despre mediocritate si ipocrizie
Sub steagul mediocritatii. Urasc asta. Chiar daca, sau poate tocmai pentru ca o simt si in mine.
"Eu nu ma pricep."
"De unde sa stiu eu?"
"Tocmai pe mine ti-ai gasit sa ma intrebi?"
Si urasc atunci cand cineva ma lauda pentru ceva de care eu nu sunt multumita. Pentru ca nu pot sa nu imi imaginez ca nu e decat o gluma proasta. Pentru ca ma tem ca poate crea asteptari deloc realiste si ca, inevitabil, voi dezamagi. Asa ca prefer sa imi scot in fata declaratia de mediocritate. De ce? De ce dracu' nu (mai) lupt, de ce dracu' nu (mai) trag cu dintii sa ajung la nivelul ala la care unii isi imagineaza ca am ajuns deja, dar care eu stiu ca este inca mult deasupra nivelului meu real. Mi-e teama ca nu va merge. Ca ii voi dezamagi pe ceilalti si ca ma voi dezamagi pe mine. Pentru ca mi s-a mai intamplat asta si stiu ca dezamagirea poate sa ma distruga. Si totusi... eu chiar vreau mai mult. Nu am doar obiective pe care stiu clar cum sa le ating. Am si vise... unele chiar nebunesti. Dar despre alea nu vorbesc niciodata. Mi-e teama ca as cadea in ridicol daca as mai spune cuiva despre ele.
Si totusi nu renunt la ele. Chiar daca am momente in care ma pocneste ca sunt asa departe si ca parca s-au mai indepartat putin... din nou. Ma simt ca si cum as incalca un pact. Ala de la terminarea razboiului pe care nu l-am purtat niciodata in mod oficial, pentru ca n-as fi recunoscut niciodata ca lupt pentru ceva atat de greu (daca nu chiar imposibil) de atins. Pactul ala prin care renuntam. Dar de fapt n-am renuntat niciodata. Doar ca n-am spus nimanui asta pentru ca mi-a fost teama ca lucrurile vor merge prost. Pentru ca mi-e teama sa fiu vazuta infranta. Vreau sa fiu vazuta doar invingatoare. Asa ca, la nivel declarativ, nu lupt niciodata pentru chestii cu adevarat mari. Doar pentru cele pe care stiu cum pot sa le obtin. Uneori nici macar pentru toate alea. Pentru ca si acolo exista un anumit nivel de risc. Scazut, ce-i drept, dar exista. Asa ca pana cand nu simt ca deja am castigat nici macar nu recunosc faptul ca lupt. Si asta ma face ipocrita.
"Eu nu ma pricep."
"De unde sa stiu eu?"
"Tocmai pe mine ti-ai gasit sa ma intrebi?"
Si urasc atunci cand cineva ma lauda pentru ceva de care eu nu sunt multumita. Pentru ca nu pot sa nu imi imaginez ca nu e decat o gluma proasta. Pentru ca ma tem ca poate crea asteptari deloc realiste si ca, inevitabil, voi dezamagi. Asa ca prefer sa imi scot in fata declaratia de mediocritate. De ce? De ce dracu' nu (mai) lupt, de ce dracu' nu (mai) trag cu dintii sa ajung la nivelul ala la care unii isi imagineaza ca am ajuns deja, dar care eu stiu ca este inca mult deasupra nivelului meu real. Mi-e teama ca nu va merge. Ca ii voi dezamagi pe ceilalti si ca ma voi dezamagi pe mine. Pentru ca mi s-a mai intamplat asta si stiu ca dezamagirea poate sa ma distruga. Si totusi... eu chiar vreau mai mult. Nu am doar obiective pe care stiu clar cum sa le ating. Am si vise... unele chiar nebunesti. Dar despre alea nu vorbesc niciodata. Mi-e teama ca as cadea in ridicol daca as mai spune cuiva despre ele.
Si totusi nu renunt la ele. Chiar daca am momente in care ma pocneste ca sunt asa departe si ca parca s-au mai indepartat putin... din nou. Ma simt ca si cum as incalca un pact. Ala de la terminarea razboiului pe care nu l-am purtat niciodata in mod oficial, pentru ca n-as fi recunoscut niciodata ca lupt pentru ceva atat de greu (daca nu chiar imposibil) de atins. Pactul ala prin care renuntam. Dar de fapt n-am renuntat niciodata. Doar ca n-am spus nimanui asta pentru ca mi-a fost teama ca lucrurile vor merge prost. Pentru ca mi-e teama sa fiu vazuta infranta. Vreau sa fiu vazuta doar invingatoare. Asa ca, la nivel declarativ, nu lupt niciodata pentru chestii cu adevarat mari. Doar pentru cele pe care stiu cum pot sa le obtin. Uneori nici macar pentru toate alea. Pentru ca si acolo exista un anumit nivel de risc. Scazut, ce-i drept, dar exista. Asa ca pana cand nu simt ca deja am castigat nici macar nu recunosc faptul ca lupt. Si asta ma face ipocrita.
2 pareri
- cine
- krossfire
- cand
- duminică, 13 decembrie 2009 la 18:34:00 EET
- cine
- brontozaurel
- cand
- luni, 14 decembrie 2009 la 15:29:00 EET
Da-ti si tu cu parerea!
Mai jos se pot scrie tampenii. Nu mai mari ca alea de mai sus...
Insa inainte de orice altceva, vezi cum se comenteaza: indrumar tehnic si reguli!
HTML acceptat: <b>, <i>, <a href=""> (fara alte atribute)