on the verge of extinction... again

Era de ani buni in capul listei de dorinte in materie de concerte. O lista de dorinte care s-a cam topit intre timp, pentru ca unele dorinte s-au implinit, iar mortii nu mai pot fi adusi niciodata inapoi. Desi m-as multumi si cu formule incomplete. In fine...

Vineri, 23 ianuarie. Am urlat. Probabil vecinii erau la munca, norocul meu. Malmsteen. Chiar daca n-as mai vedea altceva, tot face sa fie un an bun din punct de vedere concertistic. Malmsteen. Drace!

S-a intamplat sa pice dupa doua saptamani in care starea mea de spirit s-a tot plimbat haotic in sus si-n jos. Si as fi ipocrita sa nu recunosc ca promisiunea concertului a fost singurul lucru care m-a tinut in lesa sa nu fac vreo tampenie. Concertul a fost si motivul pentru care am facut in sfarsit ordine pe hol. Nu de alta, dar aveam nevoie sa ajung la usa de la debara ca sa pescuiesc de acolo niste haine pentru ca probabil pijamalele albe cu inimioare verzi n-ar fi fost cea mai potrivita tinuta.

In cele din urma, m-am decis pentru un mix intre ce am purtat la AC/DC (pantaloni scurti de stofa gri petrol plus sacou gri de stofa... deh, am vrut sa-l copiez pe Angus macar la toale pentru o seara) si ce am purtat la ultimul concert Megadeth (tricou negru cu tinte si camasa neagra). Si am inaugurat o pereche noua de sandale. Decizie luata pe ultima suta de metri, pentru ca initial ma gandeam sa inaugurez o pereche noua de pantofi, doar ca... am vorbit cu mama la telefon si am mentionat ca-mi sunt cam stramti. Moment in care mama a zis ca nu-i o idee buna sa-i iau la purtat prima data tocmai la concert. Iar eu am ascultat-o pentru ca... na, sa ne aducem aminte de concertul Accept, in drum spre care era sa-mi pierd din picioare pantofii luati atunci la purtat pentru prima data. Stiu, geniala logica, avand in vedere ca si sandalele erau tot noi...

M-am plantat la intrare cu vreo ora inainte de acces... cand dinauntru se auzea ceva din Rising Force. Da, stiu, bilet cu loc, bla, bla, bla... Nu m-am putut abtine. Dar cum imi uitasem sticla cu apa acasa si muream de sete, am folosit o parte din timpul ala ca sa ma duc sa-mi iau ceva de baut. Accesul cred ca s-a facut la timp sau cel putin n-am asteptat prea mult si nu m-au strans sandalele suficient de tare incat sa ma doara de fiecare minutel de intarziere. In hol... tricouri! 50 de lei?! Dimensiuni normale pentru fete, nu corturi? Sigur ca vreau! Mbine, marimea S e ca de obicei putin cam mare pentru mine, dar macar nu e cort... Pantalonii scurti s-au dovedit a fi o alegere inspirata pentru ca am putut sa trec peste randuri foarte usor. Si nu, n-am calcat pe scaune, nu-s crescuta in grajd, le-am strans inainte sa-mi arunc picioarele in cealalta parte si chiar am avut grija sa nu ating cu sandalele nici bratele si nici spatarele.

N-am nici cea mai mica idee ce dracu' s-a intamplat cu creierii alora care au decis ca Trooper ar merge in deschidere (in afara de faptul ca evident nu functionau cum trebuie), dar o sa trec peste. Pentru ca Malmsteen, de ce dracu' sa-mi mai pese altceva din moment ce am avut ocazia sa-l vad. Pentru ca, sincer, nici eu nu am vreo idee de ce nume de la noi chiar ar merge in deschidere la Malmsteen. Probabil mi-ar placea sa fie tot el in deschidere si sa bage doua setlisturi. Pentru ca macar nu s-au lungit prea tare si nu mi-au tulburat in prea multe momente visarea, asa ca nu mi-au dat ocazia sa ma uit la ceas de mai mult de cinci ori. Pentru ca sunt oameni si ei. Si daca au un simt al penibilului, probabil ii doare oricum suficient de tare diferenta dintre ei si ce-a urmat in seara aia.

Malmsteen.

Intuneric, inceputul Rising Force, fum si... zero asteptare. Parca l-au catapultat din spate fix in fata. N-am avut parte de prea multe ori de o scena atat de... cheala? Dar el a fost suficient. Totul atat de familiar, aceleasi miscari, gesturi de mai bine de 25 de ani. Orgasmic, dar nu ca atunci cand lasam DVD-ul sa curga in timp ce curgea apa peste mine la dus, totul se intampla acolo, in fata mea, real, cat se poate de real! Real si fenomenal! Pe undeva m-a speriat sa fiu atat de aproape incat sa pot sa-i vad clar ridurile, dar nimic de pe fata lui nu parea sa spuna ca ar depune vreun efort. Stiti, am spus mereu ca respect munca, dar ce invidiez e talentul. Iar omul asta... naiba sa ma ia... puteti spune ce vreti despre el, dar nimeni altcineva nu poate scoate ce scoate el dintr-o chitara...

Un gand poate putin ciudat inca de la prima piesa, dar n-am putut sa nu-mi spun ca drace, bine cheltuiti au mai fost aia 325 de lei... A avut oameni mai buni cu el pe scena, e clar in special in cazul pieselor pentru care ai termen de comparatie, vocea lui Joe Lynn Turner suna mai moale, naturala, nefortata pe piesa asta pe DVD-ul din '89, dar e in regula...

Mi-a sunat bine dispus la sfarsitul primei piese... am retinut ceva cu Bucharest! Alright! How are you guys? si apoi n-am mai inteles nimic in afara de Spellbound pentru ca aproape radea. Spellbound, piesa care da titlul ultimului album si care suna foarte bine.

M-am bucurat de locul nimerit. Au fost doua zone in care a venit pana la marginea scenei, iar una din ele a fost fix in fata mea. Nu ca ar fi stat prea mult intr-un loc... a avut doua treimi din scena doar pentru el, dar tot a parut putin... Drace, e inalt... Au tot zburat pene, una, doua... multe... nici nu m-am uitat pe loc la cea pe care am pus gherutele, am indesat-o in poseta sub servetele pe nevazute. A zburat si chitara la sfarsitul piesei... la propriu, intai in sus de cateva ori, apoi a aruncat-o in orb in spate, dar era acolo un nene sa o prinda, acelasi nene care venise in fuga in timpul piesei sa-i mai prinda niste pene de microfon...

Priviri in dreapta, in stanga... incercand sa-mi dau seama daca se mai ridica cineva. Daca pot, am voie? E ciudat sa stau in fund pe scaun la un concert. Desi avand in vedere momentele de aproape statuie in timp ce ma holbam la el... O noua chitara si Razor Eater. Si fum. Si serios, ori creierul meu a murit temporar pe undeva pe parcurs, ori piesa asta a fost serios scurtata pentru ca aproape imediat dupa a inceput Damnation Game. Nobody wins... Si apoi imediat Repent.

Apoi sablonul dupa care aveau sa se desfasoare mai toate pauzele ce au mai urmat, basistul ocupandu-se de partea de conversatie - Bucharest, make some noise for the greatest guitar player in the world!". Hehe, este... si o stie...

Apoi un amestec de cateva bucati instrumentale de pe ultimele albume, amestec de momente linistite si momente nebune. O parte a concertului care ar fi putut sa fie perfecta...

Doar ca cineva a aparut in fata scenei, fix pe marginea ei si a inceput sa faca poze. N-am dat importanta initial si am presupus ca e cineva din echipa lor, poate vrea omu' si niste poze decente din concertu' asta, n-ar fi nimic neobisnuit, plus ca din moment ce nu intervenise nimeni de la paza... N-am dat importanta nici "telefonului fara fir" din fata mea de pe scena, Malmsteen ducandu-se la basist si spunandu-i ceva, basistu' ducandu-se in spate si spunand ceva cuiva de acolo... pana in momentu' in care ceva a inceput sa sune si sa arate aiurea la marginea scenei.

Moment in care mi s-a aprins si mie beculetu' cum ca persoana respectiva nu avea ce cauta acolo. E insa si acum intuneric in privinta altor aspecte. Teoretic, a existat paza la concert. Practic, ce-au pazit? Gaste? Personal, ma duc la concerte ca sa ma simt bine, nu ca sa(-mi) creez probleme. N-am intrat acolo cu absolut nimic de pe lista de obiecte interzise. Dar as fi putut sa intru si cu o bomba, nu m-a intrebat nici dracu' ce am in poseta.

Am auzit pareri cum ca e stupid ca l-ar fi deranjat ca persoana respectiva il poza cand tot restul salii facea la fel. Doar ca nu asta e problema. Problema e ca persoana respectiva nu ar fi trebuit nici macar sa ajunga acolo daca paza si-ar fi facut treaba. Problema e ca ar fi trebuit sa zboare imediat de acolo, ceea ce nu s-a intamplat, a durat mult, serios, minute pana cand au aparut cei de la paza.

Daca aveti ceva la care sunteti cu adevarat buni si va doriti sa demonstrati asta de fiecare data, nu va apuca toti dracii atunci cand altcineva nu-si face treaba asa cum era stabilit si simtiti ca asta poate sa afecteze cum va descurcati voi? Va garantez ca si eu as face si chiar am facut foarte urat intr-o asemenea situatie. Tacamul complet, cu luat jucariile si plecat. Nu se cheama nesimtire, e o lectie de demnitate. Putin cam greu de inteles de cei carora le lipseste asta cu desavarsire.

Nu sunt de acord cu ideea ca nu e o problema si se poate tolera atata timp cat nu se intampla nimic. E ideea de precedent periculos. E ca in desene animate - I dare you to step over this line... this line... this line... - tolerezi asta si aia si aialalta... si pana unde? Unde tragi linie? Daca cedezi, nu creezi un precedent periculos? Nu risti sa nu te mai ia nimeni in serios dupa ce ai dat inapoi?

In fine. Persoana respectiva a disparut in sfarsit de acolo si concertul a continuat cu The Seventh Sign. Impresionanta, ca intotdeauna. Apoi imediat Never Die.

Si o pauza. Ma rog, nu pentru basist, care a avut datoria sa o umple cu ceva cuvinte... Thank you everybody for coming tonight! (drace, cred ca puteam sa-mi rup gatul cu o zi inainte si tot n-as fi lipsit), We know you've waited a long time for the Maestro to come here (damn right and I still can't believe he did), We hope to be back soon... (serios? eu nu ma supar), Are you guys having a good time so far? (ohoho), Would you like some more? (nene, eu l-as tine pana maine dimineata aici), Can't thank you enough, this is a beautiful city, you're beautiful people... (???), you guys are the best music fans, with the best taste in music si altele de gen...

... pana cand Malmsteen a revenit pe scena pentru un nou amestec de diverse bucati instrumentale ce a inclus si Far Beyond the Sun. Si cateva momente in care a fost in genunchi pe scena fix in fata mea...

Am mai primit ceva bla-bla-uri si o informatie falsa de la basist - there are only two man-made objects that are visible from space: one is The Great Wall Wall of China and the other The Great Wall of Malmsteen - si un nou amestec de bucati instrumentale.

Urmate de o bucata acustica si de unul din momentele mele preferate din tot concertul - Dreaming (Tell Me)... pe care nu cred ca am mai simtit-o vreodata asa cum am simtit-o in seara aia, desi e una dintre piesele pe care le asociez cu o anumita voce... cu mult peste cea a tipului care a cantat-o atunci.

Dupa care totul s-a accelerat cu Into Valhalla. Apoi un alt amestec de diverse bucati si o alta piesa pe care am simtit-o intens - Heaven Tonight. Da, a fost. A fost!

Thank you! Thank you so much, Bucharest, you've been so fucking amazing! Thank you, thank you, thank you... thank you!

A fost? S-a terminat? Toata lumea era in picioare...

Nu chiar. A revenit pentru Black Star si I'll See the Light Tonight, dar parca tot mi s-a parut ca s-a terminat prea brusc - chitara aruncata in spate la acelasi nene gata mereu sa o prinda, cateva plecaciuni si gata, prea repede, ca a fost prea putin - n-am stat cu ochii pe ceas, nu stiu exact la cat a inceput, dar ma asteptam sa plec de acolo mai tarziu...

Recunosc ca totusi nu mi-a parut rau cam am mai prins metroul...