on the verge of extinction... again

ambalajul conteaza!

In urma cu aproape doi ani ma apucasem sa scriu pe blog o serie de articole numite "because you're a hypocrite" [*]. Apoi m-am ales cu aripa rupta si n-am mai continuat. Printre cele pe care n-am mai ajuns sa le scriu era unul care ar fi trebuit sa se numeasca "feeling sick? dress nicely!"

A trecut ceva timp. Si azi mi-a tunat sa scriu in sfarsit si despre chestia respectiva. Putin altfel. Pentru ca unele lucruri s-au schimbat intre timp. Pentru ca eu m-am schimbat intre timp. Si felul in care vad lumea la fel.

Sambata, 1 mai 2010. Gara de Nord. (Hihi, amuzant ca si atunci ma apucasem sa scriu astea tot dupa o "excursie" prin gara.)
"Hai sa mergem sa mancam ceva."
"Daca vrei tu..." si am ridicat din umeri cu scarba. In gara? Bleah!
"Pai mi-e foame... Hai la McDonalds. Mancam acolo."
"Mie nu-mi trebuie nimic..."
"Nu-ti trebuie nimic sau nu e nimic acolo sa-ti placa?"
"Bingo!"
"Atunci hai la masina si ne oprim pe undeva prin oras la o inghetata..."
The rest is history. In timp ce mancam inghetata m-am prins ca e si un Germanos pe aproape si am profitat de asta ca sa-mi completez colectia (poza dreapta, impreuna cu caietul de mate in care le tin).

Detest mancarea de fast-food. De fapt, nici nu stiu cum e la gust pentru ca mi-a fost mereu prea scarba de miros. Daca si simplul miros a reusit de cateva ori sa ma faca sa vomit, chiar nu vreau sa stiu cum e sa bag asa ceva in mine. Insa cunosc putin altfel destule fast-food-uri/ restaurante/ baruri/ cafenele din Bucuresti. Mi s-a intamplat de destule ori sa mi se faca rau pe strada. Si solutia cea mai buna pentru mine a fost de fiecare data sa cer voie la baie pe undeva. Nu mi s-a intamplat sa fiu refuzata.

Anul II. Trebuia sa recuperez niste laboratoare in BN-uri. Asta timp de vreo trei zile la rand. Veneam de la statia de metrou Politehnica si cel mai scurt drum era prin rectorat. In prima zi eram in fusta si sacou. Am intrat ca in Cismigiu. A doua zi purtam niste blugi verzi si un hanorac rosu (stiu, geniala combinatie de culori). Si mi-am auzit...
"Hei, hei, unde mergi?" la intrarea in rectorat.

Tot in anul II, tot cu aceeasi blugi si acelasi hanorac. Mi se facuse rau in metrou si am zacut timp de sapte statii ghemuita intr-un colt. Si toata lumea m-a evitat de parca as fi fost ciumata.

Si inca una din acelasi an. Mai exact, dinaintea partialului de FCT (Foundamentals of Circuit Theory). Mi se facuse rau pe drum. Si nu exista nici un restaurant/ fast-food/ etc pe acolo. Asa ca m-am dus la un chiosc al unora de stateau la o casa de pe strada aia. Si nu, n-am fost refuzata nici atunci. Ba chiar i-am auzit in spatele meu: "uf, saraca fata... stii, si mie mi se facuse rau ieri..."

Cu un an in urma mi se intamplase sa mi se blocheze pur si simplu piciorul in timp ce ma intorceam de la electrica (unde fusesem sa imi platesc o factura). Si atunci s-au gasit doua doamne care sa stea cu mine pe bordura pana cand mi-am revenit. Ba chiar una din ele s-a dus pana la un chiosc sa-mi ia o sticla cu apa.

Sfarsit de august 2009. Intr-o joi dupa-amiaza. Cu vreo ora-doua inante de ora stabilita cu un prieten ca sa iesim in oras. L-am sunat insa mai devreme. Ca sa vina sa ma pescuiasca de pe strada si sa ma duca acasa. Insa n-as fi rezistat pana acasa si nici macar pana sa ajunga el acolo. Asa ca am intrat intr-un restaurant si am cerut voie la toaleta. Purtam sandale bej, fusta bej si o bluzita maro. Unul din oamenii de acolo m-a ajutat sa urc scarile (toaleta era la etaj). Si apoi am fost asteptata cu o limonada - din partea casei.

Incidentul cu aripa. Am spus-o de nu stiu cate ori, toata lumea s-a purtat frumos cu mine in spital. Chiar daca am ajuns acolo cu paie si pamant in cap par si pe haine. Ca ultimul boschetar... Comparatie care l-a facut pe acelasi prieten de care ziceam in paragraful precedent sa-mi spuna...
"Tu nu arati a 'homeless'. Nu mirosi a 'homeless' si, cel mai important, tu nu vorbesti ca un 'homeless'!"

Citesc destul de des pe diverse bloguri articole despre functionari/ chelneri/ etc nesimtiti. Eu nu prea am avut probleme. In general, lumea s-a purtat frumos cu mine.

Si imi revine in cap ideea aia. Un vers inteles gresit dintr-o piesa, insa ideea are sens. Inainte sa dai din cap dezaprobator, gandeste-te daca nu cumva ai avut si tu o contribuitie la crearea unei situatii care nu-ti convine. Revenind la experienta mea cu aripa de acum doi ani. In acelasi timp erau internati acolo si niste indivizi na, tigani (ca mi s-a reprosat "da' spune-le, fata, direct tigani, ce te ascunzi dupa degete?") care se pare ca nu stiau sa citeasca pentru ca fumau pe culoar si in salon... in conditiile in care pe pereti erau lipite la fiecare cativa metri foi de A4 cu "Fumatul Interzis!" Si probabil ca, desi erau internati la ortopedie, aveau si ceva probleme cu vederea (sau or fi nimerit gresit ca tot cu 'o' incepe si "oftalmologie"?) pentru ca pe foile alea nu doar ca scria "Fumatul Interzis!" dar era desenat si semnul ala mare. Si mai erau si galagiosi si puteau de iti mutau nasul la ceafa. Si tin minte ca, intre ei, n-aveau chestii deloc dragute de spus despre asistenta care le facuse scandal pentru cele de care ziceam mai sus. La fel, tin minte ca in salon cu mine era o dama in varsta, care stia ea mai bine ce are si ce trebuie sa-i faca. Si, cand i-au venit rudele, a inceput s-o "binecuvanteze" pe asistenta care ii explicase intr-un mod cat se poate de civilizat de ce nu e bine sa-i dea un anumit medicament cu tot felul de calificative dragute de genul "vaca proasta". Intr-un alt salon de langa era internata o doamna tanara (da, cea cu medalionul cu delfin), care mie mi-a devenit foarte simpatica pentru ca a incercat sa ma linisteasca inainte de operatie cand eram foarte speriata. Tin minte ca i-a spus anestezistului ca e fumatoare si ca a fumat cat a fost internata. Eu n-am vazut-o fumand. Ceea ce inseamna ca a avut bunul simt sa se duca sa fumeze undeva unde sa nu deranjeze pe nimeni. Si pe ea n-am auzit-o sa se planga de nimeni. Hmmm...

Ambalajul conteaza. Intr-adevar, depinde de la caz la caz in ce anume consta ambalajul. Poate sa insemne doar hainele. Sau doar mutrita. Sau astea doua impreuna. Sau sa mai includa si obiceiul de a saluta, de a spune "va rog frumos" si "multumesc" si altele din aceeasi categorie. Sau si alte chestii de bun simt.

[*] because you're a hypocrite #2: you're alone, trapped inside your head // because you're a hypocrite #1: safe place
PS - cum e lightboxu'?

because you're a hypocrite #2: you're alone, trapped inside your head

Am nevoie de un loc unde sa ma simt in siguranta pentru ca mi se intampla sa ma simt de parca as fi de pe alta lume, desi probabil in realitate sunt exact la fel ca toti cei din jurul meu. Sunt o fiinta umana, la fel ca si ei, nu un concept abstract. Defectele care ma dezgusta, calitatile pe care le apreciez... toate se regasesc si in mine, intr-o masura mai mica sau mai mare. Si sunt constienta de asta, dar vreau sa nu vad. Vreau sa nu ma vad tocmai pe mine ca o suma de caracteristici, si in schimb sa ma vad ca o suma de actiuni. Ca sa exemplific: eu mi-am mai cumparat un animal de plus, eu m-am mai uitat la niste desene animate, eu am mai facut un programel Java, eu mi-am reparat intrerupatorul, eu am mai desenat ceva vs. ei au ochi albastri, ei sunt falsi, ei sunt inteligenti, ei sunt retardati.

Nu vreau sa aud caracterizari ale persoanei mele din gura altor persoane. Nu conteaza ca e de bine sau de rau. E o chestie care imi face sangele sa fiarba. Pentru ca imi pune in miscare un anumit mecanism. E vorba de acea separare rapida a intentiilor. Daca e de bine, nu e adevarat, e doar ironie fina... "the knife in the back". Daca e de rau, e lovitura directa. Sunt foarte critica... in mintea mea. Las sa se vada asta in anumite situatii... atunci cand stiu ca imi pot permite sa critic pentru ca mie nu prea mi se pot aduce critici din acel punct de vedere (situatia "am spatele asigurat") sau atunci cand pur si simplu nu mai suport (situatia "am cedat nervos, [continut autocenzurat]"). "Ceri/vrei prea multe" mi s-a spus in destule situatii. Nu! Sau cel putin nu am pretentii mai mari de la altii decat am de la mine. Si nu pot sa ma iert atunci cand stiu ca am facut sau am fost pe punctul de a face o greseala.

1989, Bran. Eram cu parintii la niste rude care stateau la casa. Era mult de mers pana la ei pe niste stradute neasfaltate. Eu purtam sandalute care bineinteles s-au murdarit in ultimul hal pana am ajuns la ei. Cand am ajuns la ei eram si obosita. Ai mei s-au descaltat, mie mi-au spus sa intru asa, cu sandalutele murdare. Mama si tata s-au asezat pe canapea, asa ca mie mi-a ramas fotoliul. Super! Ditamai fotoliul doar pentru mine care aveam doar 5 ani. Cu adevarat comfortabil. Picioarele mele erau obosite. N-am putut sa nu remarc in stanga fotoliului un scaunel uratel. In creierasul meu incepusera sa se nasca planuri cum sa-l trag in fata mea cu un minim de efort. Cu siguranta pentru asta fusese pus acolo: ca sa-si odihneasca picioarele cei care se asezau obositi pe fotoliu. Vine tanti cu cafeluta si platourile, imi zambeste, zice ceva de ochi frumosi si... stupoare! Isi trage scaunelul ala urat la masuta de cafea si se aseaza pe el si incepe sa discute cu ai mei. O, nu! Eu era sa-mi sterg sandalutele jegoase de scaunelul ala pe care (in ciuda faptului ca arata ca vai de mama lui) ei il foloseau ca sa stea pe el?!?! Imi venea sa intru in pamant de rusine din cauza gafei pe care nici macar nu apucasem sa o comit.

because you're a hypocrite #1: safe place

M-a pocnit o idee amuzanta vinerea asta in timp ce ma plimbam fara directie. De ce sunt oare asa "populate" in timpul zilei multe cafenele? De ce sunt multe mese la care sta o singura persoana? Desi... poate asteapta pe cineva. Asta se intampla pe la ora 17, dar, din cate am mai vazut, nu sunt goale nici cu cateva ore mai devreme. Aveam febra. Vroiam ceva rece... rece si dulce. Ghinion! Nu servesc inghetata decat in pahare de sticla, nu si la cornet pe care sa-l poti lua cu tine. Imi ardea capul, vroiam sa ma racoresc, inghetata arata interesant pe afis, devenisem curioasa sa o incerc, dar nu vroiam sa stau acolo. Era plin... plin de oameni zgomotosi. Nu! Asa ca am plecat mai departe.

Ideea transpusa in cuvinte am auzit-o pentru prima data cand eram in clasa a opta... de la profesorul de engleza: un loc sigur, doar al nostru, unde nu ne vede nimeni. Asta insemna pe masina de spalat din baie in cazul meu.

Cateodata nu vreau sa aud, nu vreau sa vad, nu vreau sa fiu auzita, nu vreau sa fiu vazuta... De aproape 3 ani ma ajuta mobilul. Sa nu mai aud nimic in afara de muzica mea, sa merg pe strada, dar sa fiu cu gandul in alta parte... sa fiu razboinica, sa nu-mi mai fie teama. Si nu e vorba de faptul ca nu sunt in nici un caz amazoana. Mi-e teama de mine in fata altora, desi sunt constienta ca nimeni nu-mi poate citi gandurile, ca nimeni nu-mi poate ghici motivele.

Muzica mea... si zic muzica mea pentru ca devine a mea atunci cand pot sa ma regasesc in ea, atunci cand imi ofera cuvinte pentru stari pe care n-as fi putut sa le descriu... esenta raului? N-a primit decat o spranceana ridicata din partea mea cand mi-a zis asta. Si ce s-ar fi asteptat sa fac in loc sa ascult muzica? Nu! Stii ca... nu, nu stiu nimic si nici nu mai conteaza. Si atunci ziceam ca nu mai conteaza altceva, ca ar putea sa se intample orice si eu tot o sa ma descurc... Dar "orice s-ar intampla" nu includea anumite chestii... Nu m-am gandit. Sau poate ca m-am gandit, dar atunci as fi tras cu dintii... toata furia si hotararea mea s-au pierdut intre timp pe drum.

Mi-e teama sa ies singura cu rolele in parc.