on the verge of extinction... again

Istorie personala

In toamna lui 2016, a picat ca o bomba: Stop! Drop everything! - se reunesc dovlecii! Adica Helloween cu toata lumea din anii '80. Toata lumea care mai e inca in viata, pe Ingo nu-l mai aduce nimeni inapoi.

Oricum le e putin mai greu acum sa incapa mereu pe scena - Weiki glumea ca trebuie sa fie mereu in garda si intr-o inregistrare de pe YouTube, Andi se impiedica si pica peste Kai. De parca faptul ca au trei chitaristi acum inseamna ca daca doi sunt dezmembrati se poate face unul din bucati...

Lasand gluma la o parte, am fost super incantata. Kai cu Helloween, si nu doar pentru doua piese la encore? Super, vreau! Cumva, la fel ca in cazul Aerosmith in 2010 (cand am avut dreptate!) si Black Sabbath mai recent (cand n-am avut dreptate!), am fost convinsa ca vor trece si prin Romania.

In orice caz, nu se punea problema sa ratez asta. Pentru ca, dupa cum spunea anuntul, cine nu se grabeste sa-si ia bilete la turneul asta n-are toti dovlecii aliniati cum trebuie!

S-au anuntat niste date dincolo de balta atlantica, s-au anuntat niste date prin Europa... Bucurestiul nu era pe lista. Dar la un moment dat, am vazut ca pe lista mai aparuse si... nu, nu Bucurestiul, ci Berlinul. Mi-am zis ca e super, o sa merg sa-i vad acolo! Dar cand m-am dus pe site-ul lor sa-mi iau bilet la Berlin, am vazut si Bucuresti. Fix la sfarsit, ultimul concert al anului. Asa ca mi-am luat bilet la ala. Si am uitat de Berlin.

Pana cand am aterizat in Berlin pentru Alice Cooper si m-a pocnit ca as fi putut sa raman pana la Helloween. Dar in acel moment era deja prea tarziu. Regretul s-a accentuat dupa noaptea de la Tempodrom - concertul Helloween era tot acolo, iar locatiei aleia nu pot sa-i gasesc nici un minus. Alice a sunat exceptional (apropo, si Thunder la fel, ca n-aveam dispozitia necesara pentru stilul lor e alta poveste), e o locatie superba, foarte ingrijita, cu multe cai de acces/ evacuare. Iar personalul de acolo fusese foarte civilizat.

In Bucuresti... aveam sa-i vad la Romexpo, in pavilionul central. Drace! Deja incepeam sa ma gandesc ca asa o sa ma zgarii pe ochi daca o sa sune ca dracu'...

Nici n-a fost nevoie de asta. Au inceput sa apara pe net inregistrarile de la Berlin si deja imi trageam palme ca ratasem ocazia. Mai ales ca ala fusese un concert pe care il facusera ceva mai special pentru ca acolo venise si familia lui Ingo. Aaah, cat de fraiera ai putut fi, Ana!

Ziua concertului

Am fost prima la Romexpo. Si am ramas tampita. Helloween cu toata lumea si nu eram decat eu si camioanele lor acolo? As fi crezut ca la un astfel de eveniment va incepe sa se formeze coada de dimineata...

M-am invartit de cateva ori in jurul pavilionului central si chiar am intrebat cativa oameni unde va fi intrarea, gandindu-ma ca poate sunt eu toanta si n-am nimerit unde trebuie. Mi s-a spus ca pe la usile din fata. Deci chiar eram prima.

Nu puteam face altceva in afara de a astepta, asa ca m-am instalat la usa care mi-ar fi asigurat cel mai scurt drum spre locul la gard perfect ca sa fiu in fata lui Kai (yeah, fangirl right there) si am inceput sa ma holbez la cum se construieste scena inauntru.

Romexpo e prost izolat. Nu ca asta ar fi fost un lucru rau pentru mine in acea zi. Desi era foarte cald pentru mijlocul lui decembrie, era totusi frig pentru asteptat cu orele stand pe loc. Dar faptul ca scapa atata caldura din interior a ajutat enorm. N-a trebuit decat sa stau aproape de usa.

Pana la urma, a inceput sa apara si restul lumii. Pe undeva, avand in vedere cat de prost am stat la alergare in timpul scolii, ma face sa ma simt bine cand sunt rugata sa tin locuri la gard. Foarte probabil ca nici acum nu stau mai bine, dar majoritatea populatiei e si mai putin in forma.

Mi se spusese ca usa la care stateam va fi una din cele doua care se vor deschide pentru acces, dar... nu! s-au deschis alte doua usi mai in lateral si brusc n-am mai fost prima care a intrat. Dar se pare ca nimeni altcineva nu si-a dorit suficient de tare un loc la gard incat sa alerge. Serios, cum dracu' s-a intamplat asta?! Asa ca am fost totusi prima la gard, fix in locul pe care mi-l doream. Si, fiind suficient de flexibila (not really down to middle splits, can't do that in jeans), am reusit sa tin si suficiente locuri.

Dupa asteptarea de afara, asteptare inauntru. Timp in care m-am uitat in jur dupa cai de evacuare, am testat cum se simte gardul, daca as putea sa trec peste el in caz ca as avea nevoie, ce atarna deasupra mea. Poate ca ma tem ca nimeni n-a invatat nimic. Si am varsat (accidental, din neatentie) sticla de apa de jumatate pe care mi-o oferise cineva, dar din care nu putusem sa beau mare lucru. Chestie care m-a prost dispus putin pentru ca a facut imposibil sa mai pot sta pe jos sa-mi odihnesc picioarele.

Un tip din jur a incercat sa intre in vorba cu cei de la paza, conversatie din care am aflat ca oamenii astia (Romanian Security Systems) nu mai asigurasera paza decat pe la meciuri, nu si pe la concerte. Hmm...

Helloween

Am fost foarte recunoscatoare cand a inceput concertul pentru ca nu mai puteam de frig. Daca faptul ca Romexpo e prost izolat fusese un lucru bun cat asteptasem afara, lucrurile s-au schimbat dupa ce am ajuns inauntru, asa ca mi-a prins foarte bine sa am un motiv sa ma misc. Timp de trei ore chiar pentru ca acum isi mai permit sa se mai odihneasca cate unul cate putin.

Asta a insemnat un fel de concert de vreo 25 de piese, majoritatea din categoria "greatest hits", cu Andi pe sapte, Michi pe alte sapte, impreuna pe alte sapte, iar pe restul Kai sau toti trei. Sapte, sapte, sapte... are ceva trupa cu numarul asta. Stiti, Keeper of the Seven Keys... I, II, The Legacy, 7 Sinners, The Bells of the 7 Hells, acum sunt chiar sapte in trupa...

Au inceput cu Halloween, au continuat cu Dr. Stein, mereu foarte amuzanta. Apoi, o piesa pe care fusesem foarte incantata sa o vad in setlisturile concertelor precedente, asa ca fusese una din cele pe care le frecasem obsesiv acasa inainte de concert - I'm Alive. Si da, a facut setlistul si in 2013, dar de data asta s-a potrivit mult mai bine cu dispozitia mea din acele zile.

No fear, no pain, nobody left to blame... Da, If I Could Fly. Urmata de Are You Metal si Rise and Fall.

Apoi Waiting for the Thunder. Dintre toate piesele lor ceva mai recente, asta ramane cu siguranta una dintre preferatele mele. Mi-a placut in draci cand a iesit Straight out of Hell, motiv pentru care o tot asteptasem si cand ii vazusem in turneul ala (Hellish Rock II cu Gamma Ray) si cand ii vazusem doi ani mai tarziu in deschidere la Judas Priest (atunci a fost si putin amuzant pentru ca fix pe piesa asta incepuse sa picure putin, picurat care, din fericire, nu s-a transformat in ploaie in toata regula). Sometimes I'm tough and bold, sometimes I am frightened... I made some old mistakes but still did what I wanted... Sometimes the right can turn into wrong, I did it again, I don't give a damn...

Perfect Gentleman a fost grozava. Tin minte cum Kai topaia si se invartea ca iepurasul Duracell pe baterii noi la inceput, apoi a aparut Andi cu acel joben pe care il poarta pe piesa asta. Joben pe care m-am gandit ca ar fi fost amuzant sa i-l cer spre sfarsitul piesei, cand Kai facuse si el rost de un fel de palarie intre timp. But I chickened out...

A urmat momentul lui Kai, cu Starlight, Judas, Heavy Metal (Is the Law) si in special Ride the Sky, pe care mi-as fi dorit s-o aud in varianta completa, dar n-a fost sa fie... uof!

Dupa care intensitatea s-a schimbat brusc. Au aparut doua scaune pe catwalk si apoi si-au facut aparitia si ocupantii lor, Andi si Michi. Intai pentru Forever and One, apoi pentru A Tale that Wasn't Right, introdusa ca fiind o piesa de pe vremea cand some of you guys weren't even born. Amuzant a fost faptul ca atunci cand a spus asta a aratat inspre noi. Haha, in afara de Dragos, nu prea cred. Eu nu eram nici la gradinita si cred ca nimeni altcineva nu trecuse de scoala primara, dar cu siguranta eram nascuti.

In orice caz, ce a urmat a fost si mai amuzant. Intai dansul (daca poate fi numit asa) lui Weiki, apoi... daca tineti minte clipul asta, tot ceva de gen, doar ca, din pacate, scheletul n-a putut fi prezent (cred ca a fost retinut la frontiera sau ceva de gen), asa ca l-au folosit pe Kai in locul lui. Mai putin la partea cu aruncatul. In orice caz, principalul plus in cazul substitutiei asteia a fost expresivitatea lui Kai. Si se pare ca, in astia 30 de ani, cineva a invatat ca inima nu e in partea dreapta.

Apoi... I can, I can, I can make it all again, I don't wanna lose, I don't wanna go down... Mhm.

Si apoi momentul dedicat lui Ingo. Pe de o parte dulce, pe de alta parte, putin... nu stiu... unsettling? M-a facut sa ma intreb cum e oare pentru ei.

Dupa care a venit Livin' Ain't No Crime. Si, avand in vedere ca fusese una dincele mai frecate piese inaintea concertului, am fost usor dezamagita ca nu in intregime, desi, daca chiar m-as fi uitat cu atentie pe setlisturile concertelor precedente, as fi stiut si asta.

Au urmat Why, A Little Time, Sole Survivor, ultima fiind introdusa de Andi ca fiind una din piesele lui preferate.

Siii... o alta piesa pe care o astept mereu cand vine vorba de Helloween. Power! De departe piesa mea preferata din tot ce au scos cu Andi. Sunt cu adevarat nebuna dupa piesa asta. Si probabil asa m-am si comportat. Uitandu-ma la poza din dreapta, primul meu gand e shit, I stand out! - exact ce nu mi-as dori.

Ca sa explicam asta, o scurta poveste pe care nu cred ca am mai pus-o pe blog... Acum doi ani, am stat pentru prima data in spate la un concert. La un concert de metale la care m-am dus din proprie initiativa, ca am mai fost la unul de... muzica populara, la care marcase o verisoara de-a tatalui bilete. Hashtag #embarrassingconfessions, I guess? In apararea mea, eram in clasa a saptea si m-am dus pentru ca m-a luat famila, nu pentru ca as fi vrut eu.

In fine, revenind la concertul de acum doi ani. A fost atat de ciudat pentru ca simteam nevoia sa fac ca toti dracii, intreg corpul meu isi dorea asta cu disperare, dar toata lumea din jurul meu nu facea decat sa se converseze la bere, sa priveasca linistita catre scena, in cel mai bun caz sa dea putin din cap. Si nu puteam decat sa ma gandesc cat de ciudat as arata, ce contrast ar fi fata de cei din jurul meu.

O problema pe care nu mi-am pus-o niciodata in fata pentru ca in fata de obicei toata lumea face ca toti dracii, asa ca n-a existat sa nu ma potrivesc in peisaj. De asta mi s-a parut ciudata si m-a speriat putin poza. Ce mama dracului pazea restul lumii? Oi?

Mini-rant over, ultima piesa dinainte de encore a fost How Many Tears. Cu toata lumea! Un alt moment culminant.

Apoi o scurta pauza, urmata de Eagle Fly Free si Keeper of the Seven Keys, care in ciuda a ce ar putea sugera poza discutata mai devreme, eu tin minte ca ar fi starnit destule reactii.

Dupa care a venit o alta pauza. Dupa care Kai s-a intors pentru un moment solo inainte de Future World. Si pentru sleit o "musca" cu paleta primita de la Dani. Un moment foarte amuzant, trebuie sa existe vreo inregistrare pe YouTube!

Dupa cum era de asteptat, totul s-a incheiat cu un I Want Out cu toata lumea si cu baloane imense trimise prin tot pavilionul central. Imi place la nebunie piesa si spectacolul oferit a fost super, dar... Romanian (In)Security Systems trebuiau sa-si bage coada.

Kai mi-a aruncat o pana. Am fost super incantata pentru ca evident ca nu mai am pene cu Helloween de la el, doar pe cele cu Gamma Ray. La dracu', a plecat din trupa cand eu eram la gradi intr-o tara crestinopata. Dar pana a ricosat din mana mea in partea cealalta a barierei. N-as fi crezut ca va fi o problema. Kai mi-o aruncase mie, era fix in fata mea, foarte aproape de gard, ocupam mult spatiu la bariera acolo. Dar tipul de la paza nu doar ca nu voia sa se aplece sa o ia si sa mi-o dea, dar a reactionat si foarte urat la cerere, desi il rugasem frumos si e platit sa faca fix asta. Pana la urma mi-a dat-o, desi e posibil sa fi facut asta pentru ca in momentul ala concertul nu se terminase inca si trupa putea sa vada ce se intampla acolo.

In fine. Daca lucrurile s-ar fi oprit aici, totul ar fi putut fi uitat si iertat. Totul!

Daaar! La sfarsitul I Want Out, Weiki s-a dus spre microfonul lui. Iar in momentul in care l-am vazut ca ia setlistul si-l face minge, privirea mea s-a dus in cealalta directie, convinsa ca o sa-l arunce inainte, in marea de oameni din fata lui. Si foarte in dreapta mea. Dar a dat roata, a venit in fata mea si l-a pus pe tipul de la paza sa-mi dea mie setlistul facut ghem. Apoi s-a dus in spate si s-a intors cu o pana pe care mi-a aruncat-o. Si care a ricosat exact ca cea de la Kai. Asa ca a trebuit sa apelez iar la tipul de la paza. Care se saturase definitiv sa-mi dea chestii. Nu sunt sclavul tau! - pe bune, nene?! Te-am rugat frumos si esti platit sa faci fix ce te-am rugat.

Pana aia ar fi trebuit sa fie a mea, dar n-a mai fost.

Si asta mi-a lasat un gust amar, chiar daca tot ce-mi dorisem in seara aia fusese pana de la Kai pe care sa scrie Helloween, pentru ca nu le aveam decat pe cele de cand il vazusem cu Gamma Ray. Iar pana aia era in buzunarul meu. Si chiar daca mai aveam si setlistul si apoi s-a mai intamplat ceva...

Ultimii ramasi pe scena au fost Sascha si Kai pentru mica lor "cascadorie" cand Kai alearga si sare in bratele lui Sascha. Dupa ce au facut asta pe catwalk, s-au intors sa plece, Sascha prin cealalta parte a scenei, iar Kai prin fata mea. Si atunci mi-am amintit de jobenul lui Andi si de faptul ca fusesem un mic dino las... asa ca l-am strigat!

Kai!

Soc! M-a auzit si s-a intors! Oricat nu m-as fi asteptat la asta pentru ca era atata lume si harmalaie acolo, iar eu n-am cea mai puternica voce... m-a auzit! Si s-a intors si zambea. Si as fi putut sa ma fi pierdut de tot in momentul ala, dar...

Wristband, please!

Si... iar soc! Pentru ca... drace, chiar i-o cerusem! Si pentru ca pur si simplu mi-a aruncat-o. Si pentru ca... pentru prima data in seara aia, chiar am prins ceva ce-mi fusese aruncat!

Thank you!

Cred ca mutra mea spunea totul... A ras si a plecat. Evident ca nu puteam sa-mi vad mutra, dar cred ca stiu cum aratam. O vazusem la tipa careia ii dadusem bancnota la sfarsitul concertului Alice Cooper. Nu stiu cum sa explic, dar e atat de satisfacator sa vezi ca ai facut o alta fiinta atat de fericita... Mi-ar placea sa cred ca asa s-au vazut lucrurile si prin ochii lui.

Dupa concert

N-am putut sa nu mai marai putin la tipul de la paza in legatura cu pana aia, chiar daca Miha tragea de mine sa-l las pentru ca oricum plec acasa cu ceva mult mai bun decat o pana. Fara sa stie ca, din cat vazusem din pana aia, era identica cu ce mai aveam acasa de cand ii mai vazusem, deci ar fi fost a ei. Si chiar daca totul n-a condus decat la si mai multi nervi, pentru ca tipul mi-a zis ca-mi da pana pe 700 de lei.

Ceee?! La asta am luat foc, serios. Unu, pentru ca trebuie sa fii o specie aparte de magar sa ceri atat pe o nenorocita de bucata de plastic pe care nici n-ar fi trebuit s-o tii. Si doi, pentru ca trebuie sa fii incredibil de bou sa nu-ti dai seama ca de banii astia pot pur si simplu sa-i vad inca o data in alta tara. L-am mai injurat frumos si m-am carat spre standul de merchandising... Pentru ca, intamplator, aveam bani la mine. Dar nu ca sa incurajez magaria unor astfel de fiinte.

Sapte ani si jumatate... Prima data cand am fost intr-o situatie de genul asta a fost la concertul Aerosmith din 2010. Atunci eram atat de disperata si as fi platit pentru pana aia daca as fi stiut ca am bani. Acum nu s-ar mai pune niciodata problema asta.

De la standul de merchandising mi-am luat, dupa o lunga sedere la o coada la care se tot bagau altii in fata, un hanorac pe care, amuzant, il port chiar acum. Ma rog, a fost foarte purtat toata iarna asta. Imi place cum arata si tine cald, asa ca sunt foarte multumita de achizitie.

M-am intors pe jos de la concert. Vreo 15 kilometri, intr-o noapte de decembrie. Dar nici macar nu-mi mai era frig dupa concert.

Si acel de banii astia ma duc in Germania si ii vad inca o data! scuipat cu furie cand magarul de la paza imi ceruse 700 de lei pe pana n-a ramas doar asta. Acasa m-am apucat sa studiez ce optiuni ar fi pentru 2018, mai ales ca imi parea in continuare rau ca nu-i vazusem si la Berlin.

N-am bani de Japonia, n-as obtine niciodata viza sa-i vad la americani, cu festivalurile e complicat din punct de vedere logistic... dar exista o data stinghera in Hamburg, chiar inainte de Craciun (intre timp au mai aparut alte cateva concerte in Germania inainte de momentul respectiv, dar ar fi fost oricum prima mea alegere). Asa ca mi-am luat bilet ca sa-i vad si la ei acasa (pentru cine nu stie, trupa s-a format in Hamburg).

Asa ca se pare ca incepem o traditie... Helloween, ultimul concert al anului...