on the verge of extinction... again

Da, doar ziua trei. Pentru ca a fost singura in care am fost. Din aceleasi motive pentru care am plecat mai devreme de la Ozzy in 2010 si am fost varza la Accept in 2012. Si, pana cu doar cateva ore inainte, am luat serios in considerare si posibilitatea de a nu mai merge nici macar in ziua trei. Din aceleasi motive, plus programul care spunea ca totul se va termina la ora 1:30, in conditiile in care intre 0:50 si 3:15 nu mai pleaca nici un autobuz de noapte de la Unirii.

Am asteptat atatia ani sa vad Annihilator live si ma gandeam serios sa renunt. Desi fusesem in prima seara special ca sa iau bratara si sa nu trebuiasca sa astept la poarta pentru asta in ziua trei... sa pot fugi direct spre gard. Drace...

In fine. In ziua mare, am inceput cu aceeasi strategie ca la alte concerte la care mi-am spalat hainele in ziua dinainte. Uscat deasupra aragazului. Desi pana la urma am renuntat la ideea de a ma cara cu sase randuri de haine pe mine, asa ca doua din chestiile alea puse la uscare accelerata au ramas acasa. Decizie inspirata pentru ca ziua s-a dovedit mai placuta decat in scenariile din mintea mea si pe drumul spre Arene geaca s-a mutat de pe spate in brate... simteam ca turbez de cald!

Am ajuns acolo cu doua ore inainte de ora la care era anuntat ca se va face accesul. Soc! Doar o singura alta persoana acolo. Ceee?

Asa gol n-a mai fost decat la Dark Tranquillity in 2013 si concertul ala a fost pe 3 mai. Dupa 1 mai si in vinerea dinaintea Pastelui. Dar acum ce naiba?

Aparent, nimic. Doar ca lumea nu s-a grabit sa apara. Timp de inca o ora n-a mai aparut nimeni. Ma rog, daca nu punem la socoteala cele doua autocare si oamenii din ele.

Macar a fost cu adevarat fascinant sa urmaresc cum intra inauntru. Pentru ca nu sunt deloc mici, cu foarte putin sub bara de la poarta de la Arene, au venit cu spatele impingand remorci si au intrat nu drept inainte, ci in stanga. Ma gandesc ca trebuie multa experienta si nervi de otel sa manevrezi ceva asa mare intr-un spatiu atat de strans.

Siii... Jeff a coborat din primul autocar (in caz ca exista oameni curiosi, probabil arata cam tot asa inauntru), cel care avea un mutunache albastru in geam. Caaate ore mai sunt? Acceleration, I've got to go faster, give me more speed... they say I'm crazy and I'm headed for disaster... give me more speed! N-am vazut pana acum vreun clip live cu piesa asta, asa ca nu prea aveam sperante, dar imi place in draci...

Accesul s-a facut mai tarziu, dar vremea era placuta, gandurile mele nu fusesera inlocuite de singurele doua cuvinte pe care le mai stiam acum patru ani inainte de Amon Amarth - c-c-c-cold, cold, cold, cold! si f-f-f-freezing!. Plus ca in continuare era foarte putina lume la intrare, deci n-am mai avut parte nici de sardineala. Asa ca n-am simtit intarzierea prea tare.

Harlott

Am intrat, mi-am asigurat loc la gard aproape de centru, putin spre dreapta din aceleasi motive ca la concertele precedente. Am lasat pe cineva sa-mi tina locul si am zburat spre standul de merchandising. Unde m-am trezit ca tricoul care imi atrasese atentia nu exista pe dimensiunile mele si ca oamenii aia de pe scena care incercasera sa faca ceva conversatie erau prima trupa si incepusera sa cante. Fugi inapoi, Ana!

Prima trupa a fost, asa cum zice si titlul sectiunii, Harlott. Din Australia, prima din cele doua trupe care deschid pentru Annihilator in turneul din toamna asta. Tot o trupa de thrash, cu mult entuziasm avand in vedere ca saracii cantau pentru un singur rand in fata la gard si inca o mana de oameni putin mai in spate. Pacat ca n-a fost mai multa lume sa-i vada, pentru ca ar fi meritat asta. Piesele mi s-au parut catchy, cu refrene usor de retinut si de cantat impreuna cu ei a doua oara. Inca tin minte clar Origin si None.

Si, luandu-le la periat canalul de YouTube a doua zi, am dat peste videoclipul asta, care m-a facut sa rad cu pofta, chiar daca arata ca si cum bugetul chiar o fi fost de 55 de dolari... din aia cu canguri pe ei (si da, aia e una din monedele ramase de cand m-am intors de acolo).

Archer

Trupa careia i-am dedicat o postare separata, deci probabil nu mai e nevoie sa explic ca mi-au placut in draci. Tin minte ca setlistul a inclus Culling the Weak - cu adevarat memorabila, Day That Never Came, Hell in a Handbag, Dawn of Dilution (cu care cred ca au incheiat) si un cover Megadeth - Tornado of Souls.

Tin minte foarte clar si cum a fost anuntata. Dylan a spus ca vor continua cu un cover dupa una din trupele lor preferate de thrash. M-am gandit instant la Megadeth, atat din cauza tricoului pe care il purta cat si din cauza a cum sunasera pana atunci. Si altcineva din spate a urlat Yeaaaaah! la care Dylan a raspuns cu You don't even know what band yet and you're already excited - I like that!

A mai zis ceva in timp ce erau pe scena - thank you guys for being here supporting the opening bands!. Chestie careia nu i-am dat mare importanta pe loc. Eram acolo, mi-au placut, oricum n-aveam altceva mai bun de facut decat sa exprim asta. De-abia mai tarziu s-a nascut semnul ala de intrebare in creierasul meu... drace, cum s-or fi simtit vazand cat de putina lume era prezenta la momentul ala? Si m-a intristat oarecum sa ma gandesc ca de multe ori, multi oameni nu vin sa vada primele trupe la festivaluri...

Stiu cat de obositoare poate fi o zi de festival, stiu cat mi-au displacut mie niste baietasi in alb pe care as fi ales sa-i ratez daca nu mi-as fi dorit cu disperare loc la gard la concertul ala, dar serios, tot mi se pare trist... Am avut parte de destule surprize placute de-a lungul anilor. Nu doar acum, cu doua trupe care nu sunt prea departe ca stil de Annihilator, deci nu prea erau mari sanse sa-mi displaca... s-a intamplat si cu trupe a caror muzica nu e ceva ce as asculta acasa, dar n-am putut sa nu apreciez ce fac live.

Kistvaen

O alegere bizara pentru ziua de sambata avand in vedere stilul lor, dar a fost chiar fascinant... chiar daca nu e ceva ce as pune intentionat intr-un playlist.

Skalmold

Nici pana acum nu mi-e clar ce ar vrea sa fie ce canta oamenii, dar la ei a inceput sa se umple cortul si majoritatea oamenilor au parut sa le aprecieze prestatia. S-a dat startul la crowdsurfing, am vazut oameni cu tricouri cu trupa, oameni care cantau impreuna cu ei... nici nu stiu in ce limba, sa fiu sincera... La ei mi s-a rupt complet firul la capitolul asta, nu cred ca am inteles vreun cuvant din ce le-a iesit din gura. De fapt nu... am inteles cand au zis ca sunt pentru a treia oara in Romania si ca le place aici. Probabil pentru ca, dupa cum avut ocazia sa observ, chiar au avut ceva fani in public...

Septicflesh

Nimic de reprosat, la fel ca data trecuta. Setlistul a continut multe piese de pe ultimul album (nu prea mai pot spune "noul" la mai bine de un an) - War in Heaven, Order of Dracul (introdusa cu ceva de genul this is for you, Romania!), Titan (piesa care da si titlul albumului), Prototype, Dogma, Prometheus. Mai tin minte Communion (o adevarata nebunie), Pyramid God, The Vampire from Nazareth, Anubis, Lovecraft's Death, Persepolis.

Dupa cum se poate observa si in poza de mai jos, am primit si o pana la sfarsit.

Annihilator

M-am uitat pentru prima data la ceas in luuunga pauza ce a urmat dupa Septicflesh. 00:14. Un sfert de ora dupa miezul noptii, desi ar fi trebuit sa inceapa la 0:00 conform programului oficial. Pe de o parte... de-abia asteptam! Pe de alta... meh, sa se termine mai tarziu, mai putin de asteptat pana la primul autobuz.

Si apoi a inceput... sa se auda Rock You Like a Hurricane! Nu doar putin din ea, a curs cam toata inainte ca Jeff si restul sa-si faca aparitia pe scena si nebunia sa inceapa cu adevarat. Cu...

... King.of.the.Kill! I rule the jungle, I rule it with pride... E piesa care m-a facut nebuna dupa Annihilator si sa inceapa concertul fix cu ea a fost extraordinar! Mai ales ca ma pozitionasem foarte bine. La un metru- un metru si ceva distanta de microfonul lui Jeff si a fost grozav sa vad ca ma priveste fix in ochi in timp ce cantam impreuna cu el. Mbine, corectie trimisa acum de creieru' meu: Ana, tu nu canti, tu behai! Noroc ca nu te aude nici dracu' la diferenta aia de volum...

In fine... A fost fantastic! Pentru ca sunt una din marile mele obsesii muzicale. Pentru ca au inceput cu King of the Kill. Pentru ca atmosfera a fost excelenta. Pentru ca Jeff a zambit tot timpul... mai putin in momentele in care facea diverse fete exagerat-amuzante ca sa ilustreze ce canta - de fapt, uitati-va la un live si va dati seama despre ce vorbesc. Si ceilalti din trupa exact la fel, de o buna dispozitie contagioasa... Pentru ca asteptam sa-i vad de atatia ani... in 2010 am sperat pana in ultimul moment ca poate... poate apar si la Sonisphere Romania... dar pana la urma n-am avut norocul asta.

Stiu... acum, pana sambata n-am stiut, ca nu e primul concert Annihilator in Romania. Dar primul a fost la inceputul lui 2001 la Mures, impreuna cu Nevermore, Soilwork, Rawhead Rexx. Si recunosc ca am fost impresionata de memoria lui Jeff, de faptul ca isi aduce aminte cand a mai fost aici si ce alte trupe au mai fost la evenimentul respectiv. Pe vremea aia, eu n-avusesem inca nici un fel de contact cu genul asta de muzica si oricum nu aveam nici 17 ani si n-as fi reusit in veci sa-i coving pe ai mei sa ma lase la un concert de gen si intr-un alt oras. Desi uneori vad copii de varsta asta la concerte si nu pot sa nu ma gandesc ce fain ar fi fost daca...

Revenind. De la vechi... la nou. De pe ultimul album. Snap, care nu prea seamana a Annihilator (Rammstein?). Creepin' Again, care suna... derutant. Partea cu over and over... ma duce mereu cu gandul la Clown Parade si apoi are o parte care ma duce cu gandul la Brain Dance. Si Suicide Society, piesa care da si titlul albumului si care chiar imi place. Apoi No Way Out de pe Feast, precedentul album de acum... doi ani? In ce an suntem? Stiu ca multa lume n-a inghitit albumul ala, dar piesa asta chiar mi-a intrat pe sub piele si a ajuns sa-mi placa mult.

Deja puteam sa vad despre ce vorbea Jeff in interviul de la Hellfest cand spunea it looks like the guitar is bleeding - i se prelingea transpiratia pe chitara. Si nu era singurul care transpira in cortul ala...

Mi-am atins umarul stang cu degetele de la mana dreapta la un moment dat si l-am simtit arzand. Deja mi se lipeau de mine si tricoul si parul si tin minte ca m-am gandit ca e bine ca lumea nu se plimba noaptea pentru ca altfel la intoarcere as fi putut deveni eu persoana aia din metrou sau autobuz care pute a transpiratie de-ti muta nasul... Stiu, nu mai era metrou la ora aia si probabil nici autobuz... Daca ar mai fi fost...

Creierul meu era si el putin transpirat probabil pentru ca timp de cateva secunde am avut impresia ca incepe Operation Annihilation. Nu... Set the World on Fire, care e una din piesele pe care mi-ar fi parut extrem de rau sa nu le aud in seara aia. Nu cred ca vreau sa ma gandesc ce ar spune confuzia asta despre starea mintii mele daca s-ar intampla intr-un moment linistit acasa. Pentru ca au fost multe zile in care am ascultat-o obsesiv, multe ocazii in care mi-a tot revenit obsesiv in minte.

Welcome to your...? Death. WTYD. Apoi Never Neverland. Get back, back! just leave us all alone... take that and that! I'll break your every bone!

Au fost si doua momente simpatice in partea asta a concertului. Primul a fost cand o fata i-a dat lui Jeff un trandafir rosu fix cand se pregatea sa inceapa o noua piesa. A rezultat o mutra care ar fi meritat prinsa intr-o poza, dar n-am fost pe faza.

Al doilea moment a fost si mai interesant. Un pusti care implinise 18 ani (nu stiu daca chiar exact in ziua aceea, dar nu conteaza) venise cu tort. Cu ciocolata si cu alcool tortul, poate fi vazut in poza din lateral. Intentia era ca tortul sa ajunga la Jeff, dar din pacate, asta n-a mai fost pana la urma posibil. In orice caz, intre doua piese, in timp ce Jeff si restul erau in spate, am inceput sa-i cantam Happy Birthday. Ceea ce a ajuns si la urechile lui Jeff, asa ca a inceput sa puna intrebari cand a revenit in fata. Ultima intrebare fiind what's your name?. Si desi pot sa-mi dau seama ca Dragos nu e un nume pe care sa-l auda des, am crezut ca o sa mor de ras cand am auzit ce a inteles - he did not just say his name is Bratwurst?. Lucrurile s-au lamurit si Jeff i-a dedicat urmatoarea piesa (Never Neverland), dar serios ca m-au durut muschii fetei de la cat am putut sa rad.

Second to None. Refresh the Demon. Phantasmagoria. Apoi... "this is a song about your brain"... Brain Dance!

Si n-am putut sa nu ma gandesc ca poate exista o explicatie pentru momentul "bratwurst" de mai devreme pentru ca au urmat, una dupa alta, Chicken and Corn (un adevarat "earworm", am avut a doua zi in cap numai chick-chick-chicken and corn) si Kraf Dinner... ii era cuiva foame?

This is an odd thing to say since we're a thrash band, but you guys are lucky - you have a lot of good looking women in this country! Adica... urmeaza 21? Da!

In continuare, mi-a fost la fel de clar ce piesa urmeaza dupa cum a introdus-o. Si mi-a mai fost clar ca aproape s-a terminat... I don't like playing this song, I never listen to it at home, I've been playing it for 30 years, but people go crazy when they hear it.... Da. Alison Hell. N-a fost piesa cu care am descoperit Annihilator, dar a fost piesa care m-a facut sa ma opresc si sa ma intreb ce trupa e asta si ce altceva au mai scos...

A mai fost Human Insecticide, dar spre sfarsitul ei mi-a fost clar ca s-a terminat de tot pentru ca l-am vazut pe Jeff lasand pe cineva din dreapta mea sa-i apuce chitara. Tot timpul concertului venise pe marginea scenei si stersese maini cu dosul palmei, ceea ce fusese foarte amuzant de urmarit pentru ca oamenii incercau sa-i apuce mana sau chitara, dar se misca atat de repede! Eu cel putin nici macar n-am reusit sa inteleg ce dracu' face pana nu m-am trezit ca mi-a sters si mie mana.

M-am ales cu o pana la sfarsit. Pentru ca asta se poate intampla daca te intinzi tare dupa, chiar daca esti foarte aproape de centru si ai fi avut sanse mai bune daca ai fi fost mai in lateral...

Am mai plecat de acolo si cu un setlist. La fel, pentru ca asta se poate intampla cand te intinzi dupa el, chiar daca se mai intind si altii... daca te intinzi mai tare...

Probabil singurul concert de la AC/DC incoace care n-a fost in club si de la care nu m-am intors cu vanatai. Nu ca m-as lua la bataie pe la concerte in mod obisnuit, dar chestiile astea se intampla si in absenta altor incidente (care au lipsit aproape complet la concertul asta, singura chestie observata de mine fiind un dobi care s-a urcat pe gard si s-a aruncat in public fara sa avertizeze pe nimeni - a nu se intelege ca am o problema cu oamenii care au chef de crowdsurfing, am o problema cu oamenii care sunt idioti cand fac asta) atunci cand nu prea exista spatiu pentru coate, asa ca asta spune ceva si despre cat de aglomerat a fost.

Atat. Urmatorul concert mare o sa fie Accept.