on the verge of extinction... again

Duminica, luni, marti... 3 zile in care n-am prea facut mare lucru in afara de a sta aproape non-stop cu nasul in calculator. Si nu ca sa produc ceva. Doar ca sa ma uit la documentar dupa documentar. Poate ca biata mea cultura generala imi va multumi candva (de fapt, deja imi multumeste, ca imi era pofta de ceva fizica si chimie), dar tot imi pare rau cand ma gandesc acum cate chestii utile as fi putut sa fac in timpul asta.

Pana la urma, Schumi nu mai revine. Si asta e o veste care nu imi pica bine, sau...? De fapt, mai degraba motivul e cel care nu-mi pica bine. Nu si-a revenit inca dupa accidentul din februarie. Poate. Sau poate ca simte ca n-ar (mai) face fata si are si el orgoliul lui. Ce e sigur e ca suntem in 2009, nu in 1999. Ca are 40 de ani, nu 30. 11 iulie 1999. Se alegea cu un picior rupt in urma accidentului de la Silverstone. 17 octombrie 1999, trei luni mai tarziu, revenea la Sepang, unde avea sa ia pole-position si sa domine cursa. Ca pe final i-a cedat victoria lui Eddie Irvine, ca sa il ajute sa ia 10 puncte pretioase in lupta pentru titlu e alta poveste. A fost oricum clar cine era numarul unu. Insa pe vremea aia avea 30 de ani si isi dorea cu disperare un al treilea titlu, care ar fi fost si primul titlu la piloti pentru Ferrari dupa o pauza de 20 de ani. Acum are 40 de ani si detine cea mai impresionanta colectie de recorduri din istoria F1. A imbatranit. A trecut de perioada de maxim. Chiar daca pentru mine si pentru multi altii va ramane mereu undeva sus pe un piedestal. Chiar daca e inca intr-o forma fizica de invidiat, 40 nu e egal cu 20 si ceva. Si nici macar cu 30.

Putin sinistru ce poate face trecerea timpului. Omul asta si-a revenit foarte repede dupa o fractura urata acum 10 ani. La fel de repede mi-am revenit si eu tot dupa o fractura urata anul trecut. Foarte repede comparabil cu altii cu care m-am intersectat la spital. "Altii" care aveau toti niste ani in plus fata de mine. Sinistru cum ne degradam in timp...