on the verge of extinction... again

Am aflat de concert de la Bogdan, intr-o zi pe care pana acum n-am asociat-o cu evenimente fericite. Tot atunci am aflat si de Accept si Joe Lynn Turner si toate trei au ajuns instant in topul prioritatilor. In special Accept, desi i-am mai vazut de doua ori... dar prestatiile live sunt mereu absolut impresionante si la fel au fost si ultimele albume.

La doar doua zile dupa, luni, 13 iulie, aveam bilete pentru toate trei concertele. Adaugate peste cel la Maximum Rock, luat special pentru Annihilator.

S-a mai adaugat pentru scurta vreme si cel la Insomnium, dar din pacate... pana la urma nu.

Initial, locatia anuntata era Silver Church. Doar ca apoi s-a mutat in Hard Rock Cafe. Chestie care mi-a picat cam prost initial pentru ca la precedentul concert, zona dintre bar si scena fusese ocupata de mese. Pana in treptele scenei. Asta in conditiile in care pe biletul meu scria "IN FATA SCENEI IN PICIOARE", deci practic am avut bilet pentru o zona care nici macar n-a mai existat la fata locului.

In fine. Trecem peste asta, trecem si peste faptul ca, dupa schimbarea locatiei, biletele in picioare (care inainte fusesera singurele) au devenit mai ieftine... de la 95 au ajuns la 70.

Totusi, Cinderella se numara printre cele mai vechi obsesii muzicale ale mele si am avut mereu o slabiciune pentru Tom Keifer. Au fost timpuri in care ascultam Nobody's Fool sau Somebody Save Me si de peste zece ori pe zi. Si, dupa cum am mai zis, in ultima vreme am devenit din ce in ce mai constienta de faptul ca unele sanse s-ar putea sa fie unice...

Inainte de concert, dilema obisnuita: eu cu ce dracu' ma imbrac? Nu din aceleasi motive ca ultima data (la Judas Priest) cand mi-am uscat pe ultima suta de metri deasupra aragazului hainele spalate de-abia in seara dinainte, ci din cauza ca nu imi gaseam fix tricoul pe care il aveam in cap. Un munte de tricouri negre, da' unde dracu' e fix ala pe il vreau? Gasit in cele din urma tricoul, adaugat nadragii si sandalele purtate la Malmsteen, o camasa si un sal pentru ca octombrie si frig... pe dracu'! Am carat salul ala degeaba...

Cand am ajuns acolo, am avut o prima surpriza placuta: zona dintre bar si scena fusese "chelita" de mese. Bun. M-am pozitionat in partea dreapta, din aceleasi motive de sanatate care ma impinsesera sa ma pozitionez acolo si la concertul precedent.

A venit si o a doua surpriza placuta: concertul a inceput mai repede decat m-as fi asteptat. Nu stiu exact din ce motiv era convins creierul meu ca o sa inceapa la 21:30, dar n-a fost asa...

A inceput cu Fallin' Apart at the Seams. Si am fost impresionata inca de la inceput. Pentru cei ce nu stiu, omul are probleme serioase si ireparabile cu corzile vocale (segmentele de la 21 la 27). Totusi, suna foarte bine. Si a enorm de mult efort depus. Ceea ce e cu adevarat impresionant si m-a facut sa am si mai mult respect pentru el, pentru cat a muncit si sa-mi fie si mai drag. La fel si faptul ca si in persoana mi-a parut a fi la fel de elegant, timid si dulce cum imi lasase impresia din clipurile in care il vazusem pana atunci.

Da, incredibil de timid. Nu conteaza ca face asta de dinainte sa ma nasc, tot pare ca incearca sa se ascunda in spatele chitarii, in spatele parului. Diferenta dintre el si Joe Lynn Turner la capitolul asta mi s-a parut enorma. Turner mi-a intins mana de la prima piesa, a comentat (destul de finut, ce-i drept) ca oamenii stau la masa in timp ce el e pe scena, a trantit cu piciorul stalpisorii care sustineau cordonul dintre scena si public si a coborat printre oameni, extrem de relaxat. Poate avea si ceva la bord, dar nu e ca si cum as fi vazut vreodata vreo inregistrare live cu el in care sa imi para retinut.

Imediat dupa, doua piese de pe albumul lui solo. Nu stiu cata lume stie de albumul respectiv, insa mie mi-a parut a fi unul bun. It's Not Enough se numara printre preferatele mele de pe album, o ascultasem de multe ori si o stiam foarte bine. In a Different Light e insa ceva mai linistita decat sunt eu de obicei si nu avusese parte de asa multe ascultari. Insa in seara concertului am simtit-o asa cum n-o mai simtisem niciodata... cumva, in momentele alea chiar a atins un punct sensibil... Ever prayed before you'd sleep that when you'd wake up you'd be someone new?

In continuare, trei din cele mai cunoscute piese Cinderella. Somebody Save Me - care imi place in draci si merge excelent live, Shake Me si Heartbreak Station - fara povestea completa insa. Urmate de Flower Song, o alta piesa de pe albumul lui solo. Care, la fel ca In a Different Light m-a prins live asa cum n-a reusit sa ma prinda niciodata acasa.

Apoi a urmat un moment interesant. Si foarte dulce. Pe scena si-au facut aparitia niste scaune. Pentru prima parte, cea acustica, a Don't Know What You Got (Till It's Gone). Probabil cea mai cunoscuta piesa Cinderella, piesa pe care de obicei o canta (ma rog, prima parte) impreuna cu sotia lui. Doar ca in seara concertului de la Bucuresti scaunul ei a ramas gol si Tom a explicat ca n-a putut fi acolo din motive de sanatate. Dupa care a intors microfonul ei catre public si ne-a rugat sa cantam noi cu el in schimb. Nu e genul de piesa pe care sa caut sa o ascult acasa, dar e totusi o piesa faina. Care n-am putut sa nu ma gandesc ca se potriveste pe multe situatii... si da, m-am gandit inclusiv la vocea lui, desi sunt perfect constienta ca piesa e dinainte sa iasa la suprafata problemele.

In pozele urmatoare se poate vedrea scaunul gol si microfonul intors catre public. Alaturi de cea de mai sus, sunt singurele poze decente pe care le am din timpul concertului pentru ca altfel n-a fost chiar static, iar eu sunt lipsita de orice urma de talent la capitolul facut poze... ceea ce face sa fiu si destul de lipsita de dorinta de a incerca prea tare...

Dupa care a venit punctul culminant al concertului. Cel putin pentru mine. Nobody's Fool. O piesa care imi place enorm. Asa ca a fost extraordinar sa o aud live, sa fiu la jumatate de metru in fata lui si sa ma priveasca in ochi timp de secunde bune in timp ce o canta. Eye contact with the shy man who so often seems to be hiding his eyes behind his hair... but now I've changed my mind!

Si cam tot in partea asta a concertului am prins si cred ca prima pana care a zburat in public. Pana pe care este imprimat si "October 2015" - un alt mic detaliu dragut.

Solid Ground, Night Songs, Coming Home. Toate au curs atat de rapid... Apoi Shelter Me. O piesa despre care Tom spune ca este una din preferatele lui si in care, lasand la o parte mesajul politic, mi-e foarte usor sa ma regasesc... everybody needs a little place they can hide, somewhere to call their own, don't let nobody inside... every now and then we all need to let go... for some it's a doctor, for me it's rock and roll... for some it's a needle, for some it's pill... with a toss of the dice you can piss it all away...

Apoi au plecat de pe scena.

Pentru putin timp. Au revenit rapid. Intai cu doua coveruri. Alegere putin bizara din punctul meu de vedere, avand in vedere ca putea sa umple lejer inca un setlist cu piese Cinderella sau albumul lui solo. Mie mi-ar fi placut sa aud si ceva de pe Still Climbing - Through the Rain sau piesa care da titlul albumului... sa nu mai zic de Cold Day in Hell, piesa mea preferata de pe albumul lui solo (versurile sunt geniale... serios, the devil back in heaven pissing money from the sky?). In fine... Si cu ultima, chiar ultima piesa a serii - Gypsy Road.

Si nu mi-a venit sa cred ca s-a terminat. Asa... repede? Dupa lungimea setlistului probabil a tinut vreo ora si jumatate, dar nici macar nu mi-a trecut prin cap sa ma uit vreun moment la ceas in timpul concertului.

Mi-ar fi placut sa am si semnatura lui pe setlist, dar celalalt chitarist a zis ca probabil n-o sa-si faca aparitia pentru ca nu i-a facut bine fumul. Ih, daca ar fi sa gasesc ceva negativ la seara respectiva, asta ar fi... Si pe mine m-a deranjat, in special la inceput, apoi ori m-am obsinuit, ori chiar n-a mai fost asa rau... Asta e, concertul a fost excelent si, daca revine, cu siguranta voi merge iar!

I screamed my heart out...

That's just what you did you lovely human, you... good luck with the rest of the tour!

... and it will be alright...