on the verge of extinction... again

La fel cum se intamplase cu doua zile inainte, racoarea de la plecarea de dimineata de la hotel din Berlin s-a transformat in canicula pana la momentul in care am ajuns in Rostock. Mai ales ca acum plecasem cu vreo doua ore mai tarziu, autocarul mai si plecase cu intarziere de la Tegel, ceea ce a insemnat ca m-a debarcat binisor dupa ora 14.

Sosirea in Rostock

Intr-o parcare fierbinte si prafuita de langa statia de tren. Si enorma. Mai ales enorma. Motiv pentru care m-am simtit pierduta timp de cateva secunde. Desi studiasem harta si mi-era clar. Statia de tren era la nordul parcarii, iar eu trebuia sa ajung si mai spre nord, de cealalta parte a statiei, inspre estuar.

Mi-a fost destul de usor sa gasesc adresa la care trebuia sa ajung. Si unde am intrat putin cu teama pentru ca era... un magazin cu lenjerie pentru femei? Si nici nu primisem pana in acelasi moment vreun raspuns la telefoane sau mailuri.

Dar de cum am intrat si am spus ce vreau, doamna in varsta din magazin mi-a spus ca ma asteptau. Si si-a chemat sotul sa ma conduca sus, sa-mi arate locul, unde gasesc de toate (atat inauntru cat si afara - mi-au dat inclusiv o harta a locului cu atractiile turistice marcate pe ea) si sa rezolvam cu plata (in cash la momentul cazarii). Imi facusem atatea griji si s-a dovedit ca lipsa de contact se datora doar faptului ca era vorba despre un cuplu in varsta si fara prea multe tangente cu tehnologia.

Dupa cum banuisem din pozele de pe booking.com, ce rezervasem era podul casei lor in care aveau si magazinul de la parter. Pod suna foarte urat, dar totul arata foarte dragut, foarte ingrijit.

Excursia la M.A.U. Club

Am stat sa-mi trag putin sufletul, apoi am pornit in recunoastere catre M.A.U. Club. Si aproape ca m-am topit, vremea devenise imposibil de calda. Drace, pentru prima data la o latitudine mai ridicata decat in Hamburg si... unde mama dracului e racoarea aia nordica?

Teoretic, drumul nu ar fi trebuit sa fie dificil - aveam de mers doar putin in jos (ca altitutide, de fapt era spre nord, deci in sus pe harta) pe strada pe care se gasea si casa pana la estuar, apoi spre vest pana la club de-a lungul estuarului. Doar ca... in acel soare ucigas, intr-un oras dragut altfel, dar caruia ii lipsesc aproape cu desavarsire copacii (ma rog, lucrurile pareau ca ar sta putin altfel de cealalta parte a apei, dar eu n-am ajuns acolo), drumul s-a transformat intr-o vanatoare de umbra.

Am ajuns la club, m-am invartit putin in jurul cladirii, am suspinat putin vazand posterul pentru Soulfly - aveau sa soseasca acolo la zece zile dupa plecarea mea. Si apoi m-am intors inapoi pe acelasi drum de-a lungul estuarului.

Si tot cat mai pe la umbra, ceea ce a insemnat chiar pe langa apa, pe la umbra cladirilor cu vedere la estuar. Si cateva alte poze cu multimea de barci de pe acolo, unele manevrate de copii care pareau ca n-au nici macar varsta suficienta pentru a merge la scoala. Drace, ce inseamna sa cresti in port!

Dar inainte de orice altceva, la cateva zeci de metri de club... un popas la Schokoladerie de Prie! Unde am mai adaugat cateva chestii la colectia de ciocolata inceputa cu o zi inainte in urma excursiei la Edeka de la Tegelort si am incercat ce aveau mai interesant (pentru mine!) in materie de inghetata: ciocolata si portocala cu prosecco. Ceea ce mi-a oferit si ocazia de a profita de internetul lor (casa nu avea internet si da, stiusem asta dinainte).

M-am mai invartit apoi putin prin oras prin zona dintre estuar si hotel (ceea ce a inclus si intrat intr-un Lidl de unde am "pescuit" o cutie cu mure la doar 70 de eurocenti), dar soarele era in continuare insuportabil, asa ca am luat decizia de a ma intoarce la casa la adapost. Si la o carte.

Prin Rostock

Dar cum sunt mereu prea nelinistita ca sa pot sta locului prea mult, am iesit apoi iar prin oras. Ocazie cu care am aflat si ca avea sa implineasca 800 de ani la vreo doua saptamani dupa plecarea mea. Si ca imi mor castile. Si am primit confirmarea faptului ca aveam sa ajung iar la un concert Kreator. In primul rand, la fel ca in Linz, am dat de un tigru. Si apoi... de statuia unei capre chiar langa o biserica! Satan is real, people!

A se remarca faptul ca toate pozele sunt facute pe lumina, desi in unele era trecut de 10:30 seara!

Oricat de obosita as fi fost dupa excursia asta, tot mi-a fost greu sa adorm, asa ca m-am intors la cartea mea. Ceea ce m-a facut in cele din urma sa adorm.

Ziua concertului

Nu pentru multa vreme, pentru ca pescarusii mi-au dat trezirea de cum s-a luminat... ceaa ce se intampla inainte de ora patru dimineata la latitudinea respectiva la inceput de iunie! Am incercat sa-mi trag patura peste cap, am luat in considerare si sa incerc sa nimeresc unul cu vreun adidas, poate tac dupa aia dracului restul... dar eram si eu constienta ca, na, slabe sanse!

Dar dupa vreo ora si jumatate eram deja in picioare. Vezi, Ana, daca ti-o trebuit sa stai langa estuar...

Am iesit iar la plimbare prin centru, apoi am luat-o iar spre estuar si spre club. Mbine! Trecusera cateva ore bune de cand ma trezisem, dar era inca devreme. Prea devreme sa fie deja acolo vreun autocar, mai ales ca fusesera la Sweden Rock in seara dinainte.

Asa ca am poposit in apropiere, in La Dolce Vita, unde le-am abuzat internetul in schimbul unei inghetate. Si, in timp ce faceam asta, am auzit angajatii vorbind in romana. Mbine. Eu ma chinuisem sa le vorbesc in neamta si s-a dovedit ca ne-am fi inteles oricum si altfel...

Apoi am mai trecut inca o data pe la club - yay, sosise autocarul! Am intrebat pe unde se va intra ca sa nu ma trezesc ca stau la usa care nu trebuie. Si apoi am plecat sa mai explorez putin centrul orasului.

Din nou, racoarea de dimineata se transformase in canicula, asa ca m-am agatat de inca o inghetata inainte de a ma adaposti sub singurii copaci dintr-o piata in care vazusem ca cica as avea internet. Chiar aveam, doar ca s-a dovedit a fi foarte prost. Si totusi... a fost suficient sa vad mesajul de la Mihai referitor la turneul proaspat anuntat cu Dimmu Borgir - ahhh! Am inceput imediat sa studiez datele. Nici una in Berlin. O multime de oameni care se plangeau de asta pe Facebook in schimb.

Am tras aer in piept si m-am apucat sa studiez optiunile. Viena. Viena sigur, voiam neaparat sa ma intorc acolo. Poate si Zurich? Ultimul concert, cel din Londra, era cu doua zile inainte de ziua lui Mille, hehe...

Am inceput apoi sa-mi caut cazare, transport prin aer si pe la sol... si n-am mai stiut cum a trecut timpul. Cand m-am ridicat de pe banca aia, eram uda toata de transpiratie. Serios acum, ce mama dracului s-a intamplat cu racoarea aia nordica? Zilele alea din Rostock au fost printre cele mai fierbinti zile de care am avut parte in 2018.

M-am intors la casa si... am facut un dus! Eram prea plina de "limonada" si asta cu ore bune inainte de concert. Si am constatat ca blugii mei (negri!) aveau pe ei dungi albe de transpiratie. Era una din ultimele mele zile inainte sa zbor inapoi la Bucuresti si aveam inca haine curate, neatinse pana in ziua aia.

Serios?! In fusta la un concert de thrash? Fusta neagra curata vs. blugi negri cu dungi albe de transpiratie... fusta! Si cum fusta plus adidasi e ca dracu', am optat pentru fusta plus sandale. Cu tocuri de 12 centimetri, dar alta pereche de incaltari nu carasem cu mine... Plus geaca de piele falsa ca sa nu para ca n-as avea chiar nici o tangenta cu genul de eveniment la care urma sa ma prezint.

Surprinzator, oricat de mult timp as fi pierdut... tot am fost prima la intrare! Asa ca mi-am parcat fundul pe o banca de langa usa... la umbra!

Si da, toti din trupa in afara de Mille s-au plimbat pe acolo, dar n-am ca hobby sa bazai oamenii inutil. Desi m-am simtit tentata sa-i intreb does this happen often? cand minunea cu usa care nu se deschide si din afara s-a repetat nu doar pentru Sami, ci si pentru Ventor. Am intrat doar putin in vorba cu basistul Wojczech, desi la momentul respectiv nici nu stiam cine e. Omul venise cu cainele, cainele a venit la mine, naucit de caldura si cu limba scoasa, iar eu n-am putut sa nu izbucnesc in ras. Yeah, I feel you, buddy... same here, same here!

In cele din urma, a inceput sa se adune lumea. Primii au fost un cuplu, o tipa blonda si un tip cu o vesta cu multe patch-uri. M-au intrebat pe unde se intra, eu le-am spus ce mi se spusese si mie, s-au prins instant ca nu-s de-a locului si s-au dus sa intrebe ei mai multe si s-a dovedit ca lucrurile erau inca in plop.

Pana la urma a intrat fiecare pe care din cele doua usi a dorit, indiferent daca era cu bilet sau press pass sau orice. Putina confuzie, dar tot am ajuns in fata la bariera fix unde mi-as fi dorit - aproape central, putin in partea lui Sami. Iar zambetul de we made it! al tipei blonde cand m-a vazut ca am ajuns la gard - priceless!

Nu ma asteptasem sa fie atat de micut clubul. Cautasem poze pe net, dar nu prea putusem sa-mi fac o idee despre dimensiuni doar din pozele alea. Cred ca e in continuare cel mai mic club in care am vazut vreodata o trupa. E siguranta cea mai mica scena dupa cea din Hard Rock Cafe... drace, de-abia au avut loc pe ea. Iar bariera atat de inalta. Pentru ca la fel erau si oamenii de acolo. Nu stiu cat de des si cu ce au fost udati la radacina oamenii din orasul ala, dar nicaieri altundeva nu m-am mai simtit atat de pitica.

Am intrat in vorba cu tipul din stanga mea, un tip inalt, solid, cu ochelari si palarie. Bineinteles, despre ce vorbea toata lumea de acolo - turneul nou anuntat! Putin la inceput in neamta, dupa care am trecut pe engleza pentru ca neamta mea era la ani lumina in urma englezei lui. La fel ca in Linz, am constatat ca lumea gaseste impresionant faptul ca cineva ar putea calatori atat doar ca sa vada o trupa.

Full Assault

O trupa locala de thrash. Nu mai auzisem de ei pana atunci si au fost o surpriza foarte placuta. Am facut ca toti dracii pe piese ca Amok Run, Unleashed Warbeast sau Fused to One. Poze.

In pauza de dupa ei, din boxe s-a auzit inclusiv Aerosmith. Crazy.

Wojczech

O alta trupa locala, de data asta de grindcore. Nu chiar pe stilul meu, dar a fost distractiv. Chiar daca la un moment dat am fost facuta afis de bariera. N-a fost deloc ceva in genul experientei din Szczecin, unde am fost lovita si s-a tras de mine din toate partile pe tot parcursul concertului. N-a fost cu intentie. A fost o izbitura scurta si atat, cineva din circle pit s-a impiedicat, a cazut peste mine (si peste un baiat din spatele meu cu care am stabilit sa se tina de mine ca sa nu fie trantit pe jos), si-a cerut scuze si s-a retras. Poze.

Kreator

Pentru ca sigur o sa uit dupa, poze din timpul concertului, mult mai bune decat as fi putut sa produc eu.

Dupa cum era de asteptat, au inceput cu Phantom Antichrist. Si, in timpul piesei asteia, s-a intamplat sa se impiedice iar cineva si sa cada peste mine. Eu mi-am zis ca aia e, nu e prima data cand plec cu vanatai de la un concert si oricum era clar ca nu fusese cu intentie, dar tipul de langa mine a fost de alta parere, a zis ca asta nu se mai repeta, m-a tras in fata lui si si-a proptit mainile in gard in dreapta si in stanga mea ca sa pot sa ma zbengui fara sa-mi fac probleme ca s-ar putea sa fiu facuta iar afis de gard.

Sunt orice, numai panseluta sensibila nu, dar in timpul piesei... n-aveam de gand sa stau sa discut asta. Asa ca mi-am vazut in continuare de treaba. Care treaba? Aia pe care n-o sa i-o mai descriu atat de explicit a doua oara lui Sami, mi-a fost suficient sa ma intrebe o data you have demons?!

Hail to the Hordes a fost memorabila, partial si pentru ca m-a facut sa mi se aprinda beculetul - tipul din dreapta mea, cel care imi parea cunoscut... imi era cunoscut din videoclipul live al piesei asteia, filmat in Essen in urma cu ceva mai mult de un an! Aveam sa aflu mai tarziu ca e din Dortmund si venise special pentru concertul asta.

Apoi Enemy of God. Precedata ca de obicei de mica rautate cu inceput putin Army of Storms si apoi lasat totul in aer. Ma rog, intr-o ploaie de confetti si panglici, dintre care una a ramas agatata de o grinda fix in asa fel incat sa-l gadile in cap pe Sami, care a tras de ea sa pice jos si a reusit in felul asta sa o incurce in jurul chitarii (my #1 Spinal Tap moment with them so far). Si, inainte de asta, de micul discurs al lui Mille cu invitatia la cel mai mare mosh pit din nordul Germaniei (hm, de ce doar din nordul Germaniei?), discurs care de obicei incepe cu numele orasului sau uneori al tarii, apoi "the Kreator has returned"... dar care acum a fost "Rostock, the Kreator has... arrived!" pentru ca era primul lor concert acolo. Chestie mentionata atat de Mille la cateva secunde dupa, cat si de Sami intr-un interviu pentru o publicatie locala.

Nu stiu daca a fost cel mai mare mosh pit, probabil ca nu avand in vedere dimensiunile clubului, dar stiu sigur ca am observat ceva in timpul lui. Un tip cu aripa rupta. Undeva in stanga spate. De fapt i-am observat intai bratul pe care il tinea in fata ca sa-l protejeze de lovituri. Nu pot spune ca nu inteleg. Sunt sigura ca nici eu n-as irosi un bilet la un concert (mai ales Kreator) doar pentru niste oase rupte.

Previzibil, a urmat Satan Is Real. N-am putut sa nu ma intreb daca Mille o fi observat statuia caprei de langa biserica (are obiceiul de a iesi la plimbare prin oras inainte de concerte) si m-a bufnit rasul la gandul asta. Si apoi m-am intrebat cum s-o fi vazut oare. Pentru ca de la distanta aia... se vedea totul! Scena a fost foarte joasa si foarte aproape si da, se vad altfel toate gesturile si expresiile faciale in conditiile astea.

Civilization Collapse, People of the Lie, Phobia si apoi unul din momentele mele preferate ale setlistului, Gods of Violence, cu acel solo al lui Sami la inceput... n-a mai mers cum trebuie. Nu ca urechile mele insensibile ar fi fost deranjate, dar expresiile faciale ale lui Sami erau imposibil de ratat - am mentionat cat de mic era clubul, cat de joasa era scena, cat de aproape eram de ei si cat de bine se vedea absolut tot?

Au urmat Total Death si From Flood into Fire, una din piesele mele preferate de pe Phantom Antichrist. Apoi Hordes of Chaos si, momentul meu preferat al serii, Violent Revolution. Imi place enorm piesa asta, iar versiunea din Rostock a devenit in seara aceea preferata mea de pana in acel moment. Cea din Londra e probabil cea mai speciala la momentul de fata, dar despre asta alta data. Society failed to tolerate me and I have failed to tolerate society...

Apoi Totalitarian Terror, dupa care au disparut putin de pe scena. Doar ca sa revina pentru Fallen Brother. O piesa care imi place enorm, care mi-a placut enorm de prima data cand am ascultat-o, dar care totusi nu-mi imaginasem ca va prinde la prea multa lume. Drace, asa m-am inselat! I-am vazut de atatea ori, iar reactiile pe care le obtine sunt incredibile! Probabil pentru ca, asa cum spune o piesa a lui Lemmy, caruia i-a fost dedicata in fiecare seara... everyone dies to break somebody's heart...

Betrayer aproape ca a trecut pe langa mine, apoi totul s-a incheiat cu Pleasure to Kill si Mille spunandu-ne ca pe piesa asta avem lezte Chance la un mosh pit.

Bam, gata!

Well, I hope you had fun...
Bineinteles, doar ii vazusem iar, dar nu puteam sa-l las sa plece fara sa-i dau pana de la Sami. Pentru ca imi crease spatiul ala in fata lui in care sa pot sa ma zbengui fara griji in timpul concertului. Dar n-a vrut-o. Mi-a spus ca avusese noroc si prinsese si el una.

Ceea ce m-a lasat putin dezorientata. Eu le aveam deja pe cele de la Bucuresti si Linz, ambele identice cu cea din mana mea. Nu m-as mai fi intins dupa alta pana in seara aceea doar pentru mine.

O tipa a fost pe faza si m-a intrebat daca se poate sa i-o dau ei. Asa ca i-am dat-o.

Dupa concert

In drum spre iesire, mi-au picat ochii pe ceva ce m-a intristat teribil. Tricoul Fallen Brother de la standul de merchandising. Cu versurile in germana. Absolut superb. Dar... nu exista o versiune pentru fete, iar cea mai mica marime era prea mare. Nu sunt nici oarba si nici batuta in cap. Tricourile alea erau numai bune pentru majoritatea celor de la concert. Doar ca eu nu ma incadram...

Asa ca am iesit si am tulit-o catre casa si podul in care ma astepta continuarea cartii. Si al doilea dus pe ziua aia. Si o ciocolata. Si o multime de ganduri amestecate. Din carte, din versurile lor...

Trei nopti de concert in cinci zile... asta nu se mai intamplase de la OSTFest!

Ai crede ca oamenii care dau bani buni ca sa petreaca niste timp in alta tara ar sti sa faca mai multe cu timpul respectiv... Eu probabil nu m-am holbat niciodata atat la plafon cat am facut-o in noaptea aia dupa concert si apoi iar a doua zi dupa intoarcerea in Berlin. Eram extrem de obosita, picioarele mele erau prea pline de bandaje - e asta o scuza? Ar trebui sa ma scuz macar?

Nici nu mai tin minte cand am adormit, dar sunt sigura ca a fost din cauza ca eram prea obosita. Nici pescarusii n-au mai reusit sa ma trezeasca ca in dimineata precedenta. Dar nici n-am dormit pana la pranz. Nici n-as fi putut. Trebuia sa evacuez pana la zece, trebuia sa prind autocarul nu la mult timp dupa. Asa ca m-am trezit, mi-am schimbat bandajele... e bizar cat de vie e amintirea asta, a bandajelor insirate pe noptiera, sub inimioarele decorative?

Mi-am facut bagajul si am plecat catre gara. Cu o oprire la o brutarie si langa un rond de trandafiri.

Am ajuns la gara, am trecut in partea cealalta catre statia din care urma sa iau autocarul, m-am urcat si m-am scufundat intai in studiat diverse optiuni in legatura cu turneul din decembrie, apoi, dupa ce am epuizat astfel cei 150MB gratuiti oferiti de FlixBus... in visare!

Am coborat la Tegel si am luat autobuzul 128 pana la Kurt-Schumacher-Platz. Sigur am facut asta, desi nu mai tin minte. Tin minte doar inghetata pe care mi-am luat-o acolo. Nu mai tin minte nici sa fi coborat apoi in statia de metrou ca sa iau U6 pana la Alt-Tegel, desi sigur am facut si asta. Acolo mi-am luat o inghetata Das Eis pentru ca... au aparut si prin hipermarketuri la noi. La preturi de-a dreptul revoltatoare. Si nu puteam rata ocazia de a incerca un sortiment la nici 20% din cat m-ar fi costat sa fac asta in Romania.

Apoi am sarit in 222 pana la Tegelort. O alta portiune pe care n-o mai tin minte. Dupa cum nu mai tin minte nimic altceva pana la ajuns in camera de hotel, o alta camera decat cu cateva zile in urma, dar tot la mansarda, tot cu vedere la lac...

Si apoi am picat lata in pat si m-am holbat la plafon timp de cateva ore. Nu mai aveam energie pentru altceva.

Si totusi... prea nelinistita ca sa nu ies la inca o plimbare pe langa lac spre seara.

Apoi... din nou pe pilot automat de dimineata. Ultima mea dimineata in Berlin pentru vreo trei luni. Schimbat iar bandaje, impachetat, plecat, schimbat cateva mijloace de transport, dat de Victor ca sa-i dau inapoi adaptorul care ramasese la mine de la concertul Aerosmith din mai 2017, stat putin si trancanit intr-un parc. Apoi aeroport. Si inapoi in Bucuresti.