on the verge of extinction... again

... a varsat mult negru pe panza vietii mele.

Scrisem initial pur si simplu ca a fost infect, dar n-ar fi fost corect fata de momentele bune care totusi au existat, chit ca se simt atat de sterse acum.

As fi vrut sa fi avut energie sa vars pe blog mai mult pentru ca ma intreb daca n-o s-o iau razna altfel, dar mi-e greata si simt ca ametesc... cred ca am plans prea mult. Si altele prea mult... iai, capul meu...

A.J. Pero a murit de ziua mea. Am lungit sesiunea de kickboxing si am lovit fotoliul ca o nebuna in seara aia...

Am venit in Bucuresti la facultate in 2002. Cu un calculator ieftin din Metro care n-a facut fata multa vreme nici macar pentru scoala... inlocuit in anul urmator cu banii scosi dand examene pentru altii. Ceea ce parea perfect in regula la vremea respectiva cand nu era decat o provocare pentru mine si o metoda de a ma simti un drac istet.

Apoi parazitat pentru internet si sansa de a gasi documentare si alte clipuri interesante. Descoperit Alice Cooper in colectia de muzica a unui prieten. Colectie care nu s-a mai intors la el dupa ce ne-am despartit - ce ticaloasa sunt, nu? Descoperit Twisted Sister cu clipul Be Chrool to Your Scuel in timp ce cautam clipuri cu bunicu' Alice. Una din colegele de facultate m-a declarat bolnava pentru ca poate sa-mi placa asa ceva. Eh... spusese acelasi lucru si despre Reality.

A murit un var. Adica cineva mai aproape de varsta mea decat de cea a parintilor. Dimineata, in fata blocului, tocmai plecase la munca. Mama lui e o verisoara de-a lui tati si fosta colega de-a mamei. Dap, asa s-au cunoscut ai mei. Nu mai are pe altcineva. Mama spune ca era pierduta. Le-as distruge vietile alor mei daca as pati ceva, nu?

Apoi a fost noaptea aia nenorocita in care eu n-am patit nimic pentru ca n-am fost acolo. Si n-am putut fi acolo pentru ca am fost o idioata. E atat de ciudat sa stii ca esti in viata doar pentru ca facusesi o tampenie cu cateva zile inainte. Sunt bine tocmai pentru ca sunt o dobitoaca. Intrebarea de la sfarsitul paragrafului precedent e motivul pentru care n-o sa... stiti...

I'm a shit friend. As fi vrut sa pot sa stiu cum sa reactionez, ce sa zic, inca nu-mi vine sa cred cat de natanga am putut fi in mai mult de o ocazie... Si regret ca am gandit macar acum doua saptamani ca n-o sa mai moara nimeni, chiar daca nu-mi imaginez ca gandurile invita vreodata ceva sa se intample.

De 20 de ani cea mai urata zi a anului si Philty a murit fix in ziua aia...

Pe 24 decembrie eram ahahaha, a implinit 70 de ani, spanzurati-va toti astia care il tot ingropati de cateva luni bune! M-am trezit pe la vreo 4 dimineata pe 29. Ca sa vad un mesaj privat pe twitter referitor la o plata. Mesaj care m-a umplut de draci pentru ca nu pui o intrebare ca apoi peste cateva minute sa decizi ca o sa presupui care va fi raspunsul pe care stii bine ca nu l-ai primit inca pentru ca e 2-3 noaptea pentru persoana careia i-ai adresat intrebarea. In fine, dupa un schumb de replici... by the way, sorry about Lemmy. Nu. Nu. De-abia atunci am vazut...

Cineva imi spusese la un moment dat you know he's going to die during your lifetime, right?. Dar tot nu m-am gandit ca o sa se intample asa repede. Si nu sunt nici chioara, nici toanta. L-am vazut cum arata, mi s-a parut sinistru cum ii tremura mana cand a intins-o dupa sticla de apa agatata la microfon. Dar tot speram ca o sa-si revina si o s-o mai duca ani buni...

This one is the one you thought you'd never hear... asa o introduce pe DVD-ul din '91. Si nu, clipul de mai jos nu e de pe DVD.