on the verge of extinction... again

Stiind ca inainte de concertul Alice Cooper din 2017 gasisem oameni la intrare inca dinainte de pranz, m-am dus iar devreme. Doar pe la 1pm pentru ca totusi n-am aceeasi disperare pentru Europe ca pentru Alice Cooper. Insa nu era nici dracu' la intrare, asa ca m-am invartit pe calcaie si m-am apucat sa ma mai invart prin oras.

Intai prin cel mai apropiat Lidl pentru o sticla de apa si o briosa cu fructe de padure si apoi de aiurea. Ma rog, nu chiar de aiurea. E ciudat ca mi-am dorit sa vad unele locuri doar pentru ca l-am auzit pe Lemmy vorbind de ele? Si stiati de pisica si sobolanul din catedrala?

Dupa cum aveam sa aflu mai tarziu... toata lumea care ajunsese acolo devreme facuse exact la fel! Venisera, dar cum nu vazusera pe nimeni altcineva la intrare, plecasera inapoi prin oras.

Mi-a fost teama sa intru la Queen of Tarts, dar am intrat intr-un magazin de suveniruri, Carolls Irish Gifts, in care am aflat ca irlandezii incearca sa scoata bani inclusiv de pe urma reputatiei de betivi. Get your Irish drinking socks people!

Trei ore mai tarziu, tot nimeni in fata Olympia Theatre! Asa ca m-am gandit sa ma duc sa vad si cealalta locatie de concert, cea unde urma sa vad Halestorm. Dar n-am ajuns prea departe pentru ca radarul meu a detectat un tip in echipament de concert (hanorac cu Europe si se putea vedea si tricoul de dedesubt), asa ca m-am intors la intrare. Dar tipul n-a mai ajuns... probabil s-a pierdut pe drum. Uoff! Dar daca tot ma intorsesem, m-am decis sa raman! Chiar daca incepuse sa-mi dea tarcoale o viespe.

A aparut un tip care s-a instalat pe un scaunel pliabil in fata intarii. Dar nu era acolo pentru concert, venise ca sa schiteze una din cladirile din apropiere. M-am trezit apoi cu un tip care m-a intrebat daca sunt cumva Sarah. Nu, imi pare rau, amice, trebuia sa-ti fi rugat gagica sa-si tina un carton cu numele deasura capului.

Ma plictiseam de moarte si incepuse sa ma doara spatele sprijinind stalpul din fata intrarii, asa ca am traversat strada cu gandul sa stau jos pe o banca. Dar tocmai cand ma asezam a aparut un grup de patru persoane in fata intrarii... asa ca am traversat inapoi!

Si, imediat dupa, ghici cine a aparut si ne-a intrebat pe unde se intra ca intarzie la soundcheck? John Norum! Sa nu mai radeti de mine niciodata cand intreb unde e usa, bine?

La scurt timp dupa, cei de la paza ne-au maturat din fata intrarii principale pana pe aleea din lateral, unde e si usa pe care se intra in backstage. Usa pe care a iesit nu dupa multa vreme Joey Tempest. Care s-a uita la noi, a luat-o in directia opusa si, cand a ajuns in capat, ne-a facut cu mana inainte sa dea coltul. Foarte amuzant.

Inca vreo doua ore de discutii, ocazie cu care am aflat ca majoritatea fanilor sositi devreme nu erau de-ai locului, ci ii urmareu in turneu... foarte tare! Si ca uneori nici alti vorbitori de engleza nu inteleg irlandezii cu accent puternic. O tipa din New York ne-a povestit o intamplare de la aeroport, unde daduse de un tip cu un accent atat de puternic incat nu putuse decat sa ii spuna... I swear I speak English, but I can't understand you!

Bine ca macar am a avut parte de momentele astea amuzante pentru ca vremea a fost bizara rau. Foarte rece la umbra, foarte cald la soare.

Am intrat in cele din urma si am prins fix locul pe care mi-l doream la bariera in fata lui John Norum. Apoi a urmat aproape inca o ora de asteptare inauntru. Pana cand a inceput sa se auda din boxe Highway to Hell. Si toata sala sa cante, hehe...

King King

Solistul a aparut intr-un kilt si niste sosete cu steagul scotian ceea ce putea sa conduca la o singura intrebare in mintea mea - true Scotsman?

In orice caz, de cum au inceput, mi-am adus aminte de unul din motivele pentru care imi placuse atat de mult concertul Alice Cooper din urma cu un an: sunetul impecabil! Serios, Olympia Theatre e o locatie excelenta pentru concerte.

Cat despre cum mi s-a parut muzica lor... foarte in regula, relaxanta, dar probabil nu m-as duce sa-i vad doar pe ei.

Europe

Selectia muzicala dintre trupe a fost interesanta. Rainbow, Queen sau Ozzy, nici o surpriza aici... dar nu m-as fi asteptat sa aud... Du Hast?!

Cine ma cunoaste, stie ca Europe sunt o trupa de la care imi doresc sa aud live in primul rand ce au scos mai recent. Ma rog, in ultimii 15 ani. Imi dau seama ca albumele mai poppy ale anilor '80 i-au facut cunoscuti (si l-au facut pe John Norum sa se care dracului din trupa... unul dintre motivele pentru care imi place omul, hehe) si pot vedea ce reactii smulg publicului - serios, sala a explodat cand au inceput The Final Countdown... pentru da, in continuare inchid concertele cu piesa aia (careia eu serios ca nu i-as simti lipsa daca n-as mai auzi-o niciodata).

Dar... macar am avut parte de ceva mai multe piese noi - cam 60% din setlist a fost compus din piese post-reuniune si, chiar daca au ignorat Start from the Dark, album care mie personal imi place enorm, in special piesa care da si titlul albumului sau Hero, am primit patru piese de pe Walk the Earth (Walk the Earth, The Siege, Turn to Dust si GTO), care pot spune ca este cu siguranta unul din albumele mele preferate ale anului 2017. Evident ca nimic nu se apropie de Gods of Violence pentru mine, dar faptul ca sunt nebuna rau dupa albumul ala nu inseamna ca n-as mai fi in stare sa apreciez nimic altceva.

La sfarsitul Firebox, John Norum a aruncat pana folosita in directia mea. A aterizat de cealalta parte a barierei, n-am putut ajunge la ea, dar am putut ajunge la urechile fotografului care era cu trupa (si intamplator in pit in acel moment), asa ca omul a luat pana si a pus-o in mana nebunei care se agita dupa ea. Pana folosita de la John Norum, yay!

Iar la sfarsit... insistenta merita! Asa m-am facut cu setlistul lui John Norum dupa concert. Exista o limita de care n-as trece, dar daca vreau ceva, cer. Si am suficienta forta sa ma ridic pe bariera si sa ma intind sa prind lucruri.