Adresa blogului este brontozaurel.blogspot.com/ncr !!!
Postare mai nouă ► ◄ Postare mai veche

because you're a hypocrite #2: you're alone, trapped inside your head

Am nevoie de un loc unde sa ma simt in siguranta pentru ca mi se intampla sa ma simt de parca as fi de pe alta lume, desi probabil in realitate sunt exact la fel ca toti cei din jurul meu. Sunt o fiinta umana, la fel ca si ei, nu un concept abstract. Defectele care ma dezgusta, calitatile pe care le apreciez... toate se regasesc si in mine, intr-o masura mai mica sau mai mare. Si sunt constienta de asta, dar vreau sa nu vad. Vreau sa nu ma vad tocmai pe mine ca o suma de caracteristici, si in schimb sa ma vad ca o suma de actiuni. Ca sa exemplific: eu mi-am mai cumparat un animal de plus, eu m-am mai uitat la niste desene animate, eu am mai facut un programel Java, eu mi-am reparat intrerupatorul, eu am mai desenat ceva vs. ei au ochi albastri, ei sunt falsi, ei sunt inteligenti, ei sunt retardati.

Nu vreau sa aud caracterizari ale persoanei mele din gura altor persoane. Nu conteaza ca e de bine sau de rau. E o chestie care imi face sangele sa fiarba. Pentru ca imi pune in miscare un anumit mecanism. E vorba de acea separare rapida a intentiilor. Daca e de bine, nu e adevarat, e doar ironie fina... "the knife in the back". Daca e de rau, e lovitura directa. Sunt foarte critica... in mintea mea. Las sa se vada asta in anumite situatii... atunci cand stiu ca imi pot permite sa critic pentru ca mie nu prea mi se pot aduce critici din acel punct de vedere (situatia "am spatele asigurat") sau atunci cand pur si simplu nu mai suport (situatia "am cedat nervos, [continut autocenzurat]"). "Ceri/vrei prea multe" mi s-a spus in destule situatii. Nu! Sau cel putin nu am pretentii mai mari de la altii decat am de la mine. Si nu pot sa ma iert atunci cand stiu ca am facut sau am fost pe punctul de a face o greseala.

1989, Bran. Eram cu parintii la niste rude care stateau la casa. Era mult de mers pana la ei pe niste stradute neasfaltate. Eu purtam sandalute care bineinteles s-au murdarit in ultimul hal pana am ajuns la ei. Cand am ajuns la ei eram si obosita. Ai mei s-au descaltat, mie mi-au spus sa intru asa, cu sandalutele murdare. Mama si tata s-au asezat pe canapea, asa ca mie mi-a ramas fotoliul. Super! Ditamai fotoliul doar pentru mine care aveam doar 5 ani. Cu adevarat comfortabil. Picioarele mele erau obosite. N-am putut sa nu remarc in stanga fotoliului un scaunel uratel. In creierasul meu incepusera sa se nasca planuri cum sa-l trag in fata mea cu un minim de efort. Cu siguranta pentru asta fusese pus acolo: ca sa-si odihneasca picioarele cei care se asezau obositi pe fotoliu. Vine tanti cu cafeluta si platourile, imi zambeste, zice ceva de ochi frumosi si... stupoare! Isi trage scaunelul ala urat la masuta de cafea si se aseaza pe el si incepe sa discute cu ai mei. O, nu! Eu era sa-mi sterg sandalutele jegoase de scaunelul ala pe care (in ciuda faptului ca arata ca vai de mama lui) ei il foloseau ca sa stea pe el?!?! Imi venea sa intru in pamant de rusine din cauza gafei pe care nici macar nu apucasem sa o comit.

Asta a fost doar un exemplu. Am avut peste 20 de ani la dispozitie in care sa acumulez tone de astfel de momente. Si nu cred ca le voi uita prea curand. Oricat de ciudat poate parea faptul ca fac o adevarata colectie de gafe in memorie si mereu gasesc un moment in care sa mi le reprosez. Chiar daca altii nu observa, eu stiu ca nu e in regula si asta e suficient. Nu inseamna insa ca nu pot intelege ce a condus la respectiva gafa in unele cazuri.

Iunie 2003, Bucuresti. Ne pregateam pentru un examen acasa la o colega. Unii doar cu examenul, altii si cu refacerea partialului. Toti calare pe o singura culegere. Pe care eu o ceream gesticuland: "Nu! Da-mi-o mie! Nu pana acolo! Mai da cateva pagini inapoi! Numai curve plane pentru partial."

... planar curves in English. Doar ca in romana e cu 'b' - cu 'v' e cu totul altceva. Daca nu deveneam eu rosie realizand ce am spus, n-ar fi sesizat nimeni. Dupa cum a zis colega la care eram, nu a sunat deloc ciudat pentru niste urechi obisnuite cu matematica in limba engleza. Si da, pot sa ma si amuz acum. Dar nu inseamna ca pot sa mi-o iert. Poate ca exact asta e motivul. Cateodata nu vad de ce le-as tolera altora ce nu imi tolerez mie. Si totusi uneori o fac.

Cu toate ca pot sa imi dau seama ca lucrurile nu stau chiar asa, este greu sa nu imi bazez reactiile pe faptul ca toti gandesc la fel ca mine, pe faptul ca au si ei o arhiva a tuturor scaparilor mele, pe faptul ca orice cuvant e un repros. Si probabil ca asta are legatura cu faptul ca uneori vreau sa fiu invizibila, cu faptul ca nu imi place sa apar eu in poze.

"O fata n-ar trebui sa bea direct din sticla", "O fata n-ar trebui sa mearga cu pumnii stransi pe strada", "O fata n-ar trebui sa se grabeasca asa, nu e gratios"... Si cele proprii... "in mod sigur se holbeaza la cureaua de piele de la ceas care e roasa", "sunt o mare idioata, mi-am zgariat pantoful si se vede de la o posta", "nu trebuia sa fi zis asta, nu trebuia sa fi zis asta, nu trebuia sa fi zis asta", "oare la ce dracu' se holbeaza? la cearcanele sau la pistruii mei?", "si daca am scris prea urat si nu-mi intelege scrisul?", "oh, so I managed to be ridic-a-lick-a-lick-lous, lame-tastic and loser-ific once again", "grozav, pun pariu ca toti se uita la mine ca la urs ca am venit cu laptop in ghiozdan si eu port sacou", "my place is a pig sty", "oh, I'm great at stepping into dog poop". E destul de greu sa mai inteleg altceva cu atata zgomot in mintea mea.

Octombrie 2007, Bucuresti, metrou Grozavesti. Pantofi negri cu toc mic, strampi transparenti, fusta-pantalon scurta, bluza albastra. Trebuia sa merg la secretariat la FILS pentru niste hartii cu care imi erau datori si la o firma la care tati nu mai putea sa ajunga pentru niste acte si o plata. Cand am iesit la suprafata, m-a apucat de aripa dreapta un individ mai tuciuriu cu pretentia sa-l pup pe obraz. Imediat, a mai venit un Tarzan din spate-stanga si a inceput sa-mi urle in urechea stanga si sa ma zguduie bine de ghiozdanel. Sunt eu pitica (am 1m64cm), dar in momentul ala nu ma puteam gandi decat ca am in ghiozanel banii pentru plata pe care trebuia sa o fac in numele lui tati, asa ca m-am zbatut sa scap. Din fericire pentru mine, ei nu stiau ce stiam eu referitor la continutul ghiozdanelui asa ca mi-au dat drumul... nu inainte de a-mi pune piedica. Buf! ... si urmarea amuzanta pentru ei: pantofi zgariati, strampi rupti, genunchi insangerati si murdari, palme julite si pline de praf. In momentul ala mi-as fi dorit sa pot sa ii omor. Acolo, pe loc, cu mainile mele. Si mi-as fi dorit sa ma evapor. Si nu puteam sa fac asta. Pentru ca era ora 12:30, eram la o ora distanta de casa si trebuia sa ajung in Politehnica la FILS pana la terminarea programului la secretariat la ora 14 si apoi pe Bulevardul Timisoara pana la ora 15. Si eu eram in halul in care eram. Si bineinteles ca am auzit rasete si comentarii "uite-o si pe nebuna aia cum iese pe strada" (as if it were of my choosing, asshole), "don'soara vi s-a rupt dresu'!" (oh, and you thought I haven't noticed, so you figured you should be kind enough to let me know about it, dumbass?).

Mda. Faptul ca exista oameni ca are au mari probleme in a-si controla vorbele si reactiile nu-mi face deloc bine. M-am urat suficient pentru faptul ca mi s-a intaplat asa ceva. As fi putut sa nu vin pe la Grozavesti. Exista si Semanatoarea si Politehnica. Doar ca sunt mai departe, iar pentru Politehnica ar fi trebuit sa schimb metroul la Eroilor. Lenea se plateste, nu? Oricum era o vreme frumoasa, n-s fi patit nimic daca ar fi trebuit sa merg ceva mai mult pe jos. Nu e vorba de ironie aici, chiar m-am urat pentru ce s-a intamplat, pentru faptul ca am avut proasta inspiratie sa cobor la Grozavesti, pentru faptul ca nu sunt Mike Tyson pe vremea cand era cu adevarat "Iron Mike", pentru faptul ca nu pot sa dispar pur si simplu, pentru faptul ca nu am avut de ales si a trebuit sa merg mai departe ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.

Ma mai scarpina pe creieras #3: I hate, I like, I want, #4: feeling sick? dress nicely!, #5: what if you're really not... ? insa am stat prea mult numai la calculator in ultimele ore.

2 pareri la because you're a hypocrite #2: you're alone, trapped inside your head

  • cine: Andrei Monciu delete comment icon
    cand:
    nu pot sa cred ca sunt genul asta de oameni pe lume sincer, si nu te-a ajutat nimeni, nu a schitat nimeni nici un gest de ajutor?
  • cine: brontozaurel delete comment icon
    cand:
    nu :|

Da, ma intereseaza si parerea ta!

Mai jos se pot scrie tampenii. Nu mai mari ca alea de mai sus...
Insa inainte de orice altceva, vezi cum se comenteaza: indrumar tehnic si reguli!
HTML acceptat: <b>, <i>, <a href=""> (fara alte atribute)
Abonare comentarii