on the verge of extinction... again

TL;DR - Inca nu-mi vine sa cred... am supravietuit unui concert in Polonia! Si inca nu-mi vine sa cred ca mi-a iesit din gura un exorcise my demons in fata lui Sami!

Multumita faptului ca spectacolul Hollywood Vampires se intamplase mai devreme (de la 20 la 22), am ajuns in camera de hotel inainte de miezul noptii. Dar mi-a fost greu sa adorm si, cum a doua zi m-am trezit devreme, am plecat la drum pe minus la capitolul odihna.

Fiind romanca si destul de obisnuita cu Berlinul, sunt destul de increzatoare ca ma descurc cu mijloacele de transport in comun. Dar tot am avut un moment de panica atunci cand, dupa ce am iesit de la metrou si am urcat in S-Bahn la Wedding, am vazut ca pe display-ul din vagon scrie... Ostbahnhof! Ceee? Nu, nu, nu!

Eu trebuia sa merg in directia cealalta! Nu e ca si cum as sti toate statiile pe de rost, Berlinul are o retea imensa, dar... atat stiam clar: eu trebuia sa merg catre vest, iar Ostbahnhof era, dupa cum sugereaza si numele... catre est! Din fericire, urmatoarea statie a fost Westhafen, asa ca s-a dovedit ca display-ul era beat, iar eu in trenul in care trebuia sa fiu.

Am ajuns in statia de unde trebuia sa iau autobuzul catre Szczecin, mi-am luat o sticla de Vitamin Well (Defence, cea cu soc) ca sa am pana la concert. Nu ca as fi crezut ca nu gasesc s-o cumpar mai ieftin in Polonia, dar eu nu aveam zloti polonezi la mine.

Mini-rant aici: incercasem sa cumpar zloti polonezi inainte sa plec din Romania. Doar ca s-a dovedit a fi mai dificil decat in 2014. Atunci i-am luat facand comanda inainte, la fel ca pentru dolari australieni sau franci elvetieni, dar a mers destul de repede. Acum, la BCR, aparent singura banca inca dispusa sa vanda zloti, ar fi trebuit sa fac comanda cu cel putin doua saptamani inainte. Cu doua saptamani inainte de plecarea mea in afara, cand nici macar nu eram in Bucuresti. Asa ca... plecasem fara!

Greu de inteles pentru mine de ce a devenit mai dificil sa cumpar zloti. Polonia e inca in Europa, nu s-a deplasat la mama dracului prin nord-estul Asiei. Si sunt absolut sigura ca exista destui romani care merg in Polonia. Asa ca nu pot gasi nici o urma de logica in toata povestea asta.

Revenind. Cum erau o multime de peroane in statia aia, iar eu n-aveam nici cea mai mica idee la care sa astept, m-am dus la biroul central al FlixBus. Deja erau oameni la toate ghiseele, dar un nene care semana oarecum cu... Kerry King! Da, acel Kerry King! Vi-l puteti imagina in uniforma verde a FlixBus? Ei bine, s-a oferit sa ma ajute de cum am intrat pe usa. I-am aratat biletul - Stettin? Wo?

Nenea si-a cules mapa de pe birou, s-a uitat la ora de pe biletul meu si a cautat-o in tabel. Peronul 53. Grozav, dar unde e asta? Nici n-am apucat sa intreb, s-a prins singur dupa privirea mea tampa si mi l-a aratat... la nici zece metri de intrare, tot ce ar fi trebuit sa fac ar fi fost sa ridic privirea si sa casc ochii. I-am multumit pentru ajutor, si, din moment ce sosisem cu aproape o ora mai devreme, am cautat sa-mi mut persoana undeva inauntru - era frig afara la ora aia!

Din pacate, asa am descoperit si ca imi uitasem esarfa la hotel. Ar fi fost utila in acel moment pentru ca imi cam inghetau urechile. Drace! Dar nu se punea problema sa ma intorc.

Mi-am gasit un loc in sala de asteptare, am privit porumbeii, am descoperit ca exista calculatoare cu acces la internet pe care le poti folosi acolo, dulapuri cu cheie in care iti poti lasa diverse. N-aveam nevoie nici de una nici de alta, dar presupun ca e bine de stiut?

A venit autocarul, m-am urcat. Si in timp ce asteptam sa plece, am vazut o scena interesanta pe geam. Tipul care semana cu Kerry King se certa cu un individ care parea foarte nemultumit de... nu stiu, FlixBus in general? De acel angajat in particular? Acelasi tip care fusese super-politicos fata de mine acum urla la un alt client. Nu e prima data cand mi se intampla asta, ca experientele mele personale sa fie foarte bune, in timp ce altii sunt nemultumiti. E din cauza ca sunt femeie? Are legatura cu atitudinea mea? Incerc sa fiu politicoasa si sa nu ma comport ca o idioata. Si nu stiu cat de bine imi reuseste mereu, dar am parte foarte rar de experiente neplacute.

In ultimul moment, chiar cand autocarul se pregatea sa plece, a mai sosit o familie. Ea s-a urcat in autocar cu cei doi copii, el nu. Dar a urmarit-o din priviri, i-a desenat inimi in aer si, desi nu se putea auzi, se putea citi pe buzele lui cum ii tot repeta ca o iubeste. Si, dupa ce autocarul s-a urnit din loc, a alergat dupa el cateva sute de metri. Bizar cuplu. El pe la vreo 20 de ani, foarte elegant, ea parand ca are aproape dublu si aratand foarte banal. Dragostea e oarba?

Sosirea in Szczecin

M-am scufundat in visare si nici nu mi-am dat seama cand am ajuns in Polonia. Cand am sosit in Szczecin putin inainte de pranz, soarele incepea in sfarsit sa iasa de dupa nori si temperatura sa mai urce putin. Dar era inca totusi rece.

N-aveam alt bagaj in afara de un mic saculet textil pe care il tinusem cu mine in autocar, dar am asteptat pana cand soferul a distribuit toate bagajele celorlalti pasageri. Speram ca poate intelege engleza sau macar germana ca sa pot sa-l intreb daca tot acolo unde oprise trebuie sa astept autocarul care avea sa ma duca inapoi spre Berlin. Pentru ca "statia" nu era decat o parcare in care de-abia incapea un autocar, aproape deloc semnalizata. S-a dovedit ca intelegea ambele limbi si mi-a spus ca da, tot acolo.

As minti daca as spune ca asta a reusit sa ma linisteasca complet, teama de situatii neprevazute si locuri necunoscute era in continuare acolo, dar... n-aveam un glob de cristal pe care sa-l rog sa-mi arate viitorul ca sa pot fi 100% sigura ca totul avea sa fie in regula!

Peron 5

Am traversat podul de peste sinele de cale ferata, si am coborat vreo 50 de metri pe straduta din dreapta catre Peron 5, locatia de concert (cred ca numele vine de la faptul ca statia de tren de langa are patru peroane). Unde am avut un mic soc. Peron 5 nu era ce vazusem eu in pozele de pe internet, ci cladirea din spate, care arata ca... o fosta hala industriala?

Erau cateva usi pe acolo. M-am gandit ca probabil usa pictata trebuie sa fie usa "mea", cea pe care urma sa intru la concert. Dar nu era nimic acolo care sa spuna asta clar, asa ca m-am gandit sa le studiez si pe celelalte mai de aproape. Sa stiu clar care e usa inainte sa ma duc sa explorez putin orasul.

Autocarul trupei era deja acolo si, la fel ca in Linz, l-am vazut pe Ventor langa el, dar... din nou, l-am lasat in pace si am mers mai departe sa studiez si ultimele doua usi. Omul n-avea cum sa stie ce usa caut eu, asa ca de ce sa-l bazai?

Nimic! Asa ca am inceput sa ma intorc catre prima usa. Trecand pe langa una din usile pe langa care trecusem inainte, am aruncat o privire inauntru. Si, dincolo de o alta usa interioara deschisa, la un birou, in fata unui laptop, l-am vazut pe tipul inalt care ma luase in backstage la Bucuresti. Asa ca m-am dus la el si l-am intrebat.

I don't know, but let's find out!

Eram pregatita sa ies afara, dar el a luat-o in cealalta directie, asa ca l-am urmat inauntru. A gasit pe cineva din local crew care a putut sa-mi arate care e intrarea, am multumit si... apoi am tulit-o de acolo!

Szczecin - orasul

Am luat-o catre centru si m-am invartit ceva vreme pe acolo, timp in care soarele a iesit si a inceput sa se incalzeasca, iar eu m-am tot uitat cu jind la zmeura, murele si capsunele vandute pe la diverse tarabe de pe strada - chiar daca as fi avut zloti, tot n-ar fi fost o idee buna inainte de concert.

Apoi am intrat intr-un complex comercial imens partial pentru ca, desi nu era cald, era totusi putin cam soare pentru o creatura pistruiata si partial pentru ca speram sa gasesc o esarfa la un pret decent. Si, dupa ceva timp pierdut pe acolo, am gasit-o! Bleumarin cu picatele argintii, draguta, ieftina, moale si probabil destul de calduroasa noaptea!

Asa ca am luat-o din cuier si m-am dus cu ea la casa, am platit-o... cu cardul, bineinteles, n-aveam zloti! Dar mai voiam ceva. Din moment ce o luasem ca sa o port in noaptea aia, pe drumul de intoarcere inapoi in Berlin, nu-mi doream sa plec de acolo cu eticheta inca agatata de ea. Asa ca am rugat-o pe tipa de acolo sa-i taie eticheta. In engleza. Pentru ca eu nu stiu nici boaba de poloneza.

And that's when the language barrier hit me... and hit me hard!

Tipa n-a inteles. Si da, am fost socata. Intr-un centru comercial imens din centrul unui oras mai mare decat orice oras din Romania cu exceptia Bucurestiului, centru comercial prin care probabil trec destui turisti, tipa asta, tanara, cu siguranta nascuta dupa 1990... nu intelegea engleza!

Noroc cu limbajul semnelor! Am aratat catre foarfeca pe care o avea acolo si am facut semne cu degetele ca sa sugerez actiunea de a taia plasticul ala care tinea eticheta prinsa de esarfa. A inteles ce vreau si m-a ajutat.

La iesirea din respectivul centru comercial m-am mai luat o inghetata cu ciocolata si portocala. Intamplator, am mai incercat dulciuri din Polonia, asa ca pot macar sa recunosc cuvinte precum cele pentru ciocolata si portocala, chit ca habar n-am cum se pronunta, deci folosit tot limbajul semnelor ca sa comand. Si cardul ca sa platesc. Iar cornetul a servit in cele din urma scopului de a convinge niste porumbei polonezi sa-mi pozeze timp de vreo doua minute. Traiasca limbajul universal al mitei!

Apoi am continuat sa ma plimb prin oras, cred ca m-am si ratacit putin la un moment dat, dar am regasit destul de repede drumul inapoi.

Bizar oras. Nu-mi imaginasem ca poate fi atat de mare. Si e un amestec ciudat de nou si vechi, de bine intretinut si de ruina. Multe cladiri in binecunoscutul si putin sinistrul stil comunist. Destule alte cladiri care par ca nu mai au mult pana pica. Si apoi... cladiri noi si futuriste, cladiri vechi, dar foarte ingrijite. Dupa cum am spus, un amestec bizar.

Racoarea de pana la pranz se transformase in canicula, asa ca, dupa ora trei si jumatate, n-am mai rezistat si am pornit inapoi spre locatia de concert. Unde am dat in sfarsit de umbra, dar si de niste vrabii foarte galagioase si enervante.

Inainte de concert

Nu mai era nimeni altcineva acolo si a durat ceva vreme pana cand lumea a inceput sa-si faca aparitia. Si a fost ciudat pentru ca nu pareau sa inteleaga engleza aproape deloc, iar eu nu stiu nici boaba de poloneza, asa ca... a fost o asteptare super plictisitoare. O experienta atat de diferita de cea din Linz! A fost genul de situatie care m-a facut sa-mi dau seama ce diferenta enorma poate face neamta mea, extrem de putina si extrem de proasta...

In Linz, trancanisem de erau sa ne cada gurile inainte de concert. In Szczecin, singura conversatie mai lunga avea sa fie cu Sami...

In cele din urma am intrat, am putut sa imi schimb biletul printat cu unul de colectie, m-am instalat in cel mai bun loc posibil de la gardul incomod si aparent nu foarte rezistent... desi proptelele de lemn care aveam rolul de a-l impiedica sa pice in situatia in care ar fi fost impins aveau sa tina pana la sfarsit. Aveau sa aiba nevoie de niste ajustari pe parcurs, dar aveau sa reziste.

Minetaur

O trupa din Polonia. Amuzanti, nu mi-au displacut, dar nici n-am cautat sa mai ascult ceva de la ei dupa.

War-Saw

O trupa de thrash din Polonia si, pana sa aflu de turneul cu Dimmu Borgir, singura trupa pe care chiar am asteptat-o cu entuziasm in deschidere la Kreator. Ca mi-au placut mai mult Black Inhale in Linz si Full Assault in Rostock e alta poveste - de trupele astea doua habar n-aveam inainte sa le vad live. Cu War-Saw lucrurile au stat insa altfel. Ajunsesem sa-i ascult intamplator inainte de concert (piesele de pe site-ul lor) si avusesem surpriza sa constat ca... oamenii nu suna deloc rau!

Lucrurile n-au stat altfel nici live, cel mai memorabil moment fiind probabil Blood Honour Vendetta.

Kreator

Nu ca ar fi fost o atmosfera linistita inainte, dar cand au urcat ei pe scena... s-a dezlantuit iadul! Sa fie clar, asa n-a fost un concert pentru oameni sensibili care nu concep sa se intoarca acasa plini de vanatai. Cel putin nu in fata, de asta pot sa va asigur! Si stiu ca nici eu nu-s cea mai linistita fiinta in timpul concertelor, dar exista o limita dincolo de care nu trec... n-as lovi, n-as trage de cineva in mod intentionat. Si constant, asa cum s-a intamplat acolo in seara aia.

My idea of fun is feeling free, but not at the cost of restricting other people's freedom...

Purtam o bluza ceva mai larga peste un tricou mulat si dupa doar cateva secunde din Phantom Antichrist mi-a fost clar ca bluza aia n-avea sa ramana pe mine. De preferat ar fi fost s-o dau jos eu, altfel avea sa fie trasa in toate partile si facuta bucati.

Bine ca ii mai vazusem si stiam pe de rost ce spune Mille intre piese. Teoretic, ar fi trebuit sa am timp sa scap de bluza inainte de Hail to the Hordes, cea de-a doua piesa. Si am avut, dar tin minte si acum cum ii urmaream fiecare cuvant ca nu cumva sa scurteze ceva. Si... e ciudat ca cea mai clara amintire din timpul piesei asteia e faptul ca n-am putut sa-mi agit decat o aripa in aer pentru ca nu se putea sa nu ma tin de gard cu cealalta, as fi fost trantita pe jos altfel?

Faptul ca am pierdut pana de la Sami de la sfarsitul Enemy of God pentru ca fix in momentul ala aparuse un crowd-surfer deasupra mea, iar doi oameni de la paza sarisera sa-l prinda n-a mai contat prea mult. Obiectivul meu pentru seara respectiva devenise sa ies de acolo intreaga, mai ales dupa o izbitura care ma facuse sa ma bucur enorm ca nu luasem la bord mai mult decat eram capabila sa transpir. Serios, genul de lovitura capabila sa-ti goleasca vezica instatnt!

In timpul Satan Is Real au intrat in functiune si aruncatoarele de flacari, la mai putin de un metru in fata mea, un alt motiv sa ma bucur ca scapsem de bluza larga. Si am rasuflat usurata cand Matthias l-a prins si l-a tarat de acolo pe un tip care se urcase pe scena si probabil avea de gand sa sara inapoi in public - serios, e nevoie sa explicam de ce ideea de stage diving atunci cand la marginea scenei ai o perdea de flacari e o idee foarte, dar foarte proasta?

In dreapta mea la bariera fusesera initial niste baieti timizi, care fusesera facuti terci si dati la o parte de o tipa grasa, care a incercat apoi acelasi lucru si cu mine, doar ca eu m-am tinut mai bine de bariera si nici nu mi-am pus problema sa ma misc, doar sa rezist in timp ce imi strivea genunchiul de gard. Apoi si ea a avut parte de acelasi tratament pe care il aplicase baietilor din partea unor bikeri solizi. Care nici ei n-au reusit sa ma clinteasca de acolo.

Am mentionat intamplarea cu tipa grasa pentru ca, la putin timp dupa ce si-a pierdut locul, m-am trezit ca ma bate pe umar. Din pacate, ce incerca sa-mi spuna a trecut pe langa mine pentru ca... exact, nu inteleg nici boaba de poloneza! Am incercat sa-i spun in engleza ca nu inteleg, ea n-a inteles ce-i zic si a continutat sa-mi vorbeasca in poloneza. Si tot asa, limbi diferite pana cand prietena ei s-a prins in sfarsit ca eu vorbesc in engleza si a reusit sa-mi explice ce vrea - sa o las sa se tina de mine sau de gard ca sa nu fie trantita pe jos.

Ii datoram o vanataie serioasa (de vreo 15 centimetri, desi in momentul ala nu stiam inca detaliul asta) pe interiorul genunchiului, dar in momentul ala mi-a parut speriata asa ca i-am luat mana si i-am agatat-o de gard sub a mea. La cateva piese dupa, am vazut ca mana lipsea de acolo si am vrut sa verific daca e in regula, dar am vazut-o razand si n-am mai intrebat nimic... oricum am fi avut nevoie de translator.

Si totusi... n-as putea spune ca nu m-am distrat deloc in seara aia. Chiar daca la inceput a fost ca o numaratoare inversa - mai trebuie sa supravietuiesc pentru atatea piese. Pe parcurs... presupun ca m-am obisnuit si teama s-a diluat? Chiar m-am bucurat de Violent Revolution sau Fallen Brother, desi sunt sigura ca mi-ar fi fost mult mai usor sa fac asta daca n-ar fi trebuit sa aloc constant o parte semnificativa din atentie si efort strict pentru a ramane in picioare.

I've said I'd go to Hell to see them live (okay, if Hell is visa-free). Well, this felt pretty close...

Dupa concert

Mille si-a nimerit tinta. La sfarsit, prima pana pe care a aruncat-o, asa ca foarte probabil folosita... mi-a aruncat-o mie. Eram atat de strivita de toata lumea din jur incat n-as fi putut in veci sa ma intind dupa ea. Dar a aterizat fix intre incheieturile mele. De unde am scapat-o putin mai tarziu, dar am fost prima, poate chiar singura persoana care a observat asta si am calcat pe ea ca sa mi-o "rezerv" pana la momentul in care aveam sa am suficient spatiu sa ma misc.

Am iesit afara destul de repede. Aproape tot tricoul era ud, aproape tot parul la fel.

Mai era mai bine de jumatate de ora pana miezul noptii, mai bine de doua si jumatate pana la ora la care aveam sa plec inapoi catre Berlin. Iar statia era la trei minute distanta.

Asa ca m-am dus catre autocarul lor. La timp sa-l vad pe Speesy ca iese din autocar si intra inapoi pe una din usile Peron 5. Mi-am imaginat ca se va intoarce - aveam un alt booklet la mine pentru ca... de ce sa nu-mi umplu cele mai bine de doua ore pana la plecare asteptandu-i la autocar ca sa-i bazai sa-mi mai semneze ceva? Dar el n-avea sa mai iasa pe usa aia.

Si da, stiu, sunt groaznica... fusesera acolo inainte de concert, dar nu-mi trebuise sa fac asta atunci. Nu-mi trebuise nici in Linz cand hotelul meu fusese la nici 15 minute de Posthof. Nu mi-a trebuit pana cand n-a fost scuza perfecta sa evit sa astept un autocar intr-o statie goala si sinistra. Antisocial creature my ass!

Pe usa pe care intrase Speesy in backstage a iesit aproape imediat Sami. Insotit de solista War-Saw.

N-aveam de gand sa ma bag, intentionam sa-l las sa bea, sa fumeze, sa se usuce, sa discute cu tipa... doar aveam timp! Chiar prea mult si nu stiam cum sa-l fac sa treaca mai repede. Asa ca am ramas langa un fel de roaba de lemn trantita langa autocarul lor.

Doar ca nu eram singura care sosise acolo in cautarea unei amintiri de concert. Iar, in timp ce eu stateam la distanta si incercam sa-mi mai usuc putin parul ud de transpiratie cu bluza larga pe care inca nu mi-o luasem inapoi pe mine, ceilalti oameni de acolo au sarit imediat pe el. Iar el n-a refuzat...

Sure, it would be nice to dry up a bit first, but... sure...

Era ud ca un caine care tocmai traversase un lac, dar nimeni n-a parut sa remarce ca intreaba subtil daca nu se poate sa-si traga putin sufletul inainte. Desi, avand in vedere cum decursese ziua mea in Szczecin, probabil nici macar nu intelegeau suficienta engleza.

M-a amuzat teribil faptul ca si-a ascuns mainile la spate pentru poze - intr-una avea berea si in cealalta tigara. Apuse sunt vremurile in care era glorificat comportamentul rebel al vedetelor rock?

De fapt, m-a amuzat toata situatia... creatura sadica ce sunt!

Dupa ce i-a satisfacut pe toti... am fost surprinsa sa constat ca vine la mine. Si m-a bufnit rasul.

I think somebody wants an album signed, am I right?

Serios? Cum isi daduse oare seama? Eu doar stateam acolo, langa autocarul lor, cu gura pana la urechi, uitandu-ma la el, tinand in mana un booklet si un marker - atat de evident sa fi fost?

Am ras si i-am intins bookletul si markerul.

Is this yours?

Da, stiu, n-ar fi trebuit sa fac misto de oamenii care nu intelesesera mesajul subtil pe care incercase sa-l transmita. Pentru ca nu m-am prins... si m-a bufnit iar rasul.

Who else's could it have been?
Si-a ridicat privirea de pe booklet, putin nedumerit.
Could it have been... could it have been...

Si brusc... m-am simtit ca la scoala! Panica! Incearca oare sa-si dea seama daca ce spusesem e corect gramatical? Este? Pentru cine nu stie, omul e finlandez, engleza nu e limba materna pentru nici unul din noi... O, nu, de ce dracu' nu putusem sa construiesc altfel fraza?

Did I get us both confused about my grammar now? Dar n-am spus-o cu voce tare si momentul a trecut - whew!

What's your name?

Poate sunt toanta. Poate eram doar obosita si prea speriata de tot ce s-ar fi put sa mearga prost, de posibilitatea de a nu ma mai putea intoarce in noaptea aia la Berlin... dintr-un motiv sau altul. Sau poate de vina e bula mea. Cea care mi-a dat idei. Da, am fost tentata. Si in acelasi timp am devenit paranoica. Dar nu m-am prins unde bate si reactia mea interna a fost una de pisica arcuindu-si spatele si scotand ghearele.

Cea externa? Initial tacere. Mult prea ciudata. Ce dracu'...
Ana...
Sperand ca nu se vede ca mi-am muscat buzele.

A studiat bookletul si markerul... rosu, o alegere neinspirata pentru bookletul ala, incercand sa-si dea seama unde s-ar vedea mai bine.
I hope it's visble...
Yeah, I sure made a great choice of colours!
Ce naiba altceva mai puteam face in momentul ala decat sa rad de mine? Probabil sa ma uit la ce dracu' face cu bookletu' si cu markeru' si sa ma prind in sfarsit de ce ma intrebase daca e al meu si cum ma cheama... dar n-am facut asta!

Mi-a multumit ca am venit la concert... Asta e veche, asa ca stiam de ce! A spus de mai multe ori in interviuri ca nu-i place sa stea acasa, ii place sa fie in turneu, asa ca cel mai bun lucru pentru el e ca lumea sa vina la concerte.

It does me good to come to shows as well, exorcise my demons...
You have demons?!
Am rams blocata. Ceee? E ateu, nu crede in chestii de genul asta. Si nici eu, e o metafora, se refera la... chestii despre care cu siguranta n-aveam nici cea mai mica dorinta sa le discut cu el! Oricat de simpatic mi-ar fi omul, ce se intampla in colturile intunecate ale mintii mele e zona interzisa.

No! I meant lemons! Yes, lemons! The lemons that life throws... exorcise them into lemonade...
Privire amuzata in timp ce eu am inceput sa ma miros.
Kinda stinky lemonade...
Nici eu nu stiu de ce a trebuit sa precizez asta, dar a l-a bufnit rasul si a inceput sa se miroasa si el...
Yeah, I know what you mean...
M-a bufnit si pe mine rasul. Avea cu siguranta destula "limonada" pe el!

Sper ca n-a luat-o ca si cum incerc sa-i transmit subtil ca pute pana la ceruri. Desi hai sa fim seriosi... nimeni nu iesise din clubul ala mirosind a trandafiri!

Am mai vorbit putin si apoi si-a facut aparitia tipul inalt care i-a zis sa se pregateasca de plecare pentru ca avea sa soseasca masina care o sa-i duca la hotel. Asa ca s-a dus inauntru si apoi masina l-a cules, impreuna cu Ventor si Speesy de la alta intrare.

Din masina mai lipsea doar Mille. Care a iesit pe usa in apropierea careia in care asteptam in continuare eu si restul lumii. Eram mai bine de 30 acolo, el era dupa al cincilea concert in cinci zile (si mai urmau trei pana la sfarsitul saptamanii), dar nu s-a grabit, ba chiar s-a asigurat ca nu ramane nimeni pe afara. Foarte dulce si foarte rabdator, n-a refuzat decat sa semneze un intreg teanc de vreo 20 de centimetri de viniluri. Si chiar si refuzul ala a fost foarte finut - it wouldn't be fair to everyone else waiting, man.

Nu sunt genul care sa ma bag, asa ca la fel ca Sami, a venit el la mine. Si de-abia cand i-am intins bookletul am vazut si eu ce facuse Sami cu markerul acolo. Si m-am simtit ca o idioata - omul voise doar sa fie dragut si sa mi-l personalizeze, de-aia ma intrebase daca e al meu si cum ma cheama!

Mille l-a semnat si el si apoi si-a facut o poza cu mine. Da, exact. Mille si-a facut o poza cu mine. Amuzant e faptul ca il mai vazusem facand asta, dar crezusem mereu ca e cu telefoanele fanilor, mai ales ca oricum el in general e mai... nu stiu, control freak?

Apoi s-a urcat si el in masina si au plecat. Drace! Deci chiar trebuia sa merg in statie, nu mai aveam nici o scuza sa aman asta...