on the verge of extinction... again

In momentul in care exista o categorie de bilete etichetata ca locuri in picioare in fata scenei, probabil ca ar trebui ca zona aia in care sa poti sa stai in picioare in fata scenei sa existe.

Daca esti antica si fara multe talente in afara de a te imbraca si a te machia prost si, intamplator, un om care a contribuit cu ceva la istoria muzicii te invita pe scena, ai putea sa te abtii de la a incerca sa-i violezi chitaristul care n-arata ca si cum ar avea macar jumatate din varsta ta? Lasand la o parte faptul ca eu m-am intrebat daca n-ar fi cazul sa sun la protectia copilului, pentru ca, scuze, dar asta se cheama pedofilie, oamenii de la mese au varsat sume cu trei cifre din buzunar si, la banii aia, nu cred ca isi doreste cineva sa vomite peste ce n-a consumat inca din farfurie.

Si ceva pozitiv. Setlistul a inclus piese de pe Odyssey. Sincer, primul meu gand a fost ca are ceva curaj daca face asta. Nu e o critica la adresa copilului de la chitara, dar Malmsteen e la ani lumina peste oricine altcineva. Pe de alta parte... nu se aplica asta si in cazul pieselor Rainbow? Si... pana la urma, conteaza? Sunt piese excelente, oamenii vor sa le auda, sansele sa vina de la formula originala sunt nule sau in cel mai bun caz minime, asa ca... de ce nu? Mi-ar fi placut sa aud Deja Vu in mai, dar macar am avut parte de ea aseara si sunt recunoscatoare pentru asta.