsit de sacoul ala. Does it feel good out there motherfuckers? In caz ca nu era deja clar, ploua. Cu picaturi colorate de luminile lor. Dar... surprinzator de mult entuziasm. Serios, nu ma asteptam. Dar si in 2010 am fost surprinsa de reactiile pe care le-au smuls de la public. I can already tell this is going to be a special kind of evening...

Prezentari. I need you to make a lot of noise for two special friends of ours... first of all, on the bass... Pauza. Lunga. Cat sa traverseze scena sa-l imbratiseze. Give it up for Mr. Johny Fucking Chow! Dap. I think that's all that needed to be said... And on the fucking drums... I mean, look at him... Suspans. Give it up for Mr. Roy Maurice Mayorga!

Si apoi acea parte a serii care avea sa ma bantuie dupa. A new twist on an old song... Say you'll never die, you'll always haunt me... Impreuna cu publicul. Apoi pe bune, piesa de la inceput. N-am auzit-o la Sonisphere. A iesit la nici doua saptamani dupa concertul ala.

E una din piesele alea care as vrea sa nu-mi placa, si asta atat din cauza ca parca pe undeva e prea siropoasa, cat si din cauza ca ma face sa ma gandesc la lucruri la care n-as vrea sa ma gandesc. Desi acum nu mai conteaza. Say You'll Haunt Me.

A urmat cealalta piesa care avea sa-mi tot revina in minte dupa, chiar cu mai multa insistenta. 30/30-150. As you can see we're all clearly alive... Dap. Si la momentul ala nici nu stiam cat de mult.

Apoi doar Corey. Si o chitara.
I know it's raining, I know it's weird, but God dammit, you're making it feel like it's a hundred fucking degrees in here and I fuckin' love it, thank you so much!
Asta mi-a ramas pe creier pentru ca, stiti, sunt americani. Ceea ce inseamna... o suta de grade Fahrenheit? Nu chiar asa impresionant.
This next song is probably the first taste that a lot of people had for Stone Sour...
Deja stiam. Era clar. I'm talking about all the way back, on the very first Stone Sour album... make some noise if you have the very first album!
Hehe, surprinzator de multa lume a reactionat la asta...

This song is called Bother. Wish I was too dead to cry... Inca imi place enorm... if indeed I cared at all... Drace. But once I hold on, I won't let go till it bleeds... mai e oare adevarat? I'll never live down my deceit...

Dupa care restul trupei a revenit pe scena. Pentru Tired. I just wanna watch the whole world burn, lost a million times and I won't learn...

Apoi iar ceva vechi, de pe primul album - Cold Reader si Get Inside. Inainte de care cineva a aruncat un steag pe scena. Si Corey a reactionat imediat. I know what that is! L-a luat, l-a aratat publicului, l-a sarutat, s-a plimbat cu el putin in mana in timpul pieselor astora.

In continuare, ceva nou, Rose Red Violent Blue (This Song Is Dumb and So Am I). Si Corey iar cu o chitara. Be careful of what you wish for...

Dedicatii pentru Nothing More. Urmate o piesa care inca imi place la nebunie, Made of Scars. Care a reusit sa trezeasca o multime de amintiri.

Song #3 a cam incheiat seara pentru mine, desi au mai urmat Through Glass, RU486 si Fabuless. Dar nici una din ele n-a mai ajuns la aceeasi intensitate. E in regula. Oricum a fost o seara cu mult peste asteptarile initiale. Zero regrets.

Am mai prins un setlist si doua pene (diferite!) la sfarsit, ceea ce a dus totalul la noua in seara aia. Singura trupa de la care am mai multe e Hollywood Vampires si asta din trei concerte...

For old times' sake. Doar ca uneori trecutul pare atat de viu. In astfel de momente sau cand iti petreci timpul stand de vorba cu fantome. Care stii ca nu exista decat in mintea ta, dar...

Ma sperie cand trupele posteaza poze de la Arene si vad comentarii despre cat de "cool" arata. Toate pisicile sunt negre noaptea, stiti?